Oraşul Deta se poate mândri cu o sală nouă pentru conferinţe sau spectacole, chiar în mijlocul parcului, pe locul vechii hale de proiecţii, unde acum 100 de ani, a avut loc prima proiecţie cinematografică din localitatea noastră. Înainte de a redeveni un spaţiu destinat culturii, fosta hală de proiecţii a îndeplinit rolul de sală de sport, până când a fost inaugurată actuala sală de sport a oraşului. Pentru transformarea locului în sală multifuncţională, primăria a investit 1,25 miliarde lei, deoarece locuitorii din Deta simţeau nevoia unui spaţiu închis pentru spectacole, până în momentul în care se va reuşi finalizarea Casei de cultură a oraşului. A.L.

Scurgerea sângelui din nas, cum ajutăm bolnavul?
Sângerarea nazală sau epistaxisul, aşa cum este denumit în termeni medicali, poate apărea în urma unei scărpinări intense în zona nasului, a unor traumatisme sau a unor procese inflamatorii. Uneori, în cazul bolnavilor cu hipertensiune arterială, o sângerarea spontană şi abundentă a bolnavului, poate fi salvatoare, deoarece pierderea unei cantităţi de sânge echilibrează tensiunea şi în acelaşi timp, avertizează asupra unei viitoare creşteri tensionale care, de obicei, determină un accident vascular cerebral.
ATITUDINE IMEDIATĂ
În faţa unui bolnav căruia îi curge sânge din nas, trebuie luată următoarea atitudine:
Se întreabă persoana în cauză dacă a suferit un traumatism, dacă a inhalat un corp străin, sau dacă sufera de hipertensiune, apoi se va măsura tensiunea şi se va analiza, în raport cu istoricul tensional al bolnavului:
– tensiune între 150 (cea mare) şi 90 (cea mică), arată că alta este cauza epistaxisului;
– tensiune de peste 150-160, indică clar saltul tensional şi cere tratament alarmarea 112;
– o tensiune de 120 la un bolnav hipertensiv cu valori obişnuite de 180-200, poate fi considerată o hipotensiune arterială de moment, eventual datorată pierderii mari de sânge;
– o tensiune sub 90 (cea mare), arată posibilitatea crescută a unui şoc circulator şi necesită alarmarea imediată a 112
Dacă bolnavul este conştient, se pune în poziţie şezândă cu capul aplecat înainte (pentru ca sângele să nu-i curgă în gât şi să-l înece), i se scoate cravata şi i se deschide gulerul de la cămaşă. Persoana care acordă primul ajutor, strânge nasul cu două degete, la limita părţii moi cu partea dură a piramidei nazale, timp de 5-10 minute. Între degetele salvatorului şi nasul bolnavului se pot interpune „obiecte” reci: cuburi de gheaţă sau batiste udate cu apă rece.
Dacă sângerarea nu se opreşte, se va introduce, prin pliere, în fosa nazală din care se scurge sângele, o bandă de material textil de 30-40 cm lungime şi 2-3 cm lăţime (faşă de tifon pliată pe lung, o bucată de pânză) încercându-se oprirea sângerării. Se va alarma 112 şi se va trimite bolnavul la un serviciu ORL. Dacă sângerarea s-a oprit după introducerea tamponului, se poate transporta bolnavul şi cu mijloace proprii. Dacă nu se poate realiza un tampon, de teamă sau daca nu este cu ce, se va menţine strângerea nasului, pe aripile nazale până ce soseşte salvarea sau se ajunge la spital.
Nu plasaţi bolnavul întins pe spate, deoarece sângele scurs din nas poate inunda faringele şi căile respiratorii superioare.
Pe curând! Dr. CIF

