Ca în fiecare an, şi în 2013, Grupa Deta a Asociaţiei Pescarilor Sportivi a organizat în data de 4 mai, concursul de pescuit sportiv staţionar pe balta TERMAL din oraş. După tragerea la sorţi a participanţilor pentru ocuparea locurilor în standurile de pescuit, la ora 7 s-a dat semnalul de începere a concursului. După aproximativ 5 ore de pescuit s-a trecut la cântărirea peştelui pentru stabilirea locurilor câştigătoare şi pentru eliberarea peştelui, fiind în perioadă de prohibiţie la pescuit. Câştigătorii au fost răsplătiţi cu diplome şi scule de pescuit. Mulţumim Consiliului local al oraşului Deta, Primăriei oraşului Deta pentru sponsorizarea făcută şi Poliţiei Oraşului Deta pentru sprijinul acordat în desfăşurarea concursului. Mihai Veljacsek, Şef. Grupa Deta a A.P.S.
Câştigătorii concursului :
Locul I   – FRANK ERVIN – 9 kg peşte.
Locul II  – LUCHICI NICOLAE – 6 kg peşte.
Locul III – HOK SEBASTIAN – 4,5 kg peşte.
Menţiuni:
ROTAR RADU – 2,8 kg peşte.

ROTARU IOAN – 2,7 kg peşte.

Ziua de 9 Mai a fost sărbătorită la Deta şi în acest an, printr-un eveniment organizat la Monumentul Eroilor din fata Muzeului oraşului nostru. În prezenţa oficialităţilor locale şi a reprezentanţilor principalelor instituţii şi partide politice, ceremonia  a început cu discursul domnului primar Petru Roman, care a punctat importanţa acestei zile, atât din perspectivă națională, cât și europeană. Tedeumul şi slujba de pomenire a eroilor căzuţi în lupte pentru apărarea ţării, a fost oficiată de către protopopul Ion Prisăceanu şi părintele paroh Ciprian Blagoe. Momentul emoţionant creat de feţele bisericeşti, a fost urmat de evocarea istorică realizată şi expusă de colega noastră, Diana Tătăruşanu, după care a urmat intonarea Imnului Naţional al României şi depunerea de coroane din partea principalelor instituţii prezente: Primăria oraşului Deta, Asociaţia Veteranilor de război, Politia oraşului Deta, Poliţia de frontieră a oraşului Deta, Unitatea de jandarmi Deta, Unitatea de pompierii militari Deta, precum şi de organizaţiile locale ale partidelor politice şi ale unor asociaţii: Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Democrat, Uniunea Democrată Maghiară, Partidul Conservator, Uniunea Sârbilor, Uniunea Bulgară, UNPR,  Asociaţia  seniorilor din Deta, Forumul German Deta.

În calitate de director al Casei de cultură orăşeneşti Deta, doresc să mulţumesc conducerii Primăriei oraşului Deta, Consiliului Local Deta, precum şi tuturor celor care s-au implicat şi au participat la acest eveniment cu o însemnătate deosebită pentru toţi românii. Ovidiu  Ivancea.

Dragi tineri și elevi,
·                     Nu vă implicaţi în conflicte sau încăierări. În cazul unor astfel de situaţii, apelaţi la părinţi, profesori sau organele de ordine pentru aplanarea  acestora;
·                     Aveţi grijă la anturajele pe care le frecventaţi. Nu vă lăsaţi influenţaţi de persoane rău intenţionate şi nu participaţi la comiterea unor acte ilegale;
·                     Nu lăsaţi o simplă ceartă să degenereze în violență;
·                     Nu consumaţi alcool. Când vă aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice puteţi comite acte pentru care veţi răspunde penal;
·                     Nu consumaţi droguri, indiferent de cantitatea sau tipul acestora;
·                     Dacă primiţi diferite obiecte sau bunuri despre care ştiţi sau bănuiţi că provin sau ar putea proveni din fapte ilicite (furturi, tâlhării, etc.), nu încercaţi să le comercializaţi sau să le  păstraţi deoarece în acest caz veţi săvârşi o infracţiune. Predaţi aceste bunuri autorităţilor (Poliţie, Jandarmerie) pentru ca acestea să poată lua măsurile legale;
·                     Alarmarea falsă a autorităţilor cu privire la un pericol de o gravitate  majoră (de exemplu atac terorist), este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii. Nu recurgeţi la astfel de farse deoarece veţi răspunde pentru faptele voastre. Șeful Poliței orașului Deta, comisar-șef Cornel Glăvan.

