Grupul de Acţiune Locală „Asociaţia Timiş Torontal Bârzava” a dezvoltat proiecte foarte importante în zona Deta. Axa 4 LEADER din cadrul Programului de Dezvoltare Rurală 2007-2014 a reprezentat o abordare care a oferit noi oportunităţi de dezvoltare rurală punând bazele identificării nevoilor locale, întăririi capacităţii de dezvoltare şi implementării strategiilor locale de dezvoltare în vederea conservării patrimoniului rural şi cultural, dezvoltării mediului economic şi îmbunătăţirii abilităţilor organizatorice ale comunităţilor locale.


Schimbările din sectorul agricol, ca rezultat al reformei Politicii Agricole Comune, creşterea cererii consumatorilor, presiunile asupra mediului înconjurător, răspândirea rapidă a noilor tehnologii, îmbătrânirea populaţiei şi depopularea rurală sunt numai o parte din factorii care afectează zona rurală şi care au solicitat implementarea unui program orientat spre construirea de parteneriate public-private şi valorificarea resurselor locale (fizice, umane şi financiare) pentru elaborarea şi punerea în practică a unor strategii de dezvoltare locală. Locuitorii oraşului Deta sunt deja familiarizaţi cu activităţile Grupului de Acţiune Locală ”Asociaţia Timiş Torontal Bârzava” la aproape patru ani de funcţionare, aceştia fiind prezenţi, de-a lungul timpului, la activităţile de promovare şi informare în oraşul Deta. Proiectele depuse spre finanțare au avut un impact semnificativ asupra vieții rurale din teritoriu, fiind susținute îndeosebi de tineri, care au propus înființarea de noi activități, dar și dezvoltarea celor existente, prin diversificarea de noi produse în cadrul activităților productive și crearea de noi locuri de muncă, în mediul rural. Au fost depuse la sediul G.A.L. până la sfârşitul lunii martie 2015 un număr de 118 proiecte, din care au fost semnate un număr de 68 de contracte de finanţare, care se regăsesc în diferite faze de la finalizare pînă la cel de implementare din cadrul măsurilor 112, 121, 141, 312, 322, beneficiari fiind 46 privaţii şi 22 publici, aceştia bucurându-se de o finanţare totală de 2.198.000 euro. Desigur acesta este doar începutul pentru că se pregăteşte noua finanţare pentru perioada 2014 – 2020, deci “punct şi de la capat”.
Ioan Iovan.
Ceaunul si Gratarul Opatita, editia 2015.

PRIMÄ‚RIA ORAÅžULUI DETA ÅŸi CONSILIUL LOCAL AL ORAÅžULUI DETA vă invită în data de 17 octombrie 2015,  începând cu ora 900, la Festivalul de gătit CEAUNUL ÅŸi GRÄ‚TARUL OPATIÅ¢A,  ediÅ£ia 2015, care va avea loc în curtea Casei Nationale din Opatita.
Proiect finanţat prin Europe for Citizens Programme 2014-2020.

 Primăria oraÅŸului Deta va participa în perioada 7-12 octombrie 2015, la Trivero – Italia, la un proiect Town Twinning, “Europe-Week for Youth 2015”, proiect finanÅ£at prin Europe for Citizens Programme 2014-2020, alături de alte 10 primării din Lituania, Polonia, CroaÅ£ia ÅŸi Italia. Proiectul finanÅ£at de Comisia Europeană facilitează înfrăţirea între oraÅŸele europene, Deta având astfel posibilitatea de a stabili colaborări cu cele 10 oraÅŸe participante la întâlnirea de la Trivero.

 Punctul culminant al acestui Town Twinning va fi semnarea jurământului de înfrăţire. DelegaÅ£ia oraÅŸului Deta va fi formată din 9 persoane ÅŸi va fi condusă de viceprimarul oraÅŸului Mateescu Adina.

 Proiectul are ca obiectiv să aducă Europa mai aproape de cetăţenii săi ÅŸi să crească gradul de conÅŸtientizare al cetăţenilor, rezultate obÅ£inute prin politicile europene. De asemenea se doreÅŸte încurajarea participării democratice ÅŸi civice a cetăţenilor la nivelul Uniunii Europene, prin dezvoltarea gradului de înÅ£elegere al cetăţenilor a procesului de politică a Uniunii ÅŸi prin promovarea oportunităţilor de societate, angajament intercultural ÅŸi voluntariat la nivelul Uniunii.

 Scopul proiectului este promovarea cetăţeniei europene ÅŸi a procesului democratic, care cuprinde dezvoltarea capacităţii de a înÅ£elege valorile Uniunii Europene.

