Vă salut prieteneşte! Astăzi despre …

PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE ARSURI
Arsurile pot face victime atunci când ne aşteptăm mai puţin. De aceea, este bine să ştim cum trebuie să procedăm şi care sunt paşii în cazul în care apropiaţii noştri sau chiar o persoană pe care nu o cunoaştem, suferă de o arsură a feţei, de o arsură electrică sau o arsură chimică.
Arsuri interne
Arsurile interne ale feţei, gurii şi gâtului sunt printre cele mai periculoase şi serioase, deoarce pot cauza rapid umflarea căilor aeriere superioare şi blocarea lor, ducând astfel la stop respirator. Dacă întâlniţi un astfel de caz, alertaţi imediat serviciul medical de urgenţă, la numărul 112, iar până vine salvarea, efectuaţi hiperextensia capului şi pregătiţi-vă pentru o eventuală resuscitare cardio-pulmonară.
Arsuri electrice
Arsurile provocate de trecerea curentului electric prin corp, au consecinţe grave asupra organismului, în special la locul de intrare şi iesire a curentului din corp. Dacă în momentul în care interveniţi, victima încă se mai află sub influenţa unui curent de joasă intensitate, de exemplu curentul casnic, se va încerca deconectarea sursei sau separarea victimei cu un lemn sau o bucată de plastic. Este important de ştiut că, pentru siguranţa dumneavoastră, nu aveţi voie să intraţi în contact direct cu pielea victimei. Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să alertaţi imediat serviciul medical de urgenţă, la numărul 112, iar până apare salvarea puteţi aplica măsurile pentru arsuri din cauze comune, prezentate în articolul de luna trecută. Dacă victima intră în stop cardio-respirator, încercaţi să o resuscitaţi.
Arsurile chimice
Arsurile chimice se întâlnesc mai des în industrie, însă pot fi prezente şi în mediul casnic. Dacă puteţi, pentru început, aflaţi despre ce substanţă este vorba. Sunaţi la 112 şi până la sosirea serviciului medical de urgenţă, spălaţi regiunea arsă sub jet continuu şi abundent de apă. Protejaţi-vă cu mănuşi de plastic sau cauciuc. Îndepărtaţi toate hainele, inclusiv lenjeria intimă, posibil îmbibate cu substanţa în cauză. În cazul unor arsuri chimice ale ochiului, spălaţi cu jet de apă, cât se poate de delicat, timp de 3-5 minute. Dacă salvarea este blocată, sau din diferite motive există şanse să întârzie, transportaţi victima la spitalul cel mai apropiat.
Pe curând! Dr. CIF

Related Post

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support