Cu ocazia Sfintelor sărbători de iarnă şi a Anului Nou, Biserica ortodoxă sârbă din Deta doreşte tuturor creştinilor CRĂCIUN FERICIT şi AN NOU FERICIT! LA MULŢI ANI ! Preot Paroh BOGHICEVICI LIUBODRAG

Biserica ortodoxă din Deta a fost sfinţită
La ceremonia oficiată de PS Paisie Lugojanu a participat şi deputatul colegiului 10 Gheorghe Ciobanu
Ieri la Deta a fost zi de sărbătoare. Locuitorii oraşului, dar şi mulţi oameni din comunele învecinate, au ţinut să participe la sfinţirea noii biserici ortodoxe din Deta. Biserica cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt a fost sfinţită de către Preasfinţitul Paisie Lugojanu, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi de către Preasfinţitul Daniil Stoenescu, Episcopul Daciei Felix, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Proiectul pentru noua biserică a fost demarat în anul 1990 şi a fost executat de arhitectul Gheorghe Gîrleanu. Din anul 1996 au început lucrările de construcţie la noul lăcaş, acestea fiind întrerupte până în anul 1999 din lipsa de fonduri, când au fost reluate pentru a fi finalizate în 2009.Lucrările la noua biserică au fost făcute din donaţiile credincioşilor, din sponsorizările făcute de firmele locale, din sumele alocate de la bugetul de stat şi de Primăria oraşului Deta. Printre cei care au contribuit atât persoanl cât şi prin sprijin în obţinerea de fonduri a fost şi deputatul colegiului 10 Deta, invitat special la ceremonia de ieri. “Cunosc istoria bisericii şi eforturile făcut de locuitorii din Deta pentru ridicarea acestui lăcaş de cult”, a spus Gheorghe Ciobanu. “Personal, sunt ataşat de această construcţie, deoarece am pus o părticică de suflet la finisarea ei. Am aşteptat cu toţii momentul în care să ne putem ruga împreună şi să mulţumim Domnului pentru că am reuşit să ridicăm biserica. Sfinţirea acestui lăcaş este cel mai bun moment să ne amintim învăţătura religiei noastre care ne îndeamnă să fim buni, să ne ajutăm şi să întindem o mână chiar şi duşmanilor noştri. În măsura în care a depins de mine, eu am sprijit oraşul şi l-am susţinut intotdeaua la Bucureşti, pentru a primi cât mai multe fonduri. În general, în tot colegiul, priorităţile mele sunt biserica,bătrânii şi copii, însă la Deta, datorită domnului primar Petru Roman, s-a creat o legătură de suflet între mine şi acest lăcaş sfânt. Deşi biserica arată acum minunat, mai sunt lucruri de făcut. Sunt convins că locuitorii din Deta sunt alături de mine în acest demers de finalizare a lacaşului sfânt. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la clădirea bisericii, căci în această lumea în care toate sunt trecătoare, un astfel de loc de rugacine, va rămâne peste vreme”, a mai spus deputatul colegiului 10 Deta, Gheorghe Ciobanu. După slujba de sfinţire, invitaţii la acest eveniment au participat la o agapă împreună cu preotul paroh Ioan Ciprian Blagoe şi preotul Ioan Prisăcean, protopopul Detei, cei care s-au ocupat pas cu pas de ridicarea lacaşului de cult.

Duminică 25 octombrie 2009 începând cu ora nouă va avea loc sfinţirea noii biserici ortodoxe române din oraşul nostru. La acest moment important şi deosebit din viaţa parohiei noastre sunt invitaţi să participe toţi cei care doresc să fie alături de noi cu acest prilej. Vă aşteptăm cu drag ! Preot paroh, IOAN CIPRIAN BLAGOE

