La fel cum s-a întâmplat în ultimii ani, Moş Crăciun a venit şi în acest an pentru toţi copiii care frecventează instituţiile de învăţământ, Grădiniţa cu Program Prelungit din oraşul Deta. Fiecare preşcolar care merge la grădiniţă în Deta şi Opatiţa, a primit, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o pungă cu diverse cadouri dulci. Cadourile au intrat în posesia lui Moş Crăciun prin grija Primăriei şi Consiliului Local Deta, iar distribuţia către preşcolari a fost organizată de fiecare instituţie de învătământ, în ultimile zile înainte de vacanţa de iarnă. De pungile de cadouri au beneficiat antepreşcolarii de la Creşă şi preşcolarii de la Gradiniţa P.P., P.N. Deta şi Grădiniţa P.N. Opatiţa. Costurile legate de această acţiune au fost suportate din bugetul local al oraşului Deta. (Director, MARIANA VERTOPAN)

Impozitul pe clădiri și teren şi impozitul pe mijloacele de transport se plătește în două rate egale: una până la 31 martie 2012, a doua până la 30 septembrie 2012. Impozitul anual pe clădiri, teren, pe mijloacele de transport, datorat de persoane fizice și juridice, de până la 50 lei (inclusiv), se plătesc integral, fiecare în parte, până la 31 martie 2012. Pentru plata cu anticipație de către persoanele fizice a impozitului/taxei pe clădiri, teren și mijloace de transport, pe întregul an, până la data de 31 martie 2012 se acordă o bonificație de 10%. Valoarea acestor impozite şi taxe rămâne neschimbată faţă de anul trecut.

• CERCEGA ELENA, 92 de ani, decedată la data de 11 decembrie 2011.
• DOMOKOS ELISABETA, 67 de ani, decedată la data de 13 decembrie 2011.
• FUZER ŞTEFAN, 84 de ani, decedat la data de 18 decembrie 2011.
• GLIGOR BARBARA, 79 de ani, decedată la data de 1 ianuarie 2012.
• RACHIŞ MARIOARA, 67 de ani, decedată la data de 11 ianuarie 2012.
• MICŞA FLOAREA, 89 de ani, decedată la data de 14 ianuarie 2012.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!

Chiar la începutul acestui an, în data de 3 ianuarie, Aquatim a semnat contractul “Lot 1- Realizare Staţie de Epurare nouă în Deta” din cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”. Contractul, în valoare de 9,33 milioane lei (2,17 milioane de Euro), a fost atribuit, în urma licitaţiei publice deschise, unui consorţiu de firme având ca lider firma SC Grup Romet SA.

Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş” este în valoare de 118,87 milioane de Euro (din care autorităţile locale contribuie cu 1,73%, restul fiind asigurat de Aquatim – 13,04%, bugetul de stat – 11,30% şi Uniunea Europeană – 73,93% din Fondul de Coeziune) şi este destinat investiţiilor în infrastructura de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş. Se vor realiza în cadrul proiectului: extinderea reţelei de canalizare cu 200 km, extinderea reţelei de apă cu 100 km, construirea a 7 staţii de epurare a apei uzate şi 3 staţii de tratare a apei potabile. Localităţile incluse în acest proiect sunt Timişoara, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta, Buziaş, Gătaia, Recaş, Făget, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român.La Deta, lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2012 când oraşul va beneficia de o nouă staţie de epurare a apelor uzate.

Crăciunul este o sărbătoare deosebită şi sunt sigur că fiecare locuitor al oraşului nostru s-a pregătit aşa cum se cuvine pentru aceste clipe frumoase. Bradul împodobit, colindătorii, masa pusă, oamenii dragi care se aşează în jurul ei ne fac să uităm pentru câteva clipe de greutăţi şi de necazuri. Totuşi, înainte să ne aşezăm în jurul mesei, să ne rugăm şi să ne gândim şi la cei care nu au ce pune pe masă, sau la cei care au dureri mari în inimi şi în suflete.

Crăciunul este sărbătoarea păcii şi a înţelegerii şi m-aş bucura ca fiecare dintre noi să ne gândim câteva clipe şi la cei năpăstuiţi, să dăm un strop din binele nostru celor care nu au avut parte de bucurii în acest an. Gândurile mele se îndreaptă în aceste zile în primul rând spre cei bătrâni, oameni care au trecut prin multe şi care îşi duc cu demnitate povara bătrâneţii fără să se plângă. Mă gândesc şi la micuţii locuitori ai oraşului şi la toţi oamenii care se mândresc să aparţină comunităţii noastre. Mă gândesc şi la cei care din diferite motive nu pot fi alături de cei dragi în aceste zile. Va doresc dumneavoastră, celor care simţiţi şi trăiţi în acest minunat oraş să aveţi un Crăciun frumos şi liniştit, să trăiţi în pace şi înţelegere şi să aveţi parte numai de bucurii şi de daruri făcute din suflet. Să aveţi un An Nou mai bun, mai îmbelşugat care să vă aducă numai bucurii şi veşti bune. Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani.