Dioş Aritina, 80 de ani, decedată la data de 10 iulie 2010
Popi Mărie, 67 de ani, decedată la data de 19 iulie 2010
Cijof Emilian, 61 de ani, decedat la data de 21 iulie 2010
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Aflată la prima ediţie, sărbătoarea oraşului Deta promite 3 zile pline, cu muzică, dans şi momente vesele. Organizatorii vor împăca toate gusturile locuitorilor din Deta, deoarece la spectacol vor veni atât artişti renumiţi de muzică populară, cât şi formaţii tinere, obişnuite să ridice în picioare şi cel mai amorţit public. Amatorii de petreceri cu muzică populară vor fi încântaţi de Ansamblul de muzică populară “Bujorul”, iar solistul Tinu Vereşezan şi formaţia sa vor interpreta cele mai de succes cântece. Tinerii care iubesc muzica modernă, vor avea ocazia să îl urmărească pe cunoscutul artist CONECT-R, alături de colegii săi de scenă. Atunci când a stabilit programul sărbătorii, primăria nu a uitat nici de nostalgicii muzicii uşoare româneşti. Formaţia Compact va cânta duminică, în încheierea spectacolului, chiar înainte de spectacolul de artificii pregătit în detaliu de organizatori. Însă, dincolo de distracţie şi voie bună, Zilele oraşului Deta înseamnă o bună ocazie de îmbunătăţire a colaborării între românii şi maghiarii de lângă graniţă. Cele trei zile de sărbătoare sunt sprijinite cu bani europeni, deoarece sunt prevăzute ca activităţi în proiectul european “Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta şi Bordany”. Finanţatorii europeni au înţeles că relaţiile de succes la nivel de instituţii şi la nivel de locuitori, pot fi stabilite mai uşor dacă localităţile de lângă graniţă sunt încurajate să îşi cunoască tradiţiile şi să îşi respecte obiceiurile. La Zilele oraşului Deta, alături de oaspeţii din Bordany, care sunt parteneri în proiect, au fost invitaţi reprezentaţi din Recaş şi Becicherecul Mic, precum şi reprezentanţi ai localităţilor Coka, Coşteiu, Şuşara, Izbiştea şi Ulma, din Serbia.

Primăria Deta anunţă aprobarea a două cereri de finanţare depuse în anul 2009 în cadrul programului european IPA
În zona Deta, cooperarea transfrontalieră între români şi sârbi, a fost mereu de actualitate.În ultima perioadă, autorităţile locale din cele două ţări, au realizat oportunităţile pe care le prezintă finanţările europene şi au decis să se mobilizeze pentru atragerea a cât mai mulţi bani europeni. Primăria Deta a jucat un rol cheie în depunerea celor două proiecte, reuşind astfel să obţină fonduri pentru iluminatul arhitectural în scop turistic al Bisericii Ortodoxe Române Deta, al Bisericii Catolice Deta, al Bisericii Ortodoxe Opatiţa şi al Turnului Pompierilor. În cazul primului proiect aprobat, valoarea finanţării pentru oraşul Deta este 260.000 euro. Cea de-a doua cerere de finanţare vizează realizarea studiilor necesare în vederea construirii unui parc industrial în oraşul Deta şi dezvoltarea sectorului IMM în comuna Plandişte, din Serbia. Valoarea finanţării pentru oraşul Deta este de 140.000 euro. Banii europeni, cei 400.000 de euro, obţinuţi pentru oraşul nostru, prin intermediul celor două proiecte, fac dovada competenţei echipei din primărie. Ioan Iovan

Începutul lunii iulie a constituit pentru angajaţii primăriilor din Deta şi Bordany, o ocazie bună să schimbe experienţă cu privire la modul de organizare al instituţiilor, dotările de care dispun şi volumul de muncă depus. De această dată, gazde au fost angajaţii primăriei din Deta, care au impresionat prin ospitalitatea şi grija faţă de oaspeţi. “Astfel de întâlniri sunt foarte importante pentru angajaţii din primărie.Nu putem să ne închidem într-un glob de sticlă, trebuie să fim receptivi la ce este în jur. Deşi noi, cei care lucrăm în administraţie, trecem prin momente grele, ne gândim cum putem să ne îmbunătăţim activitatea pe care o prestăm în favoarea cetăţeanului şi suntem dispuşi să învăţam din experienţa colegilor din Ungaria” ne-a spus unul dintre participanţii la proiect. Dincolo de discuţiile tehnice, oaspeţii maghiari s-au bucurat de o vizită turistică atât în oraşul nostru cât şi în Timişoara. Următoarea activitate derulată în cadrul proiectului “Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta şi Bordany”, va fi sărbătoarea “Zilele oraşului Deta – prima ediţie”, eveniment care se va derula în perioada 30 iulie – 1 august 2010, ocazie cu care 50 de locuitori ai comunei Bordany vor fi prezenţi în oraşul Deta. Ioan Iovan

Zilele oraşului
La sfârşitul acestei luni vom sărbători împreună Zilele oraşului Deta. Este un moment frumos, care a fost organizat cu eforturi importante, într-o perioadă grea pentru noi toţi. Nu putem renunţa la momentele frumoase, pentru că tocmai acestea ne ţin la un loc şi ne fac să trecem peste greutăţi. Cele trei zile de festivităţi vor aduce în oraşul nostru mulţi oaspeţi de seamă. Din acest motiv, vă rog pe dumneavoastră, locuitorii oraşului Deta, să ne daţi o mână de ajutor pentru a menţine curăţenia în oraş şi pentru a întreţine spaţiile verzi din faţă caselor şi blocurilor. Primăria se va ocupa cu atenţie de curăţenia oraşului, însă cred că e nevoie şi de sprijinul dumneavoastră. Ne vom bucura împreună de istoria şi numele acestui frumos oraş, vă aştept cu drag la toate manifestările organizate în zilele de 30, 31 iulie şi 1 august.

