Formaţia de dansuri populare a Casei de cultură orăşenesti Deta a cules ropote de aplauze şi un binemeritat loc trei în urma participării la festivalul folcloric “Lada cu zestre”. Manifestarea aflată deja la a IV-a ediţie, este organizată de către Consiliul Judeţean Timiş şi aduce în faţa publicului, datini, cântece, obiceiuri, jocuri şi meşteşuguri tradiţionale româneşti. Un alt eveniment, la fel de important ca şi obţinerea locului trei la faza judeţeană a festivalului “Lada cu zestre”, este participarea Formaţiei noastre de dansuri populare la filmările organizate de către Televiziunea Timişoara 89 pentru emisiunea “La izvorul dorului”. Şi acolo, reprezentanţii oraşului nostru au impresionat prin suitele de dansuri populare prezentate şi prin coregrafia asigurată interpreţilor de folclor, cu nume de rezonanţă atât în judeţul nostru cât şi în întreaga ţara. Ovidiu Ivancea.

Cenuşăreasa, Scufiţa Roşie şi chiar Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici au prins culoare din mâinile pricepute ale micuţilor locuitori ai oraşului Deta. Copiii preşcolari care învaţă la grădiniţele din oraşul nostru au pus pe hârtie cele mai frumoase personaje din poveşti, în cadrul fazei judeţene a concursului “Schimb de poveşti”, organizat de Inspectoratul Şcolar Timiş în parteneriat cu Teatrul Merlin şi Asociaţia Cameranus. Copiii de la Grădiniţa cu program prelungit Deta, care au avut cele mai reuşite secvenţe din poveşti şi au fost premiaţi, sunt: premiul I – Meseciv Medana, grupa mare “A”; premiul II – Semelbauer Erica, grupa mare ”A”; premiul III – Bucur Daiana, grupa pregatitoare “A”; mentiune I – Biliac Claudiu, grupa mare “B”; mentiune II – Vertopan Damir, grupa mare “A”; mentiune III – Negrut Paul, grupa pregatitoare “A”. La secţia maghiară de la Grădiniţa cu program normal au fost premiaţi următorii copii: premiul I – Suciu Edina, premiul II – Bichler Tony, premiul III – Novac Cosmin.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Timiş Torontal” anunţă Conferinţa de Validare a Strategiei de Dezvoltare a Microregiunii “Timiş Torontal Bârzava”, în data de luni, 25 octombrie, ora 11.00 în sala de şedinţe a Primăriei Oraşului Deta.
Obiectivele întâlnirii vor fi:
1) Prezentarea Strategiei de Dezvoltare a Microregiunii şi a Planului de Dezvoltare Locală a teritoriului GAL “Timiş Torontal Bârzava”;
2) Consultarea publică, dezbateri pe marginea documentelor prezentate referitor la adoptarea Strategiei de Dezvoltare a Microregiunii şi finalizarea Planului de Dezvoltare;
3) Validarea oficială a documentelor prezentate anterior precum şi a Dosarului de Candidatură de către participanţii la Conferinţă.
Grupul de acţiune locală “Timiş Torontal Bârzava” vrea fonduri europene
Bani europeni prin programul LEADER, acesta este obiectivul a paisprezece comunităţi locale din sudul judeţului Timiş şi a trei comune din nord-vestul judeţului Caraş Severin, care s-au organizat în grupul de acţiune locală “Timiş Torontal Bârzava” . Din grup, fac parte agricultori, femei, tineri din mediul rural, organizaţii nonguvernamentale, reprezentanţi din partea firmelor private şi a primăriilor. Dacă în viitorul apropiat, grupul de acţiune locală “Timiş Torontal Bârzava” va câştiga banii europeni atât de mult doriţi, acest grup va finanţa, la rândul lui, proiecte de dezvoltare rurală de până la 2,8 milioane de euro. În încercarea de a obţine fondurile europene, grupul de acţiune locală “Timiş Torontal Bârzava”, este sprijinit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Timiş Torontal”, o asociaţie a Consiliilor Locale din sudul judeţului Timiş.

Spitalul orăşenesc Deta organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică. Concursul va avea loc în data de 1.11.2010 (testul grilă) şi 5.11.2010 (susţinerea proiectului de management) şi va fi organizat în cadrul Spitalului orăşenesc Deta, str. Mihai Viteazul nr.10, jud. Timiş, telefon 0256/39026. Condiţiile care trebuie îndeplinite, actele necesare dosarului de înscriere, regulamentul de organizare al concursului şi bibliografia sunt afişate pe site-ul Primăriei oraşului Deta, www.detatm.ro, şi pot fi consultate, în format tipărit, la secretariatul spitalului. Taxa de participare este de 300 lei şi se poate plăti la casieria spitalului.

