Mesaj din partea doamnei Klara Stanciu:
AM ÎMPLINIT UN AN DE CÂND SUNTEM ÎMPREUNĂ. Un an pentru Ansamblul de dansuri populare maghiare Margaretta înseamnă mult deoarece am reuşit să dovedim că aparţinem unei comunităţi de valoare. Acest lucru se datorează unor copii minunaţi, unor oameni cu suflet dispuşi oricând şi oriunde pentru a dezvolta spiritul de echipă promovând obiceiurile şi tradiţii comunităţii. La moment aniversar, felicitări părinţilor, care sprijină şi susţin acest ansamblu şi mulţumiri d-lui Petru Roman pentru susţinerea acordată în vederea promovării obiceiurilor şi tradiţiilor din comunitate.

Duminică, 2 iunie la Muzeul Satului din Timişoara a avut loc cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Etniilor din judeţul Timiş, iar micuţii ansamblului Sveti Nikola din Deta au avut onoarea să fie reprezentanții minorității sârbe.
Evenimentul a debutat cu defilarea portului popular pe “Aleea Etniilor”, din faţa casei germane, deoarece, în acest an, germanii au fost naşii festivalului. “Cavalerii Tradiţiilor” din Becicherecul Mic, reprezentanții nemților, au trecut pe la fiecare casă de pe alee și au invitat fiecare etnie participantă la Festival, în acordurile Fanfarei din Recaş.
Membrii ansamblului “Sveti Nikola” împreună cu reprezentanţi ai Uniunii Sârbilor din România au aşteptat naşii în curtea casei sârbeşti cu binecunoscutele bucate tradiţionale: ghibaniţe (plăcintă) cu brânză sărată, brânză dulce şi dovleac, suc şi tradiţionala răchie de gutui. După ce și-au îndeplinit datoria de gazde, membrii ansamblului “Sveti Nikola” s-au alăturat alaiului și au vizitat casele etniilor rome, maghiare, ucrainiene, slovace, bulgare, si cehe, făcând la rândul lor cunoştinţă cu bucatele tradiţionale pregătite de fiecare etnie în parte. Pe scena Muzeului Satului, la capitolul momente artistice, grupa mică a ansamblului Sveti Nikola din Deta a prezentat coregrafia din zona Backa a Serbiei, eforturile lor fiind răsplătite cu ropote de aplauze din partea publicului și o diplomă de participare din partea organizatorilor. Diana Tătăruşanu.

Manifestarea cultural-artistică adună în fiecare an reprezentanţi ai etniilor care trăiesc de secole în Banat, mai exact în judeţul Timiş. Organizatorii acestui eveniment unic în Timişoara, sunt Centrul de cultură şi artă Timişoara împreună cu Consiliul Judeţean Timiş şi Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara.

În urma calificării la faza zonală în cadrul festivalului folcloric “Lada cu zestre a neamului” organizat de Consiliul Judeţean Timiş şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, în 9 iunie, Casa de cultură orăşenească Deta s-a prezentat la faza judeţeană care a avut loc în municipiul Timişoara, cu Formaţia de dansuri populare româneşti si Formaţia de dansuri populare sârbeşti.

Formaţia de dansuri populare româneşti, a prezentat o suită de dansuri populare din zona de pustă a Banatului, suită în care s-au regăsit dansurile tradiţionale din această zonă, coregrafia fiind realizată de către instructorul coregraf Cătălin Voicu. Printr-o prestaţie de excepţie, prin originalitatea costumelor populare, artiștii din Deta au reuşit şi de această dată să atragăropote de aplauze de la cei prezenţi în sală, precum şi atenţia sporită a comisiei de jurizare. Formaţia de dansuri populare sârbeşti s-a prezentat cu un dans tradiţional și o coregrafie realizată de Diana Tătărușanu, care prin tematica prezentată a ridicat publicul în picioare şi a stârnit interesul celor din juriu. Ovidiu  Ivancea, directorul Casei de Cultură Deta.