13 ani de lucrări pentru înălţarea lăcaşului sfânt.
Lucrările la biserica din Deta au început în 1996 odată cu turnarea fundaţiei. Pentru câţiva ani lucrările au fost întrerupte, fiind reluate apoi în 1999. De-a lungul anilor s-a construit cu pauze, în funcţie de cum au existat fonduri sau cum a permis vremea. Ridicarea bisericii a fost afectată şi de neseriozitatea constructorilor, puţine fiind firmele profesioniste care au făcut treabă bună. Fundaţia bisericii a fost turnată parţial de firma SC Iordan, lucrările au fost continuate de SC Alpha, iar din 2006, de finalizare s-a ocupat firma SC DS Asa-Nom. Suma necesară pentru înălţarea bisericii a fost adunată din fonduri de la bugetul de stat, din donaţii sau din sponsorizări. Preotul Ioan Ciprian Blagoe, parohul oraşului a făcut toate eforturile posibile pentru a strânge cât mai mulţi bani pentru înălţarea lăcaşului de cult. Valoarea lucrărilor se ridică la aproape un milion de lei noi.
Sprijin financiar pentru biserică.
Membrii de seamă ai comunităţii locale nu au rămas indiferenţi la eforturile parohului şi au contribuit sub diverse forme. Astfel actualul primar Petru Roman, alături de fostul primar Buhaş Crăciun şi de Rotaru Sorin au donat cele trei cruci de inox înalte de 2,5 m. Realizarea ferestrelor a fost asigurată gratuit de către cunoscutul om de afaceri Lucian Ioţcov din sticla donată şi tăiată de către Pavel Romanica. Donaţiile nu s-au oprit aici. Scările şi balustrada din inox au fost achitate de Gheorghe Ciobanu, deputatul din colegiul 10 Deta, iar gardul din jurul bisericii de către omul de afaceri Pop Nicolae. Manopera picturii de deasupra uşilor principale, realizată de domnul Oley din oraş, a fost acoperită de către Buzaş Sabin. Costurile pentru clopotul mare ale bisericii au fost suportate de către firma Eybel, iar cheltuielile pentru celalalte două clopote mici au fost asigurate de către Despi Ioan, Pop Nicolae şi Verdeţ Aurel. Dornici de un lăcaş de cult de unde să-şi înalţe rugăciunea, o parte din enoriaşii din Deta au contribuit la achiziţionarea instalaţiei electronice pentru comanda clopotelor, iar un alt grup de credincioşi a suportat cheltuielile pentru calendarul deosebit care împodobeşte acum biserica. “Biserica are iconostas, scaune şi tot ce se cuvine unui loc de rugăciune. Singurul lucru care lipseşte este înfrumuseţarea lăcaşului cu picturile atât de necesare ”, ne-a spus preotul Ioan Ciprian Blagoe.
Planuri de viitor.
Deşi sfinţirea bisericii va avea loc la sfârşitul lunii octombrie, mai sunt multe de făcut în interiorul lăcaşului de cult. În subsolul edificiului, se doreşte amenajarea unei arhive, a unei biblioteci şi chiar a unei săli de şedinţe. Mai rămâne de asemenea de rezolvat problema încălzirii spaţiului şi a folosirii staţiei de amplificare. Însă preotul paroh Ioan Ciprian Blagoe este încrezător şi ştie că va fi ajutat de comunitate şi de autorităţile locale. În ultimii 7 ani, în cadrul fiecărui buget anual, Primăria Deta a alocat fonduri pentru construcţia bisericii. Întrebat despre implicarea în ridicarea lacaşului de cult, primarul Petru Roman ne-a asigurat că lucrările pentru biserică vor fi sprijinite în continuare de la bugetul local. I.G.