Manifestarea “Drumul Crucii” din data de 6 mai 2013 a fost organizată pentru prima dată în oraşul Deta şi a fost un eveniment interesant şi reuşit. Un grup interconfesional de actori creştini, au jucat drama privind acuzarea, condamnarea şi răstignirea lui Isus din Nazaret. Tema a fost pe baza poveştii adevărate din Sfânta Scriptură, cu Marele Preot, Pilat, soldaţii, Maria, mama lui Isus, tâlharii, mulţimea, Baraba şi Isus. Au participat un număr de 40 actori şi echipa lor, din diferite oraşe din judeţul Timiş. Credem că au fost peste 600 de spectatori din oraşul Deta, Voiteni, Denta şi alte localităţi din jur.

Cu un cuvânt de bun-venit, muzica dramatică și toboşari, s-a pornit din zona Târgu Mare spre centru. Pe treptele Bisericii Ortodoxe a avut loc condamnarea Domnului Isus cu guvernatorul Pontius Pilat, apoi s-a continuat cu drumul suferinţei şi în final procesiunea a ajuns în parc, lângă scena, unde a avut loc răstignirea Domnului Isus şi a celor doi tâlhari.
Actorul Daniel Cociuba a prezentat mesajul final, făcând o invitaţie la unitate între confesiuni, oamenii fiind îndemnaţi să citească Biblia, să practice rugăciunea, să respecte şi să se roage pentru oficialităţile din oraş, şi să trăiască prin credinţă în Dumnezeu.

Unii spectatori au spus că drama era prea dură!

Într-adevăr răstignirea lui Isus a fost ceva foarte dur, cu brutalitate, suferinţă, batjocură, umilinţă, ură şi moarte cruntă. Dar, nu a fost finalul…pentru ca în Biblie scrie că “Mesia trebuia să sufere, şi  a treia zi să învieze”. Scopul “Drumului Crucii” este să ne trezească, să ştim că putem să ne împăcăm cu Dumnezeu, iar pentru toţi care-L urmează pe Domnul Isus Christos înviat există o mare binecuvântare, iertare de păcate, viaţa din belşug şi un loc ceresc după moarte. Crucea era un instrument de executare a pedepsei, dar din ceva urât şi dureros, Isus, fiul lui Dumnezeu a făcut o cale pentru noi, ca să primim dragoste în locul pedepsei pentru păcate noastre.

Dorim să mulţumim pe această cale Primăriei oraşului Deta, Poliţiei şi Jandarmeriei locale pentru implicare şi pentru buna colaborare, Hotelului Bellavista pentru garderobă şi prânz,  Restaurantului On-West line pentru masa de după eveniment şi nu în ultimul rând, actorilor şi echipei, pentru voluntariat şi profesionalism.

“Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos”.(1 Corinteni 15:21-23).

Coordonatori locali  – Wallington Paul (prezbiter, Biserica „Casa Tatălui”) şi Belciug Aurel (diacon, Biserica Crestină Baptistă „Beraca”).

În fiecare an, pe 21 mai, creștinii celebrează una dintre cele mai mari sărbători religioase și îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Tuturor locuitorilor orașului Deta care și-au sărbătorit onomastica, Primăria și Consiliul Local Deta, le urează multă bucurie, sănătate și prosperitate! Fie ca Sfinții Constantin și Elena să ne ocrotească mereu!

• BĂLUŢĂ MARIA, 80 ani, decedată la data de 10 aprilie 2013.
• KANALAS ŞTEFAN, 70 ani, decedat la data de 12 aprilie 2013.
• DAN FLOAREA, 83 ani, decedată la data de 28 aprilie 2013.
Primăria orașului Deta transmite famiilor îndoliate, sincere condoleanțe!
Concesionare terenuri pentru construirea de locuinte

Consiliul local al orasului Deta organizeaza licitatie in vederea concesionarii terenurilor pentru construirea de locuinte proprietate personala in Zona de locuinte Termal Deta.
Licitatia va avea loc la sediul Primariei orasului Deta in data de 14.06.2013, ora 10.
Informatii suplimentare si caietul de sarcini se pot obtine de la Serviciul Urbanism al Primariei orasului Deta.
Programul ORASUL DETA – SPRIJIN PENTRU O.N.G-uri

PRIMARIA ORASULUI DETA a publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a VI-a, nr.93/15.05.2013 anuntul de participare cu privire la programul ORASUL DETA – SPRIJIN PENTRU O.N.G-uri

Scopurile principale ale programului:

Sprijinirea O.N.G-urilor din orasul Deta, care isi desfasoara activitatea in: dezvoltarea comunitara, sociala si activitati civice; lucrul cu tineretul; protectia mediului.

Detalii program

Documente program: criterii selectie, declaratie, formular aplicatie, formular buget.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support