Copiii, o prioritate
La fiecare început de an şcolar mă gândesc dacă am reuşit să fac mai mult decât anul trecut pentru ca micuţii locuitori ai oraşului nostru să se bucure de condiţii mai bune de învăţat. Nu cred că vom ajunge vreodată să spunem că am făcut tot ce trebuia făcut pentru şcoală, dar trebuie să creăm condiţii civilizate în unităţile de învăţământ. Pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de sprijinul cadrelor didactice şi al conducerilor şcolilor. Din partea primăriei există o disponibilitate totală pentru a sprijini orice acţiune care vizează elevul. Tocmai din acest motiv am sprijinit şi voi continua să sprijin eforturile celor care sunt preocupaţi de binele elevilor. Centrul educaţional care se va deschide curând în oraşul nostru este un exemplu în acest sens. Vom ajuta Asociaţia Filantropia Ortodoxă să pornească acest proiect deoarece am constatat în ultimii ani, părinţii care pleacă în străinătate, pentru a asigura un trăi mai bun familiei, încep să aibă probleme cu copiii rămăşi acasă. Încep să apară cazuri în care micuţii au probleme la învăţătură şi chiar cazuri de abandon şcolar. Îmi doresc ca în Deta să nu existe copil care să renunţe la şcoală. Pentru mine, soarta micuţilor care peste câţiva ani vor prelua destinele acestui oraş, reprezintă o prioritate.

Oraşul Deta este inclus în rândul localităţilor care vor beneficia de un centru educaţional destinat tinerilor care se află în pericolul de a renunţa la şcoală
Cinci sute de elevi din centrul şi vestul ţării vor fi integraţi în 16 centre educaţionale, unde, după orele de şcoală, vor fi ajutaţi să îşi facă temele şi vor primi o masă caldă de prânz, alături de o gustare rece. Oraşul nostru este unul dintre cele 5 oraşe din judeţul Timiş, unde elevii aflaţi în situaţie de risc se vor putea concentra asupra problemelor specifice vârstei şi vor uita pentru câteva ore de necazurile de acasă. Reţeaua de centre educaţionale este finanţată din bani europeni, în cadrul unui proiect depus şi coordonat de către Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Iar pentru că fiecare lucru bun se face cu un efort comun, la ridicarea centrelor destinate micuţilor cu probleme, au contribuit mai multe instituţii. În Deta, primăria a pus la dispoziţie cu titlu gratuit, parte din spaţiul situat în clădirea din str. Mihai Eminescu nr.4, rămânând deschisă unei viitoare colaborări. Judeţul Timiş, se va putea mândri cu centre educaţionale la Deta, Sânnicolau Mare, Făget, Lugoj şi Timişoara, asociaţia care a iniţiat proiectul având drept parteneri Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, Arhiepiscopia Timişoarei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Societatea românească se confruntă cu mari probleme financiare, tot mai mulţi copii fiind tentaţi sau încurajaţi să părăsească şcoala şi să meargă la muncă, în dauna unei educaţii sănătoase, care să le permită să scrie şi să citească. Valorile morale şi spirituale care au stat la baza comunităţii româneşti sunt tot mai puţin apreciate, fapt care a determinat Biserica Ortodoxă, să caute aliaţi interesaţi de soarta copiilor şi să sprijine elevii în procesul de dezvoltare a personalităţii. Timp de trei ani, perioada în care se desfăşoară proiectul, copiii din centrele educaţionale vor fi protejaţi şi învăţaţi valoarea adevărată a şcolii.
Proiectul este finanţat din Fondul Social European, prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Autoritatea de Management pentru programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), „Investeste in oameni” şi are un buget total de de 20.276.687 de lei din care finanţare nerambursabilă 19.871.153 de lei. Astfel de proiecte sunt aplicate cu succes în numeroase ţări europene, şi presupun realizarea unor spaţii destinate elevilor proveniţi din familii defavorizate, care, după terminarea orelor de curs, găsesc aici o alternativă de a petrece timpul până la sosirea părinţilor, studiind.