Casa de cultură orăşenească Deta, s-a prezentat, la Jebel, la faza zonală a Festivalului „Lada cu zestre” cu Formaţia de dansuri populare româneşti şi Formaţia de dansuri populare sârbeşti, și a obţinut calificarea pentru faza judeţeană, care va avea loc în data de 9 iunie, în Timişoara.

Originalitatea costumelor populare, coregrafie de excepţie, autenticitate şi profesionalism, astfel poate fi descrisă prestaţia Formaţiei de dansuri populare româneşti, a Casei de cultură din Deta, în cadrul Festivalului-concurs, “Lada cu zestre”. Dansul popular din zona de pustă a Banatului, s-a făcut remarcat în rândul publicului, confirmând încă o dată valoarea formaţiei de dansuri din oraşul nostru. Priceperea dansatorilor s-a ridicat la nivelul coregrafiei realizate de Cătălin Voicu, momentul artistic reuşind să atragă îndelungi aplauze şi aprecieri din partea spectatorilor cât şi a juriului. Formaţia de dansuri populare sârbeşti a participat pentru a doua oară la acest festival și a prezentat o suită de dansuri populare sârbeşti tradiţionale, coregrafia şi costumele stârnind interesul major al juriului.
Doresc să mulţumesc membrilor formaţiei pentru activitatea pe care o desfăşoară, pentru faptul că oriunde se află reprezintă cu succes şi mândrie oraşul Deta. Ovidiu Ivancea.

Festivalul – concurs folcloric “Lada cu zestre”, este o manifestare cultural – artistică de mare amploare organizată de către Consiliul Judeţean Timiş prin Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş. Acesta a constituit un bun prilej de revitalizare a formaţiilor folclorice, a creatorilor, a artei culinare tradiţionale, de înfiinţare a unor formaţii noi precum şi de valorificare şi conservare a creaţiei populare autentice.

Biblioteca Orăşenească Deta din str. Victoriei nr. 16, s-a mutat într-un spaţiu nou amenajat în str. Victoriei nr. 36, unde pasionații de lectură sunt așteptați într-o sală de lectură modernă și au la dispoziție peste 32.000 volume, 10 abonamente la ziare şi reviste şi 4 calculatoare conectate la internet, primite cu ocazia implementării proiectului Biblionet şi în oraşul Deta. Biblionet este un proiect care le facilitează românilor accesul la informație prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România, dotate cu tehnologie de ultimă generație.

Ca în fiecare an, și în 2013, Primăria Deta va sprijini mai multe evenimente, concursuri și activități culturale dedicate tuturor locuitorilor orașului nostru, de la cei mai tineri până la cei vârstnici. Primele acțiuni au fost deja desfășurate în luna ianuarie, urmând ca pe parcursul anului să fie implicate persoanele preocupate de folclor, tradiții, competiții sportive sau culinare. 
Agenda Cultural – Sportiva si de Tineret 2013
  •  Ziua curăţeniei
  • Spectacole de teatru, operetă, muzică clasică și simfonică în colaborare cu instituții de cultură
  • Perfecţionarea continuă şi dotarea formaţiilor de dansuri populare
  • Seri și evenimente culturale
  • Activități destinate promovării interculturalității
  • Activităţi culturale şi sportive realizate în colaborare cu localităţi din Serbia şi Ungaria,  Coka şi Bordany
  • Acțiuni pentru copii
  • Ceaunul și grătarul – concurs internaţional culinar, ediția a șasea
  • Zilele sportului pentru toţi
  • Ziua Europei
  • Concurs de pescuit sportiv-juniori şi seniori
  • Hramul Bisericilor
  • Zilele clubului orăşenesc
  • Maracana-campionat de fotbal
  • Zilele culturale ale oraşului Deta, ediția a patra
  •  Ziua Naţională a României
  • Sărbătoarea Pomului de Crăciun
  • Concurs automobilistic si de carting

Datorită incertitudinii care planează cu privire la ridicarea unei noi Case de cultură, Primăria Deta a răspuns nevoii cetățenilor prin crearea unui centru cultural funcțional care să țină, cel puțin temporar, locul mult așteptatei Case de Cultură, pentru a cărei construcție nu au mai venit banii de la București.

