Copiii din întreaga lume așteaptă să vină seara de 5 pe 6 decembrie. Micuții își pun cizmulițele, frumos lustruite, în geam. Se vor întreba în sinea lor dacă au fost cuminți. Știu că, dacă au fost ascultători, târziu în noapte, atunci când vor visa frumos, Moș Nicolae va veni la ei și le va lăsa în ghetuțe ori cizmulițe dulciuri și alte daruri. Mai știu că dacă au făcut vreo boroboață, au fost leneși ori neascultători vor primi o nuielușă. În dimineața de Sf. Nicolae, copiii aleargă la ferestre să vadă ce cadouri au primit. E un obicei vechi, nu numai la români, de a face cadouri în această zi. Spre deosebire de Moș Crăciun, Moș Nicolae nu se arată niciodată.

Anul acesta, creştinii ortodocşi intră în Postul Crăciunului din 14 noiembrie. Perioada ţine până în 24 decembrie, timp de 40 de zile și amintește de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aşteaptă să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Din punct de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor decât Postul Paștelui, deoarece se mănâncă peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi la sărbătorile religioase. În schimb, în zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin decât dacă se sărbătoreşte vreun sfânt mare menţionat în calendar cu cruce roşie.

Catolicii vor intra în Postul crăciunului începînd cu data de 1 decembrie 2014.

În data de 7.11.2014, a fost lansată licitaţia publică pentru achiziţia de lucrări, necesare în implementarea proiectului “Green Lights for Safety and Sustainability of Roads”, proiect finanţat în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia. Achiziţia se derulează în conformitate cu prevederile procedurilor de achiziții europene. Termenul de depunere a ofertelor este 8 decembrie 2014 ora 12. Depunerea ofertelor se face la sediul autorității contractante și anume la Primăria orașului Deta, str. Victoriei nr. 32, Deta, județul Timiș. Mai multe detalii se pot obține la email primaria_deta@net69.ro, tel 0256390466 sau la telefon 0723686786. Persoană de contact Ioan Iovan.

Ne-am aliniat într-o dimineaţă rece şi gri de octombrie…Nu se putea numi Ziua Armatei fără a fi prilej de întâlnire! De peste tot,din satele şi micile orăşele,fără titluri şi grade pompoase, ne-am întâlnit fericiţi de revedere, strângându-ne mâinile bărbăteşte, chiar dacă toamna vieţii a început să lase urme adânci…

Imnul României a sunat ca o muzică sacră peste sufletele noastre, iar privirile obosite s-au transformat în autoritate profesională… eram deja alţii, cei care cu decenii în urmă depuneam jurământul sfânt, îmbrăcam cămaşa sacrificiului de sine şi porneam în marea bătălie a devenirii ca apărători , ca oameni, ca exemple tăcute şi modeste …

Poezia lui Ioan Alexandru şi muzica lui Grigore Leşe ne-au trimis la o revedere cu cei înrolaţi în armatele cerului…Prin faţa noastră, pe ceruri, defilau armatele celor ce nu mai sunt, rânduri rânduri de tăcuţi şi nepreţuiţi ,umbre ce ne-au vegheat devenirea, admirabili înaintaşi, modele şi făuritori de mituri.

Am întins degete nevăzute spre societatea civilă… iar ea ne-a întins braţele cu recunoştinţă! Nimic nu este mai de preţ decât respectul muncii făcute cu temei, îndeplinirea misiunii şi liniştea plecării din primul rând cu conştiinţa datoriei împlinite! Iar prezenţa reprezentantului Asociaţiei Seniorilor Deta, Dl Voiculescu a fost dovada că munca de o viaţă este recunoscută şi acum, când am îngroşat rândurile celor maturi. Şi administraţia publică locală ne-a onorat cu prezenţa d-lui Iovan care demonstrează utilitatea experienţei acumulate , implementând un suflu nou, viguros, ca o chemare a urbei de dincolo de lucruri, că mai avem multe de făcut!

