Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” (Luca 2:10-12).
Vestea bună care a fost adusă de îngeri pentru noi oamenii, este că Dumnezeu, la vremea împlinirii, a trimis în lumea noastră pe singurul Lui Fiu, care prin trăirea, ascultarea şi jertfirea Lui să ne împace cu Tatăl. Pentru aceasta a venit El aici jos în valea plângerii, pentru ca să ne salveze de sub robia şi povara păcatului şi să ne strămute în Împărăţia Lui Dumnezeu.

Atunci când Domnul Isus a venit, lumea era cuprinsă de teamă, disperare şi înfăşurată în întuneric. La vederea semnelor care au precedat naşterea Domnului oamenii au reacţionat diferit. Păstorii din câmp s-au înfricoşat, dar după ce la îndemnul îngerilor au mers în locul indicat şi au văzut că ceea ce li s-a spus este adevărat ei au plecat slăvind şi lăudând pe Dumnezeu. Magii când au văzut steaua în răsărit au venit să i se închine, i-au adus daruri Celui născut în iesle şi au plecat înapoi plini de bucurie. Tot aşa astăzi, când din nou sărbătorim pe Cel născut în iesle, oamenii vor reacţiona diferit. Unii vor fi plini de frică, alţii vor încerca să dea o semnificaţie aparte acestor sărbători pentru a putea să se simtă bine, iar alţii care înţeleg adevărata semnificaţie a naşterii Domnului Isus Hristos i se vor închina, vor slăvi, vor lăuda şi se vor bucura cu adevărat, pentru că Dumnezeu, atât de mult a iubit lumea, încât a trimis pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Şi acum Domnul Isus doreşte să aducă bucurie într-o lume întristată, într-o lume care confundă pe Cel care trebuie sărbătorit cu sărbătoarea, lumină pentru omenirea care se află în întuneric, iertare şi viaţă veşnică pentru fiecare păcătos lipsit de speranţă. Pentru fiecare om pierdut în negura păcatului, Isus Hristos reprezintă singura cale de salvare. Oricât de departe v-aţi afla de Dumnezeu, prin Isus Hristos Îl puteţi găsi pe Dumnezeu, puteţi veni la El pentru a fi apoi umpluţi de bucuria veşnică.


Biserica creştină Baptistă „Beraca” din Deta, vă doreşte sărbători pline de pace, bucurie, sănătate şi multe binecuvântări cereşti şi pământeşti, din partea celui ce este pururi veşnic. Diacon,BELCIUG AUREL.

Primăria Deta mulțumește grupului de voluntari olandezi care și în acest an a făcut o mare surpriză micuților de la Creșa din Deta, de la Grădinița cu Program Normal Deta, Grădinița cu Program Prelungit Deta, Grădinița Prevent și Grădinița Opatița. Hans Niesink,  Frank Niesink, Vincent Niesink și Bennie Hendriksen au adus bucuria în sufletul a 215 copii cu ajutorul pachetelor de Crăciun pregătite chiar de către copiii olandezi. Fiecare cadou a purtat eticheta “băiat” sau “fată” astfel încât zâmbetul micuților să nu fie umbrit de nepotrivirea unor obiecte din pachet. Primăria orașului Deta este recunoscătoare familiilor și copiilor care au pregătit cadourile, precum și generoasei echipe care a făcut tot posibilul ca pachetele să ajungă în România, la copii din Deta. 

Bilanț pozitiv de activitate pentru Spitalul orășenesc din Deta! Cea a doua jumătate a anului 2013 a adus o creştere substanţială a numărului de intervenţii chirurgicale, alături de diversificarea paletei de servicii oferite şi creşterea complexităţii actului chirurgical.

Histerectomii pe cale endovaginală, lipectomii cu corecţia peretelui abdominal, intervenţii chirurgicale pentru tumori digestive şi ginecologice, acestea sunt operațiile realizate în premieră la spitalul nostru, de către echipa formată din dr. Liviu Moise, dr. Cucui Vasile, dr. Mihailovici Vidosav, dr. Mihart Catalin, dr. Bianca Gavrilita, medicul anestezist Korom Atila, asistent Mirela Oprea, asistent Gherasim Marcel și infirmierele Hojda Svetlana şi Fulop Loredana.

