Anunt pentru ocuparea postului de manager in cadrul Spitalului orasenesc Deta

1. Spitalul orasenesc Deta organizeaza concurs pentru ocuparea functiei de manager, persoana fizica.

2. Concursul va avea loc in data de  1.11.2010 (testul grila) si  5.11.2010 (sustinerea proiectului de management) si va fi organizat in cadrul Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazul  nr.10, jud. Timis, tel. 0256/390260,

3. La concurs au acces persoanele fizice care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

  • a) sunt absolventi de invatamant universitar de lunga durata cu diploma de licenta sau echivalenta;
  • b) sunt absolventi ai unor cursuri de perfectionare in management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sanatatii si stabilite prin ordin al ministrului sanatatii, ori sunt absolventi ai unui masterat sau doctorat in management sanitar, economic ori administrativ organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
  • c) au cel putin 2 ani vechime in posturi prevazute cu studii universitare de lunga durata, conform legii;
  • d) nu sunt condamnati penal sau in curs de urmarire penala;
  • e) sunt apti din punct de vedere medical (fizic si neuropsihic);
  • f) nu au varsta de pensionare, conform legii.

Regulamentul de organizare a concursului si bibliografia sunt afisate pe site-ul Primariei orasului Deta, www.detatm.ro/Documente publice/Proiecte hotarari, si poate fi consultat la secretariatul spitalului.

4. Inscrierea candidatilor se face la SERVICIUL RUNOS al Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazu nr.10, jud. Timis, in intervalul 18-22.10.2010.

5. Dosarul de inscriere trebuie sa cuprinda urmatoarele documente:

  • a) cererea de inscriere;
  • b) copia actului de identitate;
  • c) copia legalizata a diplomei de licenta sau echivalente;
  • d) copia legalizata a documentelor care atesta absolvirea cursurilor de perfectionare in management sau management sanitar, ori copia legalizata a diplomei de masterat sau doctorat in management sanitar, economic sau administrativ, organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
  • e) curriculum vitae;
  • f) copii ale diplomelor de studii si alte acte ce atesta efectuarea unor specializari, competente/ atestate etc. in domeniul managementului sanitar;
  • g) adeverinta care atesta vechimea in posturi cu studii universitare de lunga durata sau copie de pe carnetul de munca, certificata “in conformitate cu originalul” de catre conducerea unitatii;
  • h) cazierul judiciar;
  • i) adeverinta din care rezulta ca este apt medical, fizic si neuropsihic;
  • j) declaratia pe propria raspundere privind necolaborarea cu Securitatea inainte de anul 1989;
  • k) declaratia pe propria raspundere ca nu este urmarit penal si nu are cunostinta ca a fost inceputa urmarirea penala asupra sa;
  • l) copie legalizata a actelor (certificat de casatorie etc.) prin care si-a schimbat numele, dupa caz;
  • m) proiectul de management realizat de candidat;
  • n) chitanta de plata a taxei de participare la concurs.

6. Taxa de participare este de 300 lei si se poate plati la casieria spitalului.

Anunt pentru ocuparea postului de manager in cadrul Spitalului orasenesc Deta

1. Spitalul orasenesc Deta organizeaza concurs pentru ocuparea functiei de manager, persoana fizica.

2. Concursul va avea loc in data de 01.11.2010 (testul grila) si 05.11.2010 (sustinerea proiectului de management) si va fi organizat in cadrul Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazul  nr.10, jud. Timis, tel. 0256/390260,

3. La concurs au acces persoanele fizice care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

  • a) sunt absolventi de invatamant universitar de lunga durata cu diploma de licenta sau echivalenta;
  • b) sunt absolventi ai unor cursuri de perfectionare in management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sanatatii si stabilite prin ordin al ministrului sanatatii, ori sunt absolventi ai unui masterat sau doctorat in management sanitar, economic ori administrativ organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
  • c) au cel putin 2 ani vechime in posturi prevazute cu studii universitare de lunga durata, conform legii;
  • d) nu sunt condamnati penal sau in curs de urmarire penala;
  • e) sunt apti din punct de vedere medical (fizic si neuropsihic);
  • f) nu au varsta de pensionare, conform legii.

Regulamentul de organizare a concursului si bibliografia sunt afisate pe site-ul Primariei orasului Deta, www.detatm.ro/Documente publice/Proiecte hotarari, si poate fi consultat la secretariatul spitalului.

4. Inscrierea candidatilor se face la SERVICIUL RUNOS al Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazu nr.10, jud. Timis, in intervalul 18-22.10.2010.

5. Dosarul de inscriere trebuie sa cuprinda urmatoarele documente:

  • a) cererea de inscriere;
  • b) copia actului de identitate;
  • c) copia legalizata a diplomei de licenta sau echivalente;
  • d) copia legalizata a documentelor care atesta absolvirea cursurilor de perfectionare in management sau management sanitar, ori copia legalizata a diplomei de masterat sau doctorat in management sanitar, economic sau administrativ, organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
  • e) curriculum vitae;
  • f) copii ale diplomelor de studii si alte acte ce atesta efectuarea unor specializari, competente/ atestate etc. in domeniul managementului sanitar;
  • g) adeverinta care atesta vechimea in posturi cu studii universitare de lunga durata sau copie de pe carnetul de munca, certificata “in conformitate cu originalul” de catre conducerea unitatii;
  • h) cazierul judiciar;
  • i) adeverinta din care rezulta ca este apt medical, fizic si neuropsihic;
  • j) declaratia pe propria raspundere privind necolaborarea cu Securitatea inainte de anul 1989;
  • k) declaratia pe propria raspundere ca nu este urmarit penal si nu are cunostinta ca a fost inceputa urmarirea penala asupra sa;
  • l) copie legalizata a actelor (certificat de casatorie etc.) prin care si-a schimbat numele, dupa caz;
  • m) proiectul de management realizat de candidat;
  • n) chitanta de plata a taxei de participare la concurs.

