Aniversarea Liceului Tehnologic „Sfantu Nicolae”

Pentru elevii şi profesorii Liceului Tehnologic „Sfantu Nicolae” începutul lunii decembrie a adus o dublă aniversare, 290 de ani de la atestarea primei școli din localitate și 90 de ani de la inaugurarea Liceului de Stat din Deta . Vineri, 5 decembrie 2014, la sediul liceului, pregătit sărbătorește pentru vizita celor care au dorit să fie prezenţi la acest moment aniversar, a avut loc o emoţionanta întâlnire dintre foştii profesori şi absolvenţi ai acestei şcoli cu actualii dascăli şi elevi. A fost prilejul evocării unor momente importante din viaţa şcolii, dar şi a unor evenimente care au marcat destinele celor prezenţi, s-au împărtăşit amintiri, și experienţe personale.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de directorul liceului, prof. Ion JINARU, care a mulţumit întâi de toate invitaţilor, elevilor şi profesorilor din generaţiile anterioare şi celor de acum pentru prezenţa lor la acest moment încărcat de emoții. A fost evidenţiată ideea că această sărbătoare marchează 90 de ani de existenţă pentru o şcoală de tradiţie şi de prestigiu din judeţul Timiș, că această istorie ne îndeamnă să privim cu respect la trecut şi cu mult optimism la viitor. Primarul orașului Deta, d-l Petru ROMAN a menționat că, Ziua de naştere a şcolii este de fapt ziua tuturor acelora care i s-au dedicat, care i-au adus prestigiul de acum și care au asigurat continuitatea idealurilor propuse la înfiinţare. Oaspeți ai ceremoniei au fost și reprezentanți ai Liceului de Chimie și Medicină din Vrsac, Serbia, care prin Directorul său prof. Veljko STOJANOVIĆ, a menționat trăinicia și valoarea colaborării dintre cele două instituții. D-l profesor Ionel ILIAN, unul dintre directorii școlii, astăzi tânăr pensionar, a încheiat seria alocuțiunilor aniversare, subliniind faptul că liceul din Deta şi-a câştigat o identitate inconfundabilă printre şcolile judeţului pentru că a continuat tradiţia unui învăţământ performant, oferind copiilor, tinerilor, adulţilor, indiferent de etnie şi religie, oportunităţi de educaţie, astfel încât, absolvenţii săi s-au remarcat în cele nouă decenii de existență, nu doar prin ceea ce ştiu, dar şi prin ceea ce pot să facă acolo, unde ei au devenit repere cetăţeneşti şi intelectuale. La finalul festivităților, în aplauzele distinșilor oaspeți s-au dezvelit două plăci comemorative dedicate sărbătoririi celor două evenimente, cu urarea ca ele, ca și școala,. să dăinuiască peste alte nouă decenii. Letiţia Morariu.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support