Deta a marcat 98 de ani de la Marea Unire din 1918 printr-o ceremonie solemnă la Monumentul Eroilor din Piața Pompierilor. La fel ca în fiecare an, la evenimentul organizat pentru sărbătorirea zilei naționale a României, au participat principalele instituții din oraș, reprezentanți ai autorităților locale, ai asociațiilor, uniunilor și partidelor politice. Manifestarea dedicată zilei de 1 decembrie a fost deschisă de primarul Petru Roman, iar slujba de pomenire a celor care s-au jertfit pentru statul român a fost oficiată de Protopopul Ioan Prisăcean. Atmosfera solemenă a fost întregită de evocarea evenimentului realizată de Diana Tătărușanu și de intonarea imnului național de către Corul Mixt al centrului Cultural Deta, sub bagheta profesorului Dan Oroșan. În memoria celor căzuți la datorie, au fost depuse coroane de către: Primăria Deta, veteranii de război, Poliția Deta, Poliția de frontieră Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Unitatea de jandarmi Deta, Liceul Tehnologic ,,Sf. Nicolae” Deta, Spitalul orășenesc Deta, Grădinița Deta, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat, Forumul German Deta, Asociația seniorilor din Deta, Asociația pensionarilor MAI, UDMR Deta, Uniunea bulgarilor din Banat filiala Deta, Uniunea sârbilor Deta, ALDE Deta, Partidul României Unite și consilierul independent Ioțcov Lucian.(Ovidiu Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)



Praznicul luminat al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos astăzi şi totdeauna ne aduce aminte de milostivirea lui Dumnezeu pentru noi, când a trimis pe Fiul Său să ne răscumpere din păcatul strămoşesc şi să ne pregătească pentru primirea răscumpărării. De aceea, praznicul acesta este praznic de mulţumire către Tatăl Ceresc care prin Fiul Său ne-a cercetat şi ne-a ridicat la starea duhovnicească de copii ai lui Dumnezeu prin credinţă. Prin Fiul Său,Tatăl Ceresc îşi arată în chip deosebit iubirea Sa pentru noi şi în acelaşi timp şi iubirea faţă de Fiul Său, pentru că i-a încredinţat Lui cea ce era mai scump pentru Sine. Această iubire Însuşi a mărturisit-o oamenilor zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi” (Matei 17,5). Iată de ce Crăciunul este un timp care ne îndeamnă să gândim astfel încât prezenţa lui Iisus să ne influenţeze întreaga viaţă. Să ne lăsăm pătrunşi de porunca pe care Iisus a lăsat-o ucenicilor Săi: „Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul”. (Ioan 13,34). Să ne arătăm a fi credincioşi nu numai cu gura, ci mai ales cu faptele dragostei creştineşti. Aceasta ar fi şi o dovadă că pentru noi Hristos este cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu pe care îl simţim pururi viu în conştiinţa noastră. Adunându-ne în sfintele biserici şi preamărind pe Hristos Domnul, cântăm şi noi ca odinioară sfinţii îngeri: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.” (Luca 2,14). Sărbătorile Naşterii Domnului ,Anului Nou şi Bobotezei să le petreceţi cu pace, sănătate şi alese bucurii duhovniceşti şi să le ajungeţi la mulţi ani cu toţi cei dragi.

Dicsőség a magasságban Istennek, és békesség a földön a jóakaratú embereknek.”
Így énekeltek az angyalok Jézus születésekor. Isten üzenete ez. Jézus születését ünnepelve azt kívánom, hogy ezt az üzenetet megértsük és adjuk meg a Jóistennek a teljes tiszteletünket, hogy megkaphassuk tőle a békét. Kegyelemteljes Karácsonyt és Boldog új évet!
Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință”, cântau Îngerii la nașterea lui Isus. Acest cântec este Mesajul Divin către om. Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului doresc ca toți să înțelegem acest mesaj și să aducem „mărire lui Dumnezeu”, ca să primim de la el pacea atît de mult dorită de noi toți. Sărbători fericite și La mulți Ani!
“Ehre sei Gott in der Höhe und Friede auf Erden den Menchen seiner Gnade.”
So sang die Engel bei der Geburt Jesu. Gottes Botschaft ist. Wenn Wir feiern die Geburt von Jesus, ich möchte diese Botschaft verstehen und Gottes kommen für die ganze unseren Respekt, um seinen Frieden zu erhalten.Mit diesen Gedanken wünsche ich Ihnen gesegnete Weinachten und ein Gutes Neues Jahr.
Na sate verni Zéla sas moglu milusti palni Koladni praznici i idna srécna no va Gudina!

