Primăria Deta, Clubul Pro Eco şi grupul de iniţiativă pentru un oraş mai curat atrag atenţia asupra întreţinerii curăţeniei în spaţiile publice

De Ziua Internaţională a Curăţeniei, elevii din Grupul Şcolar „Sfântu` Nicolae” Deta care fac parte din Clubul „PRO ECO”, precum şi foştii membrii ai clubului, înzestraţi cu mănuşi menajere, saci şi veste de protecţie, s-au hotărât să cureţe parcul oraşului şi strada Victoriei.Timp de trei ore, tinerii au reuşit să adune mai mulţi saci de gunoaie şi resturi aruncate pe jos de către oamenii neatenţi sau nepăsători. „Gunoiul face viaţa să pară mai urâtă, iar oraşul arată altfel dacă este curat” ne-a spus unul dintre elevii participanţi la acţiune. Întreaga acţiune a fost sprijinită de primăria Deta şi de două profesoare de excepţie Maria Şimon şi Roxana Valcan. Grupul de iniţiativă pentru un oraş mai curat speră că acţiunea de curăţenie nu a trecut neobservată şi că locuitorii din Deta vor prelua modelul oferit de tinerii harnici. Deşi începutul a fost greu, iar pe teren, elevilor li s-au alăturat doar câteva persoane de strada Pădurii şi de la blocurile ANL, participanţii la acţiune sunt siguri că pe parcursul anului tot mai mulţi oameni se vor alătura demersului lor. Maria Şimon.

Sărbătoare pentru oraş
Pentru o comunitate, sfinţirea bisericii reprezintă un nou punct de plecare. Biserica este locul unde membrii comunităţii se adună atât la bine cât mai ales la greu. Pentru locuitorii din Deta sfinţirea bisericii ortodoxe înseamnă mult. Am suferit ani mulţi, ne-am rugat în spaţii mici şi închise şi mai ales ne-am chinuit cu toţii să construim o biserică nouă şi frumoasă. Iată că a venit şi momentul să ne bucurăm de acest efort. Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la ridicarea acestui lăcaş sfânt dar mă tem că lista este foarte lungă. Sunt sigur că locuitorii din Deta ştiu foarte bine cine a pus umărul la ridicarea bisericii. Am pus cărămidă peste cărămidă şi mă bucur că acum a venit ziua în care înaltele feţe bisericeşti din judeţul nostru se vor ruga alături de noi pentru ca lăcaşul de cult să se bucure de binecuvântarea lui Dumnezeu. Este o zi în care trebuie să uităm de necazuri şi de neînţelegerile personale care ne umbresc zilele şi să ne bucurăm împreună de noua noastră biserică ortodoxă. Pentru Deta ziua de 25 octombrie va rămâne înscrisă în calendarul momentelor frumoase şi importante pe care orice comunitate şi le doreşte.

Numită criză hipertensivă necomplicată, creşterea bruscă a tensiunii arteriale peste valorile normale este o stare care necesită îngrijire imediată.

Semnele crizei hipertensive sunt deseori neglijate de către bolnavi, atitudinea de tipul “lasă că mă simt mai bine” ducând uneori la complicaţii grave. Dacă aveţi ameţeli, dureri de cap, ţiuituri în urechi, senzaţia de lipsă de aer, nu ezitaţi să anunţaţi medicul, înainte să se agraveze situaţia şi să apară senzaţia de greaţă, vărsături sau stări de leşin. Criza hipertensivă afectează în special persoanele care au mai avut valori tensionale crescute dar nu le-au dat atenţie şi persoanele care au întrerupt tratamentul antihipertensiv. Creşterea bruscă a tensiunii arteriale poate fi declanşată de situaţii de stres, conflicte, muncă fizică grea, oboseală, surmenaj, coşmaruri şi abuzuri alimentare sau de alcool. Cât mai repede după apariţia semnelor bolnavul va fi aşezat în repaus absolut, în pat, într-o poziţie confortabilă. Dacă are tratament şi nu l-a luat, îl va lua imediat. Se notează medicamentul şi ora exactă a administrării lui. În caz de criză hipertensivă, contactaţi cât mai repede medicul de familie şi descrieţi-i semnele şi valorile tensiunii dacă au fost măsurate. În cazul în care nu se poate lua legătura cu medicul de familie sau, dacă au apărut semnele de gravitate (greaţă, vărsături, pierderi ale cunoştinţei) alertaţi 112. În timp ce aşteptaţi ambulanţa, nu creaţi panică în jurul bolnavului, permiteţi-i să rămână în repaus. Pregătirea pentru spital trebuie făcută de către familie, menajând persoana care se simte rău. Se va lăsa liber (neîmbracat) membrul superior stâng, pentru a i se putea măsura tensiunea imediat ce a sosit salvarea şi pentru a se instala, la nevoie, o perfuzie. Dr. Cobzariu Iosif Florin (Dr. CIF).

