Sfârșitul lunii septembrie a adus gurmanzilor din Deta și din împrejurimi, cea de-a opta ediţie a Festivalului de gătit CEAUNUL şi GRĂTARUL, organizat în grădina de vară a Restaurantului „Parc”. Evenimentul s-a bucurat de o largă participare, 21 echipe de gătit din România şi Serbia dovedindu-și abilitățile prin realizarea unui regal culinar, cu mâncăruri delicioase împărțite pe categorii precum gulaş, fasole, vânat, tocăniţă, specialităţi varză, grătar şi ciorbe de peşte.

Și pentru ca evenimentul să capete un şi mai mare spirit de sărbătoare, Formaţia de muzică populară a Casei de Cultură Orăşenească Deta, interpretul de muzică populară Marius Preda, Ansamblul de dansuri maghiare „Margaretta” Deta şi Ansamblul de dansuri sârbeşti „Sveti Nikola” Deta  au întreţinut atmosfera atât pentru concurenţi dar şi pentru mulţimea de pofticioși prezenți în grădina de vară a Restaurantului „Parc” Deta.


Partea cea grea însă i-a revenit juriului, atunci când a fost pus în situația de a hotărî căștigătorii competiției culinare. Juriul format din doamna Tőrtei Erzsebet, reprezentanta comunei Coka (Serbia) şi domnii Tapalagă Vasa, reprezentantul comunei Plandiste (Serbia), Şămanţu Gerhart, viceprimarul oraşului Deta, Mozoş Ionel, inspector SANEPID Deta și Voiculescu Alexandru, consilier local, a fost pus în dificultate de diversitatea și complexitatea preparatelor, dar în cele din urmă situația a fost rezolvată mai mult decît favorabil pentru toată lumea. Eforturile echipelor de bucătari și mâncărurile deosebite pregătite la Deta au fost prețuite în egală măsură, astfel că tuturor echipelor le-a fost înmânat de către primarul oraşului Deta, Petru Roman câte o diplomă cu locul I şi un trofeu pe care bucătarii să îl păstreze ca amintire. A.L.

Echipele participante

Din Serbia: Championi Bariţe, Margita 5, Glogoni, Black eagls 1 Iermenovci, Black eagls 2 Iermenovci, Grebenac, Jazovo –Coka, Coka.

Din România: Vali&Zoran Moraviţa, Prietenii Deta, Echipa XX Deta, Master chef Deta, Vânătorii Opatiţa, Roxacol Deta, Mehala Deta, Seniorii Deta, Bucătarul generos Deta, Seniorii pricepuţi Deta, Margarete Deta, Sârbenda Band Deta, Barbeque for you Deta.

Și în acest an, orașul nostru s-a alăturat campaniei de curățenie Let’s do it Romania, acțiune ajunsă deja la cea de-a treia ediție.
Campania “Let’s do it Romania!”, desfășurată sub egida Guvernului României, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și a Gărzii de Mediu, reprezintă cel mai mare proiect de implicare socială din România,care și-a propus curățarea deșeurilor din arealele naturale într-o singură zi. Peste 650.000 de români au participat la acțiune, iar Deta se poate mândri cu implicarea a 43 de voluntari, dintre care 16 elevi, 8 studenți, 11 membri ai organizației Team 4 Life și 8 angajați.
 “Let’s do it Deta!” a vizat curățenia generală pe marginea drumului Deta – Opatița (DC172) și în zona lizierii pădurii – baltă (DN59). Au fost colectate deșeuri de hârtie, pet-uri, materiale plastice și chiar haine vechi aruncate necorespunzător. În total, au fost adunați 80 de saci de gunoi, care au fost transportați și depozitați în locuri special amenajate.
În numele întregii comunități mulțumim voluntarilor care și-au sacrificat o zi de weekend pentru a da o lecție acelor cetățeni iresponsabili care aruncă deșeuri în natură, fără să se gândească că distrug mediul înconjurător și poluează un spațiu pe care tot ei îl folosesc. Suntem mândri de voluntarii din Deta și sperăm că anul viitor ne vom mobiliza mai mulți pentru a demonstra că orașul nostru prețuiește natura și curățenia. Mihail Ciobea.