Centru cultural funcțional care va înlocui pentru o vreme noua Casă de Cultură, va avea o o sală de spectacole, cu toate dotările necesare, săli de activități, birouri, grupuri sanitare și 2 camere pentru cazare. Contractul a fost deja semnat cu firma S.C MCA GROUP SRL, ca urmare a licitației pentru reabilitarea, mansardarea și extinderea Centru cultural în orașul Deta. Suma totală care va fi achitată către firma care va executa lucrarea este de 1.593,4 mii lei, inclusiv TVA.

În momentul de față, activitatea culturală a localității Deta se desfășoară în majoritatea cazurilor în spațiile existente în localitate, dar care nu au dotări adecvate și care nu îndeplinesc cerințele minimale pentru acest gen de activitate. Centru cultural funcțional va lua naștere din renovarea și mansardarea unei clădiri deja existente, construită în anii  1930 – 1940 și care a aparținut ultima dată Forumului German care a cedat-o orașului nostru pentru activități culturale. Construcția avută acum în vedere nu a fost modernizată odată cu dezvoltarea orașului, suferind doar câteva intervenții timide pentru racord electric, instalații electrice interioare sau încălzirea spațiului cu centrala termică pe gaz.


Preocupată de dorințele cetățenilor, Primăria Deta a identificat resursele necesare modernizării și reparării construcției existente, cu mansardarea parțială și executarea unei extinderi care va cuprinde anexele pentru grupuri sanitare. Iar pentru că autoritățile locale din Deta țin la tradiția locală, mansardarea și dotarea Centrului Cultural va respecta arhitectura veche a edificiilor culturale și va avea un aspect exterior simplu, fără gratuități și fără a schimba formă inițială a clădirii.  A.L.

Cum va arăta Centrul cultural funcțional din Deta ?

·         Din hol se va construi accesul la un foayer de 70 metri pătrați de unde se va putea ajunge la grupurile sanitare pentru spectatori.

 

·         Cu acces din holul principal se va intra în spațiul unei biblioteci care va avea două încăperi de 37 metri pătrați, respectiv 22 metri pătrați.  

·         Subsolul de sub scenă se va amenaja în spațiu de vestiare pentru actori, două vestiare de câte 14 metri pătrați, iar subsolul de sub spațiu administrativ se va amenaja ca ceainărie și spațiu de socializare de 30 metri pătrați
 
·         Pentru artiști se va executa o extindere ce va cuprinde un hol de aproape 7 metri pătrați din care se va intra în grupurile sanitare și în spațiul de buzunar scenă, cu acces spre scenă și spre vestiarele care se vor amplasa la subsol. 

·         Căminul cultural va avea în final o suprafață construită la sol de peste 680 metri pătrați. Suprafața subsolului va rămâne de 112 metri pătrați, iar suprafața mansardei va fi de 225 metri pătrați. Suprafața construită desfășurată totală va fi de 1.021 metri pătrați.

·         Pardoselile vor fi din gresie la holuri, grupuri sanitare și centrala termică, pardoseală din gresie antiderapantă la sala de spectacol și pardoseli din parchet lamelar la vestiare, scenă și buzunar scenă.Scena va avea pardoseală tip dușumea acoperită cu un covor scenă cu două fețe. Pereții scenei se vor placa cu material fonoizolant pentru o mai bună acustică, iar mobilarea sălii de spectacol se va face cu ansambluri de câte 4-5 scaune, fixate în pardoseală, dar care se vor putea dezasambla și deplasa pentru a se permite desfășurarea activităților atât de spectacol cât și celor de tip training sau petreceri.

·         Se va amenaja o rampă de acces și un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilităţi.

La invitaţia conducerii locale si a Societăţii culturale “Mihai Eminescu” din localitatea sârbă Coştei, la sfârșitul lunii septembrie, Casa de Cultură din Deta a devenit partener într-un spectacol folcloric românesc autentic organizat peste graniță. Gazdele sârbe au scos pe tapet tot ce au avut mai bun şi mai frumos în satul lor. Copii de la vârstă preşcolară şi până la adolescenţi, au încântat publicul cu cântece şi dansuri populare autentice, iar taraful format din opt suflători şi doi armonişti au constituit deliciul spectatorilor pe toata durata spectacolului.

