În data de 12 martie, orașul Deta a fost gazda Festivalului concurs „Lada cu zestre”, faza zonală, eveniment organizat de către Centrul de Cultură și Artă a județului Timiș. Au participat comunele Voiteg, Ghilad, Livezile, Birda dar și orașele Gataia, Ciacova și Deta. Colecțiile de artă populară, produsele gastronomice, recitatorii dialectali, interpreții vocali și soliștii instrumentiști, alături de ansamblurile de dansuri populare au încântat publicul și au înviat tradiții atât de iubite în zona noastră.
Centrul Cultural al orașului Deta, gazda ediției din acest an, a venit în fața juriului și a publicului cu cele mai bune programe artistice. Având în vedere că în Deta conviețuiesc mai multe etnii, la secțiunea gastronomie a fost prezentată o masă multietnică unde românii au pregătit „păturata pă crumpi”, sârbii „Cesnite”, ungurii un desert și o băutură numită a îngerilor, pregătită din mai multe fructe și legume, iar nemții o turtă acră cu mac. În ceea ce privește evoluția scenică a Centrului Cultural Deta, acesta a debutat cu un recital de câteva piese prelucrate din folclor, interpretate de către Corul Mixt dirijat de către pofesorul Dan Oroșan. Pentru prima oară la acest festival, Corul Mixt al minorității maghiare, sub îndrumarea preotului reformat Fazakas Csaba a interpretat trei melodii din folclor. Ansamblul de dansuri populare bulgărești a prezentat o suită de dansuri tradiționale, specifice etniei bulgare din Banat, cu o coregrafie pusă la punct de către doamna Tapanov Ana Maria, iar Ansamblul de dansuri tradiționale germane „Edelweiss” a adus în fața celor prezenți suite de dansuri tradiționale șvăbești, coregrafia fiind relizată de către doamna și domnul Șămanțu. Ansamblul de dansuri populare maghiare „Margaretta” a impresionat cu un dans tradițional, dansul cu bețe, coregrafie Clara Stanciu și Tifra Iuliana. Ansamblul de dansuri populare sârbești , „Sveti Nikola” s-a prezentat cu două grupe de dansatori, tineri și mijloci, care au dansat suite din zona Banatului sârbesc, coregrafia fiind realizată de domnișoara Tătărușanu Diana. Ansamblul de dansuri populare românești, s-a pregătit temeinic și a strălucit cu un „Dans pe generatii” în care s-au împletit suite de dansuri atât din zona câmpiei banatice cât și din zona de munte. Acest dans pe generații a unit copii, tineri, seniori și pensionari, formând un tot unitar, un sectacol inedit și extrem de complex. Puține formații de amatori au reușit să realizeze un asemenea dans, Ansamblul de dansuri populare românești sub coregrafia instructorului coregraf domnul Voicu Cătălin reușind să adune ropote de aplauze din partea publicului prezent. La secțiunea soliști instrumentiști, Deian Alexandru Giurgev a interpretat câteva melodii instrumentale sârbești la armonica sârbeasca, toți concurenții Centrului Cultural al orașului Deta calificându-se pentru faza județeană a festivalului. Întreg programul artistic a fost prezentat de cunoscuta domnișoară Diana Tătărușanu.

Mulțumesc tuturor celor care activează la Centrul Cultural al orașului Deta pentru efortul depus, pentru felul în care au reprezentat atât instituția cât și orașul, mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizare, și nu în ultimul rând, conducerii Primăriei orașului Deta, pentru sprijinul acordat. (Ovidiu Ivancea, Director al Centrului Cultural al orașului Deta)


Cu ocazia Dragobetelui, o sărbătoare populară celebrată de români pe 24 februarie, Liceul Tehnologic “Sf. Nicolae” Deta a organizat un bal intitulat “De dragobete iubește românește!”, eveniment aflat la cea de-a treia ediție. Momentele artistice pregătite de liceenii din Deta au fost intercalate cu mai multe probe la care au fost supuse 5 perechi înscrise în concursul “Miss&Mister Dragobete 2017”. În urma deliberării atente a juriului care a notat perechile cu note de la 1 la 5, titlul de “Miss Dragobete 2017” i-a revenit elevei Botorea Armina, iar cel de “Mister Dragobete 2017” elevului Szemenyuk Alex. (Galamboș Alexandra, Președinte C.S.E.)

Comunitatea bulgară din Deta a adus la viaţă şi în acest an, sărbătoarea Fărşangului. Evenimentul organizat pe data de 26 februarie, este sărbătoarea care marchează ultima petrecere inainte de intrarea în Postul Paştelui.
Casa Bulgară din Deta s-a umplut cu bulgari şi invitaţii lor, cu copii ai Ansamblului bulgăresc „Coroniţa” din Deta, ai Ansamblului sârbesc „Sveti Nikola” din Deta şi ai ansamblului “Brest” al U.B.B.-R. Filiala Breştea, cu toții costumaţi în diferite personaje care de care mai interesante sau mai haioase. Invitat special al evenimentului a fost Petru Roman, primarul oraşului Deta.
Într-un alai al măştilor şi costumelor, copiii costumaţi, însoțiți de câţiva părinţi, bunici şi chiar de către preşedintele Filialei Deta al Uniunii Bulgare din Banat, Ioan Boboiciov (Bobi), au colindat strada principală din oraş în ritmul muzicii asigurat de doi instrumentişti, unul la acordeon – Ovidiu Ivancea (directorul Casei de cultură al oraşului Deta) şi celălalt la saxofon.