6. Taxa de participare este de 300 lei si se poate plati la casieria spitalului.

STANCA PANDELA-PARDEILEAN şi NOVACOVICI CRĂCIUNICA, căsătoriţi la data de 19 august 2010.
STANCA REMUS şi NOVACOVICI IULIANA, căsătoriţi la data de 25 august 2010.
NICOLAE DANIEL-IONUŢ şi VÂRLAN LOREDANA, căsătoriţi la data de 28 august 2010.
MIHAI FLORIN şi HOCK GEANINA-ANY, căsătoriţi la data de 28 august 2010.
NACOV PETRU şi TĂNASE MARIA-ANDREEA, căsătoriţi la data de 11 septembrie 2010.
SÎRBU VICTOR-DANIEL şi IONIŢOAEI MIRELA-IRINA căsătoriţi la data de 11 septembrie 2010.

DOLOCA MILUCĂ, 61 de ani, decedat la data de 17 august 2010.
PETRIŞOR OPRA, 82 de ani, decedată la data de 17 august 2010.
RUSANDA MARIA, 70 de ani, decedată la data de 30 august 2010.
GHERGULOV SLAV-IOAN, 67 de ani, decedat la data de 5 septembrie 2010.
DRĂGAN ANA, 81 de ani, decedată la data de 5 septembrie 2010.
PALICI STELUŢA, 56 de ani, decedată la data de 8 septembrie 2010.
GIURGIEV VLADA, 82 de ani, decedat la data de 7 septembrie 2010.
MILIN RADOVAN, 70 de ani, decedat la data de 11 septembrie 2010.
BUTIŞEANU GHEORGHE, 56 de ani, decedat la data de 13 septembrie 2010.
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Anunturi publice

  ANUNT PUBLIC:  8.09.2010

Primaria  Orasului  Deta, titulara a Planului Urbanistic General al Orasului  Deta, jud. Timis, anunta publicul interesat asupra disponibilizarii proiectului de plan si finalizarii raportului de mediu.

Consultarea proiectului de plan  si a raportului de mediu se poate realiza la sediul Primariei Oras  Deta, in localitatea Deta, str. Victoriei nr.32, jud. Timis, zilnic între orele 800-1600.

Comentariile si propunerile se vor transmite in scris la sediul Primariei Orasului Deta si la sediul ARPM Timisoara, bdul. Liviu Rebreanu nr. 18b, in termen de 48 zile calendaristice de la aparitia anuntului.

 

  ANUNT PUBLIC PENTRU DEZBATERE PUBLICA: 8.09.2010

Primaria Oras Deta  titulara a Planului Urbanistic General al Orasului  Deta, jud. Timis  anunta publicul interesat asupra audierii publice a raportului de mediu, care va avea loc in data de 28.10.2010.

Prezentarea raportului de mediu se va face incepând cu ora 15.00 la sediul Primariei  Oras Deta , str Victoriei nr. 32, Deta, jud. Timis.

Autoritati participante: ARPM Timis, APM Timis, Autoritatea de sãnãtate publica Timis, CNADR-DRDP Timisoara, A.N.Apele Romane Timis, OCPI Timis, ANIF Timis, ISU Timis, GNM Timis, CJ Timis, SC Enel Distributie Banat SA, EON Gaz Sucursala Timisoara, Romtelecom Timis, SC AQUATIM Sucursala Deta, Directia de cultura si monumente Timis, SC TELUS ADVISER SRL Timisoara, SC BLOM ROMANIA Targoviste, Primaria oras Deta.”

Dioş Aritina, 80 de ani, decedată la data de 10 iulie 2010
Popi Mărie, 67 de ani, decedată la data de 19 iulie 2010
Cijof Emilian, 61 de ani, decedat la data de 21 iulie 2010
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Chiar dacă este vară şi este perioada concediilor, deputatul colegiului 10 Deta, Gheorghe Ciobanu şi echipa sa, rămân aproape de cetăţenii din oraşele şi comunele colegiului. “Am decis ca împreună cu colegii mei din biroul parlamentar, să facem un efort şi să asigurăm permanenţa pe perioada verii la biroul din Deta, pentru ca toţi cei care au nevoie de sprijin să găsească pe cineva cu care să stea de vorbă. Audienţele nu vor fi întrerupte pe perioada concediilor şi vom face tot ce putem pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie”, ne-a mai spus deputatul Gheorghe Ciobanu. Audienţele la cabinetul parlamentar din Deta, situat pe strada Victoriei, chiar lângă primărie, se desfăşoară în fiecare zi de joi între orele 10-12.

Societatea S.C. ALU METALL GUSS S.R.L va deschide o turnătorie de aluminiu în oraşul Deta. Căutăm personal specializat pentru acest domeniu de activitate. Tel.0256.203.000, Fax.0256.203.300, Mobil. 0725.920.750, Email: velecico.cristina@yahoo.com

Melancolie, tristeţe şi duioase amintiri, ne-au copleşit în data de 7 Iulie, la împlinirea a şase săptămâni de când a plecat dintre noi iubitul nostru tată, soţ, socru şi bunic, VASILE DUMITRU-BIROVESCU. Te vom purta mereu în suflet! Mulţumim tuturor celor care au fost şi sunt alături de noi în clipele de nemărginită durere!

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support