Concurs Diecezan la Religia Catolică, ediția 2016

În data de 27 februarie 2016 a fost organizat la Liceul Romano Catolic „Gerhardinum” din Timişoara „Concursul Diecezan la Religia Catolică” la care anul acesta am participat şi noi cu patru copii. Din toată Dieceza Timişoarei (judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi o mică parte din Mehedinţi) au participat peste o sută de copii. Cu mare bucurie şi deosebită plăcere vă relatez că în categoria la care s-au înscris copiii noştrii (Pregătire la Sfîntul Mir) din cele cinci premii şi menţiuni acordate, patru au ajuns la Deta: 

Kiss Andreea Annemarie-Premiul I.
Kovács Róbert – Premiul II.
Ciocani Carmen – Menţiune I.
Kovács Andrei Jani – Menţiune II.
Mulţumesc în primul rînd copiilor că s-au pregătit şi au făcut ca de patru ori să auzim numele oraşului nostru la decernarea premiilor. Mulţumesc şi părinţilor, care au înscris copii la orele de Religia Catolică şi i-au trimis şi la pregătirea suplimentară. Şi nu în ultimul rînd mulţumesc Doamnei profesoare Bálint Zenkő pentru pregătirea copiilor în cadrul orelor de religie parohiale şi Domnului profesor Gáspár Géza Gábor pentru orele de religie în cadrul şcolii. Dumnezeu să vă binecuvînteze pe toţi cei care prin activităţiile vostre ne faceţi bucuroşi şi fericiţi! (P.c. Lokodi Attila preot-paroh)

Related Post