NEUROLOGIE

Începând din luna iulie, în fiecare zi de luni şi de miercuri, în cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Orăşenesc Deta va funcţiona un cabinet de consultaţii “Neurologie”. Consultaţiile vor fi asigurate de către dr. Lupascu Elena, medic specialist neurolog, în zilele menţionate, în intervalul orar 8.00-12.00, urmând ca acest program să se extindă în funcţie de solicitările populaţiei din zonă.

Îmi aduc aminte de Ghilad, locul de vis (anii de gradinita) al copilariei mele, satul din Câmpia Bănățeană în care primăvara parcă stă ascunsă în inimile copacilor. Cu mulți ani în urmă, călcând pragul casei cu numărul 1043, de la capătul satului dinspre Deta, o casă inundată de viță de vie și plină de zumzetul stupilor de albine, am descoperit o lume magică, o frescă a Ghiladului cu zeci de tablouri inundate de lumină. Din mijlocul lor, timid și modest, mi-a zâmbit Viorel Cristea (1947-1992), pictorul plaiurilor bănățene, care, alături de Ion Niță Nicodim din Brusturi, reprezintă emblema picturii naive din țara noastră.
Cred că trăiesc cu adevărat pictând” mi-a mărturisit cu modestie artistul la prima vizită la el acasa. M-am simțit atras din prima clipă de felul în care a pus pe pânză tot ce e frumos la sat, obiceiurile, muncile pe câmp, depărtarea, pădurile, anotimpurile – mai ales iarna sau sărbătorile precum Sânzienele când se culeg florile galbene și se aruncă pe case. Dar peisajele sale nu erau pustii, își făcea simțită prezența o vietate, o fiinta, ceva care să dea viață picturii. În privirile senine și aproape copilărești ale acestui fecior de țăran din Ghilad am descoperit o lumină blândă interioară și o nostalgie fără margini. Claustrat luni în șir în odăile tăcute ale casei părintești, el a pictat cu frenezia lui Van Gogh si cu puritatea naivă a lui Rousseau Vamesul, tablourile sale devenind oglinda sufletului său.

Ca să aduc o pată de culoare și bucurie în casa pictorului, pe lângă medicamentele necesare am adus si albumele „Impresiile mele din orașul luminilor, Paris”. Am vizitat astfel împreună Muzeul Louvre, am admirat Gioconda lui Leonardo, Venus din Milo și am hoinărit pe colina Montmartre, prin biserica Sacre Coeur și grădina lui Renoir. Am purtat dialoguri cu Manet , Degas si Picasso, iar seara, alături de excentricul Toulouse Lautrec în care pictorul nostru se recunoaște, am fost oaspeții celebrului cabaret Moulin Rouge. A doua zi am ajuns în atelierul Brâncusului nostru din Montparnasse, conversând cu Modigliani si cu marea doamna a pianisticii romanesti Cella Delavrancea.
Astăzi, răsfoind jurnalul-confidentul pictorului și privind tablourile sale – Anotimpurile din modesta mea colecție, îmi dau seama că monotonia vieții lui de zi cu zi era compensată de intense trăiri interioare, marcate de alternanța anotimpurilor cu miracolul prefacerilor din natură. Pentru el, viața a însemnat primăvara cu copacii împovărați de flori, veri calde cu lanuri intense de floarea soarelui, toamna care oferea roadele ei și iarna pe cât de geroasa pe atât de frumoasa (E iarăși iarnă la Ghilad).
Dupa crearea acestor opere minunate, el ne părăsește la doar 45 de ani, pentru totdeauna. Trupul său încercat s-a reîntors în pământul strămoșesc al Ghiladului și sufletul eliberat din trupul fragil a urcat spre ceruri, dar picturile au rămas în colecții particulare din țară și din SUA până în Thailanda.Mare mi-a fost bucuria când, recent, am avut ocazia să admir unele picturi în celebrul muzeu de artă naivă din Zagreb-Croatia.
Sunt convins că pentru noi, bănățenii, bogata operă a pictorului Viorel Cristea reprezintă un uriaș iconostas. Un iconostas al altarului vieții, al biruinței vieții, căci neprețuita putere a creației l-a ridicat învingător peste moarte. Endre Libus.