Fiind un eveniment realizat în parteneriat, Diana Tătăruşanu, cunoscută în orașul nostru pentru sârguinţa, devotamentul şi dragostea pentru folclorul autentic a sensibilizat publicul din postura de prezentatoare, alături de alți doi colegi sârbi. La fel ca și gazdele, Casa de cultură orăşenească Deta, a scos din “lada cu zestre” cel mai frumos și mai autentic spectacol. Formaţia de dansuri populare româneşti, a prezentat trei suite de dansuri populare autentice din zona de pustă şi de munte a Banatului, coregrafia fiind realizata de Cătălin Voicu dansator profesionist. Prestaţia de excepţie, originalitatea portului popular cât şi a coregrafiei, au scos în evidenţă profesionalismul dansatorilor, care au stârnit admiraţia, respectul și numeroase aplauze. Cum nu doar dansul ci şi cântecul popular este nelipsit din folclorul nostru, Casa de cultură din Deta, a prezentat cântecul popular bănăţean, prin intermediul a doua interprete de muzica populară Otilia Ţârcovnicu şi Ramona Mercescu. Vocile lor minunate şi interpretare fantastică au ținut publicul în picioare minute în șir. Ovidiu Ivancea.

Tot în această toamnă, Casa de cultură orăşenească Deta a dat startul unei acțiuni cu adevărat inedite pentru orașul nostru. Împreună cu Livi Farago, şeful formaţiei de muzică rock, LocoDj şi Restaurantul „Parc”, Casa de cultură Deta a organizat un bal al strugurilor. Atmosfera plăcută, cu struguri şi vin, mititei, grătar și muzică pentru toate gusturile, a atras public de toate vârstele,  terasa din parcul oraşului devenind neîncăpătoare pentru toți amatorii de distracție. Muzica populară şi de petrecere a fost asigurată de Formaţia de muzică populară a Casei de cultură orăşeneşti Deta, alături de soliştii vocali Otilia Ţârcovnicu şi Nelu Zgârdea. Muzica rock a ajuns la sufletul publicului prin melodiile interpretate de formaţia condusă de cunoscutul instrumentist Livi Farago, iar tineretul a apreciat din plin muzica de discotecă oferită de LocoDj. Casa de cultură a oraşului Deta sprijină acţiunile şi manifestările cultural-artistice și rămîne deschisă la sugestii venite din partea locuitorilor ai oraşului Deta. Ovidiu Ivancea.

La începutul lunii octombrie, micuții membri ai Ansamblului de dansuri populare maghiare “Margareta”, împreună cu primarul Petru Roman și întreaga echipă care se ocupă de coordonarea și instruirea copiilor, au trecut pragul Căminului pentru persoane vârstnice din Ciacova aducând cu ei bucuria revederii și multă căldură sufletească.
Tinerii dansatori coordonați de Klara Stanciu au fost întâmpinați cu ospitalitate de către Msgr. Kobor Gheorghe, eforturile lor  fiind răsplătite din plin cu zâmbete și aplauze din partea celor care ar fi putut să le fie bunici. Atmosfera a fost întreținută de minunații noștri copii, instruiți de Iuliana Czifra, care au prezentat un dans popular specific zonei, acompaniați de orchestra formată din Gabriel Kubik – vioară, Lucian Badea – acordeon și  Iosif Czifra – chitară și solo voce. Dansul a fost urmat de o suita de cântece populare maghiare și germane interpretate de micuța cântăreață Astrid Noemi Şămanţu, alături de educatoarea Iuliana Czifra. Cei optisprezece talentați dansatori care prin strădania lor au adus o rază de soare în viața bătrânilor sunt: Cazacincu Mario și Pavel Alexandra, Kovacs Andrei și Suciu Edina, Bichler Toni și Bodor Daria, Govoreanu Laurențiu și Prelipcean Oana, Margan Leo și Parvan Adelina, Novac Cosmin și Şămanţu Astrid, Czifra Adorjan și Ghitea Jesica, Bichler Deian și Mihocas Melisa, Kovacs Robert și Lupencia Sonia. Klara Stanciu.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support