La sfârșitul lunii iunie, o parte a Ansamblului de dansuri populare românești seniori și tineret al Centrului Cultural al orașului Deta a participat la Festivalul folcloric internațional din Ohrid, Macedonia. Parte a alaiului de dansatori, alături de țări precum Turcia, Bulgaria, Muntenegru, Albania și Polonia, ansamblul din orașul nostru a avut  onoarea de a se afla în fruntea paradei portului popular pe malul lacului Ohrid. În cadrul evenimentului, artiștii din Deta au prezentat o suită de dansuri populare din câmpia banatică, două suite de dansuri din zona Banatului montan și un dans de fete. A fost un adevărat  regal artistic care a purtat amprenta coregrafiei instructorului coregraf Voicu Cătălin și a  dovedit dedicarea totală a ansamblului nostru.
Felicit toți membri Ansamblului pentru modul impecabil în care s-au prezentat pe scena și pentru modul în care au reprezentat orașul Deta. Nu ar fi fost posibilă deplasarea și participarea la festival fără sprijinul Consiliului Local și conducerii Primăriei orașului Deta cărora doresc să le mulțumesc încă o dată pentru susținerea activității culturale din orașul nostru. (Ovidiu Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR
Desfășurate în perioada 27-29 iulie 2018


Vineri – 27 iulie
Ora
16.30 – 17:00 – Parada portului popular – conduce Fanfara “Mihai Eminescu” din Costei – Serbia
17:00 – 17:15 – Deschiderea oficială a evenimentului “Zilele orașului Deta 2018”
17:15 – 18:15 – Dezvelire Bust “Regele Ferdinand I”
18:15 – 18:45 – Acordare distinctii


SPECTACOL FOLCLORIC EXTRAORDINAR
Participa:
        Artiştii: Liliana Laichici, Carmen Popovici Dumbravă, Alina Trastău, Bebe Dragomir
Ansambluri:
       – Ansamblul de dansuri populare românești al Centrului Cultural Deta
       – Ansamblul de dansuri populare bulgăreşti – “BREST” din Breștea
       – Ansamblul de dansuri populare germane – “EDELWEISS” din Deta
       – Ansamblul de dansuri populare maghiare – “MARGARETTA” din Deta.
       – Ansamblul de dansuri populare sârbeşti – “SVETI NIKOLA” din Deta


Sâmbătă- 28 iulie
Ora
18:00 – 18:30 – Chromatik Voice
18:30 – 18:45 – Corul maghiar “Galaj” Deta
18:45 – 19:00 – Corul Centrului Cultural al orașului Deta
19:00 – 19:15 – Corul maghiar “Borostyan”, Bordany, Ungaria
19:15 – 19:40 – Ansamblul “Bratstva”, Plandişte, Serbia
19:40 – 20:05 – Societatea Cultural Artistică Mihai Eminescu, Coștei, Serbia
20:05 – 20:30 – KUD Dr. Tihomir Ostojić, Ostojičevo, Comuna Čoka, Serbia
20:30 – 21:30 – KUD “Laza Nančić”, Vârșeț, Serbia
21:30 – 22:30 – Mircea Rusu
22:30 – 23:15 – Apocalips
23:15 – 24:00 – Dj Rynno & Sylvia
24:00 – 24:45 – Connect-R & Band
24.45 – Închidere


Duminică – 29 iulie
Ora
10.00 – 11.00 – CROSUL ORAŞULUI DETA – Ediţia a VIII – a
17.30 – 18:00 – Program artistic oferit de Grădiniţa Oraşului Deta
18.00 – 18:30 – Ansamblurile de dansuri populare româneşti, sârbeşti și nemțești Deta – Juniori
18.30 – 19:00 – “Rapsozii profesioniști”, Deta
19.00 – 19:45 – Teatru de păpuși – Povestea “Masha și ursul”
19.45 – 20.15 – Premiere “Crosul Orașului” Deta 2018
20.15 – 20:45 – Ansamblul “Veselia” Glogonj
20:45 – 21:30 – Oana Radu
21:30 – 22:30 – Cristian Fodor
22:30 – 23:15 – Alexandra Ungureanu
23.15 – 24:00 – Andreea Banică
24.00 – Foc Artificii

