Interviu cu Dr Codruța Bungău, managerul Spitalului din Deta
Cum ați putea caracteriza anul care tocmai se încheie din perspectiva managerului Spitalului din Deta?
Am avut un an dificil, dar cu efort și consecvență, am reușit să-l finalizăm cu bine. Ni se pare firesc ca la sfârșit de an să aducem la cunoștința cetățenilor orașului Deta principalii indicatori ai activității noastre, atât calitativi, cât și cantitativi -valorici. Astfel, în anul 2014, am tratat de la începutul anului și până în prezent, 11.000 pacienți, dintre care 3.043 în regim de spitalizare continuă, 4.083 prin spitalizare de zi, 144 spitalizare cronici, restul fiind prezentări la camera de gardă. Segmentul internărilor de zi și compartimentul de cronici reprezintă noutăți pentru spitalul nostru, aceste compartimente noi fiind date în folosință și contractate cu Casa de Asigurări Timiș la jumătatea acestui an, odată cu intrarea în vigoare a noului contract cadru pe anul 2014.

Ce noutăți au apărut în acest an?
Tot în anul 2014 am reluat, după ani buni de pauză, activitatea ambulatoriului de specialitate integrat, care funcționează în toate cele patru specialități de bază: interne, chirurgie, pediatrie și obstetrică ginecologie. Ne-am bucurat pe tot parcursul anului de o mare adresabilitate din partea pacienților noștri, atât din orașul Deta, cât și din comunele și satele din jur. Ne-am străduit să le onorăm încrederea cu profesionalism și dăruire.

Cum puteți caracteriza colaborarea cu instituțiile și autoritățile locale?
Avem în continuare o bună colaborare cu medicii de familie din zonă, cu serviciul de ambulanță și SMURD Deta, cât și cu unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Timișoara. Anul 2014 a însemnat și debutul unei acțiuni concertate a autorităților locale în sprijinul spitalului Deta. Astfel, primăriile și consiliile locale din Gătaia, Voiteg, Birda, Moravița, Livezile, Giera, Jamul Mare și Denta au alocat spitalului fonduri în valoare totală de 135.000 lei, care s-au alăturat sumei de 110.000 lei din partea Primăriei orașului Deta. Aceste sume au reprezentat 10% din bugetul total al spitalului, ajutându-ne să completăm finanțarea actului medical.
De ce a fost nevoie de această mobilizare de forțe? Ce se întâmplă cu contractul cu Casa de Sănătate?
Contractul cu Casa de Asigurări a acoperit 85% din internările continue (ne-au fost decontate 2.574 cazuri față de 3.043 realizate). Cu toate acestea, noi am continuat să deservim toată nevoia de sănătate a populației, practic nerefuzând acordarea asistenței medicale nici unui pacient care ni s-a adresat. Concret, dintr-o finanțare totală de 2.410.265 lei în anul 2014, 65% din sumă o reprezintă fondul de salarii al personalului medical și administrativ-auxiliar. Restul de 35% au reprezentat cheltuieli de funcționare, dintre care 10% consum de medicamente, 7% materiale sanitare și de curățenie și doar 1,5% cheltuială cu alimentele. La acest ultim capitol ne-am bucurat de sprijinul permanent al unor oameni inimoși care au înțeles eforturile pe care le depunem și care s-au alăturat personalului spitalului, și chiar unor pacienți care la rândul lor au contribuit prin donații la aprovizionarea cu alimente. Dorim să mulțumim pe această cale d-rei Roxana Valcan, d-nei Adina Mateescu, d-nei Maria Ștef, familiilor Rotariu Mirco și Lazăr Ștefan, d-lui Luncz pentru că ne-au fost alături în momente dificile. Ca și pondere a cheltuielior, în secțiile spitalului, din total cheltuieli, 27% (339.840 lei) au fost alocați compartimentului interne cu un număr de 1.671 pacienți internați, astfel că per pacient, costul mediu direct, per episod internare, a fost de 203 lei. Un procent de 39% (491.781 lei) au fost alocați compartimentului chirurgie-ATI, care a tratat prin spitalizare continuă 346 pacienți, cu un cost mediu per pacient, per episod internare de 1421 lei. Un procent de 16% din fonduri a consumat secția de ginecologie care a tratat 334 pacienți cu 206.194 lei, costul mediu per pacient, per episod internare fiind de 617 lei. Un procent de 21% din fonduri au fost alocate pediatriei, cu 470 cazuri, un cost total de 268.144 lei și un cost mediu per pacient de 570 lei. Nu în ultimul rând, 12% au fost alocați laboratorului de analize medicale și 5% au fost costuri cu radiologia.

