Mesaje cu ocazia Paștelui Ortodox


Mesajul Protopopului Ioan Prisăcean
Toate sărbătorile creştineşti ne aduc un spor de lumină, de bucurie şi de pace în suflet.Toate revarsă asupra vieţii noastre razele binecuvântate ale harului dumnezeiesc. Din mijlocul lor devenim mai buni, mai înălţaţi sufleteşte şi mai stăruitori în săvârşirea binelui. Praznicul Învierii Domnului,pe care ne-a învrednicit Dumnezeu să-l ajungem şi în acest an cu pace şi sănătate, ne învăluie în razele lui de bucurie şi pace, fiindcă ne descoperă adevărul de temelie al credinţei noastre în Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, Biruitorul morţii şi stăpânul vieţii. Ziua Învierii ne ridică la Dumnezeu şi ne face părtaşi la viaţa cea veşnică, prin Iisus Hristos care luminează inimile noastre. Dar Învierea Domnului ne leagă şi de viaţa noastră de pe pământ, luminează şi dă un rost superior strădaniilor noastre de fiecare zi. Când toate cele din afară ne cheamă la viaţă nouă ,luminoasă, ni se par atât de fireşti cuvintele Sfântului Apostol Pavel:,,Umblaţi ca fii ai luminii”(Efeseni 5,8). Adevăratul fiu al luminii este cel ce alungă dinlăuntrul său toată răutatea,toată vrajba şi toată patima cea rea aducătoare de moarte. ,,Să lepădăm deci, lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armele luminii”, ne spune acelaşi Sfânt Apostol (Romani 13,12), iar ,,roada luminii se arată în orice bunătate, dreptate şi adevăr” (Efeseni 5,9). Rog pe bunul Dumnezeu să vă învrednicescă să petreceţi marele Praznic al Sfintelor Paşti, cu pace, sănătate, bucurieşi întru toate ale voastre bună sporire. ,,HRISTOS A ÎNVIAT!” 
Mesajul Preotului Paroh Boghicevici Liubodrag
Sărbătoarea Învierii Domnului Isus Hristos ne aduce aminte de dragostea nemărginită a lui Dumnezeu şi ne învaţă să oferim la rândul nostru iubire şi iertare. Paștele este sărbatoarea în care Dumnezeul nostru a înviat din morți, iar în această zi sfântă, Hristos ne aduce liniștea și pacea pe Pămant. Pentru noi, creștinii, aceasta este ceea mai mare sărbătoare creştină care ne transmite bucurie, căldură şi speranţă. Lumina şi căldura Sfintei Învieri să pătrundă în casele, inimile şi sufletele noastre, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţă şi iertare. Să ne bucurăm de minunea Învierii Domnului nostru Isus Hristos! HRISTOS A ÎNVIAT! PAȘTE FERICIT!
Mesajul Pastorului Gheorghe Sporea
ISUS E VIU! HRISTOS A ÎNVIAT ! Şi în acest an din nou, celebrăm Paştele creştin care ne reaminteşte tuturor că cea mai slăvită veste a venit dintr-un mormânt. Omul care a fost răstignit pe Golgota şi a murit pentru păcatele noastre a înviat a 3-a zi din morţi aşa precum a afirmat el însuşi în Evanghelia scrisă de Luca, cap 18; 31-33, la fel ca şi ucenicii Domnului Isus, la fel ca şi primii creştini la rândul nostru ne bucurăm şi vestim împreună. Biruinţa Mântuitorului Isus asupra morţii, a păcatului şi a stăpânitorului acestei lumi. Suntem portavocea Domnului care anunţăm marele eveniment al învierii lui Hristos. John Blanchard în cartea „Gathered Gold” următoarele: Paştele se sfârşeşte nu cu o înmormântare ci cu o sărbătoare. Una dintre cântările noastre creştine transmite următorul mesaj: Zarul de pe mormânt s-a rupt; Sfârşitu-sa lupta cea grea; Moarte puterea fiinţă e; A vieţii, e-nvingerea; Laudă, laudă A-nviat Isus; Domnul nostru a-nviat Aleluia, Aleluia. Vă salutăm plini de respect: HRISTOS A ÎNVIAT ! Să fim bucuroşi şi plini de entuziasm că avem un Răscumpărător viu care se-ngrijeşte de noi şi ne umple viaţa cu bucuria mântuirii. Biserica Baptistă Beraca vă doreşte un Paște Fericit !
Mesajul Directorului Centrului Cultural Deta, Ovidiu Ivancea
Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă lumină, bucurie, sănătate și speranță, alături de cei dragi! Paște fericit!

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support