Fiecare popor îsi cinsteste eroii legând acest moment de o dată sau de un eveniment din religia sau din istoria sa. Noi românii, am ales să comemorăm eroii neamului cu ocazia uneia dintre cele mai mari sărbători ale creștinismului, Ziua Înălțării la cer a Domnului nostru Isus Hristos.
În orașul nostru, memoria eroilor români a fost onorată în cadrul a  două evenimente, unul organizat la Deta și unul în Opatița. Primăria si Consiliul Local al orașului Deta împreună cu Centrul Cultural Deta au fost marcat Ziua Eroilor printr-o slujbă de pomenire a eroilor căzuti în luptele pentru apărarea gliei strămoșești. La Opatița, slujba a fost oficiată de către părintele paroh Ionel Rujan, după care au fost depuse coroane din partea: Primăriei Deta, Veteranilor de război, Poliției de frontieră Deta, Poliției orașului Deta, Asociației Seniorilor din Deta, Partidului Național Liberal Deta, Partidului Social Democrat Deta și jerbe de flori din partea elevilor de la școala din localitate. La Deta,  deschiderea manifestarii a fost realizată de viceprimarul oraşului, Adina Mateescu, iar slujba de pomenire a celor căzuți în lupte a fost oficiată de protopopul Ioan Prisăcean și preotul paroh Ciprian Blagoe. Corul Mixt al Centrului Cultural al orașului Deta a fost prezent atât în Deta cât și la Opatița unde a intonat imnul de stat al României și imnul eroilor, sub bagheta dirijorului Dan Oroșan. La Deta au depus coroane principalele instituții și partidele politice: Primăria oraşului Deta, Asociația veteranilor de război, Biserica ortodoxă română, Poliţia oraşului, Poliţia de frontieră, Unitatea de pompieri militari, Liceul Tehnologic Sf.Nicolae, Spitalul orășenesc, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat, ALDE, Forumul Democrat German, Uniunea Democrată Maghiară și Asociația Seniorilor. (Ovidiu Ivancea, director Centrul Cultural Deta)

La sfârșitul lunii mai, Centrul Cultural al orașului Deta a fost gazda unui eveniment deosebit, lansarea de carte a profesorului Iosif Circa. Domnia sa, cetățean de onoare al orașului Deta din anul 2015, și-a dăruit întreaga viață formării și educației tinerilor în calitate de profesor de limbă și literatură română. După atingerea maturității profesionale, la apogeul carierei, profesorul Iosif Circa s-a hotărât să aștearnă pe hârtie parte din vasta sa experiență. În 2013 a lansat primul volum, „Cugetări târzii”, urmat mai apoi de o continuare mult așteptată  – volumul „Cugetări și mai târzii”. Cartea lansată anul acesta la Deta este o completare firească a celor deja expuse de apreciatul profesor, fiind totodată o mângâiere, o frățească și părintească mână întinsă celor luați de valurile vieții, celor care riscă să cadă într-o amăgitoare capcană a uitării de neam și de vatră natală. Lansarea s-a bucurat de prezența unor invitați de seamă, oficialități locale, fețe bisericești, cadre didactice și iubitori ai slovelor. Evenimentul a fost moderat de preot doctor Bugariu Florin, paroh în comuna Birda, susținut de protopopul Ioan Prisăcean, preotul Ciprian Blagoe, preotul Dan Tiberiu Gherasim și preotul Dragan Giurgiev. Primarul Petru Roman s-a numărat de asemenea printre susținătorii profesorului Iosif Circa, în calitate de reprezentant al administrației locale, dar mai ales ca om care iubește și sprijină activitatea culturală a orașului. (Ovidiu Ivancea, director Centrul Cultural Deta)

În fiecare an, românii din Coștei, Serbia, organizează o mare sărbătoare de Înălțarea Domnului. Asemănătoare cu ruga noastră, nigeea satului cuprinde spectacole de cântece și dansuri alături de jocul tradițional. Centrul Cultural din Deta a fost invitat să participe cu Ansamblul de dansuri populare românești seniori și tineret, artiștii noștri fiind foarte apreciați chiar și peste graniță. Ca de obicei, coregrafia a fost asigurată de instructorul coregraf Cătălin Voicu, iar aceasta, alături de originalitatea aranjamentului muzical, autenticitatea portului și dăruirea dansatorilor au făcut din dansurile Ansamblului nostru unul dintre cele mai aplaudate momente ale spectacolului. În spectacol au mai fost prezenți Doina Carașului din Oravița și Orchestra Societății Cultural-Artistice Mihai Eminescu din Coștei, aceasta din urmă întreținând atmosfera de cântec și dans până târziu în noapte. (Ovidiu Ivancea, director Centrul Cultural Deta)