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.Pentru creştinii ortodocşi, luni, 15 iunie, a început postul Sfinţilor Petru şi Pavel. Timp de aproape două săptămâni, până pe 29 iunie, credincioşii vor trebui să fie mai cumpătaţi cu mâncarea şi mai grijulii cu sufletul lor. Despre vechimea acestui post există mărturii încă din veacul al IV-lea, când Sfinţii Părinţi îl numeau postul de vară, sau al Cinzecimii. Iniţial, postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel era ţinut numai în lumea călugărilor, dar mai târziu s-a extins şi la credincioşii din lume.
Rusaliile şi Sfânta Maria, zile nelucratoare. Din 2009, în fiecare an vom avea 3 zile libere în plus, considerate sărbători legale. Faţă de anii trecuţi au fost declarate zile nelucratoare prima şi a doua zi de Rusalii (Pogorîrea Sfîntului Duh), precum şi 15 august (Adormirea Maicii Domnului). Ziua de Sfânta Maria a fost declarată nelucratoare în urma intervenţiei preşedintelui Traian Băsescu, deoarece 15 august este o sărbătoare legal nelucratoare în alte zece ţări europene: Austria, Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Polonia, Portugalia şi Spania.

Aşa cum a promis, deputatul Gheorghe Ciobanu, ajută comunitatea reuşind să obţină sprijin financiar de la bugetul de stat pentru biserica din Deta. Construcţia bisericii a început în anul 1996, iar în prezent valoarea subvenţiilor primite de la Secretariatul de Stat pentru Culte este de 581.000 RON. Suma obţinută de deputatul Gheorge Ciobanu este de 160.000 RON, banii fiind deja intraţi în contul administraţiei locale. Această sumă este rezultatul unui amendament făcut personal de deputat. “Mă bucur că am reuşit atât de repede să fac ceva pentru comunitatea care m-a ales. Ştiu că Biserica din Deta este un obiectiv important şi vreau ca în cel mai scurt timp lucrările de construcţie să se încheie, astfel încat locuitorii din Deta să se poată ruga în linişte într-un lăcaş nou. Priorităţile mele rămân biserica, bătrânii şi copiii, iar fiecare zi în Parlament însemnă pentru mine un moment în care îi ajut pe cei care m-au ales” a declarat deputatul Gheorghe Ciobanu. De menţionat că înca din luna noiembrie, anul trecut, Gheorghe Ciobanu a făcut o donaţie Bisericii Ortodoxe, banii fiind folosiţi pentru placarea cu granit a scărilor. O altă realizare la început de mandat este obţinerea a 40.000 RON din bugetul de stat pentru spitalul orăşenesc din Deta.

Parohia Ortodoxă Română Deta a fost înfiinţată în anul 1923 de puţinii credincioşi români stabiliţi aici alături de credincioşii catolici de naţionalitate maghiară şi germană, care formau majoritatea. Datorită numărului mic de credincioşi ortodocşi români, serviciile religioase au fost oficiate în capela amenajată într-o casă. Dacă la început, când numărul credincioşilor era de ordinul zecilor, capela a putut satisface necesităţile de spaţiu, însă astăzi când numărul lor a ajuns la aproape 3.000 de suflete, se simte nevoia construirii unei noi biserici care să satisfacă nevoiele actuale.

Începând din anul 1990 exista dorinţa ridicării unui nou locaş, dar costul lucrărilor necesita sume mari de bani care depăşesc posibilităţile credincioşilor noştri. Lucrările la noul locaş de cult au început în anul 1996 şi continuate între anii 1997-2008 când din donaţiile credincioşilor, din sponsorizările făcute de firmele locale, din sumele alocate de la bugetul de stat şi din sumele alocate de Primăria oraşului Deta din bugetul local, am reuşit să finalizăm lucrările la partea exterioară a bisericii. Urmează să terminăm şi finisările la partea interioară a bisericii unde tencuiala este executată în proporţie de 80%, pardoseala, pictura, iconostasul şi mobilierul.

S-au făcut şi se fac în continuare demersuri scrise şi verbale în vederea atragerii unor noi surse de finanţare la diferite instituţii de stat şi private, la persoane fizice precum şi la credincioşii parohiei noastre şi a altor parohii, unii dintre ei răspunzând deja favorabil demersurilor noastre.

Cei care doresc şi pot să ne sprijine financiar şi material o pot face în continuare, la Oficiul parohial situat pe str. Ştefan cel Mare nr.4, sau la Raiffeisen Bank Deta unde parohia noastră are deschis contul
RO02RZBR0000060001354089.

PREOT PAROH
Ioan Ciprian Blagoe