Organizat la sfârşitul lunii august, campionatul orăşenesc de minifotbal “Maracana Juniori 2010” a găzduit meciurile a şapte echipe, fiind un eveniment de mare interes pentru tinerii care speră să devină mari fotbalişti internaţionali. Locul I a fost adjudecat de Avântul Mihai Viteazul, locul doi de către Juventus Târgul Mare, iar iar cea de-a treia poziţie a clasamentului a fost ocupată de către echipa Opatiţa. Titlul de cel mai bun golgeter a mers la Pantiş Cristian de la F.C.K. Pe lângă încurajările şi aplauzele publicului, tinerii au primit din partea organizatorilor cupe, diplome şi mingi de fotbal. Turneul a fost sprijinit de Primărie şi coordonat de către Comisia socială, învăţământ, cultură şi sport, a cărei preşedintă este Komşa Iuliana. Astfel de competiţii sportive atrag tinerii spre sport, îi învăţa spiritul fairplay-ului şi ajută antrenorii să descopere jucători talentaţi, de perspectivă, pentru echipă de fotbal a oraşului.
Echipele participante la Maracana Juniori 2010
Avântul Mihai Viteazul
Atletico Târgul Mare
Juventus Târgul Mare
Meseriaşilor
Foresta
Opatiţa
FCK

Data de 19 septembrie 2010, ziua organizării pelerinajului la mănăstirea Mesici, va rămâne în mintea participanţilor drept una dintre cele mai frumoase excursii. Pelerinajul a fost organizat de către domnul Goicov Milutin, preşedintele organizaţiei orăşenesti a Uniunii Sârbilor din România, Filiala Deta şi a presupus vizitarea celei mai vechi mănăstiri sârbeşti de pe teritoriul Republicii Serbia, situată la intrarea în satul Mesici, în apropierea oraşului Vârșeț. După slujbă, participanţii, atât sârbi cât şi români din Deta, s-au bucurat pentru câteva ore de Balul Strugurilor de la Vârșeț, întorcând-se acasă cu sufletul mai curăţ şi cu zâmbetul pe buze.

Mănăstirea ortodoxă sârbă Mesici, fondată în Evul Mediu, a fost extinsă în epoca modernă printr-un turn și un pridvor, baroce, oferind astfel vizitatorilor o inedită combinație, cu adevărat demnă de admiratie. Drumul spre Mesici duce prin Podgoriile Vârșețului, celebre în Banat și în Serbia pentru Banatski Rizling, dar și pentru alte soiuri de vin. Podgoriile sunt bine îngrijite, iar la sârbi, via este intotdeauna întreținută și lucrată. Cine merge la Vârșeț în septembrie, nu trebuie să rateze Balul strugurilor, o serbare populară, cu grătare, vin, şi alte bunătăți bănățene.

STANCA PANDELA-PARDEILEAN şi NOVACOVICI CRĂCIUNICA, căsătoriţi la data de 19 august 2010.
STANCA REMUS şi NOVACOVICI IULIANA, căsătoriţi la data de 25 august 2010.
NICOLAE DANIEL-IONUŢ şi VÂRLAN LOREDANA, căsătoriţi la data de 28 august 2010.
MIHAI FLORIN şi HOCK GEANINA-ANY, căsătoriţi la data de 28 august 2010.
NACOV PETRU şi TĂNASE MARIA-ANDREEA, căsătoriţi la data de 11 septembrie 2010.
SÎRBU VICTOR-DANIEL şi IONIŢOAEI MIRELA-IRINA căsătoriţi la data de 11 septembrie 2010.

