CRUCIFIXUL ÎNCHINARII NOASTRE

Datorită climei și terenurilor agricole prielnice, primele date despre cultivarea orezului în Banat, le avem încă din 1749, când, cu ajutorul familiilor din Italia, au fost obținute recolte promițătoare. În acei ani, în fruntea orezăriilor de la Denta și Opatița, s-a impus familia Limoni, la Deta era binecunoscută familia Boldi, iar la Gătaia și Topolea, familiile Timari și Arizzi din însorita Toscană își exercitau dominanța. Aceste familii destoinice, pe lângă tainele cultivării orezului, au adus cu ele religiozitatea și arta renascentistă toscană. Pal Arizzi a adus la Topolea comoara familiei sale, Crucifixul-bijuteria sculpturii florentine, pe care l-a așezat pe altarul micuței și cochetei capele ridicate în mijlocul orezăriei. Crucifixul cu puterile sale magice, l-a ajutat în momentele grele, în timpul Revoluției pașoptiste, în timpul dualismului, protejându-i și pe locuitorii zonei în timpul primului și al doilea război mondial. Credincioșii din zonă sunt convinși că același Crucifix din podul micii capele, a ocrotit localnicii de ororile colectivizării și ale comunismului. Și acum, după două secole, este cu noi în Săptămâna Patimilor, chemându-ne la smerenie și rugăciune.

Slavă Ție Mântuitorule că Te-ai milostivit de neamul nostru omenesc. Și noi care suntem fiii bisericii tale, am venit în fața Ta, să ne închinăm în numele fraților și părinților noștri pentru neamul nostru românesc. Primește Mântuitorule în zilele acestea, rugăciunile și nădejdea noastră, precum ai primit cântarea îngerilor și rugăciunile pastorilor. Primește mărturisirea inimilor noastre și ne călăuzește pe calea mântuirii. Binecuvântează lumea aceasta haotică cu pace, iar țara românească cu bucurie și îndestulare, casele noastre cu părinți credincioși și mamele cu dragoste de prunci. Așteptând minunea Învierii alături de tine, Doamne Isuse Hristoase binecuvântează-ne și coboară harul tău prea sfânt, odată cu primirea luminii Sfintei Învieri. Te rugăm să aduci în sufletele noastre minunea Învieri, iar pe buzele noastre, magicele cuvinte Hristos a înviat! Adevărat a înviat! (Endre Libus)

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support