POZIŢIA LATERALĂ DE SIGURANŢĂ
Ce faceţi în cazul în care, sub ochii dumneavoastră o persoană îşi pierde cunoştinţa sau propriul copil suferă o criză convulsivă? Cunoaşterea câtorva gesturi simple pot fi suficiente pentru a salva o viaţă. Atunci când aveţi de-a face cu o victimă inconştientă, dar cu respiraţie şi puls, trebuie să o puneţi în poziţia laterală de siguranţă. Victima nu se lasă nesupravegheată, nici măcar în această poziţie, decât pentru a chema ajutoare, în cazul în care sunteţi singurul salvator prezent. Poziţia laterală de siguranţă previne aspirarea conţinutului gastric în plămâni şi păstrează căile aeriene deschise. Singurele contraindicaţii sunt valabile în cazul victimelor cu stop respirator sau cardiac şi la persoanele cu suspiciunea de traumatism al coloanei verticale, mai ales cervicale.

BIRDEAN IOAN, 82 de ani, decedat la data de 23 septembrie 2010.
MOROVAN ROZALIA, 85 de ani, decedată la data de 3 octombrie 2010.
CIONVICĂ TOMA, 82 de ani, decedat la data de 4 octombrie 2010.
IOAN MONICA-DANIELA, 2 luni, decedată la data de 6 octombrie 2010.
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Conferinta de Validare

Asociatia de Dezvoltare  Intercomunitara “Timis Torontal” anunta, in calitate de organizator al evenimentului, Conferinta de Validare a Strategiei de Dezvoltare a Microregiunii  “Timis Torontal Barzava” in data de luni 25 octombrie ora 11.00 in sala de sedinte a Primariei Orasului Deta.

Obiectivele intalnirii vor fi:

1)     Prezentarea Strategiei de Dezvoltare a Microregiunii si  a Planului de Dezvoltare Locala a  teritoriului GAL “Timis Torontal Barzava” ;

2)     Consultarea publica, dezbateri pe marginea documentelor prezentate referitor la adoptarea Strategiei de Dezvoltare a  Microregiunii si finalizarea Planului de  Dezvoltare ;

3)     Validarea oficiala  a documentelor prezentate anterior precum si a Dosarului de Candidatura de catre participantii la Conferinta.

In cadrul evenimentului sunt invitati membrii fondatori ai Grupului de Actiune Locala “Timis Torontal Barzava”, administratiile locale, membrii ai asociatiilor non-guvernamentale precum si reprezentantii ai mediului privat din Microregiune, dar si persoane interesate de dezvoltarea mediului rural si accesarea de fonduri prin intermediul GAL-ului.Beneficiarii G.A.L.-ului “Timis Torontal Barzava”   vor fi cei peste 51.000 de locuitori dispusi  pe  o suprafata de 1.147 kmp din sudul judetului Timis cuprinzand 14 comunitati,  si nord vestul judetului Caras Severin avand in componentata 3 comune, prin intermediul Programului Leader care se finanteaza prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Ruralã (FEADR).

                            Pentru  accesarea Programul LEADER, comunitãtile locale, grupate în teritoriu, au trebuit sã creeze un parteneriat public-privat denumit “Grup de Actiune Localã,”  GAL-urile sunt constituite din reprezentanti ai sectoarelor public, privat si ai societãtii civile din teritoriul respectiv. La nivel de decizie, partenerii economici si reprezentantii societãtii civile, precum agricultorii, femeile, tinerii din spaþiul rural si asociatiile acestora trebuie sã reprezinte cel putin 51% din parteneriatul local.

 

   In cazul selectiei GAL-ului   Microregiunea  “Timis Torontal Barzava ”  va   finanta proiecte de dezoltare rurala de pana la maxim 2,8 milioane de euro, dupa regulile aplicate proiectelor derulate prin Agentia de Plati si Interventii in Agricultura si Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala.

Anunt pentru ocuparea postului de manager in cadrul Spitalului orasenesc Deta

1. Spitalul orasenesc Deta organizeaza concurs pentru ocuparea functiei de manager, persoana fizica.

2. Concursul va avea loc in data de  1.11.2010 (testul grila) si  5.11.2010 (sustinerea proiectului de management) si va fi organizat in cadrul Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazul  nr.10, jud. Timis, tel. 0256/390260,

3. La concurs au acces persoanele fizice care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

  • a) sunt absolventi de invatamant universitar de lunga durata cu diploma de licenta sau echivalenta;
  • b) sunt absolventi ai unor cursuri de perfectionare in management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sanatatii si stabilite prin ordin al ministrului sanatatii, ori sunt absolventi ai unui masterat sau doctorat in management sanitar, economic ori administrativ organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
  • c) au cel putin 2 ani vechime in posturi prevazute cu studii universitare de lunga durata, conform legii;
  • d) nu sunt condamnati penal sau in curs de urmarire penala;
  • e) sunt apti din punct de vedere medical (fizic si neuropsihic);
  • f) nu au varsta de pensionare, conform legii.

