Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se poate face cu respectarea prevederilor Ordinului comun al ministrului Internelor şi al ministrului Agriculturii nr. 605/579/2008. Potrivit acestui Ordin, arderea miriştilor se execută numai după obţinerea unui permis de lucru cu focul, a acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi informarea în prealabil a serviciilor pentru situaţii de urgenţă.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:


– condiţii meteorologice fără vânt;

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor

Distrugerea prin ardere a deşeurilor, resturilor menajere şi vegetaţiei uscate se efectuează cu respectarea prevederilor Legii nr.265/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului, care se referă la obligativitatea obţinerii acceptului Agenţiei de Protecţia Mediului şi informarea în prealabil a SVSU în cazul arderii miriştilor, stufului sau vegetaţiei ierboase, respectiv interzicerea folosirii focului deschis pe teritoriul ariilor naturale protejate.

Pe timpul arderii resturilor vegetale cetăţenii sunt obligaţi:

  1. să menţină focul în perimetrul aprobat şi asigurat;
  2. să supravegheze permanent zona în care efectuează arderea resturilor vegetale
  3. să asigure dotarea minimă cu mijloace de primă intervenţie;
  4. să anunţe imediat SVSU al localităţii, primăria şi pompierii militari, în situaţia în care există pericolul extinderii focului în afara perimetrului aprobat.

Se exceptează de la OBŢINEREA PERMISULUI DE LUCRU CU FOCUL numai executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetăţeneşti.

În zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor.

Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

Nerespectarea acestor prevederi legale, atrage sancţiuni contravenţionale asupra persoanelor găsite vinovate.

SANCŢIUNI PENTRU CEI CARE ARD ILEGAL MIRIŞTILEAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la nerespectarea Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) 5 şi 8, prin care nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Referitor la GAEC 5 precizăm că nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, iar obiectivul acestei condiţii este menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor. Agricultorul care utilizează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv miriştile sau iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare. Agricultorilor care nu respectă acest GAEC, li se vor aplica reduceri la suma totală de plată, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea GAEC. Conformitatea sau după caz neconformitatea cu GAEC 5 se constată la controlul pe teren, în timpul campaniei de vară, unde se observă dacă miriştea sau resturile vegetale au fost sau nu arse. Gravitatea nerespectării GAEC 5 se evaluează în funcţie de suprafaţa parcelelor cu mirişti sau resturi vegetale arse, raportată la tolalul suprafeţei arabile determinate din exploataţie. Referitor la GAEC 8 precizăm că nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente, iar obiectivul acestei condiţii este menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente.Agricultorul care utilizează pajişti permanente nu trebuie să ardă vegetaţia, inclusiv iarba rămasă după cositul pajiştilor. În cazul în care arderea a fost provocată de cauze necunoscute, iar agricultorul prezintă sesizarea înregistrată la poliţie sau la inspectoratul general pentru situaţii de urgenţă privind acest fapt – GAEC 8 este respectat. Neconformitatea cu GAEC 8 se constată în timpul campaniei de vară, la faţa locului, de către inspector, care a găsit pe teren parcele de pajişti permanente arse. Agricultorilor care nu respectă această condiţie li se vor aplica reduceri la suma totală de plată, conform modului de aplicare a reducerilor şi excluderilor pentru nerespectarea GAEC.

În strada Mihai Viteazul nr. 8 funcţionează cabinetul individual de psihologie Popov Izabela. Cabinetul este atestat în conformitate cu normele Colegiului Psihologilor din România şi este specializat în examinare psihologică, diagnostic şi evaluare clinică; analiza psihologică a muncii şi prevenirea accidentelor de muncă precum şi evaluare, recrutare şi selecţie profesională la standarde înalte şi în condiţii de maximă confidenţialitate; examinare în vederea obţinerii permisului de conducere categoriile A şi B. Programările se pot face la telefon 0768135818 sau pe adresa de e-mail cabinet.popov@gmail.com.

Impozitul pe clădiri și teren şi impozitul pe mijloacele de transport se plătește în două rate egale: una până la 31 martie 2012, a doua până la 30 septembrie 2012. Impozitul anual pe clădiri, teren, pe mijloacele de transport, datorat de persoane fizice și juridice, de până la 50 lei (inclusiv), se plătesc integral, fiecare în parte, până la 31 martie 2012. Pentru plata cu anticipație de către persoanele fizice a impozitului/taxei pe clădiri, teren și mijloace de transport, pe întregul an, până la data de 31 martie 2012 se acordă o bonificație de 10%. Valoarea acestor impozite şi taxe rămâne neschimbată faţă de anul trecut.

Recensământul populaţiei şi locuinţelor s-a încheiat. În judeţul Timiş au fost recenzate 267.563 de locuinţe şi 654.773 de oameni. În oraşul nostru recenzorii au bătut la uşa a 2238 de gospodarii într-un număr total de 1495 de clădiri. Au fost recenzate 2598 de locuinţe în care trăiesc 5.963 de persoane. Oraşul Deta este pe locul 5 în clasamentul oraşelor din judeţul Timiş în privinţa numărului de locuinţe şi pe locul 6 la numărul de locuitori. În cadrul colegiului 10, oraşul Deta rămâne pe primul loc atât la numărul de locuitori cât şi la numărul locuinţelor.

Rezultate pe etnii
Români – 4282 -71,8%
Maghiari – 855 -14,3%
Sârbi – 256 -4,2%
Germani – 245 -4,1%
Romi – 146 -2,4%
Bulgari – 123 -2,0%
Alte naţionalităţi-56 -1,2%

Rezultate pe religii
– ortodoxă – 3734 -62,6 %
– ortodoxă sârbă -199 – 3,3%
– romano-catolică -1700 -28,5%
– greco-catolică – 33 – 0,55%
– reformată – 19 –0,31%
– penticostală – 148 -2,48%
– baptistă – 45 -0,75%
– alte religii 85 -1,51%

Atunci când folosiţi sau instalaţi un coş sau un burlan, protejaţi-vă familia si proprietatea, ţinând cont de următoarele reguli:
* coşurile de zid vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor şi acoperişurilor astfel:
– la trecere prin planşeu, prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor la 25 cm. În spaţiul dintre coş şi planşeu se introduc un strat de azbest sau două straturi de pâslă îmbibate cu argilă ;
– la trecerea prin acoperiş, prin lăsarea unei distanţe de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele acoperişului, iar golul produs se închide cu un şorţ de tablă;

* nu este permis ca în coşuri să fie zidite elemente combustibile ale acoperişului, planşeului, etc.;

* coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;

* coşurile de zid vor fi permanent întreţinute fără crăpături şi curaţate. Este interzis a se folosi coşurile de zid netencuite ;

* burlanele din metal nu vor fi instalate la o distanţă mai mică de 70 cm faţă de pereţii de scândură sau paiantă.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support