Muzica şi râsetele au creat o atmosfera de excepţie, apreciată chiar şi de trecătorii care s-au oprit să aplaude inedita paradă. Înainte de a intra in Casa Bulgară s-a încins o horă, unde s-au prins la joc toţi participanţii de la cel mai mic la cel mai mare. Special pentru Fărşang, copiii din Deta, pregătiţi de doamna Ana-Maria Tapanov şi cei din Breştea au prezentat un program artistic cu multe glume, scenete şi dansuri populare bulgăreşti şi internaţionale, iar cei din ansamblul sârbesc, sub îndrumarea Dianei Tătăruşanu, prin câteva dansuri specifice etniei au adus un plus de frumuseţe evenimentului. Un moment deosebit care a adus râsete şi veselie a fost atunci când copiii s-au întrecut care scoate primul bănuţii dintr-o farfurie plină cu apă, folosindu-se doar de gură. Efortul lor nu a rămas nerăsplătit, dulciurile fiind cea mai potrivită recompensă. Un alt moment aşteptat al serii a fost stabilirea câştigătorilor la tombolă, când cei mai norocoşi dintre participanţi s-au bucurat de premii dintre cele mai diverse, unele utile, altele gustoase, frumoase sau haioase. Bulgarii din Deta şi invitaţii lor dornici de distracţie au petrecut până aproape de miezul nopţii într-o atmosferă perfectă din care nu au lipsit dansul şi muzica pentru toate gusturile.(Petronela Şehabi)

Pentru comunitatea maghiară din orașul nostru “Fărşangul” a devenit o tradiție care se respectă an de an. În seara de 25 februarie, invitații Fărșangului maghiar au petrecut la Centrul Cultural Deta, cu dansuri, cântece și scenetele comice, atmosfera de sărbătoare fiind întregită de prezența actriței Fall Ilona care a activat în cadrul Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. Înainte de momentul culminant al serii, de „înmormântarea Fărșangului”, Ansamblul de dansuri populare maghiare Margaretta al Centrului Cultural și Corul Asociației Reviczky Gyula condus de parohul Bisericii Reformate din Timișoara Fazakas Csaba au bucurat invitații și au stârnit numeroase aplauze și încurajări. Sărbătoarea a fost una cât se poate de veselă, urmată de mult așteptatul Bal de Fărșang cu formația “ PINK” din Ótelek, la care au participat invitații speciali de la Tiszaszent Miklós, din Csóka din Serbia, alături de primarul orașului Petru Roman, preotul paroh catolic Lokodi Attila și preotul paroh reformat Szilagyi Albert. Toți cei prezenți au fost serviți cu „farsangi fánk”- „crofne”, delicioasa prăjitură tradiţională de Fărşang.   

În 24 ianurie, la Centrul Cultural al Orașului Deta, elevii Liceului Tehnologic „Sf. Nicolae” au recitat poezii, au citit legende în grai moldovenesc și au expus prin intermediul unor creații proprii gândurile lor legate de Mica Unire. Ansamblul de dansuri populare i-a impresionat pe cei prezenți, amintindu-le de originile și de tradițiile transmise din moși-strămoși, iar Giorici Fabian (orgă) și Giurgev Deian(acordeon) au interpretat două melodii care au întregit atmosfera de sărbătoare. La final, elevii au dansat hora unirii și au înțeles că, așa cum spunea Mihai Eminescu, „patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară”. (Herişanu Oana clasa a X-a R)

În fiecare an, în seara de Ajun, Primăria și Consiliul Local Deta împreună cu Centrul Cultural al orașului Deta, organizează Sărbătoarea Pomului de Crăciun, eveniment la care sunt invitate toate grupurile de colindători ale cultelor din oraș. Organizatorii au fost atenți la detalii, astfel că dincolo de vocile minunate ale colindătorilor, copiii s-au bucurat de atmosfera de iarnă întregită de bradul împodobit, de omul de zăpadă și de caleașca trasă de reni. Grupul de colindători ai Bisericii Ortodoxe Române din Opatița a deschis programul artistic, fiind urmați de către Biserica Ortodoxă Sârbă din Deta, Uniunea Bulgarilor din Banat-filiala Deta, Ansamblul de dansuri și cântece maghiare Margareta, Biserică Romano-Catolică și Ansamblul de dansuri și cântece germane Edelweis din Deta, iar mai apoi Biserica Penticostală. Programul evenimentului desfășurat în fața Muzeului din Deta a fost încheiat de către Corul Mixt al Centrului Cultural Deta. Spre încântarea celor prezenți, seara festivă a luat sfârșit cu un foc de artificii, alaiurile de colindători și toți copiii prezenți primind câte o pungă cu dulciuri din partea Moșului. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural al orașului Deta)

