Prima ediţie a “Târgului de toamnă” la Deta

În perioada 20-21 octombrie 2018 s-a desfăşurat la Deta prima ediţie a “Târgului de toamnă,” eveniment organizat printr-un parteneriat dintre Primăria oraşului Deta, G.A.L. “Asociaţia Timiş Torontal Bârzava” şi Asociaţia de Dezvoltare Comunitară Timiş Torontal ”

Evenimentul a oferit, astfel, ocazia producătorilor agricoli şi procesatorilor din zonă să-şi expună materia primă spre vânzare. Standurile au fost încărcate cu produse diverse, care propun o gamă largă spre vânzare, produse apicole şi de panificaţie până la cele florale sau legumicole şi lactate.

În acelaşi timp, a fost inaugurată Piaţa Agroalimentară, având un spaţiu consacrat alimentaţiei publice cu două puncte de vânzare, patru vitrine pentru comercializarea produselor lactate, carne şi produse din carne, 15 mese atribuite producătorilor de legume, respectiv fructe şi un spaţiu generos pentru producătorii de cereale. Aceasta va fi deschisă pentru public la sfârşitul săptămânii, duminica, de la ora 7, până după-amiaza în jurul orei 13.

Urmează ca în anul 2019 Primăria oraşului Deta, să demareze construcţia pentru un nou proiect privind extinderea pieţei agroalimentare, cu fonduri europene, realizate prin intermediul G.A.L. “Asociaţia Timiş Torontal Bârzava” din cadrul „Submăsuri 19.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală” LEADER, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

TARGUL DE TOAMNA, editia I 2018, va avea loc in zilele de 20-21 octombrie, incepand cu orele 9 a.c, in Piata orasului Deta, strada Revolutiei nr. 24.

Participa producatori agricoli si procesatori din zona.

Organizatori: Consiliul Local al Orasului Deta, Primaria Orasului Deta, A.D.I Timis Torontal, G.A.L. Asociatia Timis-Torontal Barzava.

In conformitate cu Dispoziția nr.166/26.09.2018 a Primarului orasului Deta privind Regulamentul de organizare si desfasurare a concursului pentru ocuparea functiei de manager la Spitalul public al orasului Deta, in perioada 9 noiembrie-27 noiembrie 2018 va avea loc concursul la sediul Spitalului orasenesc Deta, str. Mihai Viteazul nr.10, oras Deta, judet Timis.

Anunt concurs, Calendar si Bibliografie.

Regulament concurs.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support