De Ziua Copilului, pentru o zi, creșa din Deta s-a transformat într-o lume a poveștilor cu personaje din desene animate, costume colorate și pictură pe față. De la petrecere nu au lipsit prinţesele, fluturaşul, albinuţa, dovleceii, leul sau căţelul, cu toții păziți de faimosul Superman deoarece, spre deliciul celor mici, la sărbătoare s-a prezentat și vrăjitoarea, însoțiță de mezinul pirat. Copiii au fost așteptați cu diferite surprize pregătite de colectivul creşei cu ajutorul părinţilor și al Primăriei din Deta. Muzica, dansul, baloanele și surprizele i-au făcut pe micuți foarte fericiţi, iar bucuria lor a umplut deopotrivă sufletul celor mari, i-a făcut să uite de griji și, pentru câteva ore, să redevină copii. Loredana Vegso, coordonator creșă

Duminică, 2 iunie la Muzeul Satului din Timişoara a avut loc cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Etniilor din judeţul Timiş, iar micuţii ansamblului Sveti Nikola din Deta au avut onoarea să fie reprezentanții minorității sârbe.
Evenimentul a debutat cu defilarea portului popular pe “Aleea Etniilor”, din faţa casei germane, deoarece, în acest an, germanii au fost naşii festivalului. “Cavalerii Tradiţiilor” din Becicherecul Mic, reprezentanții nemților, au trecut pe la fiecare casă de pe alee și au invitat fiecare etnie participantă la Festival, în acordurile Fanfarei din Recaş.
Membrii ansamblului “Sveti Nikola” împreună cu reprezentanţi ai Uniunii Sârbilor din România au aşteptat naşii în curtea casei sârbeşti cu binecunoscutele bucate tradiţionale: ghibaniţe (plăcintă) cu brânză sărată, brânză dulce şi dovleac, suc şi tradiţionala răchie de gutui. După ce și-au îndeplinit datoria de gazde, membrii ansamblului “Sveti Nikola” s-au alăturat alaiului și au vizitat casele etniilor rome, maghiare, ucrainiene, slovace, bulgare, si cehe, făcând la rândul lor cunoştinţă cu bucatele tradiţionale pregătite de fiecare etnie în parte. Pe scena Muzeului Satului, la capitolul momente artistice, grupa mică a ansamblului Sveti Nikola din Deta a prezentat coregrafia din zona Backa a Serbiei, eforturile lor fiind răsplătite cu ropote de aplauze din partea publicului și o diplomă de participare din partea organizatorilor. Diana Tătăruşanu.

Manifestarea cultural-artistică adună în fiecare an reprezentanţi ai etniilor care trăiesc de secole în Banat, mai exact în judeţul Timiş. Organizatorii acestui eveniment unic în Timişoara, sunt Centrul de cultură şi artă Timişoara împreună cu Consiliul Judeţean Timiş şi Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara.

În urma calificării la faza zonală în cadrul festivalului folcloric “Lada cu zestre a neamului” organizat de Consiliul Judeţean Timiş şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, în 9 iunie, Casa de cultură orăşenească Deta s-a prezentat la faza judeţeană care a avut loc în municipiul Timişoara, cu Formaţia de dansuri populare româneşti si Formaţia de dansuri populare sârbeşti.

Formaţia de dansuri populare româneşti, a prezentat o suită de dansuri populare din zona de pustă a Banatului, suită în care s-au regăsit dansurile tradiţionale din această zonă, coregrafia fiind realizată de către instructorul coregraf Cătălin Voicu. Printr-o prestaţie de excepţie, prin originalitatea costumelor populare, artiștii din Deta au reuşit şi de această dată să atragăropote de aplauze de la cei prezenţi în sală, precum şi atenţia sporită a comisiei de jurizare. Formaţia de dansuri populare sârbeşti s-a prezentat cu un dans tradiţional și o coregrafie realizată de Diana Tătărușanu, care prin tematica prezentată a ridicat publicul în picioare şi a stârnit interesul celor din juriu. Ovidiu  Ivancea, directorul Casei de Cultură Deta.

Primăria și Consiliul Local Deta, alături de Casa de Cultură din orașul nostru au organizat comemorarea Zilei Eroilor, în 13 iunie, odată cu Ziua Înălțării la cer a Domnului nostru Isus Hristos.  Slujba de de pomenire a eroilor căzuţi în luptele pentru apărarea gliei strămoşeşti a fost oficiată de protopopul Prisăceanu Ion şi părintele paroh Blagoe Ciprian la Deta, iar la Opatiţa de părintele Rujan Ioan, după care a urmat depunerea  de coroane. Deschiderea manifestărilor a  fost realizată de Petru Roman, primarul oraşului, iar importanta acestei zile a fost expusă de către Diana Tătăruşanu. Au depus coroane principalele instituţii şi partidele politice: Primăria oraşului Deta, Poliţia oraşului Deta, Poliţia de frontieră Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Unitatea de jandarmi Deta, Asociaţia veteranilor de război, Biserica ortodoxă română,  Partidul Democrat – Liberal Deta, Partidul Social Democrat Deta, Uniunea Democrată Maghiară, Partidul Conservator,  Uniunea Sârbă, Asociaţia seniorilor din Deta. Ovidiu Ivancea, directorul Casei de Cultură Deta.