Intoxicaţii sau otrăviri
Cu toţii ştim ce înseamnă otrăvirea unei persoane, cum o substanţă dăunătoare pătrunde în organism şi declanşează o serie de efecte negative, fie temporar, fie pentru totdeauna. Însă, câţi dintre noi ştiu să reacţioneze corect în faţa unui caz de otrăvire accidentală sau intenţionată? Înainte de a numi exact paşii pentru acordarea de ajutor unei victime otrăvite, este nevoie să înţelegem care sunt substanţele otrăvitoare pentru organismul uman şi cum acestea pătrund în corpul unei persoane. Printre cele mai cunoscute surse de otrăvire sunt supradozele de medicamente, îngrăşămintele agricole, ciupercile, substanţele folosite la dezinfectări sau deratizări şi, nu în ultimul rând, gazele de sondă, de incendiu sau de spaţiu închis. Aceste substanţe otrăvitoare pot afecta corpul uman atunci când sunt înghiţite, accidental sau intenţionat, când sunt inhalate, când intră în contact cu pielea sau când sunt injectate, în cazul veninului de insecte de exemplu. Semnele generale care indică o persoană otrăvită sunt evidente şi uşor de observat. Ameţeala, durerea de cap, vederea în ceată sau greaţa, sunt printre primele simptome care indică o victimă otrăvită. Salivarea abundentă, dificultatea în vorbire şi la înghiţit, alături de respiraţia întreruptă, chinuită, trag un alt semnal de alarmă cu privire la condiţia persoanei afectate. Dacă bănuiţi că o persoană ar putea fi otrăvită, acordaţi atenţie transpiraţiei, reci sau fierbinţi, apoi palorii pielii, şi mai ales slăbiciunii musculare sau ameţelilor cu uitare a datei prezente sau a locului în care se află.
Cum ajutăm o persoana otrăvită
1. Se va încerca obţinerea şi notarea unui istoric al intoxicării. Se va insista pe aflarea cât mai exactă a: naturii substanţei otrăvitoare, a cantităţii intrate în corp, precum şi a timpului scurs de la otrăvire
2. Se vor alerta imediat Serviciile Medicale de Urgenţă la numărul 112
3. Subiectul inconştient va fi aşezat în poziţia laterală de siguranţă
4. Pentru inconştienţi, se va proceda la ABC (căi respiratorii libere sau nu, respiraţia – prezentă sau nu, activitatea cardiacă – prezentă au nu). În cazul subiecţilor conştienţi se vor observa permanent funcţiile vitale (respiraţia şi pulsul)
5. Ar fi excelent să trimiteţi la spital, odată cu victima, specimene de toxic incriminat sau o cantitate din vărsătură
6. NU încercaţi să provocaţi victimei vărsături; conţinutul acestora poate irita o dată în plus tractul digestiv al victimei sau acestea pot fi inhalate de victimele inconştiente !
7. Se poate încerca diluarea otrăvii prin administrare de apă sau lapte 200 ml (un pahar pentru apă). NU administrati sucuri de fructe sau oţet, decat la subiecţii conştienţi şi fără convulsii.
Pe curând! Dr. CIF

Descentralizarea în domeniul sănătăţii s-a reflectat în oraşul nostru prin preluarea spitalului din localitate de către primărie
Transferul managementului spitalului orăşenesc, de la Ministerul Sănătăţii către Consiliul Local al oraşului Deta a fost aprobat prin hotărârea nr.50 din 29 iunie 2010, prin aceeaşi hotărâre, primarul Petru Roman fiind împuternicit să semneze protocolul de predare-preluare încheiat între Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Timiş şi Consiliul local al oraşului Deta. La începutul lunii iulie, a fost numită şi conducerea interimară a spitalului, pe o perioadă de maximum 6 luni de zile, până la ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere. „Suntem în faza de analiză amănunţită a impactului acestei preluări asupra bugetului local al oraşului Deta, vom reveni cu precizări concrete de îndată ce acestea se vor contura”, ne-a spus primarul Petru Roman. Monitorul Primăriei va dezbate acest subiect, mai pe larg, în numărul următor, atunci când vor fi disponibile date şi previziuni clare asupra acestei descentralizări. A.L
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support