La 50 de zile după Paşti, ortodocsii din întreaga lume sărbătoresc Rusaliile sau Cincizecimea, adică Pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor şi ziua în care a fost alcătuită prima comunitate creştină. Este o sărbătoare care își schimbă data, ziua rămânând aceeași, duminica. Multe biserici își au hramul de această sărbătoare, printre ele aflându-se și Biserica ortodoxă Română din Deta.
Pentru a sărbători cum se cuvine această zi cu mare încărcătură spirituală, în 26 și 27 mai, Primăria și Consiliul Local al orașului Deta împreună cu Centrul Cultural Deta au  organizat mult așteptata Rugă Bănățeană. Jocul  tradițional de Rugă a avut loc pe platoul și scena special amenajată pentru asemenea evenimente din parcul Anton Kratzer. Interpretul de muzică populară Dumitru Stoicanescu, cunoscut atât în țară cât și peste hotare pentru repertoriul său variat și stilul de interpretare inegalabil, alături de tinerii interpreți Ioan Surdu, Roxana Groza, Andreea Dragoman și formația condusă de Stoian Mirciov, au facut din ruga de anul acesta, o sărbătoare a cântecului popular autentic din Banat, o doză autentică de joc și voie bună. În deschiderea rugii au urcat pe scenă Ansamblurile de dansuri populare românești și sârbești ale Centrului Cultural Deta, iar interpreta vocala Madalina Trion și formația a impresionat publicul prin prezența și vocea sa minunată. Obosiți de la joc, cei prezenți s-au putut delecta cu bere, mici și grătare puse la dispozitie de diferitele societăti comerciale venite cu standuri la eveniment.
Cred că, de la an la an, această zi de sărbătoare dobândește o amploare tot mai mare, reușind să atragă tot mai mult public format din iubitori ai muzicii și ai dansului popular bănățean. (Ovidiu Ivancea, director Centrul Cultural Deta)

Festivalul Etnorama
În perioada 18-20 mai, Parcul Regele Mihai I din București a găzduit cea de-a patra ediție a Festivalului Etnorama, eveniment care strânge laolaltă momente artistice ale celor mai importante miniorități din țară, celebrând astfel diversitatea culturală din România în toate formele ei, prin muzică, dans, meșteșuguri și gastronomie. Anul acesta, cei care au avut onoarea să reprezinte etnia sârbă  din România la acest grandios festival au fost membrii grupei mari a Ansamblului Sveti Nikola Deta. Portul popular sârbesc autentice din Vojvodina și ținuta artistică a acestora au întors privirile tuturor celor prezenți în parc și au stârnit curiozitatea mass-mediei aflată la eveniment. Membrii ansamblului nostru au fost cei care au încheiat tabloul coregrafic prezentat în ziua de sambătă, 19 mai oferind publicului un program artistic format din dansuri din zona Srem a Serbiei, un program muzical oferit de membrii ansamblui nostru Deian Giurgev și Flavian Stoian la armonică sârbească, respectiv acordeon, iar la final au delectat publicul cu momentul care le-a adus premiul I în acest an la Festivalul Concurs Lada cu Zestre, și anume coregrafia Zelen Bagrem udara, dansuri din zona Banat a Serbiei. Pe scenă alaturi de ansamblul nostru au fost și reprezentanți a etniilor slovace, aromâne și rome. La finalul prestației, artiștii noștri au fost întâmpinați la scenă de către publicul entuziasmat care a simțit toată emoția și energia pozitivă transmise. Prin cântece, port și dansuri tradiționale, într-un spectacol plin de culoare și energie, Ansamblul Sveti Nikola din Deta a celebrat încă o multiculturalitatea și a valorificat la cel mai înalt nivel cultura orașului Deta.
Ansamblul Sveti Nikola la Festivalul Veverițelor Buziaș.
Ziua Veverițelor din localitatea Buziaș, un cunoscut festival regional, a avut loc în acest an în perioada 2-3 iunie în Parcul Central al stațiunii. Prezent la acest eveniment pentru prima dată, Ansamblul Sveti Nikola Deta a adus în atenția publicului două coregrafii din zona Srem și din zona Centrală a Serbiei, efortul lor artistic fiind răsplătit cu o sumedenie de aplauze.
Festivalul de teatru pentru copii
Școala de folclor pentru copii a Ansamblului Sveti Nikola Deta a avut plăcerea de a participa în data de 26 mai pentru prima dată la cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Teatru pentru copii în limba sârbă desfășurat în localitatea Belobreșca, pe Clisura Dunării. Festivalul este un concurs la care micuții își pot demonstra talentul actoricesc cultivând și păstrând limba sârbă. Deși membrii ansamblului nostru au fost mezinii concursului și s-au aflat pentru prima dată pe scena acestui Festival, participarea lor la acest eveniment s-a dovedit a fi un real success. Din cele 8 ansambluri participante, momentul micuților nostri, care a reprezentat un tablou Pascal  a obținut Premiul III al concursului. De asemenea, echipa noastră de mici actori a obținut și premiul pentru cel mai tânăr actor acordat lui Tapanov Frank, precum și premiul pentru cea mai tânără actriță acordată micuței Giurgev Ariana.
(Diana Tătărușanu)

