Cu ocazia zilei Mondiale a Sănătății, elevii Herișanu Oana Victoria, Ecob Sabrina, Boghicovici Elena, Magyar Alexandru și Suiugan Bianca, coordonați de doamna director-adjunct Cristina Vâlcea și de doamna profesoara Galamboș Lenuța au organizat o vizită la spitalul din Deta, în cadrul căreia au dezbătut cu pacienții internați efectele tutunului, al alcoolului și chiar al dorogurilor. Elevii implicați în proiectul „Nu-ți frânge aripile singur” au acordat suport psihologic pacienților pe care i-au întâlnit, aceștia din urmă fiind încântați de prezența tinerilor. Cel mai interesant schimb de opinii a fost cel privind legea antifumat. În cadrul aceluiași eveniment, Copiii de la secția de pediatrie au fost delectați de colega noastră Bianca cu povești care i-a introdus în lumea imaginară a basmului. La sfârșitul vizitei, bucuroși că au fost de folos pacienților de la Spital, elevii implicați în proiectul „Nu-ți frânge aripile singur” au promis că se vor întoarce și cu alte ocazii. (Herișanu Oana Victoria, clasa a IX-a R).