Pensionarii din Deta au avut prilejul să se bucure de o excursie organizată de primarul oraşului, Petru Roman.
În cursul lunii septembrie, 150 de pensionari au parcurs un intinerar turistic pe parcucursul unei zile. Cele trei serii de câte 50 de pensionari au plecat dimineaţă din Deta cu autocarul, s-au oprit la Piatra Scrisă, apoi la Băile Herculane. A urmat masa de prânz, la Orşova şi au plecat apoi spre Mănăstirea Sfânta Ana. Următoarea escală a fost la Mănăstirea Mraconia după care au urcat într-o şalupă care i-a plimbat pe Clisura Dunării, între Cazanele Mici şi Cazanele Mari. Pentru seniorii oraşului Deta a fost un bun prilej de a uita de grijile de zi cu zi şi de a se reculege în cele două superbe mănăstiri. Pensionarii au aflat de la primarul Petru Roman, care i-a însoţit în cele trei zile de excursii, care sunt planurile de dezvoltare ale oraşului, ce proiecte sociale sunt pregătite pentru următoarea perioadă şi ce lucrări se vor desfăşura pentru locuitorii Detei. În acelaşi timp a fost o bună ocazie şi pentru primar să afle direct de la pensionari ce probleme au şi ce îi preocupă în legătură cu dezvoltarea oraşului. „Am decis să organizez aceste acţiuni pentru persoanele vârstnice deoarece aceşti oameni au nevoie de sprijin din partea noastră şi o astfel de bucurie înseamnă mult pentru ei. Primăria este în primul rând în slujba oamenilor şi, dincolo de proiectele noastre de zi cu zi, trebuie să ne gândim şi la cei în vârstă, cărora le este tot mai greu să se deplaseze. O zi la mânăstire înseamnă pentru ei foarte mult, iar pentru noi înseamnă o ocazie perfectă de a sta aproape de ei, de a-i asculta şi de a le afla părerea sau de a le asculta sfaturile. Grijile cotidiene ne fac să uităm uneori de lucrurile cu adevărat importante şi eu consider că dialogul cu aceşti oameni minunaţi care au acumulat o experienţă importantă pe parcursul unei vieţi de muncă şi efort este esenţial pentru noi toţi”, ne-a spus primarul Petru Roman.

Adunarea generală a seniorilor
În data de 29 octombrie orele 12,00 pensionarii din oraşul Deta sunt invitaţi la Adunarea Generală a Seniorilor. Acţiunea dedicată persoanelor vârstnice din oraş se va desfăşura în sala multifuncţională din Parcul oraşului. Sunt invitaţi toţi cei care doresc să se înscrie în această asociaţie a pensionarilor.

În perioada 20-31 octombrie are loc recensământul populației și al locuințelor. În acest interval, la ușa fiecărei gospodării va bate un recenzor care va solicita o serie de date, atât despre cei care stau acolo, cât si despre locuință. Chestionarele care vor trebui completate conțin informații importante despre fiecare persoană în parte, despre locul ei de muncă, veniturile obţinute sau proprietățile sale. Recensământul va înregistra și date despre toate clădirile de locuit, despre clădirile cu altă destinație în care se află locuințe.

Cum se desfăşoară recensământul
– primirea recenzorului şi dialogul cu acesta este o obligaţie legală şi civică
– cei la care vor veni recenzorii trebuie să prezinte buletinul sau cartea de identitate
– persoanele prezente la domiciliu/reședință sunt înregistrate de către recenzorul sectorului de recensământ în care se află amplasată locuința
– se vor recenza toți cei care locuiesc efectiv în oraş, chiar dacă au domiciliul temporar în oraşul nostru
– persoanele absente temporar din gospodărie sunt înregistrate la domiciliul lor, pe baza informațiilor furnizate de celelalte persoane din gospodărie sau a informațiilor care rezultă din evidențele oficiale existente pe plan local.
– persoanele care datorită unor situații deosebite nu au fost recenzate se vor prezenta, până în ultima zi a perioadei de înregistrare, la comisia de recensământ din localitatea în care se află, pentru înregistrare
– recenzarea celor aflați între 21 și 31 octombrie 2011 în unități de turism, cămine studențești, de bătrâni, instituții de protectie a copiilor, internate școlare, unități sanitare, centre de urgență, adăposturi de noapte, tabere școlare se face de către administratorii spațiilor respective

Alte întrebări
Recenzorii vor mai completa în chestionare și dacă locuitorii au anumite probleme de sănătate cum ar fi dificultati de memorare sau concentrare, de îngrijire proprie, de comunicare, de vedere, de auz, de mers, de urcatul scărilor. La capitolul locuințe, proprietarul va fi chestionat, printre altele despre câte niveluri și camere de dormit are locuința, cu ce sisteme de încălzire e dotat imobilul, dacă respectiva casă are baie. De menționat faptul că datele furnizate recenzorilor de locuitori sunt confidențiale și vor servi exclusive statisticilor recensământului.

