DANSATORII DIN DETA LA COKA

DANSATORII DIN DETA LA COKA

Centrul Cultural al orașului Deta a fost invitat să participe cu Ansamblul de dansuri populare românești, formația de seniori, la Festivalul țuicii de prune și a produselor gastronomice din acest fruct. Evenimentul a avut loc la sfârșitul lunii august, în Ostoicevo, un sat care aparține comunei Coka, comuna din Serbia înfrățită cu orașul Deta. Dansatorii din Deta au avut deosebita onoare să deschidă partea artistică a festivalului cu prezentarea unor suite de dansuri populare românești reprezentative câmpiei banatice dar și suite specifice Banatului montan. Cu o coregrafie realizată de Voicu Cătălin, artiștii noștri au strălucit în fața publicului, performanța lor fiind răsplătită cu multe aplauze și aprecieri. Este o onoare pentru Centrul Cultural din Deta să primească invitații internaționale și să fie susținut de administrația locală să participe la evenimente cultural-artistice internaționale, în cadrul cărora sunt promovate tradițiile, obiceiurile și gastronomia regională.

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support