Echipa de voluntari care a acționat pe drumul Deta – Optatița:

ABRUDAN CALIN, Team 4 Life;
ARTUCOV MILENA, Team 4 Life;
BANIAS GEORGIANA, clasa a III – a;
BANIAS MARIA, profesor;
CARCIU DENIS, clasa a VII – a;
CLIPEI ADELIN, Team 4 Life;
COSTEA PATRICIA, clasa a III – a;
GAAL DELIA, clasa a III – a;
GIORICI BOGDAN clasa a II – a;
GIORICI FABIAN, clasa aVII – a;
GORGAN MARIUS, clasa aVII – a;
IUHASZ ADRIAN, clasa a V – a;
KOVACS ALEX clasa a VIII – a;
LUPU SILVIA, Team 4 Life;
MAGERUSAN LAVINIA, Team 4 Life;
MAGERUSAN RALUCA, Team 4 Life;
MOLDOVAN DENIS, Team 4 Life;
NICOLA ISABELA, Team 4 Life;
OPREA ALEX, clasa a VI – a;
ORSOS DANA, profesor;
POPOVICI MIHAI, clasa a V- a;
RADAUCEANU DAVID, clasa a II- a;
ROSUS MELISA, clasa a III – a;
ROSUS RAUL, clasa a VII – a;
ROTARU ADRIAN, Team 4 Life;
SZABO FRANCISC, profesor,Team 4 Life;
TANKO MARIA, profesor, Team 4 Life.

Echipa de voluntari care a acționat în zona lizierii pădurii – baltă (DN59):

ENACHE CRISTIAN FLORIN, absolvent facultate;
GIORICI CATALIN, elev;
GIORICI LAURENTIU, angajat;
GADEAN SORINA, studentă;
MITAC IONUT – CLAUDIU, student;
MOZA OVIDIU – FLORIN, absolvent facultate;
MURESAN VALENTIN, student;
POP ANCUTA ROXANA, studentă;
RAICU BOGDAN, student;

Din partea Primăriei Deta, acțiunea a fost coordonată de Șămanțu Gerhart – viceprimar, Ciobea Mihail – responsabil de mediu, Roman Constantin, Covaci Ionel și Rosu Gica.

Având în vedere apropierea sezonului rece care datorită condiţiilor meteorologice va implica o îngreunare a traficului rutier, venim în sprijinul cetăţenilor din Deta cu o serie de sugestii de ordin practic, menite să prevină situaţiile în care chiar dumneavoastră, cititorii, ați putea deveni victime sau autori ai evenimentelor rutiere. Pe lângă activităţile şi eforturile desfăşurate de cadrele Poliţiei oraşului Deta, conduita cetățenilor este esențială pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Sugestiile şi sfaturile practice de mai jos sunt rezultate din experienţa muncii de poliţie şi vi le punem la dispoziţie cu sprijinul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţulului Timiș.

Autovehiculele care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei trebuie să fie dotate cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone precum şi autovehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau să aibe montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

Conducătorii autovehiculelor depistaţi în trafic fără echipamentele sus menţionate sunt pasibili de sancţiune contravenţională, respectiv amendă de la 9 la 20 puncte amendă (între 720 şi 1600 lei), iar ca măsură complementară, reţinerea certificatului de înmatriculare (în conformitate cu prevederile art.102, alin (1), pct. 28 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare).

Anvelopele ALL-SEASONS nu pot fi considerate ca fiind echivalente cu anvelopele pentru zăpadă şi nu pot fi recomandate în locul anvelopelor special construite pentru zăpadă decât dacă sunt marcate suplimentar cu unul din simbolurile M+S, M.S, MS şi M&S (potrivit scrisorii nr. 11.389 din 26.11.2011 a Registrului Auto Român).
Rubrică asigurată de Comisar Șef de Poliție Glăvan Cornel, Șeful Poliției orașului Deta.