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne o pagină sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid. Marea Unire este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

În oraşul nostru, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită aşa cum se cuvine. Cu acest prilej, miercuri 30.11.2011, începând cu orele 12.00, în sala festivă a Grupului Şcolar „Sfântul Nicolae” a fost organizat un spectacol în care au evoluat copii talentaţi ai oraşului nostru.

Am putut urmări corul şcolii care a interpretat mai multe piese corale, în deschidere fiind Imnul National „Deşteaptă-te Române”. Tabloul unirii de la Alba Iulia, precum şi restul semnificaţiilor istorice, a fost realizat de patru tineri minunaţi. Într-o atmosferă de sărbătoare, am putut asculta si urmări cântece populare, piese folk, dansuri sportive şi de societate, precum şi formaţia de dansuri populare sârbeşti a Casei de cultură orăşeneşti Deta. Joi 01.12.2011 aniversarea Zilei Naţionale a României, a fost organizată de Primăria oraşului Deta şi Casa de cultură orăşenească Deta, la monumentul eroilor din Piaţa Pompierilor.
Deschiderea manifestărilor a fost realizată de primarul Petru Roman, fiind urmată de tedeumul oficiat de protopopul Biserici Ortodoxe Române. Evenimentul a continuat cu o scurtă evocare în care a fost zugrăvită importanta zilei de 1 Decembrie, realizată si expusă de domnişoara Diana Tătăruşanu, după care au fost depuse coroane în cinstea eroilor căzuţi în lupte pentru apărarea patriei, de principalele instituţii si partide politice: Primăria oraşului Deta, Biserica ortodoxă română, Asociaţia veteranilor de război, Poliţia oraşului Deta, Poliţia de frontieră a oraşului Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Secţia de Jandarmi Deta, Grupul Şcolar,,Sf.Nicolae,, Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Democrat, Partidul National Liberal, Partidul Conservator, UDMR, Partidul România Mare, UNPR, Uniunea Bulgara, Uniunea Sârbilor, Forumul German, şi consilierul independent Ioţcov Lucian. (Ovidiu Ivancea)

Primăria a finalizat lucrările pe strada Ştefan cel Mare. Investiţia a cuprins lucrări de asflatare pe strada Ştefan cel Mare de la intersecţia cu strada Anton Kratzer şi până la Staţia CFR. Carosabilul a fost realizat conform proiectului iar lucrarea a fost deja recepţionată de Primărie.


Proiectul „Îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere şi oferta turistică comună a oraşelor Vârşeţ şi Deta – aplicarea de noi tehnologii în iluminare” s-a încheiat printr-o ceremonie organizată la Vrsac.

Acest proiect poate fi considerat un succes pentru Deta pentru că în urma derulării actfivităţilor din proiect oraşul nostru a devenit un punct de atracţie pe harta turistica a judetului. Valoarea întregului proiect a fost de 865.855 euro, din care 240.000 au revenit oraşului Deta. Durata proiectului a fost de 12 luni, iar implementarea s-a făcut simultan în Deta si la Vârseţ, Serbia.

De partea sârbă a proiectului, beneficiarii au fost Parohia Ortodoxă Română, Parohia Romano-Catolică, Parohia Ortodoxă Sârbă. Alături de cele trei biserici din Vârşeţ a fost iluminată arhitectural şi Cula din dealul Vârşeţului. De partea română, beneficiarii au fost Parohia Romano Catolică Deta, Parohia Ortodoxă Română Deta, Parohia Ortodoxă Română Opatiţa şi oraşul Deta.

Cele trei lăcaşe de cult şi Turnul Pompierilor au fost iluminate arhitectural, din bani europeni, cu scopul includerii lor în circuitul turistic regional. Tot în cadrul proiectului au fost prevăzute activităţi de îmbunătăţire a imaginii turistice a oraşului Deta, cea mai importantă dintre ele fiind construcţia un brand al localităţii, înregistrat la OSIM, care alături de actuala siglă a oraşului vor sta la bază acţiunilor de promovare turistică.

Am ajuns la capătul unui drum care însă nu reprezintă şi sfârşitul călătoriei. Acest proiect a deschis o lungă serie de colaborări între Deta şi Vrsac si vom continua cu alte proiecte care ne vor apropia şi mai mult. Aceste proiecte europene ne fac să ne redescoperim, să dezvoltăm noi prietenii şi să aducem continuitate în relaţiile bune care au existat şi sunt convins că vor exista mult timp de acum încolo între ţările noastre”, a spus primarul Petru Roman la ceremonia de înceheiere a proiectului.

Doi tineri originari din Deta, d-nii Lăschescu Adrian şi Lauer Franz care sunt stabiliţi în Germania, au venit în vizită în oraşul Deta şi au dăruit celor 25 de copii ai Centrului educaţional Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş pungi cu dulciuri şi jucării de Sfântul Nicolae. Nu au uitat de unde au plecat şi au făcut un gest frumos care i-a bucurat foarte mult pe cei mici.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support