Orașul Deta a fost reprezentat cu succes la Campionatul Național de Kickboxing Gherla, eveniment
sportiv care s-a desfășurat la sfârșitul lunii aprilie. Între cei 400 de participanți din peste 40 de cluburi din România și Republica Moldova, sportivii noștri s-au remarcat prin pregătirea fizică de excepție, dedicarea și fairplay-ul menținute pe tot parcursul competiției. „Rezultatele meritorii obținute la Campionatul Național de Kickboxing Gherla sunt rezultatul muncii unei echipe. Sportivii au dat tot ce au avut mai bun, dar merită menționată imensa contribuție a antrenorului Pantiș Dănuț. Secția de kickboxing a Asociației Sportive din orașul nostru este un motiv de mândrie, vom continua să o susținem deoarece iată, ce rezultate frumoase adaugă palmaresului din Deta” a spus Călin Roman, președintele ASO Deta. După Gherla, sportivii au intrat într-un program special de pregătire, șase dintre ei urmând să participe la sfârșitul lunii mai, la Campionatul național de la Pitești desfășurat sub egida Federației Române de Arte Marțiale de Contact.

Rezultate obținute la Campionatul Național de Kickboxing Gherla

Locul I Campioni naționali :
– Dragoș Alexandru cat. -47 kg
– Iovana Lorena cat.-55 kg
– Pavel Ionuț cat.-35 kg

Locul II Vicecampioni naționali
– Chereș Ionuț cat. +75 kg
– Irimia Maria cat .-45 kg

Locul III
– Pădureleanu Andrei cat.-30 kg

Absolvenții claselor a XII-a de la Liceul Tehnologic „Sfântul Nicolae” din Deta au fost oaspeții Primăriei unde s-au întâlnit cu primarul Petru Roman și cu conducerea instituției. A fost, ca în fiecare an, un moment emoționant și plin de semnificații. “Închideți poarta liceului și deschideți drumul vietii” le-a spus primarul orașului Deta, Petru Roman. “De acum încolo numai voi veți decide care este acest drum, dar eu v-aș spune că e bine să țineți cont și de părerile părinților, profesorilor sau ale prietenilor. Ascultați pe toată lumea, după care decideți singuri. Sunt sigur că veți face alegerea cea mai bună pentru voi. Aveți în față o mulțime de posibilități și depinde numai de voi să o alegeți pe cea care vi se potrivește cel mai bine. Eu vă spun doar atât: fiți corecți, munciți cinstit și rezultatele vor fi vizibile foarte repede. Faceți ca acest oraș, această comunitate, această școala să fie mândre că v-au format și v-au ghidat primii pași în viață. Și nu uitați nicio clipă de unde ați plecat. Întoarceți-vă ori de câte ori aveți posibilitatea aici, acasă, și povestiți-ne ce realizări aveti” le-a mai spus primarul absolvenților din acest an. 

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support