Cu o zi înainte de Ajun, Primăria Deta în colaborare cu Centrul Cultural a organizat un concert de colinde la Casa Națională, în localitatea Opatița. Deschiderea programului a fost realizată de către Corul Mixt al Centrului Cultural al orașului Deta, dirijor Dan Oroșan, care a intrat pe scenă cu strigături specifice, interpretând mai multe colinde pe trei voci, spre deliciul celor prezenți în sală. Spectacolul a continuat cu grupul de colindători ai Bisericii Ortodoxe Române din Opatița, îndrumați de preotul paroh Ionel Rujan. În încheiere, Orchestra de muzică populară a Centrului Cultural Deta, împreună cu îndragitul și cunoscutul interpret de muzică populară Cristian Gagea, au interpretat colinde dar și melodii din folclorul autentic bănățean. Artistul Cristian Gagea colaborează de ani buni cu Centrul Cultural din Deta, fiind prezent aproape la toate manifestările culturale de acest gen, motiv pentru care îi mulțumesc și îi transmit aprecierea întregii noastre echipe. Mulțumesc de asemenea primarului Petru Roman, viceprimarului Adina Mateescu și consilierilor locali care ne-au onorat cu prezența lor. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural Deta)

Sărbătorile de iarnă au constituit un bun prilej pentru Corul de camera al Filamornicii Banatul din Timisoara, dirijat de catre maestrul Iosif Todea, să susțină un concert în orașul Deta. In cadrul spectacolului de colinde au mai evoluat cvartetul de coarde Entertainer si cvintetul cu instrumente de alama, Young Brass, tot din municipiul de pe Bega, acestia din urma, purtand costume de Mos Craciun.

Concertul a inceput cu aducerea pe scena a Luminii Pacii de la Bethleem (Friedenslicht) odata cu primul colind interpretat, „O ce veste minunata”. Pe parcursul programului artistic, publicul a audiat un numar mare de colinde dar si arii din diferite lucrari pentru coarde si instrumente din alama. Profesionalismul si emotia transmisă de artiști au fost rasplatite din plin cu de aplauze și cuvinte de laudă. La plecare, fiecare spectator a primit pentru acasaă o candela cu Lumina Pacii. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural Deta)

Corul Mixt al Centrului Cultural al orașului Deta, sub îndrumarea profesorului Dan Oroșan, a vestit nașterea Mântuitorului salariaților Primăriei orașului Deta, cadrelor medicale dar și celor internați la Spitalul Orășenesc Deta. În ziua a doua de Crăciun, Corul a prezentat un recital de colide la Biserica Ortodoxă Română și Biserica Romano Catolică din Deta, aducând bucurie și lumina Crăciunului tuturor celor prezenți. (Ovidiu Ivancea – director, Centrul Cultural al orașului Deta)

În cea de-a treia zi a Crăciunului, de Sfântul Ștefan, Centrul Cultural al orașului Deta a participat la un spectacol folcloric în localitatea Barite din Serbia. Alături de formațiile artistice locale, Ansamblul de dansuri populare românești tineret și seniori din Deta, Orchestra de muzică populară din Deta împreună cu îndrăgiții interpreți Cristian Gagea, Alina Vintan și Mihai Mardari au impresionat publicul cu o prestație care a stârnit aplauze îndelungi. Deschiderea programului artistic a fost realizată de către un grup vocal de copii fiind urmați de formația de dansuri populare românești din localitate. Ansamblurile de dansuri din orașul nostru au prezentat suite de dansuri din zona de pustă cât și de munte a Bantului, brâuri specifice de băieți, hora de fete, toate fiind apreciate de către publicul prezent. Orchestra împreună cu interpreții vocali, au delectat publicul din sală cu mai multe melodii din folclorul autentic bănățean. După spectacol, gazdele au organizat o seară bănățeană unde cei care au participat în cadrul programului artistic au putut să se destindă și să lege prietenii cu cei de peste hotare, ambianța muzicală fiind asigurată tot de Orchestra de muzică populară din Deta.
În 28 decembrie, Ansamblurile de dansuri populare românești, tineret și seniori, au participat la „Balul iernii” care a avut loc în comuna Maureni din județul Caraș-Severin, unde au prezentat suite de dansuri populare specifice câmpiei banatice.

Mulțumesc tuturor pentru efortul depus pe parcursul anului și pentru felul în care reprezintă orașul nostru, vă doresc putere de muncă și tot binele din lume pentru anul care ne așteaptă în față. (Ovidiu Ivancea – director, Centrul Cultural al orașului Deta)
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support