Anunt licitatie concesionare terenuri

Consiliul local al oraÅŸului Deta organizează licitaÅ£ie în vederea concesionării terenurilor din oraÅŸul Deta după cum urmează:

       1.Concesionarea parcelelor de teren din Deta, situate în intravilanul oraÅŸului Deta, înscrise în CF 402598 ÅŸi CF 402600, St=9624 mp, în vederea dezvoltării de servicii publice respectiv amplasarea unor construcÅ£ii pentru desfăşurarea diverselor activităţi de agrement.
       2.Concesionarea parcelei de teren din Deta, situată în intravilanul extins al oraÅŸului Deta, înscrisă în CF 402766, St=3582 mp, în vederea dezvoltării de servicii cu destinaÅ£ia de mici activităţi de producÅ£ie.
       Cererile de participare la licitaÅ£ie se vor depune la sediul Primăriei oraÅŸului Deta, strada Victoriei nr.32 până la data de 28.09.2015 inclusiv.
       LicitaÅ£ia va avea loc la sediul Primăriei oraÅŸului Deta în data de 01.10.2015, ora 1100.
       InformaÅ£ii suplimentare ÅŸi caietul de sarcini se pot obÅ£ine de la Serviciul Urbanism al Primăriei oraÅŸului Deta.
Anunt pentru ocuparea postului de manager in cadrul Spitalului orasenesc Deta

1. Spitalul orasenesc Deta organizeaza concurs pentru ocuparea functiei de manager, persoana fizica.

2. Concursul va avea loc in data de 21.09.2015 (testul grila) si 23.09.2015 (sustinerea proiectului de management) si va fi organizat in cadrul Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazul  nr.10, jud. Timis, tel. 0256/390260,

3. La concurs au acces persoanele fizice care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

  • a) sunt absolventi ai unei institutii de invatamant superior medical, economico-finaniar sau juridic;
  • b) sunt absolventi ai unor cursuri de perfectionare in management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sanatatii si stabilite prin ordin al ministrului sanatatii, ori sunt absolventi ai unui masterat sau doctorat in management sanitar, economic ori administrativ organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
  • c) au cel putin 2 ani vechime in posturi prevazute cu studii universitare de lunga durata, conform legii;
  • d) nu sunt condamnati penal sau in curs de urmarire penala;
  • e) sunt apti din punct de vedere medical (fizic si neuropsihic);
  • f) nu au varsta de pensionare, conform legii.

Regulamentul de organizare a concursului si bibliografia sunt afisate pe site-ul Primariei orasului Deta, www.detatm.ro, si poate fi consultat la secretariatul spitalului.

4. Inscrierea candidatilor se face la SERVICIUL RUNOS al Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazu nr.10, jud. Timis, in intervalul 7-11.09.2015.

5. Dosarul de inscriere trebuie sa cuprinda urmatoarele documente:

  • a) cererea de inscriere;
  • b) copia actului de identitate;
  • c) copia legalizata a diplomei de licenta sau echivalente;
  • d) copia legalizata a documentelor care atesta absolvirea cursurilor de perfectionare in management sau management sanitar, ori copia legalizata a diplomei de masterat sau doctorat in management sanitar, economic sau administrativ, organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
  • e) curriculum vitae;
  • f) copii ale diplomelor de studii si alte acte ce atesta efectuarea unor specializari, competente/ atestate etc. in domeniul managementului sanitar;
  • g) adeverinta care atesta vechimea in posturi cu studii universitare de lunga durata sau copie de pe carnetul de munca, certificata “in conformitate cu originalul” de catre conducerea unitatii;
  • h) cazierul judiciar;
  • i) adeverinta din care rezulta ca este apt medical, fizic si neuropsihic;
  • j) declaratia pe propria raspundere privind necolaborarea cu Securitatea inainte de anul 1989;
  • k) copie legalizata a actelor (certificat de casatorie etc.) prin care si-a schimbat numele, dupa caz;
  • l) proiectul de management realizat de candidat;
  • m) chitanta de plata a taxei de participare la concurs.

6. Taxa de participare este de 300 lei si se poate plati la casieria spitalului.

Regulament organizare concurs

Bibliografie

Teme cadru pentru proiectul de management

CAMPIONATUL DE MINIFOTBAL

CONSILIUL LOCAL AL ORASULUI DETA si PRIMARIA ORASULUI DETA
                                        o r g a n i z e a z a
CAMPIONATUL DE MINIFOTBAL ” M A R A C A N A  2 0 1 5″ – copii care se va desfasura in data de 17.08.2015, cu incepere de la orele 8,00.
Delegatii echipelor sunt invitati sa se prezinte in data de 10.08.2015, la orele 12, la Primaria orasului Deta, sala de sedinte, in vederea ridicarii tabelelor nominale pentru completarea componentei echipelor. Tabelele completate, vor fi predate pana la data de 13.08.2015, orele 16.

Rezultate competitie:

Locul I – F.C. KECSKETELEP 
Locul II – AVANTU MIHAI VITEAZUL
Locul III – F.C. OPATITA
Golgheter – SZAKAL CLAUDIU
Cel mai tanar jucator – INASI FABIAN
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support