Fie ca Naşterea Domnului nostru Isus Hristos să ne umple sufletul de bucurie duhovnicească! Să ne bucurăm alături de cei dragi de pace, lumină şi căldură! Să dăruim din toată inima iubire şi să ne deschidem sufletul pentru a primi dragoste şi fericire! Fericirea pe care ne-o aduce în dar Mântuitorul prin naşterea Sa în Betleem!
Hristos s-a născut!
Crăciun Fericit!

La mulţi ani 2017!

CRĂCIUNUL CARE TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ CRĂCIUN

Gândul la Copilul din ieslea Betleemului ne umple inimile cu adorare, mulţumire şi speranţă. Înţeleptul Agur din Vechiul Testament a pus o întrebare extrem de interesantă şi logică: Cine s-a suit la ceruri şi cine s-a pogorât din ele ?(Prov.30:4). Realitatea e de necontestat şi extraordinară în acelaşi timp : Hristos Isus S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr dând din plinătatea lui şi har după har. La timpul potrivit şi la momentul potrivit, în mod însă neaşteptat, Cel ce stătea deasupra tuturor împrejurărilor a venit la noi să ne aducă mântuirea în dar şi fără nici o plată şi de asemenea, căldura, liniştea şi pacea cerului de care avem atâta nevoie. Suntem siguri însă că şi la acest Crăciun nu toţi sunt plini de bucurie şi nerăbdare. Boala, singurătatea, lipsurile, necazurile vieţii smulg cu atâta putere veselia acestei minunate sărbători. Să nu uitaţi însă că primii privilegiaţi ai Crăciunului au fost păstorii. Pruncul, care mai apoi devine Prinţul, să vă binecuvânteze pe toţi deopotrivă cu tot ceea ce vă doreşte sufletul în concordanţă cu voia Sa. Pe un perete din celula sa, un întemniţat a scris: Cred că este soare, chiar dacă nu străluceşte, cred în dragoste, chiar dacă nu am dovada ei, cred în Dumnezeu, chiar dacă tace. Biserica Baptistă Beraca vă doreşte Un Crăciun binecuvântat şi La Mulţi Ani în dreapta Pruncului Isus.

De fiecare dată când admir celebra pictură Fecioara între stânci a renascentistului Leonardo Da Vinci, sufletul meu este cuprins de magia Crăciunului. Prin genialitatea sa, Leonardo Da Vinci așează evenimentul Nașterii Mântuitorului în fața unei peșteri, care, fiind un spațiu închis, determină o tendință de apropiere între personajele tabloului și noi, cei care așteptăm nașterea Domnului. În fața tărâmului stâncos și pietros, pe pașnica ridicătură de pământ, fie într-o grotă stâncoasă sau în fața ei, găsim pe Fecioara Maria împreună cu Sfântul Ioan copil, Isus și îngerul Uriel. Foarte tânăra Fecioară cu un veșmânt albastru închis stă așezată sau în genunchi aproape în centrul compoziției. Privește cu blândețe în jos către copilul Ioan care se roagă, iar cu un gest de adorație și plin de gingășie, acesta se apropie de micuțul Isus, care, la rândul său îi răspunde binecuvântându-l. Mâna dreaptă a Fecioarei îi cuprinde umerii în timp ce stânga i se ridica protector asupra fiului Isus. Privirea ei înduioșătoare, izvorâtă din ovalul dulce al feței, parcă îl îndeamnă pe micuțul Ioan să se apropie de Isus, dar totodată și pe noi privitorii, ne îndeamnă să ne îndreptăm spre Mântuitorul nostru. Este atât de cald gestul de adorație al micului Ioan aplecat spre Isus încât el lasă loc și sufletelor noastre să fie prezente între ei în această noapte sfântă magică.