Ce sunt virozele?
Cu toţii am spus măcar o dată în viaţă că ne simţim rău deoarece avem o viroză. Însă ce înseamnă cu adevărat o viroză? Infecţie determinată de microorganisme virale, viroza este rezistentă la tratamente antibiotice uzuale şi se poate localiza în zone diferite ale organismului.
Manifestări generale
Debutul bolii este în general brusc, agresiv, cu dureri de cap, febră mare (39-40°C), lipsa poftei de mâncare, diaree, greţuri şi vărsături repetate. Evoluţia este în funcţie de complicaţiile virozei, în lipsa acestora vindecarea fiind rapidă, în 5-7 zile. Evoluţii agravate se întâlnesc la sugari, copii sub un an de viaţă, persoane în vârstă, peste 65-70 ani sau la persoanele cu imunitate scăzută. Pentru aceste categorii se recomandă cure de Vitamina C astfel: pentru adulţi, 3x200mg/zi, timp de 30 zile cu 15 zile pauză şi pentru sugari 10-15mg/kilogram corp/zi, sau un sfert de lămâie pe zi în ceai sau sucuri de fructe.
Atitudine imediată:
În prima fază se va alerta medicul de familie. Virozele necomplicate nu trebuie neaparat internate, pentru că se pot trata acasă, sub supravegherea medicului de familie. Alertarea 112 se face în absenţa sau refuzul de tratament al medicului de familie, în cazul copiilor cu febră mare (39-40) şi cu antecedente de convulsii precum şi a vârstnicilor cu boli cronice deja existente.
NU SE FACE:
1. Nu se alertează 112 pentru orice sindrom febril, contactaţi mai întâi medicul de familie
2. Nu se vor lua antibiotice fără consult şi recomandare medicală
3. Starea febrilă nu va fi neglijată, după principiul “las’că trece!”
4. Nu se ignoră leziunile vulvo-vaginale, mai ales cele cu vezicule
Recomandări
1. Herpesul buzelor şi al nasului se poate trata înainte de apariţia leziunilor vizibile (umflături, vezicule) cu singurul antiviral existent, şi anume unguentul Aciclovir (Zovirax). Acesta nu mai este eficace după apariţia leziunilor, sunt doar bani aruncaţi inutil.
2. Pentru virozele intestinale se recomandă repaus alimentar 6 ore la sugar sau copil şi 12 ore la adult (nu se vor da decât lichide: ceai de tei sau mentă neîndulcit, de exemplu). Se pot administra sulfamide (de genul Furazolidon: ½ comprimat la şase ore la copil şi 1 comprimat la 6 ore la adult).
3. Nu uita Vitamina C care, trebuie asociată tratamentului oricărei viroze.
4. Toate “leacurile băbeşti” ştiute pentru asemenea “răceli” sunt de folos: gargara cu apă puţin sărată, inhalaţiile cu ceai (mentă, tei, muşeţel, fructe de pădure, etc.), prişniţul simplu şi cel alcoolizat sau frecţiile (masajul) toracelui şi membrelor cu spirt îndoit cu apă.
5. Nu folositi oţet, acesta nu are nici un efect în viroze.
Pe curând, Dr. CIF

DOLOCA MILUCĂ, 61 de ani, decedat la data de 17 august 2010.
PETRIŞOR OPRA, 82 de ani, decedată la data de 17 august 2010.
RUSANDA MARIA, 70 de ani, decedată la data de 30 august 2010.
GHERGULOV SLAV-IOAN, 67 de ani, decedat la data de 5 septembrie 2010.
DRĂGAN ANA, 81 de ani, decedată la data de 5 septembrie 2010.
PALICI STELUŢA, 56 de ani, decedată la data de 8 septembrie 2010.
GIURGIEV VLADA, 82 de ani, decedat la data de 7 septembrie 2010.
MILIN RADOVAN, 70 de ani, decedat la data de 11 septembrie 2010.
BUTIŞEANU GHEORGHE, 56 de ani, decedat la data de 13 septembrie 2010.
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Anunturi publice

  ANUNT PUBLIC:  8.09.2010

Primaria  Orasului  Deta, titulara a Planului Urbanistic General al Orasului  Deta, jud. Timis, anunta publicul interesat asupra disponibilizarii proiectului de plan si finalizarii raportului de mediu.

Consultarea proiectului de plan  si a raportului de mediu se poate realiza la sediul Primariei Oras  Deta, in localitatea Deta, str. Victoriei nr.32, jud. Timis, zilnic între orele 800-1600.

Comentariile si propunerile se vor transmite in scris la sediul Primariei Orasului Deta si la sediul ARPM Timisoara, bdul. Liviu Rebreanu nr. 18b, in termen de 48 zile calendaristice de la aparitia anuntului.

 

  ANUNT PUBLIC PENTRU DEZBATERE PUBLICA: 8.09.2010

Primaria Oras Deta  titulara a Planului Urbanistic General al Orasului  Deta, jud. Timis  anunta publicul interesat asupra audierii publice a raportului de mediu, care va avea loc in data de 28.10.2010.

Prezentarea raportului de mediu se va face incepând cu ora 15.00 la sediul Primariei  Oras Deta , str Victoriei nr. 32, Deta, jud. Timis.