De reținut!
Constituie contravenții la recensământ:

Pentru locuitori
– împiedicarea recenzorilor să efectueze înregistrările și controlul datelor: 1.500-4.500 lei
– refuzul furnizării informațiilor sau furnizarea de date incomplete sau eronate: 1.500-4.500 lei

Pentru recenzori
– nerespectarea dispozițiilor și instrucțiunilor privind modul de înregistrare și păstrare a datelor furnizate de cetățeni: 2.000-5.000 lei
– nerespectarea de către recenzori și de observatorii delegați de către organizațiile neguvernamentale a caracterului confidențial al datelor: 2.000-5.000 lei
– utilizarea de către personalul de recensământ a datelor în alte scopuri decât cele statistice: 2.000-5.000 lei

Aproape 50 de voluntari din Deta au participat în 24 septembrie la acţiunea naţională Let’s do it România. Voluntarii de la Grupul Şcolar Sfântul Nicolae, Asociaţia Team 4Life, la care s-au adăugat cetăţeni din zona de locuinţe Târgu Mare şi funcţionari ai Primăriei Deta au strâns 140 de saci de deşeuri. Important de menţionat este participarea celor 39 de elevi însoţiţi de 2 profesori de la Liceul din Deta care şi-au sacrificat o zi liberă pentru a se oferi voluntari la această acţiune ecologică. O menţiune specială este acordată şi celor 4 locuitori din zona de locuinţe Târgu Mare, Alexandru Vuin, Patricia Varan, Andreea Dan şi Raul Karabas care au reuşit să strângă pe parcursul zilei 13 saci de deşeuri. Voluntarii din Asociaţia Team 4 Life au colectat 61 de saci, iar elevii Grupului Şcolar Sfântul Nicolae au strâns 66 de saci din zona termal şi în jurul blocurilor ANL.

Curăţenie la nivel naţional
Peste 250.000 de români din toată ţara au participat sâmbătă, 24 septembrie la Ziua de Curăţenie Naţională, numărul voluntarilor la nivel naţional fiind mai mare decât cel înregistrat la ediţia de anul trecut. Organizatorii au precizat că cei peste 250.000 de oameni au venit la punctele de înregistrare încă de la ora 8.00, curăţenia încheindu-se în jurul orei 15.00, când partenerii pe gestiunea deşeurilor au început colectarea sacilor. O primă estimare indică 390.000 de saci adunaţi în întreagă ţară. “Let’s Do It, România!” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care îşi propune curăţarea deşeurilor din arealele naturale într-o singură zi. În 2010, peste 200.000 de voluntari au participat la Ziua de Curăţenie Naţională.



Oraşul Deta se poate mândri cu încă o participare a Formaţiei de dansuri populare româneşti si a Formaţiei de dansuri populare sârbeşti Sveti Sava a Casei de cultură orăşeneşti Deta la un festival de folclor.

Cele două formaţii au participat recent la festivalul de emulaţie folclorică “Lada cu zestre a neamului” faza judeţeană, ediţia a 5-a, manifestare cultural – artistică de mare amploare organizată de către Consiliul Judeţean Timiş prin Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş. Cele două formaţii au prezentat dansuri populare tradiţionale, autentice din zona Banatului, dând dovadă de profesionalism. Portul popular autentic si interpretarea de excepţie au stârnit ropote de aplauze de la cei prezenţi în sala de spectacole de la Casa Armatei din Timişoara, unde a avut loc acest spectacol concurs. Aşteptăm cu nerăbdare „roadele toamnei” adică rezultatele obţinute la acest concurs de anvergură.