Pe lângă premierele deja enumerate, Spitalul din Deta a înregistrat o crestere a numărului colecistectomiilor, al cezarienelor, precum și a celor din sfera ginecologică pentru tumori şi chiste de ovar. Toate aceste realizări reflectă în mod evident preocuparea permanentă a echipei manageriale pentru asigurarea bunei desfăşurări a activităţii blocului operator, astfel încât să nu existe discontinuităţi în aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare. La rândul lor, dotările cu aparatură de ultimă generaţie efectuate la blocul operator (echipamente de chirurgie laparoscopică, aparat de anestezie nou, analizor de biochimie de ultima generaţie) vin şi ele în sprijinul unui act medical la standarde înalte, astfel încât populaţia oraşului Deta şi localităţilor din zonă, să se poată adresa cu încredere spitalului nostru pentru rezolvarea problemelor de sănătate pe care le au. Dr. Codruţa Bungău

Munca, efortul susținut pentru performanță și sprijinul comunității duc la rezultate remarcabile

Antrenamentele pentru artele marțiale, ramura kickboxing, le-am început în orașul Deta încă din anul 2009, cu convingerea că un astfel de sport este benefic pentru tinerii din localitate, prin canalizarea energiei și forței către un scop nobil, și anume, performanța sportivă. Competițiile care au urmat au cerut multă muncă, dărurire și seriozitate, însă rezultatele bune obținute ne-au încurajat să continuăm efortul pentru a ajunge și mai sus. Una dintre cele mai mari realizări a fost selecționarea și participarea la gala “Luptă Timișoara”, eveniment de nivel înalt, unde au participat sportivi din mai multe oraşe ale ţării. 


Cea de-a doua parte a anul 2013 a venit cu vești și mai bune pentru activitatea noastră, deoarece s-a înființat Asociația Sportivă Orășenească Deta, în cadrul căreia am fost incluși ca ramură sportivă. 
Acest lucru ne-a ajutat mult deoarece am primit sprijin financiar pentru achiziţionarea de echipament, cheltuieli de transport şi taxe de participare la concurs. Încrederea și sprijinul primit nu au rămas fără ecou în rândul sportivilor noștri, astfel că, de la înființarea asociației, am participat la doua competiții, și în ambele cazuri rezultatele au fost de exceptie. Sunt mândru și doresc să îi felicit pe cei patru sportivi care au ocupat locul întâi şi pe cei patru care au ocupat locul doi la cele două competiţii pe categorii diferite. De asemenea țin să mulţumesc consiliului local al oraşului şi nu în ultimul rând conducerii asociaţiei pentru tot sprijinul acordat.Dan Pantiș

Gospodăria și viața familiei dumneavoastră rămân în siguranță dacă respectați regulile de prevenire a incendiilor pe timp de iarnă. Curățarea coșurilor de fum este obligatorie, soba nu trebuie supraîncălzită, iar aparatele electrice se verifică periodic pentru depistarea eventualelor defecțiuni.  
Din evidenţele anilor trecuți reiese clar că, în sezonul de iarnă, incendiile în gospodării cresc în mod semnificativ. În cele mai multe cazuri, acestea sunt cauzate de coşurile de fum necurăţate sau de mijloacele de încălzire defecte, improvizate ori nesupravegheate. Din nefericire, astfel de incendii se produc chiar şi la operatorii economici sau instituţii, fapt care este cu atât mai grav deoarece pun în pericol viața oamenilor și generează pagube materiale însemnate, cu perturbarea gravă a activităţilor zilnice.

Având în vedere că temperaturile au scăzut considerabil, recomand cetăţenilor care utilizează sobe sau aparate electrice de încălzire să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor la locuinţe:
o   Asiguraţi curăţarea periodică a coşurilor de fum şi înlăturaţi fisurile produse în acestea. Uşiţele sau localurile speciale prin care se curăţa de funingine coşurile şi sobele, trebuie închise sau astupate ermetic, orice defecţiune putând conduce la pătrunderea scânteilor sau particulelor aprinse în spaţiile din jur;
o   Nu folosiţi decât material combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncălzirea acesteia. Prin căldura radiantă aceasta poate aprinde obiectele din jur.
o   Respectaţi distanţele de protecţie dintre sobă şi materialele combustibile. Uscarea şi aşezarea pe sobă a hainelor sau altor obiecte combustibile este interzisă.
o   Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă. Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa acesteia pentru a asigura protecţie faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a jarului sau lemnelor aprinse.
o   Cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale la distanţe cât mai mari faţă de depozitele de furaje, iar în condiţii de vânt se vor stinge cu apă.
o   Nu folosiţi aparatele ori mijloacele  de încălzire electrice cu defecţiuni sau improvizaţii. Verificaţi periodic starea acestora;
o   Nu lăsaţi copii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune. Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare pericolul care îl reprezintă pentru viaţa lor.

Rubrică asigurată de Maior HERIŞANU Ioniţă, Comandantul Staţiei de Pompieri Deta

  • GIUCHICI LUCIA, 80 ani, decedată la data de 17 noiembrie 2013.
  • DIMITRIEVICI SVETOZAR, 77 ani, decedat la data de 21 noiembrie 2013.
  • CISMA ELVIRA, 83 ani, decedată la data de 26 noiembrie 2013.
  • CRIŞAN VERONA, 81 ani, decedată la data de 28 noiembrie 2013.
  • ARDELEAN ANETA, 76 ani, decedată la data de 2 decembrie 2013.
  • TELBIS ROZALIA, 82 de ani, decedată la data de 4 decembrie 2013.
  • KUTRI MIHAI, 53 de ani, decedat la data de 4 decembrie 2013.

Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support