Ce reprezintă aceste sume din punct de vedere bugetar?
Aceste costuri reprezintă costurile directe cu salariile, cât și cu medicamente și materiale sanitare, aparatură utilizată, investigații de laborator și imagistice. Nu sunt cuprinse costurile indirecte legate de regie, utilități sau alimente, care se contabilizează separat. Se observă din aceste cifre că, în continuare, am alocat un buget considerabil activității chirurgicale, pentru a susține activitatea intensă din acest sector, cu care de altfel ne mândrim. Ne-am străduit ca în condiții de finanțare modestă să asigurăm o asistență medicală de calitate într-o zonă de confort locativ, optimizând indicatorii cost-eficiență și cost eficacitate și prioritizand activitatea în funcție de nevoile reale de sănătate ale populației pe care o deservim.
Cum încheiați acest an și ce gânduri doriți să transmiteți colaboratorilor și pacienților?
Printr-o judicioasă administrare a fondurilor, am reușit să încheiem anul fără arierate. Mulțumim pe această cale tuturor factorilor decizionali locali, domnilor primari, membrilor consiliilor locale și îndeosebi domnului primar Roman Petru, pentru toată susținerea acordată. Mulțumim de asemenea personalului spitalului, care printr-un efort deosebit și o excepțională dăruire au completat de multe ori neajunsurile materiale și au contribuit la bunul mers al activității. Dar cele mai frumoase gânduri ale noastre se îndreaptă și la acest sfârșit de an, către pacienții noștrii, cărora le mulțumim pentru încrederea acordată și le dorim un an nou fericit, plin de realizări, bucurii și sănătate.

– RUJAN ELENA- 82 ani, decedată la data de 18.11.2014.
– MACEDOLEAN IOAN – 78 ani, decedat la data de 22.11.2014.
– BOLOHAN MILENCO – 64 ani, decedat la data de 28.11.2014 .
– LICA MARIN- 66 ani, decedat la data de 2.12.2014.

Primăria orașului Deta transmite sincere condoleanțe familiilor îndoliate.
SPECTACOL DE SARBATORI

PRIMARIA ORASULUI DETA si CONSILIUL LOCAL AL ORASULUI DETA organizeaza sambata 13 decembrie 2014, orele 19 la Centrul Cultural, un spectacol extraordinar sustinut de ORCHESTRA CONSILIULUI NATIONAL AL MINORITATII NATIONALE ROMANE DIN SERBIA.

In program : COLINZI, MUZICA POPULARA, CANTECE PATRIOTICE.

INTRAREA LIBERA.

VA ASTEPTAM CU DRAG.