  • CSAKI GHEORGHE, 83 ani, decedat la data de 15 septembrie 2013.
  • BERG MARIA, 74 ani, decedată la data de 16 septembrie 2013.
  • BODZSAR PAVEL, 55 ani, decedat la data de 19 septembrie 2013.
  • BALAZS ADALBERT, 56 ani, decedat la data de 22 septembrie 2013.
  • ARBA TEODOR, 76 ani, decedat la data de 23 septembrie 2013.
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!
Ceaunul si gratarul – Opatita 2013

Primaria orasului Deta si Consiliul local al orasului Deta organizeaza in data de 20 octombrie 2013, incepand cu orele 10, in curtea Casei Nationale Opatita, Festivalul culinar CEAUNUL si GRATARUL – OPATITA 2013. Invitati din Serbia si Romania.

Va asteptam cu drag !

Let`s do it  Romania

            LET’S DO IT ROMANIA, este cel mai mare proiect de implicare sociala din Romania, care isi propune curatarea deseurilor din arealele naturale intr-o singura zi. In conditiile organizate pana in prezent peste 650.000 de voluntari au participat in ziua de curatenie nationala.

            In anul 2013, ziua de curatenie nationala este 28 septembrie, zi in care in Roman se face curatenie ca parte din initiative globala “WORLD CLEANUP 2013”, cand peste 100 de tari din intreaga lume organizeaza o zi de curatenie generala.

            In orasul Deta, actiunea ,,Let’s do it, 2013″ a antrenat un numar de 43 de voluntari dintre care 16 elevi, 8 studenti, 11 membri ai organizatiei TEAM 4 LIFE si 8 angajati.

           Actiunea a vizat curatenia generala pe marginea drumului DETA – OPATITA (DC172) SI LIZIERA PADURE, BALTA, DN 59. Au fost colectate deseuri de hartie, pet-uri si materiale plastice, haine vechi etc., dupa cum urmeaza:

             -pe drumul Deta- Opatita (DC172) au fost colectate deseuri in 30 de saci de 120 l;

             -in zona liziera padure, balta DN 59, au fost colectate deseuri in 50 de saci de 120 l.

            Cei 80 de saci cu deseuri colectate au fost transportati si depozitati in locurile special amenajate.

            Voluntarii care au participat la actiunea “LET’S DO IT 2013” -DETA, sunt urmatorii:

              -echipa care a actionat pe drumul DETA –OPATITA:COSTEA PATRICIA,cls.III; BANIAS GEORGIANA,cls.III; RADAUCEANU DAVID,cls.II; POPOVICI MIHAI, cls.V; GAAL DELIA, cls.III; ROSUS MELISA,cls.III; ORSOS DANIELA,prof.; BANIAS MARIA,prof.; GORGAN MARIUS,cls.VII; GIORICI FABIAN,cls.VII; IUHASZ ADRIAN,cls.V; CARCIU DENIS,cls.VII; KOVACS ALEX,cls.VIII; ROSUS RAUL,cls.VII; OPREA ALEX,cls.VI; GIORICI BOGDAN cls. II, toti din cadrul Liceului Tehnologic SFANTUL NICOLAE DETA; Organizatia ,,TEAM 4 LIFE’’ a participat cu urmatorii voluntari : ABRUDAN CALIN; ROTARU ADRIAN; LUPU SILVIA; NICOLA ISABELA; RALUCA MAGERUSAN; MAGERUSAN LAVINIA; CLIPEI ADELIN; ARTUCOV MILENA; MOLDOVAN DENIS, coordonati de catre prof. TANKO MARIA si prof. SZABO FRANCISC

              -echipa care a actionat pe DN 59, LIZIERA PADURE, BALTA: ENACHE CRISTIAN FLORIN,absolvent facultate; MITAC IONUT – CLAUDIU,student; MOZA OVIDIU-FLORIN, absolvent facultate; GADEAN SORINA,studenta; POP ANCUTA ROXANA,studenta; MURESAN VALENTIN,student; RAICU BOGDAN,student; GIORICI CATALIN,elev, coordonati de catre GIORICI LAURENTIU.

              Din partea Primariei Orasului Deta, actiunea a fost coordonata de dl. primar Roman Petru, Samantu Gerhart-viceprimar, Ciobea Mihail, responsabil de mediu, Roman Constantin, Covaci Ionel si Rosu Gica.