Autoritati participante: ARPM Timis, APM Timis, Autoritatea de sãnãtate publica Timis, CNADR-DRDP Timisoara, A.N.Apele Romane Timis, OCPI Timis, ANIF Timis, ISU Timis, GNM Timis, CJ Timis, SC Enel Distributie Banat SA, EON Gaz Sucursala Timisoara, Romtelecom Timis, SC AQUATIM Sucursala Deta, Directia de cultura si monumente Timis, SC TELUS ADVISER SRL Timisoara, SC BLOM ROMANIA Targoviste, Primaria oras Deta.”

Consiliul Local este vital pentru o localitate. Din punct de vedere administrativ, Consiliul Local, formează, alături de primar, echipa care stabileşte cursul şi priorităţile unui oraş. Din fericire, localitatea noastră se poate lăuda cu o bună înţelegere între primar şi consiliu local, membrii acestuia din urmă fiind mereu preocupaţi de bunăstarea şi bunul mers al oraşului. Vă prezentăm hotărârile luate în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local, cu privire la validarea unui mandat de consilier local, aprobarea sumelor pentru cofinanţarea unor proiecte europene, scoaterea la licitaţie publică a unor terenuri şi aprobarea unor schimburi de locuinţe.
Hotărâri adoptate în şedinţa Consiliului local al oraşului Deta din data de 27 iulie 2010
* Hotărârea nr.56/2010 privind validarea mandatului de consilier d-lui Gheorghe Cristian din partea Alianţei pentru Timiş (PNL-PNŢCD-FDGR)

* Hotărârea nr.57/2010 privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010

*Hotărârea nr.58/2010 privind completarea Hotărârii nr. 121/3.12.2009 a Consiliului local al oraşului Deta pentru aprobarea co-finanţării cu 2,2 % din totalul cheltuielilor eligibile, plus valoarea neeligibilă a proiectului „Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta (România) şi Bordany (Ungaria)”

*Hotărârea nr.59/2010 privind aprobarea sumelor necesare co-finanţării şi implementării proiectului „Îmbunătăţirea Cooperarii Transfrontaliere şi a ofertei turistice comune a oraşelor Vârşeţ şi Deta – Aplicarea de tehnologii noi în iluminare”

*Hotărârea nr.60/2010 privind aprobarea sumelor necesare co-finanţării şi implementării proiectului „Dezvoltarea de centre suport pentru IMM-uri de municipalităţi Plandište şi Deta”

*Hotărârea nr.61/2010 privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru investiţia “Locuinţe pentru tineri destinate închirierii”, proiect nr. 07/2010, întocmit de S.C. “HL – CONS” S.R.L Timişoara

*Hotărârea nr.62/2010 privind scoaterea la licitaţie publică în vederea concesionării a parcelelor rămase libere în Zona de locuinţe PUZ –„Ansamblu de locuinţe Zona Termal Deta” şi aprobarea documentaţiei de atribuire

*Hotărârea nr.63/2010 privind scoaterea la licitaţie publică în vederea concesionării a terenului în suprafaţă de 3582 m2, teren neproductiv în intravilanul extins situat în Calea Opatiţei, înscris în C.F. nr. 3204, cu număr cadastral NGL 606, destinat execuţiei de unităţi noi de producţie cu caracter industrial-profil prelucrări mecanice

*Hotărârea nr.64/2010 privind nominalizarea cumpărătorilor caselor în baza Legii nr.112/1995 în vederea atribuirii terenurilor aferente locuinţelor

*Hotărârea nr.65/2010 privind repartizarea spre închiriere a locuinţei situate în oraşul Deta, str. Călimăneşti nr. 7

*Hotărârea nr.66/2010 privind aprobarea schimbului de locuinţe între chiriaşii Pal Aranka, domiciliată în oraşul Deta, str. Anton Kratzer nr. 40, ap. 1 şi Szakal Ana, domiciliată în oraşul Deta, str.Târgul Mare bl. P1, sc.A, ap.10

*Hotărârea nr.67/2010 privind aprobarea schimbului de locuinţe între chiriaşii Iojan Sorin, domiciliat în oraşul Deta, str. Mihai Eminescu nr. 3, ap. 4 şi Nemeth Pavel, domiciliat în oraşul Deta, str. 1 Mai nr. 21, ap.3.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support