  • VASTAG FRANCISC, decedat la data de 30.06.2017 – 65 ani
  • AMEND ELENA, decedată la data de 1.07.2017- 60 ani
  • VESICI VUCOSAVA, decedată la data de 08.07.2017- 91 ani
  • SABLIOV PETRU, decedat la data de 08.07.2017- 65 ani
  • CIONCA VERONICA-ANA, decedată la data de 09.06.2017- 49 ani

Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Deta se pregătește de sărbătoare! Vă prezentăm programul complet al evenimentului care se va desfășura în 28-30 iulie 2017 și care va reuni recitaluri, concerte, momente culturale, divertisment, activități sportive, program pentru copii și un foc de artificii, toate gândite special pe gustul publicului din Deta. Intrarea este liberă.
Vineri – 28 iulie
17.00 – Primirea invitaţilor
17.45 – Parada portului popular
18.15 – Deschiderea oficială a activităţii culturale “Zilele oraşului Deta”
18.30– Dezvelirea bustului lui ANTON KRATZER
18.40 – Fanfara din Coştei
19.00 – Muzică populară românească cu formaţia condusă de Florin Ionaş – GENERALUL şi invitaţii săi: CLAUDIA IONAŞ, DIANA SELAGEA şi DANIEL ILIE
În pauze – suite de dansuri populare româneşti şi ale minorităţilor din Deta prezentate de ansamblurile Centrului Cultural a oraşului Deta
01.00 – Închiderea programului
Sâmbătă– 29 iulie
19.30 – Program artistic oferit de Ansamblul Folcloric din SÂN IANĂŞ – SERBIA
19.45 – Program artistic oferit de Ansamblul Folcloric VELIKA GREDA
20.10 – Spectacol oferit de Ansamblul Mihai Eminescu dinCoştei – Serbia
20.30 – Spectacol oferit Ansamblul KUD dr. TIHOMIR OSTOJIĆde ČOKA
20.50 – Concert de muzică cu DoruIoan Bănăţean
21.40 – Recital EMANUEL CÎRSTEA şi MIRA
23.10RecitalMIHAI TRĂISTARIU
24.00 – Recital “ANDREEA BĂLAN & BAND”
01.00 – Închiderea programului
Duminică – 30 iulie
10.00 – 11.00 – CROSUL ORAŞULUI DETA – Ediţia a V -a
18.00 – Spectacol oferit de “Grădiniţa din Deta”
– Cântece bănăţene
– Poezii în grai bănăţean
18.15 – Dansuri sportive – coregraf Lorena SATURZA
18.30 – Formaţiile de dansuri româneşti şi sârbeşti ale grupelor de copii ale Centrului Cultural a
oraşului Deta.
18.45 – Teatrul de păpuşi – personaje tematice, picturi pe faţă şi teatru de păpuşi cu prezentarea poveștii PETER PAN
19.30Corul CENTRULUI CULTURAL AL ORAŞULUI DETA
19.45Corul minorităţii maghiare din Deta
20.00– Recital CHROMATIC VOICE
20.40 – Program artistic oferit de Societatea Cultural Artistica“VESELIA” din Glogonj – Serbia
21.10RecitalNADIR
22.00RecitalSANDRA N
23.00Recital PEPE & BAND
24.00 – FOC DE ARTIFICII

