Anunt  8.05.2017.

                      Pentru intocmirea listelorde prioritati privind repartizarea locuintelor din ZonaTermal, blocurile A.N.L,dosarele se depun laPrimaria OrasuluiDeta, pana la data de 31 mai 2017 (inclusiv).

Criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate.

Acte necesare.

Let`s Clean Up Europe 2017

  Din dorinta de a avea un oras curat, ca in fiecare an, Primaria orasului Deta a incheiat conventia de participare la implementarea proiectului Ziua Europeana a Curateniei “Let`s Clean Up Europe 2017”, aflata la a IV-a editie ce se va desfasura in data de 13.05.2017.

  In acest sens invitam asociatiile si toti cetatenii orasului care doresc sa devina voluntari in acest proiect, sa participe in data de 13.05.2017, intre orele 900-1400 la ecologizarea orasului Deta si a drumurilor de acces, albia paraului Birdeanca, canalele de pe raza U.A.T, etc.

  Pentru o buna organizare, solicitam ca toti voluntarii sa se anunte pe e-mai-lul Primariei orasului Deta primaria_deta@net69.ro, pana in data de 10.05.2017 si sa transmita urmatoarele informatii: numele si prenumele persoanelor din grupul participant; telefonul persoanei de contact; locatia in care se doreste sa-si desfasoare actiunea de ecologizare; uneltele cu care participa la actiune.

DETA BADMINTON CUP

Consiliul local al orasului Deta si Primaria orasului Deta organizeaza CUPA ORASULUI DETA LA BADMINTON (DETA BADMINTON CUP), sambata 13 mai 2017, incepând cu ora 10, la Sala de sport a orasului Deta. Participa sportivi din Romania si Serbia, categoria de varsta U9, U11, U13, U15-nelegitimati. Intrarea este libera.

Bugetul orașului Deta pentru anul 2017 a fost adoptat în ședința în plen a Consiliului Local din luna martie. Votul dat de consilierii locali a fost unanim, astfel că bugetul de venituri și cheltuieli a fost adoptat cu sprijinul tuturor consilierilor prezenți la ședință. Bugetul este unul echilibrat și bine gândit, acordând atenție fiecărei părți din activitatea administrației locale și se bazează în primul rând pe cererile cetățenilor din orașul nostru. Nici în acest an nu au fost neglijate proiectele mari și importante ale comunității, cu mențiunea că nu se vor putea realiza toate în decursul acestui an. Proiectele importante se desfășoară pe parcursul mai multor ani fiiind necesare parcurgerea unor etape legale obligatorii cum ar fi studiile, caietele de sarcini, licitațiile și execuția. Toate aceste etape sunt reglementate legal și nimeni nu poate scurta timpul care le este alocat. De cele mai multe ori licitațiile sunt contestate de cei care le pierd și urmează alte perioade de așteptare pentru rezolvarea acestor contestații în instanță. Cu toate aceste greutăți, Primăria a reușit să demareze o serie de proiecte importante, unele fiind deja aproape de final. Și în acest an se vor continua proiectele mari începute dar se vor deschide și altele noi. Bugetul local adoptat de Consiliul Local ia în calcul toate aceste proiecte, prioritățile fiind axate în principal pe proiecte mari de investiții. Casa de cultură din parcul orașului este un astfel de proiect propus spre finanțare în cadrul bugetului CNI pe acest an, licitația pentru acest obiectiv fiind în curs la Compania Națională de Investiții. Proiectul Aquatim, o altă mare investiție din orașul nostru a trecut de faza de licitație dar totul s-a blocat după ce una dintre firmele care au pierdut a contestat rezultatul, decizia urmând a fi luată probabil în instanță. Nici locuințele nu au fost uitate fiind depuse actele pentru blocuri ANL pe trei axe importante, cadre medicale, tineri și personal din administrația publoca locală. Dintre cele 8 proiecte ANL depuse în acest an de județul Timiș, Deta are două aprobate și prinse în bugetul ANL pe acest an. În cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a fost depus proiectul pentru realizarea drumului de acces în parcul industrial din Deta, un proiect amplu demarat în urmă cu câțiva ani în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. A fost depus și proiectul pentru extinderea și reamenajarea grădiniței cu program prelungit din oraș. Vor fi continuate lucrările la drumurile din zona Termal, un proiect amplu care pare neterminat. Amenajările bugetate pentru acest an vor aduce clarificări în această zonă urmând ca după încheierea lucrărilor să fie evident pentru toată lumea că nu s-au făcut drumuri fără cap și coadă. 
Nici satul Opatița nu a fost neglijat în cadrul bugetului pe acest an. Două străzi din Opatița vor fi asfaltate cu fonduri locale, iar pentru piața agroalimentară din oraș a fost prevăzută elaborarea caietelor de sarcini în vederea demarării unei investiții importante de modernizare a acestui obiectiv. Se va construi o hală acoperită și se va amenaja zona de mese din exteriorul halei. Tot în 2017 se va realiza caietul de sarcini pentru modernizarea străzii Marin Damaschin și Calea Banlocului, unde vor fi executate șanțurile pluviale și trotuarele. De asemenea se va organiza licitația pentru trotuarele din strada Parcului și Revoluției dar și dintre Strada Victoriei și zona Moldovița. Au mai fost alocați bani pentru studii privind amenajarea de locuințe sociale în clădirile fostelor ateliere școală din oraș.
Școlile din oraș, spitalele, bisericile și alte instituții importante din comunitatea noastră au fost luate în calcul la redactarea bugetului fiind astfel asigurată o bună funcționare a acestora pe parcursul întregului an. Organizațiile non-profit din oraș care au cerut finanțări au fost prinse în buget așa cum nu a fost uitat sportul sau zona socială. „Pot să spun fără teamă de a greși că avem un buget bine așezat care răspunde așteptărilor oamenilor. Nu am neglijat nicio zonă din activitatea comunității noastre și am căutat să finanțăm toate acțiunile serioase din oraș. Prioritare și în acest an sunt investițiile și marile proiecte ale comunității, unele care vor fi continuate, altele demarate în acest an și o altă parte finalizate. Poate că unii cred că dăm banii pe lucruri mărunte dar nu pot să le răspund decât cu cifrele din buget, iar dacă unii cred că școala, spitalul sau construcția de locuințe nu reprezintă proiecte importante, atunci nu am ce să mai spun. Cred că cea mai bună dovadă că avem un buget corect și bine așezat este votul unanim din Consiliul Local, un vot pentru care țin să le mulțumesc consilierilor care au trecut peste interesele politice și au înțeles că sunt în slujba locuitorilor orașului”, ne-a spus primarul Petru Roman.   