Regulamentul de organizare a concursului si bibliografia sunt afisate pe site-ul Primariei orasului Deta, www.detatm.ro/Documente publice/Proiecte hotarari, si poate fi consultat la secretariatul spitalului.

4. Inscrierea candidatilor se face la SERVICIUL RUNOS al Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazu nr.10, jud. Timis, in intervalul 18-22.10.2010.

5. Dosarul de inscriere trebuie sa cuprinda urmatoarele documente:

  • a) cererea de inscriere;
  • b) copia actului de identitate;
  • c) copia legalizata a diplomei de licenta sau echivalente;
  • d) copia legalizata a documentelor care atesta absolvirea cursurilor de perfectionare in management sau management sanitar, ori copia legalizata a diplomei de masterat sau doctorat in management sanitar, economic sau administrativ, organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
  • e) curriculum vitae;
  • f) copii ale diplomelor de studii si alte acte ce atesta efectuarea unor specializari, competente/ atestate etc. in domeniul managementului sanitar;
  • g) adeverinta care atesta vechimea in posturi cu studii universitare de lunga durata sau copie de pe carnetul de munca, certificata “in conformitate cu originalul” de catre conducerea unitatii;
  • h) cazierul judiciar;
  • i) adeverinta din care rezulta ca este apt medical, fizic si neuropsihic;
  • j) declaratia pe propria raspundere privind necolaborarea cu Securitatea inainte de anul 1989;
  • k) declaratia pe propria raspundere ca nu este urmarit penal si nu are cunostinta ca a fost inceputa urmarirea penala asupra sa;
  • l) copie legalizata a actelor (certificat de casatorie etc.) prin care si-a schimbat numele, dupa caz;
  • m) proiectul de management realizat de candidat;
  • n) chitanta de plata a taxei de participare la concurs.

6. Taxa de participare este de 300 lei si se poate plati la casieria spitalului.

Anunt pentru ocuparea postului de manager in cadrul Spitalului orasenesc Deta

1. Spitalul orasenesc Deta organizeaza concurs pentru ocuparea functiei de manager, persoana fizica.

2. Concursul va avea loc in data de 01.11.2010 (testul grila) si 05.11.2010 (sustinerea proiectului de management) si va fi organizat in cadrul Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazul  nr.10, jud. Timis, tel. 0256/390260,

3. La concurs au acces persoanele fizice care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

  • a) sunt absolventi de invatamant universitar de lunga durata cu diploma de licenta sau echivalenta;
  • b) sunt absolventi ai unor cursuri de perfectionare in management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sanatatii si stabilite prin ordin al ministrului sanatatii, ori sunt absolventi ai unui masterat sau doctorat in management sanitar, economic ori administrativ organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
  • c) au cel putin 2 ani vechime in posturi prevazute cu studii universitare de lunga durata, conform legii;
  • d) nu sunt condamnati penal sau in curs de urmarire penala;
  • e) sunt apti din punct de vedere medical (fizic si neuropsihic);
  • f) nu au varsta de pensionare, conform legii.

Regulamentul de organizare a concursului si bibliografia sunt afisate pe site-ul Primariei orasului Deta, www.detatm.ro/Documente publice/Proiecte hotarari, si poate fi consultat la secretariatul spitalului.

4. Inscrierea candidatilor se face la SERVICIUL RUNOS al Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazu nr.10, jud. Timis, in intervalul 18-22.10.2010.

5. Dosarul de inscriere trebuie sa cuprinda urmatoarele documente:

  • a) cererea de inscriere;
  • b) copia actului de identitate;
  • c) copia legalizata a diplomei de licenta sau echivalente;
  • d) copia legalizata a documentelor care atesta absolvirea cursurilor de perfectionare in management sau management sanitar, ori copia legalizata a diplomei de masterat sau doctorat in management sanitar, economic sau administrativ, organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
  • e) curriculum vitae;
  • f) copii ale diplomelor de studii si alte acte ce atesta efectuarea unor specializari, competente/ atestate etc. in domeniul managementului sanitar;
  • g) adeverinta care atesta vechimea in posturi cu studii universitare de lunga durata sau copie de pe carnetul de munca, certificata “in conformitate cu originalul” de catre conducerea unitatii;
  • h) cazierul judiciar;
  • i) adeverinta din care rezulta ca este apt medical, fizic si neuropsihic;
  • j) declaratia pe propria raspundere privind necolaborarea cu Securitatea inainte de anul 1989;
  • k) declaratia pe propria raspundere ca nu este urmarit penal si nu are cunostinta ca a fost inceputa urmarirea penala asupra sa;
  • l) copie legalizata a actelor (certificat de casatorie etc.) prin care si-a schimbat numele, dupa caz;
  • m) proiectul de management realizat de candidat;
  • n) chitanta de plata a taxei de participare la concurs.

6. Taxa de participare este de 300 lei si se poate plati la casieria spitalului.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support