Un alt eveniment deosebit, a fost Festivalul internaţional al toboşarilor din comuna Coka, republica Serbia „DAJE CE NA ZNANJE!”, care a avut loc în data de 9 octombrie. Casa de cultură orăşenească Deta a participat si la această manifestare artistică cu doi membrii ai formaţiei de dansuri populare româneşti si-anume Cozma Hausler Dorian si Olaru Cătălin. Cei doi au reprezentat oraşul nostru cu mândrie, ridicându-se atat la nivelul participanţilor din Coka cât si din împrejurimi întreaga zonă având o veche tradiţie în ceea ce priveşte „bătutul tobei”. Anul acesta nu a mai fost o competiţie între participanţi, toţi cei prezenţi fiind felicitaţi de către primarul localităţii si organizatori. Toţi participanţii au primit câte un cadou simbolic.(Ovidiu Ivancea)

În data de 31.10.2011 orele 16.00 Asociaţia ”Timiş Torontal Bârzava” scoate la concurs un număr de trei posturi full time :

MANAGER

EXPERT COMPARTIMENT TEHNIC

REFERENT SECRETAR ŞI RELAŢII PUBLICE

Asociaţia ”Timiş Torontal Bârzava este o organizaţie nonguvernamentală care activează în domeniul dezvoltării rurale, cu sediul în Deta, judeţul Timiş. Obiectivele asociaţiei sunt conforme Obiectivului Strategic General al axei 4 LEADER din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală de a construi capacitatea locală pentru ocuparea forţei de muncă şi diversificarea activitătilor economice din mediul rural în zona pentru care a fost selectată de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Pentru mai multe informaţii va rugăm să contactaţi pe domnul Dută Gheorghe, Responsabil Legal, Preşedintele Asociaţiei ”Timiş Torontal Bârzava” la tel 0722716143, e-mail: pl_deta@net69.ro


Echipa colegiului 10 Deta a câştigat „Cupa Liceelor”, competiţie organizată de deputatul Gheorghe Ciobanu, în sala de sport din comuna Uivar.

Aflat la ediţia a doua, Campionatul Naţional de Minifotbal „Cupa Liceelor” s-a încheiat cu victoria de necontestat a selecţionatei colegiului 10, din care au făcut parte şi jucători de la Liceul din Deta. La turneul organizat de deputatul Gheorghe Ciobanu au participat 4 echipe din Timiş, Arad, Bucureşti şi Brăila.

Meciul de deschidere al Cupei Liceelor a adus faţă în faţă echipa colegiului 10 şi cea a Bucureştiului, victoria revenind timişenilor cu 2 la 0. Aradul a învins apoi Brăila cu 2 la 1, acelaşi scor înregistrându-se şi în partida dintre Colegiul 10 Deta şi echipa Aradului. Brăila a câştigat în faţa Bucureştiului, fiind apoi învinsă de selecţionata colegiului 10 cu 3 la 0. Ultimul meci a adus victoria bucureştenilor în faţa colegilor lor din Arad. În clasamentul final al turneului echipa colegiului 10 a ocupat primul loc, fiind urmată de liceeni bucureşteni şi cei brăileni. Tinerii din Arad au ocupat ultimul loc al clasamentului.

Cel mai tehnic jucător al turneului a fost declarat Florin Aniţoiu din slecţionata colegiului 10 Deta. Cel mai bun portar a fost bucureşteanul Răzvan Vasiliu, iar golgeter a fost Andrei Stoian din echipa Brăilei. La finalul competiţiei o selecţionată formată din cei mai buni jucători ai celor patru echipe participante la turneu a întâlnit o echipă formată din vedetele Politehnicii Timişoara. Cosmin Contra, Florin Bătrânu, Vali Velcea, Călin Rosenblum, Romică Buia şi Petru Ţurcaş au făcut o demonstraţie de fotbal mare pe parchetul sălii de sport din Uivar, iar la finalul partidei au stat de vorbă cu micuţii fotbalişti şi le-au oferit cupe şi medalii. Cosmin Contra l-a felicitat pe deputatul Gheorghe Ciobanu pentru iniţiativa de a organiza o astfel de competiţie care pune sportul şi mişcarea fizică pe primul loc. „Mă bucur că am reuşit să organizez acest turneu de fotbal pentru liceeni şi am constatat cu acest prilej că avem multe talente la acest nivel. Problema fotbalului românesc este la vârf, în Federaţie şi în Ligă nu la fotbalişti. Avem tineri minunaţi care joacă un fotbal de calitate, dar care nu se pot exprima din cauza unor oameni care le blochează ascensiunea. Eu, împreună cu colegii mei deputaţi din Bucureşti, Arad şi Brăila, vom continua să organizăm competiţii dedicate tinerilor. Urmează că acest turneu să se desfăşoare anul viitor în primăvară la Arad şi apoi în toamnă la Brăila”, ne-a declarat deputatul Gheorghe Ciobanu. În paralel cu turneul de fotbal deputatul colegiului 10 se implică şi sprijină competiţii de handbal, dar şi acţiuni menite să promoveze educaţia fizică în rândul tinerilor.