În ultima perioadă s-a constat o creștere a unui fenomen pe care nimeni nu și-l dorește și anume actele de distrugere și vandalism. Tot mai multe bănci din oraș au fost rupte, coșurile de gunoi au fost distruse și aruncate în șanțuri, iar mai nou, scena din parcul orașului a fost vandalizată. Persoane necunoscute au tăiat toată partea de decor din spatele scenei făcându-l practic inutilizabil. Cu siguranță cei care fac astfel de gesturi nu sunt cetățeni ai orașului nostru pentru că noi știm cu toții că toate aceste obiecte de mobilier urban costă bani, iar acești provin din taxele și impozitele noastre. Nu e posibil ca un cetățean al orașului nostru să își bată joc de banii lui sau de banii părinților, rudelor sau ai vecinilor. De aceea facem apel la toți cei care sunt martori la astfel de evenimente nedorite să sesizeze imediat Poliția sau Primăria.   

Hristos a Înviat

Iată-ne din nou în pragul unei mari sărbători a creștinătății. În acest an, Sfintele Sărbători Pascale sunt sărbătorite la aceeași dată, atât de Catolici cât și de Ortodocși, ceea ce face ca momentul să fie mai încărcat de semnificații. Este un prilej foarte bun pentru noi toți să ne oprim câteva clipe din această goană zilnică și să ne curățăm sufletul gândindu-ne la Învierea Domnului Isus Hristos. Paștele înseamnă și prilejul revederii cu cei dragi dar și o binevenită odihnă și relaxare în liniștea căminelor noastre. Vă doresc din tot sufletul sărbători luminate, cu prosperitate și bucurii, multă sănătate și clipe frumoase alături de cei dragi. Paște Fericit și Hristos a Înviat pentru toți locuitorii orașului Deta și ai satului Opatița.   