Primăria orașului Deta, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare-RoRec a organizat sâmbătă, 8 iunie, o acţiune de colectare a deşeurilor electrocasnice şi electronice în oraşul Deta şi localitatea Opatiţa. Desfășurată în cadrul Campaniei “Locul deşeurilor nu este în casă”, acţiunea de colectare a făcut parte dintr-o amplă campanie de mediu derulată de Asociaţia RoRec la nivel naţional, în parteneriat cu primăriile locale. Înainte de ziua colectării, locuitorii orașului Deta au fost informați despre Deşeurile de Echipamente Electrice şi Electronice prin mai multe afișe și pliante distribuite de către organizatori. În cadrul acţiunii de la Deta au fost colectate 7.000 kg deşeuri formate din televizoare, frigidere, calculatoare personale, aspiratoare și alte aparate electronice din gospodării. Mihai Ciobea.

Persoanele care au înțeles importanța reciclării corecte și care au participat la acțiunea de colectare au fost înscrise într-o tombolă, a cărei câștigători, prin tragere la sorți, sunt:

  • Pantea Nicolae, Dinu Anca, Vesici Jiva și Harian Ioan (câte un mixer de persoană)
  • Farcaş Ladislau, Vodă Cătălin, Cristea Alex și Horman Margareta (câte un fier de călcat de persoană)
  • Videki Etelka, Ateşan Daniel, Roman Bogdan și Lupu Mirela (câte o cafetieră Albatros de persoană)
  • Kubik Iosif Gabriel și Cinca Cristian (câte o maşina de găurit Skill de persoană)

Absolvenţii promoţiei 2013 pot beneficia de indemnizaţia de şomaj dacă în termen de 60 de zile de la data absolvirii se înregistrează la AJOFM Timiș ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Dacă în cele 60 de zile nu reuşesc să ocupe un loc de munca, după această perioadă, absolvenţii pot depune cerere de acordare a indemnizaţiei de şomaj. Dacă tinerii nu se înregistrează la AJOFM Timiş în cele 60 de zile de la absolvire, aceștia nu mai pot beneficia de indemnizaţie de şomaj. 
Actele necesare pentru înregistrare sunt: 
– acte de studii și calificare (original și copie) 
– certificat de naştere (original și copie)
– act de identitate (original și copie)
– adeverinţă medicală cu menţiunea „apt de muncă” sau cu restricţii  
Termenul de 60 de zile se calculează de la data terminării cursurilor, indiferent dacă au susţinut sau nu examenul final. R.T.

Elevii claselor III-XI însoţiţi de doamnele profesoare Boca, Galamboş şi Simon, s-au bucurat de o bine meritată excursie pe traseul Deta – Arad – Salonta – Oradea – Valea Drăganului – Cluj. Deşi lung, traseul a fost plăcut şi interesant, iar zilele au trecut foarte repede. Cele mai importante obiective turistice vizitate pe parcursul celor 3 zile au fost Lunca Mureşului, Popasul Millenium, centrul oraşului Oradea, Grădina Botanica și centrul istoric al orașului Cluj, precum și barajul Valea Drăganului. Printre cele mai plăcute momente petrecute la Hotel “Casa Timiş”, unde am fost cazaţi,  a fost ” seara bănăţeană” pe care am sărbătorit-o cu mici, grătare, muzică şi dans. Toţi cei prezenţi au hotărât să ne întoarcem curând pentru a vizita şi Salina din Turda. Prof. Galamboș Lenuța și Galamboș Alexandra ( cls. VII B ).

Deși ziua de 18 mai 2013 a început urât cu câţiva stropi de ploaie, vremea nu i-a speriat pe elevii participanţi care, însoţiţi de d-nele diriginte Boca Maria şi Simon Maria, alături de d-na profesoară Galamboş Lenuţa, au plecat într-o nouă excursie. Printre obiectivele propuse s-a numărat Teatrul vechi din Oraviţa, cel mai vechi teatru din ţară, instituție în care a activat şi luceafărul poeziei romaneşti, Mihai Eminescu.  Preferata elevilor a fost însă plimbarea cu “Mocăniţa” pe calea ferata Oraviţa-Anina, cea mai veche cale ferată montană unde trenul circulă cu maxim 30 km/h, străbate 14 tunele şi trece peste 10 viaducte, toate într-un peisaj minunat. Bonusul excursiei a fost vizita la Paralela 45 și un mic popas în municipiul Reşita. La căderea nopţii am ajuns cu bine la Deta, încântaţi de ceea ce am văzut. Prof. Galamboş Lenuța

·         MESAROS ELEK, 67 ani, decedat la data de 18 mai 2013
·         HOCK ANA, 60 ani, decedată la data de 20 mai 2013
·         GOLBAN TEODOR, 58 ani, decedat la data de 20 mai 2013
·         POPESCU IULIANA, 53 ani, decedată la data de 23 mai 2013
·         DUGA FINICA, 69 ani, decedată la data de 26 mai 2013
·         POHONŢU NASTASIA, 67 ani, decedată la data de 7 iunie 2013.

Primăria orașului Deta transmite famiilor îndoliate, sincere condoleanțe!

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support