Etapa a 11-a a programat pentru echipa de fotbal din Deta, meciul în deplasare la Arsenal Bucovăț. Vântul, destul de puternic, a afectat calitatea jocului, un meci în care elevii antrenorului Imi Vasko aveau obligația să recupereze punctele pierdute ”acasă” in meciul cu Dumbrăvița. În minutul 10, experiența antrenorului jucător Imi Vasko (ex- UMT, ex- Brașov) și-a spus cuvântul. O fază lucrată ”ca la carte” și Kovacs reușește să aducă bucurie pe banca Detei. Din păcate, Imi Vasko s-a accidentat fiind înlocuit în minutul 25 cu Picioruș care…ghinion se accidentează fiind înlocuit cu Chizoșan.

Detenii sunt egalați în a doua repriză și meciul se termină egal: Arsenal Bucovăț- FC Deta 1-1. Echipa care a evoluat la Bucovăț: Marta- Buruiană, Kovacs, Mioc, Mandache- Marcu, Tatarici, Vasko, Seculin- Rujan Cosur. Au mai jucat Picioruș, Chizoșan, Jarcalete. De la meci au lipsit doi jucători importanți: Roșca și Bucure. Cu acest egal din etapa a 11-a, FC Deta ocupa locul 8 cu 14 puncte, având următoarea linie de clasament: 11 meciuri, 4 victorii, 2 egaluri, 5 înfrângeri, golaveraj 18-22 și un ”- 4„ la adevăr”. Însă urma vizita la Deta a unei echipe de frunte a seriei: ”Leoparzii„ de la CFR Timișoara.

FC Deta- CFR Timișoara 1-2
Victorie a oaspeților pe un teren greu, după o ploaie ce a ținut ore în șir. Deta a jucat cu ambiție în confruntarea cu o echipă care era lansată (alături de Chișoda) în urmărirea liderului seriei: CSM Lugoj. Oaspeții au deschis scorul în a doua repriză dintr-un șut din afara careului. Egalarea a survenit la puțin timp după deschiderea scorului, dintr-o lovitură liberă. Spre finalul confruntării, nou intratul la ”leoparzi” Nicolaie a reușit să marcheze golul victoriei oaspeților. Urmează o deplasare grea la Cerneteaz, care în etapa a 12-a a pierdut în deplasare în fața ”bulgarilor” de la Popeda Dudeștii Vechi. Până la finalul turului, detenii mai au de jucat partide în care se mai pot scoate puncte și acasă și în deplasare. Cel mai greu meci va fi însă, în ultima etapă a turului când băieții lui Imi Vasko vor da piept în deplasare cu CSM Lugoj, o echipă care a remizat surpinzător în etapa a 12-a la Gottlob în compania ”lebenițarilor”.

Ce meciuri mai sunt de jucat în tur
29.10.2011 Unirea Cerneteaz- FC Deta
05.11.2011 FC Deta- AS Banatul Nerău
12.11.2011 Juventus Pișchia- FC Deta
19.11.2011 FC Deta- AS Peciu Nou
26.11.2011 CSM Lugoj – FC Deta

Doi micuţi dansatori din oraşul nostru au participat în perioada 15 – 16 octombrie la concursul de dans sportiv Cupa României. Competiţia s-a desfăşurat în Sala Constantin Jude din Timişoara, unde au evoluat 570 de perechi din toată ţara, concursul desfăşurându-se pe două secţiuni, standard şi latino. La secţiunea standard s-a dansat vals lent, tango, vals wienez, slow fox şi quick step, iar la secţiunea latino, samba, cha-cha, rumba, jive şi passo double. Spre bucuria noastră, o pereche de tineri dansatori din oraşul Deta a reuşit să obţină medalia de bronz. Perechea formată din Cristian Constantin Stroie şi Neira Ianos a concurat la secţiunea Juvenille 2, precompetiţional la categoria 10-11 ani şi a reuşit o clasare care promite mult pentru anii următori. Le urăm mult succes micuţilor dansatori de la Clubul All Dance coordonat de instructorul Alin Pupăza şi îi aşteptăm cu cât mai multe medalii la următoarele competiţii.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support