 Orașul Deta a ales cu o majoritate covârșitoare noul președinte al României. Cu o participare la vot record, locuitorii din Deta au ales candidatul ACL în proporție de aproape 70 la sută la cel de-al doilea tur de scrutin. La secția de votare de la Liceul Sf. Nicolae, dintr-un total de 851 de voturi valabil exprimate, 598 i-au revenit lui Klaus Iohannis și doar 253 lui Victor Ponta. La secția nr.2 de la școală au fost numărate 691 de voturi valide dintre care Klaus Iohannis a primit 458 în timp ce 233 de opțiuni au fost exprimate în favoarea lui Victor Ponta. La secția nr. 3 de la școală au fost numărate 621 de voturi valabile, dintre care 416 pentru candidatul ACL și 205 pentru candidatul PSD. La secția 4 ANIF au fost 704 voturi valide dintre care Klaus Iohannis a avut 490, iar Vicor Ponta 214. La secția din Opatița au votat 390 de persoane dintre care 281 l-au ales pe Klaus Iohannis și 109 pe Victor Ponta. În total, în Deta, la cele 5 secții de votare și-au exprimat votul un număr de 3257 de persoane. Dintre acestea, 2243 (69,5%) l-au preferat pe Klaus Iohannis în timp ce 1014 (31%) au pus ștampila pe Victor Ponta. Cetățenii din Deta și-au arătat clar preferința pentru candidatul ACL care a câștigat alegerile la nivel național devenind președintele României.

Cine este noul președinte al României
Klaus Werner Iohannis este profesor de fizică, de origine germană, născut în România. Devenit om politic, a ajuns la al patrulea mandat de primar al Sibiului. Din iunie 2014, este președintele PNL și candidatul Alianței Creștin Liberale (PNL+PDL) la alegerile prezidențiale din noiembrie. Născut pe 13 iunie 1959, la Sibiu, Iohannis este căsătorit cu Carmen Iohannis, profesoară de limbă engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu. În 2000, Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a decis să participe cu un candidat propriu la alegerile locale din Sibiu și l-a desemnat în această poziție pe Klaus Iohannis, care a fost ales primar în al doilea țur de scrutin. În octombrie 2009, că urmare a căderii Guvernului Boc 2, prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, majoritatea parlamentară formată din PSD, PNL, UDMR și minorități i-a propus lui Iohannis funcția de premier al României, într-o perioadă de criză și revendicări sindicale. Președintele Traian Băsescu nu a acceptat însă nominalizarea. În februarie 2013, Iohannis s-a înscris în PNL. A fost mai întâi prim-vicepreședinte al partidului și, apoi, în iunie 2014 a fost ales lider al PNL. În 16 noiembrie 2014 a fost ales președinte al României.

Recent s-au încheiat lucrările la proiectul „Modernizare şi reamenajarea Parcului Anton Kratzer din oraşul Deta – Pistă de biciclete vestică şi pista de legătură”. Noua pistă pentru biciclete are o lungime totală de 781 metri, are o lățime de 2 metri cu două sensuri de mers și este realizată din asfalt colorat. Lucrarez a fost realizată de S.C. STELARIS LTD S.R.L. din Strehaia și a costat 358.893,68 lei, sumă suportată integral din bugetul local. Acesta este înca un obiectiv realizat pentru modernizarea orașului și pentru a oferi condiții cât mai bune cetățenilor din Deta.  

Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care duminică, 16 noiembrie, ați ieșit la vot și v-ați exprimat opțiunea, indiferent de candidatul pe care l-ați ales. A fost pentru noi toți o adevărată lecție de democrație. Am văzut încă o dată cât de puternic este poporul și cum voința populară poate schimba lucruri care par de neschimbat și cum se pot face și desface jocurile politicii. Pentru mine ceea ce s-a întâmplat în ziua de 16 noiembrie înseamnă foarte mult. Am văzut că alegerile nu se rezolvă aritmetic semnând alianțe ciudate într-un birou din București sau prin studiourile de televiziune. Alegerile se pot câștiga și prin verticalitate, prin cinste și onoare. Avem iată un președinte care ne-a demonstrat că lucrul făcut nemțește este apreciat și recompensat. Klaus Iohannis a demonstrat la Sibiu ce poate face și îmi doresc să arate aceeași determinare și corectitudine la Palatul Cotroceni. România avea nevoie de un astfel de președinte și mă bucur că și noi, locuitorii din Deta am contribuit la acest moment istoric pentru țara noastră.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support