Am ascultat expuneri şi am văzut filme despre eroism şi eroi… chipuri dârze alunecau pe ecran dar dincolo de lucruri, de fapt eroi ai luptei cu noi înşine eram noi, cei plecaţi din linia întâi…Iar la o ţigară fumată cu nesaţ, povestirile celor cărunţi aminteau dimineţile oraşului liniştit în numele căruia am albit, am trăit intens, ne-am jertfit familii ori multe clipe frumoase dintr-o viaţă dedicată profesiei, mândriei de a fi exemplu, numit simplu şi anonim, apărător…

Ne-am petrecut cu demnitate, respirând istorie…

Ce poate fi mai înălţător şi recunoscător decât secunda de sinceritate în care, după ani, îţi aminteşti de curaj, abnegaţie, devotament, chiar patriotism…Ce poate fi mai respectuos decât dorinţa de a spune simplu, şi eu mi-am îndeplinit misiunea încredinţată!

Căci am iubit meseria de apărător al liniştii cetăţii şi am făcut-o pentru temeinicia iubirii …fără rezerve, cu toată fiinţa, fără pretenţii, până la sacrificiu! Căci am păşit în rândurile profesiei sacrificiului de sine, şi am făcut-o pentru clarul ochilor si pentru somnul liniştit de acum! Fără a avea capricii de mesean, fără a cere o secundă dreptul la pita rotundă a avantajului material! Doamne,mai ţineţi minte că am jurat să plătim liniştea ţării cu ce am avut mai scump ca simpli muritori,cu preţul vieţii ?

Căci am păstrat în adâncurile ochilor noştri secunda dramatică a deciziei dureroase şi am făcut-o pentru clarul conştiinţei, pentru modestia anonimatului şi mai ales pentru mândria de a ne lua copilaşii de mână şi a-i plimba printre amintiri cu conştiinţa împăcată… Iar dacă am greşit, nopţile de nesomn, şi regretele şi sufletele noastre neîncetat vor plăti! Nicio secundă din trecut nu va umbri demnitatea zilei de astăzi !

Ne-am despărţit într-o amiază rece şi gri de octombrie… Nu se putea numi Ziua Armatei fără a fi un prilej de a ne angaja la o noua reîntâlnire peste un an …şi aceasta pentru că Armata, ca şi conştiinţa de sine şi de neam, nu piere! Ciurean T.

În data de 30 octombrie 2014, la ora 22, a avut loc la Spitalul Orăşenesc Deta o simulare de incendiu. Personalul spitalului împreună cu echipa de intervenţie a Subunităţii de Pompieri Deta condusă de mr. Ioniţă Herişanu au acţionat cu două autospeciale de stingere a incendiilor şi cu un număr de 8 pompieri. Simularea incendiului s-a făcut la secţiile Interne şi Ginecologie şi a decurs fără incidente. Pe timpul exerciţiului s-a pus un accent deosebit pe procedura de urmat de către personalul spitalului, pentru ca evacuarea pacienţilor să se facă rapid şi în condiţii de siguranţă. Mulţumim pe această cale tuturor persoanelor care au acţionat la acest exerciţiu de simulare.Mihai Velyacsek.

PETCOV HERTA decedată la data de 22.10.2014 – 51 ani.
MAJOROVICS MARIA decedată la data de 25.10.2014 – 73 ani.
STROE IULIANA decedată la data de 28.10.2014 – 85 ani.

Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Anunt licitatie publica

În data de 24.11.2014, a fost lansată licitaÅ£ia publică pentru achiziÅ£ia de bunuri – Laptop ÅŸi imprimantă multifuncÅ£ională – necesare în implementarea proiectului “Green Lights for Safety and Sustainability of Roads”, proiect finanÅ£at în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia. AchiziÅ£ia se derulează în conformitate cu prevederile PRAG.

Anunt licitatie

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support