Poziţia a treia pe podium în campionatul judeţean de fotbal, a fost pentru F.C. Deta, un loc cu noroc. Clasată după A.S. Giroc şi Informatica Timişoara, printr-un concurs favorabil de împrejurări, F.C. Deta a promovat în Liga a 4-a. Echipa din Deta ocupă locul lăsat liber de Textila Timişoara, în urma retragerii acesteia din ligă datorită motivelor financiare. Până în prezent reprezentanta oraşului Deta în liga a 4-a se descurcă bine, reuşind să câştige un meci din cele două disputate. Real Dragşina a învins F.C. Deta cu scorul de 4-2, după un joc slab al echipei oraşului nostru. Etapa a 2-a, însă, a fost adus victoria jucătorilor noştri, care au învins formaţia Unirea Peciul Nou cu scorul de 3-1. Golurile marcate de de Rujan Graţian, Cîrnu Marius şi Marcu Alexandru au ridicat spectatorii în picioare, toţi cei prezenţi la meci aplaudând la scenă deschisă evoluţia echipei. Din dorinţa de a face performanţă, jucătorii se antrenează 3 zile pe săptămână, la Baza sportivă a oraşului. Obiectivul lor este menţinerea în liga a 4-a şi practicarea unui fotbal de calitate care să atragă cât mai mulţi spectatori iubitori de fotbal. Ştefan Lorincz.
Antrenor principal: Olah Imre
Antrenor secund: Seculin Daniel

Lotul F.C. Deta
Lorincz Ştefan – 1959
Rujan Graţian – 1975
Cîrnu Florin – 1978
Kramer Ionuţ – 1985
Raciov Ciprian – 1984
Cîrnu Marius – 1986
Gheorghiţa Petru – 1987
Bandi Ştefan – 1985
Petean Iugoslav – 1987
Mioc Danuţ – 1989
Marta Patrik – 1990
Brumar Mihai –1990
Szabo Iozsef – 1990
Chisozan Alin – 1992
Seculin Cristian – 1992
Frank Alexandru – 1992
Cociota Claudiu – 1993
Paraschiv Sebastian –1991
Marcu Alexandru – 1990
Tatarici Darius – 1993
Rusu Pavel – 1992
Jarcalete Vlad -1992.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support