Mesaj din partea Preotului paroh al Parohiei Ortodoxe Române din Deta, Ioan Ciprian Blagoe

Am petrecut împreună postul Paştelui şi am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, la capătul lui. Ceea ce înseamnă că am urcat împreună o scară, că am urcat pe Golgota împreună cu Domnul Hristos în postul acesta, ca să ne răstignim cu El, ca să ne îngropăm cu El, dar ca să şi înviem împreună cu El. La Paşti mărturisim că „Hristos a înviat!” şi întărim: „Adevărat a înviat!”. „Adevărat”-ul acesta, trebuie să vină însă ca o încredinţare lăuntrică a lui Hristos în inima noastră nu doar intelectul să fie cel care afirmă cum că a existat un om Iisus Hristos despre care Biserica spune că a înviat, sau că „aşa se spune” de Paști. Biserica ne învaţă că Duhul Sfânt este Cel ce îi încredinţează pe oameni de realităţile care ţin de Dumnezeu. Învierea lui Hristos nu se cere demonstrată de la o generaţie la alta, ci împărtăşită prin puterea Duhului. Sărbătoarea Învierii Domnului este fără îndoială cea mai mare sărbătoare a creştinilor, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel că „dacă Iisus Hristos n-ar fi înviat, zadarnică ar fi propovăduirea noastră, zadarnică ar fi şi credinţa voastră”. Iar Mântuitorul a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel care crede in Mine, chiar daca va muri va fi viu.” Şi Iisus ne-a dovedit ca are putere asupra morţii pentru că El Însuşi a înviat a treia zi.

Învierea Domnului să fie pentru fiecare dintre noi un prilej de sinceră bucurie. În ziua de azi uităm de necazurile şi lipsurile vieţii, să avem înţelegere şi linişte sufletească în familiile noaste. Fie ca Sfintele Paşti să vă lumineze sufletul şi casa, să vă aducă numai bucurie şi sănătate şi îndemnându-vă să nu uitaţi niciodată pe Hristos şi Biserica Lui, vă adresez tradiţionala urare „Hristos a înviat!”

Salut de Paşti din partea Preotului paroh al Bisericii Romano-Catolice, Lokodi Attila
„Cristos a înviat din morţi şi a eliberat lumea”.
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti doresc tuturor credincioşilor din Deta Sărbatări Fericite.

„Krisztus feltámadt a halálból és megszabadította a világot.”
Minden kedves dettai hívőnek kívánok Boldog Húsvéti Ünnepeket.

„Christ ist erstanden und hat die Welt befreit.”
Wünche allen Gläubigen aus Detta Frohe Osterfeiertage und einen schönen Frühling.

Mesaj din partea Preotului paroh al Bisericii Ortodoxe Sârbe Deta, Liubodrag Boghicevici
Învierea Domnului este temeiul fundamental al vieţii morale, al iubirii de Dumnezeu şi al aproapelui, al faptelor bune. Ziua Învierii e marea sărbătoare a creştinilor de pretutindeni. În această zi, cu toţii ne adunăm într-un gând, o credinţă, o speranţă şi o iubire. Fie ca această mare şi sfântă bucurie a Învierii Domnului să ne lumineze sufletele şi să ne binecuvânteze vieţile cu sănătate, milostivenie şi dragoste! HRISTOS A ÎNVIAT! PAŞTE FERICIT!

Mesaj din partea Pastorului Baptiste Beraca, Ghiță Sporea
HRISTOS ISUS E VIU
„Un om învăţat, dar sceptic, i-a spus odată unei fetiţe care credea în Domnul Isus:
– Fata mea, tu nu ştii în cine crezi. Au fost mulţi Cristoşi. În care dintre ei crezi tu ?
– Eu ştiu în cine cred, eu cred în Hristos care a înviat din morţi.”
Viaţa noastră este construită în jurul morţii şi învierii lui Isus. Ea începe în fericire şi bucurie şi se sfârşeşte la fel. Avem un Hristos care a înviat într-un trup nesupus putrezirii şi indestructibil. Astfel prin învierea Sa, Tatăl a validat moartea Sa pentru toţi cei păcătoşi ca să-i aducă la el într-o părtăşie fără de egal şi permanentă. Despre acest Hristos înviat, Thomas Watson scria: Nu a înviat din morţi ca o persoană privată, ci ca una publică, fiind capul bisericii Sale. Învierea Sa a fost un succes copleşitor şi răsunător, un succes care trebuie proclamat pretutindeni şi la tot pasul. Învierea a fost răsplata Tatălui la sacrificiul inegalabil a Fiului său, un sacrificiu adus odată şi pentru totdeauna ca să ni se ierte păcatele şi să ne dea viaţă veşnică în dar. Noi, baptiştii vă dorim un Paște care să vă aducă pe lângă bucurie, pace şi prosperitate. Dar acum Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi. Hristos a Înviat !

Mesaj din partea Directorului Centrului Cultural Deta, Ovidiu Ivancea
Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă lumină, bucurie, sănătate şi speranţă alături de cei dragi! Paşte fericit! 
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support