Dacă aţi alertat 112, la telefon, precizaţi:
Adresa bolnavului (dacă ştie unde să meargă, orice sistem medical de urgenţă bine organizat, pleacă imediat la caz, restul informaţiilor primindu-le pe parcurs);
Descrierea cazului: dacă bolnavul se ştie sau nu cu hipertensiune, cauza bănuită a creşterii tensiunii, semnele care au apărut şi au alertat bolnavul sau familia;
Dacă a fost alertat medicul de familie
Datele personale ale celui care telefonează şi numărul de telefon.

ORICE BOALĂ CUNOSCUTĂ ŞI TRATATĂ DIN TIMP, NU OMOARĂ !

Duminică 25 octombrie 2009 începând cu ora nouă va avea loc sfinţirea noii biserici ortodoxe române din oraşul nostru. La acest moment important şi deosebit din viaţa parohiei noastre sunt invitaţi să participe toţi cei care doresc să fie alături de noi cu acest prilej. Vă aşteptăm cu drag ! Preot paroh, IOAN CIPRIAN BLAGOE

Prin Dispoziţia nr. 398 din 11 septembrie 2009 a Primarului oraşului Deta s-au delimitat secţiile de votare din oraş pentru alegerea Preşedintelui României, alegeri ce vor avea loc în data de 22 noiembrie 2009. Ca noutate a fost înfiiţată o secţie specială, la Casa de cultură a oraşului Deta, str. Ştefan cel Mare nr. 9, în care îşi vor exercita votul alegătorii care în ziua votării se vor afla în tranzit sau în altă localitate decât cea de domiciliu.
Liceul “Sfântu` Nicolae” Deta, str. Mihai Viteazul nr.12 (1766 de alegatori)
str.Mihai Viteazul, Piaţa Pompierilor,Zona Piaţa Libertăţii, str.Sfântul Ioan, str.16 Decembrie 1989, str. Damaschin Marian, str.Unirii, str.Nicolae Titulescu, str. Şirul Birda, str. Mihail Kogălniceanu, str.Victor Babeş, str.Parcului, str. Independenţei, str. Revoluţiei
Şcoala cu cls.V-VIII Deta, str.Victorie nr.50 (1556 de alegatori)
str.Victoriei, str.Înfrăţirii, str.Calea Banlocului, str.Pădurii, str.Termal, str.Brânduşelor, str.Ghioceilor, str.Viorelelor, str.Pescarilor, str.Lalelelor, str. Narciselor, str.Zambilelor, str.Bujorilor, str.Orhideelor, str.Pescăruşilor, str.Vasile Alecsandri, str.Aurel Vlaicu, str. 1 Mai, str. Mihai Eminescu, bloc Eminescu

Şcoala cu cls.V-VIII Deta, str.Victorie nr.50 (859 de alegatori)
str. Ştefan cel Mare, str. Elena Ghenescu, Zona Elena Ghenescu, Zona blocuri Ştefan cel Mare, str. Aleea Gării, Cantoane CFR, str. Anton Kratzer, Parc, str. Carpaţi, str.Bistriţei, str.Cernei
Casa de cultură Deta, str. Ştefan cel Mare nr. 9 (Secţie Specială)
conform art.71 şi 195 (4) din Legea nr. 370/2004, alegătorii care în ziua votării se vor afla în tranzit sau în altă localitate decât cea de domiciliu
A.N.I.F Deta, str. Târgul Mare nr. 18 (1591 de alegatori)
str.Trandafirilor, str.Calea Opatiţei, str.Târgul Mare, Zona Târgul Mare, str.Avram Iancu, str.Calea Ghiladului, str. Mărăşeşti, str.Călimăneşti, str.Gyula Reviczky, str.Calea Voitegului
Şcoala cu cls.I-IV Opatiţa, sat.Opatiţa nr.112 (516 de alegatori)
satul Opatiţa