Ceaunul si gratarul – editia a VIII-a .

PRIMARIA ORASULUI DETA si CONSILIUL LOCAL AL ORASULUI DETA organizeaza in data de 28 septembrie, cu incepere de la orele 10, in Parcul Anton Kratzer, Festivalul de gatit CEAUNUL SI GRATARUL – editia 2013 . Participa invitati din Serbia si Ungaria.
Inscrierile se pot face pana in data de 24 septembrie, la Secretariatul Primariei orasului Deta, persoana de contact Iovan Ioan, tel. 0733833013.

Noul an şcolar a început şi la Deta într-o atmosferă optimistă. Elevii, profesorii şi părinţii s-au întâlnit în prima zi de şcoală şi totul ar fi fost foarte frumos dacă nu ar fi apărut o serie de declaraţii mincinoase din partea unor oameni care nu au demonstrat că sunt preocupaţi de soarta elevilor şi a învăţământului din Deta. Imediat după ceremoniile oficiale de deschidere a noului an şcolar, directorul Liceului din oraş şi deputatul Gheorghe Ciobanu au dat câteva interviuri la televiziuni şi printre altele au spus că învăţământul nu este finanţat de către primărie. Situaţia reală este cu totul alta decât cea expusă de domnul director. Problemele din învăţământ se datorează în mare măsură managementului defectuos asigurat de director. Credem că ar fi fost normal să i se ia interviu şi primarului oraşului Deta, nu pentru că ar fi dorit să se vadă la televizor, ci pentru o informare corectă a populaţiei din oraş. Tocmai acesta este şi scopul acestui articol.

Chiar dacă în 2013 fondurile alocate învăţământului au fost mult mai mari decât în anii trecuţi, situație fără precedent până în acest an, banii nu au fost folosiţi eficient şi elevii nu s-au putut bucura de cele mai bune condiţii la intrarea în clase. Şcolile din Deta au primit în 2013 aproape 40 de miliarde de lei ceea ce reprezintă 36 % din bugetul oraşului Deta. Fondurile alocate conform numărului de elevi, potrivit noii legi a învăţământului (Legea Funeriu), sunt transferate prin intermediul Direcţiei de Finanţe Timiş. Atunci când, în primul trimestru al anului 2013 a apărut un blocaj și au fost virați doar 170 milioane de lei, autoritatea locală a decis să intervină și să ajute.

Am remarcat că banii de la Bugetul de stat sunt puţini în primul trimestru şi am decis în Consiliul Local să mai alocăm o sumă suplimentară de aproape 1 miliard de lei tocmai pentru a ajuta unitățile de învăţământ care nu puteau efectua plăţile pentru utilităţi. Am reușit astfel să asigurăm un fond de rezervă pentru trimestrele trei și patru, iar pentru că între timp au venit și banii de la bugetul central, peste vară, școlile au avut bani suficienți pentru a realiza lucrările de igienizare, zugrăveli și alte reparații de strictă necesitate care să asigure condiții decente pentru elevii care au început școala la 16 septembrie 2013“, ne-a spus primarul orașului Deta, Petru Roman. 

Din păcate, deciziile luate de directorul liceului au avut o altă orientare. A fost preferată achiziționarea de geamuri termopan pentru holurile clădirii, deși acestea nu reprezentau o urgență imediată, în defavoarea lucrărilor de igienizare. 

Noi am alocat banii necesari și pot să spun, fără teama de a greși, că sunt bani mulți. Ne-am făcut datoria și am asigurat fondurile, dar felul în care conducerea liceului a decis să cheltuie acești bani nu mai ține de noi. Ei sunt cei care răspund de felul în care înțeleg să rezolve prioritățile școlii pe care o conduc. Conducerile de la școală sau de la grădiniță nu sunt numite de primar sau de Consiliul local. Eu am aflat cu cinci minute înainte de deschiderea anului şcolar că avem o nouă directoare adjunctă, iar directorul de la grădiniță,  chiar dacă a fost numit începând cu 1 septembrie, nu  a venit nici acum să mă caute ca să ne cunoaștem și să vedem ce nevoi are grădinița pe care o conduce, primesc de la acesta doar hârtii prin care îmi cere bani“, a adăugat primarul Petru Roman. 

