Ziua Eroilor şi Martirilor Neamului Românesc, sărbătorită anul acesta pe 29 mai, în toată ţara, a fost marcată şi în localitatea noastră, atât la Deta, cât si în Opatița. Oficialitățile locale, invitații sau simpli cetățeni care au dorit să aducă un omagiu eroilor români au participat la ceremonialul religios şi la depunerea de coroane.
Cuvântul de deschidere i-a aparținut primarului Petru Roman, iar la Deta, slujba de pomenire a eroilor a fost oficiată de către protopopul Ion Prisăceanu şi părintele paroh Ciprian Blagoe. La Opatiţa, slujba a fost ținută de către părintele paroh Ioan Rujan. Evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Deta, alături de Casa de cultură orășenească a reunit reprezentanți ai veteranilor de război, ai Poliţiei orașului Deta, ai Poliţiei de frontieră Deta, ai Unităţii de pompieri militari, ai Secției de jandarmi Deta, ai Liceului Tehnologic Sfântul Nicolae, ai Asociației Seniorilor din orașul nostru precum și o grupă de copii de la Grădinița cu program prelungit Deta. Ziua Eroilor a fost un prilej de cinstire și de aducere aminte a istoriei țării noastre și pentru liderii politici locali, care la fel ca reprezentanții comunității locale, au venit să depună flori. La ceremonia comemorativă au participat Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată Maghiară, Partidul Conservator, UNPR, Uniunea Sârbă și Forumul Democrat German. Ovidiu Ivancea.


·         SEIN JEAN  şi  NOVACOVICI GOLUMBA, căsătoriţi la data de 15.05.2014.
·         COCIOTA RĂZVAN-REMUS  şi   HOCH PATRICIA-GABRIELA, căsătoriţi la data de 24.05.2014.
·         OLTEANU DENIS  şi  VULPOI FLORENTINA-COSMINA, căsătoriţi la data de 30.05.2014.

·         KÖNIG REIMUND-OSKAR  şi  CICIOVAN RAMONA-FELICIA, căsătoriţi la data de 11.05.2014

·         SZELEI  ILONA, 81 ani, decedată la data de 18.05.2014 .
·         TOTH  ŞTEFAN, 79 ani, decedat la data de 23.05.2014 .
·         BRATAN  MARIA, 88 ani, decedată la data de 27.05.2014 .

·         MARTON  MARIA, 72 ani, decedată la data de 29.05.2014.

Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Vizita la Deta a atasatului Consulatului German din Timisoara

  În urma contactelor stabilite prin expertul S.E.S., d-nul Maas Gerd, aflat în misiune la Deta ÅŸi a invitaÅ£iei d-lui primar Roman Petru, marÅ£i 17.06.2014 a avut loc prima vizită oficială a ataÅŸatului Consulatului German din TimiÅŸoara, dl. Geilhausen Siegfried împreuna cu soÅ£ia – d-na Geraldine Geilhausen  ÅŸi cu d-na Corina Dan, în oraÅŸul noastru.

  DelegaÅ£ia a fost primită de catre primarul oraÅŸului – dl. Roman Petru împreună cu o delegaÅ£ie a  Primăriei ÅŸi cu dl. Kirsch Matei- preÅŸedintele Forumului Democrat German din Deta, în Sala de Consiliu a oraÅŸului.

  Pe lângă discuÅ£iile purtate, programul a inclus prezentarea unui nou concept de punere în valoare a Åžtrandului Termal – prezentat de dl. Maas Gerd, vizitarea centrului oraÅŸului ÅŸi al muzeului oraÅŸului.

  În urma discuÅ£iilor purtate se deschid noi orizonturi de colaborare, economică ÅŸi culturală, între localitatea noastră ÅŸi localităţi din Germania, susÅ£inute ÅŸi promovate de către Consulatul German, prin amabilitatea d-lui. ataÅŸat Geilhausen Siegfried.

Locul deseurilor nu este in preajma ta !

