Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a transmis recent tuturor primăriilor timișene o adresă care conține astfel de măsuri de prevenire a incendiilor pe timpul sezonului rece. Acestea sunt următoarele:

  • Este interzisă utilizarea reşourilor, radiatoarelor, sobelor metalice sau de teracotă dacă sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  • Coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi  întreţinute şi curăţate periodic;
  • Nu aprindeţi focul cu benzină sau alte lichide inflamabile şi nu ardeţi lemne lungi care nu permit închiderea uşii;
  • Nu lăsaţi focul în sobe fără supraveghere sau în grija copiilor;
  • Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
  • În podul casei coşul de fum va fi obligatoriu tencuit pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în apropiere sunt materiale combustibile;
  • Amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact;
  • Cenuşa si jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale şi se sting cu apă;
  • La aprinderea focului la aragaz sau sobe alimentate cu gaze naturale se aeriseşte camera, după care întotdeauna se aprinde mai întâi chibritul si apoi se deschide robinetul de alimentare cu gaz; (principiul GAZ PE FLACĂRĂ);

Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului are 40 de zile, începând la data de 15 noiembrie şi se încheie pe 24 decembrie. El ne aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament şi de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înainte de a primi Legea Decalogului ( Cele 10 porunci), scrisă de Dumnezeu pe table de piatră. Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Astfel, pot fi mâncate preparate din peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică în perioada 21 noiembrie şi 20 decembrie inclusiv, pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, în zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă, precum 30 noiembrie ( Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie ( Sf. Varvara), 5 decembrie ( Sf. Sava), 6 decembrie ( Sf. Nicolae), 9 decembrie ( Zămislirea Sfintei Fecioarei Maria), 18 decembrie ( Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie ( Sf. Ignatie Teoforul). În afară de dezlegare la peşte, în zilele menţionate pot fi consumate şi vin şi ulei. Abia după aceste 40 de zile de post şi rugăciune, creştinii se pot bucura pe deplin de Naşterea Domnului, de pe 25 decembrie. Ultima zi a postului Crăciunului ( 24 decembrie) este numită şi ajunul Crăciunului şi este o zi în care se obişnuieşte a se ţine un post ceva mai aspru decât în celelalte zile.

  • MESAROS IOSIF, 61 ani, decedat la data de 22.10.2012.
  • BUZOI IOSIF, 72 de ani, decedat la data de 27.10.2012.
  • PETRUŢI SIMION-NICOLAE, 46 de ani, decedat la data de 28.10.2012.
  • PAVEL ELISABETA, 86 de ani, decedată la data de 4.11.2012.
  • HÜVÖS ELISABETA, 79 de ani, decedată la data de 4.11.2012.
  • NAGY ILEANA ANA, 85 de ani, decedată la data de 7.11.2012.
  • PIRINGĂR DARINCA, 84 de ani, decedată la data de 8.11.2012.
  • BUDĂU TASIA, 81 de ani, decedată la data de 19.11.2012.
TU DECIZI !   VOTEAZA LEGAL !

Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului:

Art. 55

(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase in scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum si primirea acestora de catre alegator, in acelasi scop, constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Tentativa se pedepseste.

           Sesizeaza incalcarea legii !

            SUNA LA 112 

Asociația Seniorilor din Deta și-a făcut bilanțul activității din 2012, iar cei peste 250 de membri ai săi au petrecut împreună cu muzică populară, dans și cadouri pentru sărbătoriții lunii octombrie.

„Cele mai frumoase amintiri din ultimii trei ani le am de la Balul Pensionarilor. Aștept să treacă anul ca să vină seara asta minunată între prieteni. Cu toții ne bucurăm să reîntâlnim amici dragi, să depănăm întâmplări noi şi vechi, frumoaseşi nostalgice, scoase din cutia cu amintiri păstrate din suflet” ne-a spus cu emoție în glas o doamnă participantă la eveniment. Balul Pensionarilor este un eveniment organizat de Asociația Seniorilor din Deta cu sprijinul financiar și logistic al Primăriei Deta.

Evenimentul anual devenit deja o tradiție pentru vârstnicii din orașul nostru a debutat cu un moment de reculegere, omagiu adus pentru cei ce au căzut în nefiinţă, continuând mai apoi cu şedinţa condusă de Alexandru Voiculescu, preşedintele Asociaţiei Seniorilor. Conducerea pensionarilor din Deta a prezentat o retrospectivă a activităţilor desfășurate în 2012, amintind în special de excursiile la Bodrog, Ferendeu, Gaiu şi în staţiunea Moneasa. Nu a fost uitată nici participarea la concursul de gătit „Ceaunul şi Grătarul” atât la Deta, cât şi în localitatea Bordany din Ungaria, urmând ca începând cu această lună, seniorii să meargă în excursii la Belgrad. După încheierea ședinței de lucru, primarul Petru Roman a adresat mulțumiri si cuvinte de încurajare celor prezenți și a declarat deschis balul așteptat cu sufletul la gură de către toți seniorii din Deta. Ansamblul Casei de cultură Deta, Ansamblul sârbesc „Sveti Nikola” şi Ansamblul maghiar „Margareta” împreună cu copiii de la grădiniţa cu program prelungit Deta, conduşi de doamna directoare Mariana Vertopan şi doamna educatoare Mariana Ţăran au oferit ca de fiecare dată, un spectacol folcloric de excepție îndelung aplaudat de publicul de vârsta a treia. Petrecerea a continuat cu o tombolă, dans şi muzică bună oferită de orchestra Casei de cultură Deta condusă de directorul Ovidiu Ivancea şi acompaniată de solista vocală Otilia Ţârcovnicu. Diana Tătăruşanu.

 

La invitaţia conducerii locale si a Societăţii culturale “Mihai Eminescu” din localitatea sârbă Coştei, la sfârșitul lunii septembrie, Casa de Cultură din Deta a devenit partener într-un spectacol folcloric românesc autentic organizat peste graniță. Gazdele sârbe au scos pe tapet tot ce au avut mai bun şi mai frumos în satul lor. Copii de la vârstă preşcolară şi până la adolescenţi, au încântat publicul cu cântece şi dansuri populare autentice, iar taraful format din opt suflători şi doi armonişti au constituit deliciul spectatorilor pe toata durata spectacolului.

Fiind un eveniment realizat în parteneriat, Diana Tătăruşanu, cunoscută în orașul nostru pentru sârguinţa, devotamentul şi dragostea pentru folclorul autentic a sensibilizat publicul din postura de prezentatoare, alături de alți doi colegi sârbi. La fel ca și gazdele, Casa de cultură orăşenească Deta, a scos din “lada cu zestre” cel mai frumos și mai autentic spectacol. Formaţia de dansuri populare româneşti, a prezentat trei suite de dansuri populare autentice din zona de pustă şi de munte a Banatului, coregrafia fiind realizata de Cătălin Voicu dansator profesionist. Prestaţia de excepţie, originalitatea portului popular cât şi a coregrafiei, au scos în evidenţă profesionalismul dansatorilor, care au stârnit admiraţia, respectul și numeroase aplauze. Cum nu doar dansul ci şi cântecul popular este nelipsit din folclorul nostru, Casa de cultură din Deta, a prezentat cântecul popular bănăţean, prin intermediul a doua interprete de muzica populară Otilia Ţârcovnicu şi Ramona Mercescu. Vocile lor minunate şi interpretare fantastică au ținut publicul în picioare minute în șir. Ovidiu Ivancea.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support