Directorul liceului este în funcţie din 1998 şi a trecut pe la mai multe partide (PNL, PSD, a cochetat cu PDL, o scurtă perioadă şi UNPR, iar apoi din nou la PSD, după cum a fost nevoie), şi-a găsit prieteni politici cu influență (cuscri, fini, nași sau veri) care l-au ajutat să se menţină în funcţie, însă cu toată experienţa acumulată, nu a luat decizii favorabile elevilor şi profesorilor din Deta. Primarul nu a fost consultat în legătură cu numirea directorului şi chiar dacă au existat mai multe plângeri privind managementul defectuos de la şcoală, Inspectoratul Școlar nu a luat nicio măsură.

În 13 august am participat la ședința organizată la Consiliul Județean Timiș și am expus în fața președintelui Bojin și a inspectorului general Petroman situația de la Deta. Am solicitat prezența la Deta a inspectorului general școlar pentru a discuta problemele existente în Liceul din Deta, lucru care s-a şi întâmplat în 20 august. Atât inspectorul școlar general cât și inspectorul care răspunde de Liceul Deta mi-au confirmat, după o oră de discuţii, că sunt la curent cu toate problemele existente în unitățile școlare. La rugămintea mea de a vedea realitatea din teren, am fost refuzat motivându-se că nu este normal ca inspectorul şcolar general şi primarul oraşului Deta să viziteze liceul în lipsa directorului care era plecat din localitate. La insistențele mele mi-a promis că va reveni în perioada 10-14 septembrie pentru a analiza cum s-au remediat problemele, însă nu a mai venit“, a mai spus primarul Petru Roman. 

Era evident că școala nu va fi pregătită corespunzător pentru începutul de an școlar și eu am sesizat acest lucru încă din 14 august, când conducerea liceului a făcut o adresă în care solicita primăriei numirea unui membru în comisia de licitație pentru lucrările de reparații care urmau a fi executate. Dacă ei au înființat această comisie la jumătatea lui august era evident că nu vor reuși să finalizeze toate procedurile legale pentru a realiza efectiv aceste lucrări, toate aceste demersuri ar fi trebuit să înceapă la 1 iulie. Directorul nu a făcut acest lucru şi iată că acum a ajuns să mintă că eu nu i-am dat bani” a continuat primarul Petru Roman.

Directorul a mai spus că primarul dă bani doar la directorii numiţi politic. Afirmaţia este ciudată atâta timp cât banii din bugetul local se alocă doar şcolii, grădiniței și spitalului din oraş, cu aprobarea Consiliului Local, iar toate aceste instituții au fost ajutate la plata arieratelor pentru a nu se bloca funcționalitatea lor. În contextul în care managerul general al spitalului a ocupat postul prin concurs, iar directorii școlii și grădiniței sunt numiți de către Inspectorul școlar general, fără a fi consultată conducerea Primăriei orașului Deta sau Consiliul local, ne intrebăm care dintre aceștia au fost numiți politic. De asemenea, având în vedere că personalul nedidactic de la liceu este în număr de 20 de angajați  iar făcând o comparație cu primăria unde numărul celor care se ocupă de curățenia întregului oraș este în număr de 10 angajați, considerăm că școlile din Deta ar trebui să aibe un alt aspect. Felul în care sunt gospodăriți banii în școli este demonstrat și de faptul că toate materialele necesare lucrărilor de întreținere sunt cumpărate de la magazine cu adaos comercial, în defavoarea depozitelor care oferă aceeași marfă la prețuri mult mai mici. Am vrut să facem aceste precizări pentru o corectă informare a cetățenilor orașului Deta, iar dacă din partea Consiliului Local se pot face eforturi mai mari pentru crearea condițiilor optime pentru educație, considerăm că și directorii acestor instituții au un rol deosebit în asigurarea unui management corect și cheltuirea banului public. 
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support