Untitled
(Diana Tătăruşanu)
(Diana Tătăruşanu)
Comisia de cultură, sport, turism şi agrement a Asociaţiei Seniorilor din Deta a organizat, în data de 30 martie un concurs în cadrul programului de activităţi şi acţiuni propuse pe anul 2012. Concursul de şah şi table pentru pensionari s-a bucurat de succes din partea membrilor asociaţiei. Peste 20 de concurenţi s-au înscris în concursul de table. Pe primele locuri s-au clasat Drăgan Nicolae (locul 1), Devel Ioan (locul2) şi Savici Milan (locul 3). La concursul de şah pe primul loc s-a clasat Virag Alexandru, pe locul 2, Subulescu Petru şi pe locul 3 Pîrvulescu Gheorghe. Este prima acţiune de acest fel organizată de asociaţie de la constituirea acesteia. Urmează şi alte acţiuni, în această lună în alte domenii de activitate, un bal al pensionarilor şi excursii în ţară şi străinătate. Asociaţia are semnat un protocol de parteneriat cu o asociaţie similară din comuna Bordany-Ungaria, care prevede desfăşurarea de acţiuni comune. Pe linie medicală se vor organiza vizite medicale pentru a veni în sprijinul membrilor asociaţiei. (Preşedinte Asociaţia Seniorilor Deta, Voiculescu Alexandru)
Apel la înțelegere
Întruparea, moartea pe cruce şi Învierea Mântuitorului Hristos reprezintă marile Adevăruri fundamentale ale Bisericii lui Hristos. Fără firea umană (a lui Hristos), nu ar fi putut avea loc moartea şi Învierea. Acesta este adevărul binecuvântat că ,,Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, şi a înviat a treia zi, după Scripturi, pentru îndreptarea noastră (I Cor.15,3-4). Dar tot adevărat este că, prin pocăinţă, pentru păcate, credinciosul moare cu Hristos în moartea Sa, omorând în sine pe omul cel vechi, îmbrăcându-se în cel nou ca,prin puterea Învierii, să renască în el viaţa cu Hristos. Ce mare bucurie produce asupra noastră acest Adevăr! Această bucurie să fie Izvorul nesecat care să Vă întărească în căutarea mântuirii.
Domnul Înviat se aşteaptă ca noi să ne reânoim cu totul, să renunţăm la tot ce este vechi: la păcat, lăcomie, suspiciune, teamă, dezbinare, ură, ambiţie personală, să ne unim mâinile şi inimile şi să ne dedicăm voinţei lui Dumnezeu, pentru a intra într-o eră nouă care trebuie cunoscută şi trăită prin renaştere morală şi spirituală, în zorii unei noi zile, când Dumnezeu va fi întotdeauna cu noi.Cu aceste gânduri rog pe Domnul Înviat să reverse asupra tuturor belşug de daruri, să aveţi un Paşte fericit şi binecuvântat ! HRISTOS A ÎNVIAT!
Doresc să transmit cele mai calde urări de sănătate, împliniri și speranță tuturor timișenilor care sărbătoresc Sfintele Paşti. Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă încredere, lumină și iubire. Vă urez să sărbătoriți în pace şi bunăstare aceste zile închinate miracolului Învierii Domnului Iisus Hristos iar lumina Învierii Mântuitorului să vă aducă numai armonie și multă fericire. Sărbători Fericite! Hristos a înviat!