Prin Dispoziţia nr. 447 din 15 octombrie 2009 a Primarului oraşului Deta, pentru alegerea Preşedintelui României, din data de 22 noiembrie 2009, în oraşul Deta au fost stabilite următoarele locuri speciale de afişaj electoral :
Biblioteca orăşeneasca Deta – vitrine
Zona Târgul Mare – panouri de afişaj stradal
Parcare S.C. „ESSEGY” S.R.L Deta – panouri de afişaj stradal
Str. Revoluţiei – panouri afişaj stradal
Casa Naţională Opatiţa – ferestre
Satul Opatiţa – panouri de afişaj electoral.

De Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, primarul Petru Roman le-a făcut o surpriză frumoasă pensionarilor din Deta
Un grup de 50 de pensionari însoţiţi de primar, de deputatul colegiului 10, Gheorghe Ciobanu şi de mai mulţi angajaţi şi consilieri de la primărie au vizitat mănăstirea Săraca de lângă Gătaia. “Am decis să organizez această acţiune pentru persoanele vârstnice pentru că aceşti oameni au nevoie de ajutor din partea noastră şi o astfel de bucurie înseamnă mult pentru ei. Primăria este în primul rând în slujba oamenilor şi dincolo de proiectele noastre de zi cu zi trebuie să ne gândim şi la cei în vârstă cărora le este tot mai greu să se deplaseze. O zi la mânăstire înseamnă pentru ei foarte mult”, a spus primarul Petru Roman. “Pensionarii reprezintă, alături de biserică şi de copii, prioritatea cea mai importantă a mandatului meu de deputat al colegiului 10 Deta. Aceşti oameni, care au avut o viaţă grea, au nevoie acum de sprijinul nostru. Colaborarea bună pe care o am cu primarii din colegiul 10 include şi sprijinul acordat pensionarilor şi aceste mici sărbători dedicate bătrânilor sunt doar o parte dintre acţiunile pe care le sprijin fără ezitare”, a spus Gheorghe Ciobanu la întâlnirea cu pensionarii de la mănăstirea Săraca.

La sfârşitul lunii septembrie, o delegaţie formată din consilieri şi angajaţi ai primăriei Deta, împreună cu 7 elevi de la secţia maghiară a şcolii generale, au participat la un schimb de experienţă între Deta şi Bordany, localităţi înfrăţite. Momentul cel mai agreat de participanţi a fost concursul culinar, în cadrul căruia, echipa pompierilor a câştigat locul III cu renumitele lor sarmale cu mămăligă, iar echipa “Kürtöskék” a primit premiul de popularitate al juriului. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de muzica tradiţională, iar concursurile de tăiat lemne şi băut bere au stârnit râsete şi multă voiosite atât în rândul participanţilor cât şi în rândul publicului. Evenimentul a fost finanţat din fonduri europene, deoarece cunoaşterea tradiţiilor şi relaţiile bune de vecinătate între ţări, sunt sprijinite şi încurajate de către Uniunea Europeană. László Edit.

Primăria Deta a rezolvat cererea crescătorilor de animale din Opatiţa de a avea un bazin de deparazitare pentru ovine

La sfârşitul lunii septembrie a fost finalizat un bazin de deparazitare pentru ovine pe păşunea satului Opatiţa, investiţia fiind solicitată de multă vreme de crescătorii de ovine. Până la intervenţia primăriei Deta, îmbăierile se făceau în satul Sângeorge, contracost şi după un lung şir de aprobări din partea crescătorilor de ovine şi a Primăriei comunei Birda. Deparazitarea ovinelor din Opatiţa nu se făcea niciodată la timp deoarece prioritate aveau deţinătorii de ovine localnici. Cheltuielile pentru construcţia bazinul au fost acoperite din bani rezultaţi în urma colectării taxei de păşunat. A.L.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support