Untitled

“Vom interveni și în sfera urologică și ortopedică”
 Declară doctorul Korom Attila, medic anestezist la Spitalul Deta
 

 Dr. Korom Attila este de curând noul medic anestezist al Spitalului Orășenesc Deta. Specialistul în anestezie și terapie intensivă s-a acomodat foarte repede la noile condiții de muncă și ne-a spus că a fost surprins de condițiile oferite de spitalul din Deta. 
„Am găsit în orașul Deta un spital cu confort hotelier ridicat, cu saloane curate și igienizate”, ne-a declarat doctorul Korom Attila. „Spitalul Deta este foarte bine poziționat geografic, deservind multe localități din zonă. Mai mult decât atât, în ultima vreme ni s-au adresat mulți pacienți din Timișoara și județele invecinate”, ne-a mai spus medicul anestezist. Chiar dacă spitalul se bucură de dotări bune, mai sunt încă multe lucruri de făcut pentru a asigura asistență medicală la standarde europene. „Efectuam în acest moment operații de chirurgie generală clasice și laparoscopice, iar în viitorul apropiat sperăm că vom interveni și în sfera urologică și ortopedică. Bineînțeles că mai există nevoi pe care sperăm că împreună le vom surmonta. După cum declara și domnul dr Cucui în articolul din luna trecută a Monitorului Primăriei, la nivelul actual al activității chirurgicale, se impune dotarea la standarde și a celei de-a 2-a săli de operație la nivelul primei”, spune medicul Korom Attila. În privința departamentului din spital de care se ocupă în mod direct, dr. Korom Attila spune că ar mai fi nevoie de o serie de investiții. „Imi doresc un compartiment de terapie intensivă dotat cu aparatură de monitorizare a pacienților la standardele impuse de Ministerul Sănătății. În concluzie, nădăjduiesc că în viitorul apropiat să putem depăși greutățile și neajunsurile existente pentru a oferi o asistență medicală de bună calitate pacienților care se adresează spitalului nostru. Nu în ultimul rând aș vrea să amintesc colectivul de cadre medicale care își îndeplinește atribuțiile de serviciu cu profesionalism și dedicat”, a mai precizat doctorul Korom Attila. 

Related Post

Comunicat de presă

„Imbunătățirea infrastructurii pentru creșterea mobilității urbane pentru strada Mihai Viteazu și str. Revoluției, oraș Deta,…