În urma sesizării făcute de Primăria Deta, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a sacționat contravențional Delgaz Grid și E.on Energie România și a solicitat implementarea unui plan de măsuri care să conducă la asigurarea furnizării gazelor naturale în mod continuu, cu respectarea presiunii prevăzute în contract și a condițiilor de calitate prevăzute de reglementările în vigoare.
Din cauza deselor întreruperi ale furnizării gazelor naturale către populație pe timp de iarnă, la începutul anului, Primăria Deta a făcut o serie de sesizări către Delgaz Grid SA, Petrom SA și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș. Doar în cursul lunii ianuarie 2017, la call center-ul Delgaz Grid au fost înregistrate un număr de 1423 de reclamații privind întreruperea alimentării cu gaze naturale, dintre care cele mai multe făceau referire la înghețarea regulatorului. Gospodăriile afectate au rămas la momentul respectiv fără căldură sau posibilitatea de a pregăti mâncare. S-a remarcat atunci faptul că întreruperile în furnizarea gazelor au apărut în special în zonele în care Delgaz Grid SA a schimbat rețele de conducte, racordurile la gospodării și regulatoarele. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a analizat problema semnalată de Primăria Deta și a ajuns la concluzia că gazele naturale livrate în luna ianuarie 2017, în Deta, nu au îndeplinit cerințele minime de calitate, fapt confirmat în cele din urmă și de către Delgaz care recunoaște că gazul livrat, provenit din zăcământul Foeni, cu care a fost alimentat sistemul de distribuție din Deta, nu a corespuns cerințelor legislației în vigoare. Pentru a preveni repetarea situațiilor din ianuarie, companiei Delgaz Grid i s-a impus decizia de de a înlocui până la sfârșitul lunii octombrie, 250 de regulatoare de tip GAZGEP și TOTALGAZ cu regulatoare tip ARMĂTURA care, conform spuselor operatorului, au fost deja comandate. Totodată se va avea în vedere refularea periodică la extremitățile SD pentru eliminarea eventualelor impurități, iar în cadrul reviziilor PR/PRM planificate pe anul 2017 se va efectua inclusiv refularea la fiecare branșament.
Fragmente importante din răspunsul ANRE către Primăria Deta
Pentru neregulile constatate la Deta, ANRE a sancționat contravențional Delgaz Grid și a dispus ca:
E.On Energie România SA, în calitate de titular al licenței pentru furnizarea gazelor naturale pentru locurile de consum situate în loc. Deta, judeul Timiș, unde societatea Delgaz Grid SA deține licență de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale, împreună cu aceasta, va prezenta la ANRE București un program de măsuri, cu termene de realizare, care să conducă la asigurarea furnizării gazelor naturale în mod continuu, cu respectarea presiunii minime prevăzute în contract, precum și a condițiilor minime de calitate a gazelor naturale furnizate, în conformitate cu reglementările în vigoare.”
Planul de măsuri stabilit de Delgaz Grid SA pentru asigurarea condițiilor minime de calitate a gazelor naturale conține:
1. Secționări/refulări. Refularea periodică la extremitățile SD pentru eliminarea eventualelor impurități; 20 buc, termen lunar;

  1. Înlocuire regulatoare cca 250, în limita achiziției, termen 30 octombrie;
  2. În cadrul reviziilor PR/PRM planificate pe anul 2017 (cca 450 buc), se va efectua inclusiv refularea la fiecare branșament.”

În luna ianuarie a acestui an mai mulți locuitori ai orașului s-au plâns la Primărie deoarece, în plină iarnă, au rămas fără gaze naturale cu toate că au respectat contractul semnat cu furnizorul și au plătit la timp facturile. Astfel de situații în care cetățenii rămân vulnerabili, la bunul plac al unui furnizor, sunt destul de frecvente în România, motiv pentru care, alături de câțiva colegi din Primărie, am decis să mă implic, la nivel instituțional, deși Primăria nu avea nicio răspundere legală sau de altă natură în acest caz. Am considerat că este de datoria noastră să sprijinim cetățenii, în consecință am trimis mai multe adrese oficiale la care, iată, am obținut un răspuns favorabil. Ca urmare a sesizării Primăriei Deta, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a sancționat Delgaz Grid și va urmări corectarea deficiențelor identificate în activitatea acestora. Sper ca până la sfârșitul lunii octombrie, Delgaz Grid să își respecte planul de măsuri asumat în fața ANRE, dacă nu, suntem deciși să mergem până la capăt în demersul protejării cetățenilor în fața unor furnizori care nu înțeleg să ofere servicii de calitate pentru care oamenii plătesc. 

În acest an, comemorarea celor căzuți în lupte pentru apărarea statului România a început la Monumentul aflat în fața Bisericii Ortodoxe Române din Opatița, unde, după slujba de pomenire oficiată de către preotul paroh Rujan Ionel, primarul orașului Deta a adresat câteva cuvinte în cinstea eroilor naționali. Corul Mixt al Centrului Cultural al orașului Deta a intonat Imnul Național al României și Imnul Eroilor, apoi au fost depuse coroane de către Primăria Deta, Asociația veteranilor de război, Poliția orașului Deta, Poliția de frontieră Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Partidul Național Liberal și Asociația Seniorilor din Deta. Ziua eroilor a continuat în orașul Deta la Monumentul din fața Muzeului orașului, unde Tedeumul și slujba de pomenire au fost oficiate de către protopopul Ion Prisăcean și preotul paroh Ciprian Blagoe. Evocarea evenimentului a fost realizată și expusă de către Diana Tătărușanu. În timp ce Corul Mixt al Centrului Cultural al orașului Deta condus de dirijor profesor Dan Oroșan intona Imnul de Stat și cel al Eroilor, au fost depuse coroane de către principalele instituții, asociații și partide politice din orașul nostru: Primăria Deta, Asociația veteranilor de război, Biserica Ortodoxă Română, Poliția orașului, Poliția de frontieră, Unitatea de pompieri, Spitalul orășenesc, Liceul Tehnologic “Sf. Nicolae”, Grădinița, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat, UDMR, Uniunea bulgară, Uniunea sârbilor, Forumul German, ALDE, Asociația Seniorilor din Deta, Asociația pensionarilor MAI – filiala Deta, și Ioțcov Lucian – consilier local independent. (Ovidiu Ivancea, director al Centrului Cultural Deta)