Artistul nu prezintă nimic ca și când ar fi supraomenesc în lucrarea sa. În chipul Fecioarei Maria putem vedea mamele, soțiile, surorile noastre, iar în copii putem vedea nepoțeii noștri sau alți micuți care sunt părtași la marea bucurie a Nașterii Fiului lui Dumnezeu. Prin puterea lui divină, micul Isus face posibilă prezența noastră în mica peșteră, cu bucuriile, frământările și greutățile de fiecare zi. În acest loc divin ne purificăm sufletele și începem astfel un An Nou mai bun și binecuvântat. (Endre Libus)

Ansamblul Sveti Nikola din Deta, cu grupele mică și mijlocie, a participat la cea de-a şasea ediţie a Festivalului de folclor sârbesc pentru copii “Venac” (“Coroniţa”). Evenimentul a avut loc în data de 3 decembrie, la Timișoara și a reprezentat una dintre cele mai importante activități din calendarul artistic al Ansamblului Sveti Nikola. După ore intense de repetiții și muncă, micuții din orașul nostru au intrat încrezători pe scena Filarmonicii Banatul, oferind un spectacol care a stârnit aplauze îndelungi din partea unui public numeros. Cele două grupe au prezentat câte o coregrafei din zona „Şumadija” a Serbiei, iar membrii grupei mari au cântat o colindă “Zvezda se zasija”. După ce au bifat încă un succes în activitatea lor cultural-artistică, mezinii ansamblului Sveti Nikola au vizitat târgul de Crăciun din Timișoara și s-au jucat la Megazone, un spațiu special destinat în totalitate copiilor. (Diana Tătăruşanu)

De ziua Sfântului Nicolae, iubitorii de muzică din Deta au avut ocazia să îl asculte pe renumitul naist Nicolae Voiculeț, într-un spectacol deosebit, dedicat începutului sărbătorilor de iarnă din anul 2016. Cunoscut fiind ca un mare patriot, Nicolae Voiculeț si-a făcut apariția pe scena Centrului Cultural din Deta cu drapelul tricolor, dupa care a intonat Imnul Național al României cu magicul său instrument, naiul, având alături un toboșar din garda națională. Repertoriul atent selectat cu arii din compoziții celebre și faptul că a fost acompaniat de un apreciat pianist au trezit în cei prezenți sentimente unice, interpretarea sa inegalabilă fiind răsplătită cu aplauze și aprecieri atât din partea publicului cât și a organizatorilor. Pentru spectacolul de anvergură de la Deta, Voiculeț a adus pe scenaă Taraful Ceatara din Carei, compus din trei instrumente tradiționale: vioara, gorduna și braciul, sub conducerea lui Pasca Adrian. Împreună cu aceștia, Nicolae Voiculeț a prezentat prelucrări din folclorul bănățean dar și melodii din zona folclorică Codru. Ținând cont de tradițiile lunii decembrie, artistul a făcut să răsune sala pe acordurile mai multor colinde interpretate din suflet.
Spectacolul de la Deta a coincis cu ziua de naștere a lui Nicolae Voiculeț, astfel că organizatorii au pregatit un tort aniversar și un moment festiv pentru marele artist aflat pe scena Centrului Cultural din Deta. (Ovidiu Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)

IGNUŢA PETRU – decedat la data de 16 noiembrie 2016 – în vârstă de 75 ani
ROTARIU IULIANA – decedată la data de 23 noiembrie 2016 – în vârstă de 82 ani
LUNG-CULDA FLORIN – decedat la data de 23 noiembrie 2016 – în vârstă de 74 ani
VERONICA ROZALIA – decedată la data de 26 noiembrie 2016 – în vârstă de 72 ani
STRIZU ELENA- decedată la data de 29 noiembrie 2016 – în vârstă de 92 ani
LASZLO EUGENIU – decedat la data de 29 noiembrie 2016 – în vârstă de 93 ani
ROTARIU-LEDECZI ION – decedat la data de 30 noiembrie 2016 – în vârstă de 53 ani
POP MINERVA – decedată la data de 2 decembrie 2016 – în vârstă de 85 ani
CUZMAN LAZĂR – decedat la data de 4 decembrie 2016 – în vârstă de 61 ani

Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support