SÂMBÄ‚TÄ‚, 14 iunie între orele 1000 – 1500 locuitorii din oraÅŸul Deta ÅŸi satul OpatiÅ£a pot depune  deÅŸeuri electrice ÅŸi electrocasnice vechi sau defecte în următoarele puncte de colectare:

  • Zona Târgu Mare – în Piaţă
  • Zona Elena Ghenescu – în faÅ£a Sălii de Sport
  • PiaÅ£a Libertăţii
  • IntersecÅ£ia str. M.Viteazul cu str. RevoluÅ£iei
  • Centru- Parcare Complex
  • OpatiÅ£a -Căminul cultural

Pentru informaţii şi programări privind preluarea gratuită de la domiciliu, apelează:

-0800 444 800 (număr apelabil gratuit din orice reÅ£ea de telefonie, 7 zile din 7, în intervalul orar 9-17)
-0751 302 123 (număr cu tarif normal apelabil de luni până sâmbătă, în intervalul orar 9-18)

LOCUL DEÅžEURILOR NU ESTE ÎN PREAJMA TA!

CâÅŸtigătorii tombolei:
Maşina găurit Skill
1.Straie Lăcrimioara – oraÅŸ Deta, satul OpatiÅ£a nr.61.
2.Sturia Magdalena -oraÅŸ Deta, str. Calea Banlocului nr.11
Polizor unghiular Skill
1.Viman Sofia – oraÅŸ Deta, PiaÅ£a Libertăţii, bl.2, ap.1
2.Novac Ciprian – oraÅŸ Deta, Str.Victoriei nr.15, ap.3.
Cafetieră Tristar
1.Tanko Maria – oraÅŸ Deta, str. Mihai Viteazul nr.18.
2.Balbo Cezar – oraÅŸ Deta, Str. Mihail Kogălniceanu nr.35
3.Novac Ciprian-Traian – oraÅŸ Deta, str.Victoriei nr.15.
4.Covaci Carol  – oraÅŸ Deta, str. Vasile Alecsandri
Mixer Tristar
1.Cristea Ionel – oraÅŸ Deta, str. Mihai Viteazul nr.33
2.Molinger Carmen- oraÅŸ Deta, str.Vasile Alecsandri nr.11
3.Comerdeli VoichiÅ£a – oraÅŸ Deta, str. MărăşeÅŸti nr.10
4.Rus Gabriela – oraÅŸ Deta, PiaÅ£a Libertăţii bl.3, ap.2
Fier de călcat Tristar
1.Bendaru Elena – oraÅŸ Deta, sat OpatiÅ£a nr.172.
2.Topală Florentina – oraÅŸ Deta, satul OpatiÅ£a nr.135.
3.Nedelea Adrian – oraÅŸ Deta, str. Gyula Reviczky nr.10.
4.Hruppa Cornelia -oraÅŸ Deta, Târgu Mare, bl.C1, ap.8.
AJUTA SERBIA !

Trimite SMS 8825

(Un SMS înseamnă o donaÅ£ie de 2 Euro) număr valabil în toate reÅ£ele de telefonie mobilă din România

Perioada campaniei 20 mai – 30 iunie 2014

AJUTA SERBIA !

Donează în contul RO46RNCB0565049294930001 deschis la BANCA COMERCIALÄ‚ ROMÂNÄ‚

Titular cont: Uniunea Sârbilor din România CF 4481721

PUÅ¢IN PENTRU TINE, ENORM PENTRU EI !

Ruga de la Deta

Consilul Local al OraÅŸului Deta ÅŸi Primăria OraÅŸului Deta vă invită la RUGA DE LA DETA, în 7 ÅŸi 8 iunie 2014, în Parcul OraÅŸului Deta.

  • Sâmbătă, 7 iunie, orele 1900-0100 -CARMEN IENCI ÅŸi formaÅ£ia
  • Duminică, 8 iunie, orele 1600-0400 -RAMONA VIÅ¢A ÅŸi formaÅ£ia

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support