În duminica Rusaliilor, atunci când Biserica Ortodoxă Română din Deta își sărbătorește hramul, întreaga comunitate din orașul nostru participă la unul dintre cele mai așteptate evenimentele anuale, Ruga tradițională organizată de către Primăria și Consiliul Local Deta în colaborare cu Centrul Cultural al orașului Deta. În 2017, prima zi a evenimentului l-a adus în fața publicului pe interpretul de muzică populară Aurică de la Timișoara împreună cu formația, care prin cântecul său autentic a dat startul primei zi de petrecere. În cea de-a doua zi, Duminica Rusaliilor, interpreți de valoare, cu orchestre de excepție, au destins atmosfera prin cântecul popular până târziu în zori. Cunoscutul artist Ion Luca Jurjescu a făcut un purpuriu al cântecului bănățean, începând cu hora mare, hora a doua, brâul și terminând cu ardeleana. Alina Trastau și Gabi Zaharia, îndrăgite interprete de muzică populară, prin repertoriul bine ales, cu vocile lor minunate, au ajuns direct la sufletele celor prezenți. Zorica Savu, o interpretă iubită și apreciată în zona de vest a tării a întregit tabloul de sărbătoare al Rugii tradiționale prezentându-se cu un repertoriu vast, atât din zona de câmpie cât și cea de munte a Banatului. Pentru a da un și mai mare fast acestui eveniment, Ansamblurile de dansuri populare românești seniori și pensionari ale Centrului Cultural din Deta au participat la eveniment cu mai multe suite de dansuri populare românești specifice zonei de câmpie dar și de munte a Banatului. (Ovidiu Ivancea, director al Centrului Cultural Deta)

Înălțarea Domnului sau Ispasul, sărbătoare importantă pentru cei care respectă tradiția, a venit cu mai multe invitații pentru Centrul Cultural al orașului Deta de a participa în diferite localități, la evenimente care serbează Hramul Bisericii și marchează Ruga tradițională.

Centrul Cultural Deta a răspuns invitației autorităților locale din comuna Coștei din Serbia și invitației lansate de primarul localității Banloc. În Serbia, pe scena Casei Naționale Mihai Eminescu din Coștei, Ansamblul de dansuri populare românești seniori alături de o parte a Orchestrei de muzică populară a Centrului Cultural Deta a prezentat un program artistic care a cuprins suite de orchestră, solist instrumentist, interpret vocal precum și mai multe suite de dansuri populare. Ansamblul de dansuri populare românești, a prezentat suite de dansuri din pusta Banatului, din Valea Bosneagului, hora de fete, precum și din zona Banatului montan, coregrafia fiind realizată de către Voicu Cătălin. Frumusețea portului popular, coregrafia deosebită și evoluția scenică impecabilă au încântat publicul prezent care a răsplătit dansatorii cu minute de aplauze. Orchestra a venit în fața publicului cu interpreta de muzică populară, profesor Andra Roxana Costea și Deian Giurgev, un tânăr la început de drum care a interpretat la armonica sârbească câteva melodii din folclorul bănățean autentic. La Banloc, în deschiderea celei de-a doua zile a Rugii tradiționale bănățene, Centrul Cultural al al orașului Deta s-a prezentat cu Ansamblul de dansuri populare românești, seniori și tineret. Ansamblul de dansuri seniori s-a remarcat cu suitele de dansuri populare românești din zona de câmpie a Banatului, iar Ansamblul compus din tineret a impresionat cu dansul mândru legănat specific pustei. Mulțumesc pentru implicare, devotament tuturor celor care activează în aceste ansambluri, de fiecare dată reușiți să reprezentați într-un mod extraordinar orașul nostru, indiferent de scena pe care evoluați. (Ovidiu Ivancea, director al Centrului Cultural Deta)
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support