Primarul orașului Deta a participat zilele trecute la lansarea proiectului GLOSS (Green Lights for Safety and Sustainability of Roads), proiect finanţat în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia. În cadrul ceremoniei organizate la Primăria din Vârșeț a participat și Cedomir Jivkovic, primarul localității sârbe. Proiectul european în valoare totală de 797.067,60 euro, dintre care 342.100 euro destinați orașului Deta, va fi implementat în paralel în Deta și Vârșeț, pe parcursul următoarelor 18 luni. Prin intermediul acestui proiect transfrontalier, Primăria Deta își propune modernizarea sistemelor de iluminat public din oraș prin utilizarea ultimelor tehnologii de iluminare, inclusiv a surselor de energie regenerabilă. 

Cum s-a constituit bugetul orașului nostru
Consilierii locali au aprobat în unanimitate bugetul orașului Deta în ședința din 31 ianuarie. Bugetul pe acest an se ridică la aproape 11 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 2,4 milioane de euro. Veniturile pe acest an provin din 4 surse importante. Este vorba în principal de sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivel de orașe în valoare de 4,07 milioane lei, bani virați prin Direcția Generală de Finanțe Publice Timiș. În al doilea rând, sunt sumele alocate din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale în valoare de 566 mii lei, bani care vin din două direcții, 400 de mii lei de la Consiliul Județean și 166 mii lei de la Direcția de Finanțe. O a treia categorie de sume sunt cele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, în valoare de 140 de mii lei dintre care 100 de mii de la CJT și 400 de mii de la Direcția de Finanțe. A patra categorie de venituri este reprezentată de veniturile proprii ale primăriei care vor fi similare cu cele din 2013.
Probleme cu fondurile pentru salarizare
În privința cheltuielilor s-a stabilit o scădere cu aproximativ 10%  față de nivelul cheltuielilor din 2013, așa cum este impus de lege. Un Ordin al Guvernului emis în acest an, în 14 ianuarie, impune ca nivelul maxim al cheltuielilor de personal aferente bugetului centralizat pe 2014 să fie de 6,85 milioane de lei, această sumă fiind mai mică decât necesarul pe 2014 în cazul orașului nostru. Astfel fondul de salarii la nivelul Primărie nu este acoperit de buget urmând ca pe parcursul anului să fie găsite soluții prin rectificări bugetare. În schimb, salariile de la școli și de la spital sunt asigurate pe tot anul. Din păcate și în acest an, Consiliul Județean a distribuit fondurile pe criterii strict politice, fără să țină cont de prioritățile și de proiectelor localităților din județ. Deta a fost din nou în coada listei la distribuirea banilor.
Repartizarea banilor pe criterii politice de la C.J.Timiş
Denumirea localităţii
 Sume alocate – mii lei
Apartenenţa politică a primarului
Deta
500
PDL
Ciacova
500
PDL
Gătaia
530
PDL
Livezile
530
PNL
Giera
530
PNL
Voiteni
550
PSD
Denta
550
PSD
Moraviţa
640
PSD
Jamul Mare
640
PSD
Birda
640
PSD
Banloc
640
PSD
Jebel
640
PSD
Buziaş
1100
PSD
Recaş
1000
PSD
Planul de investiții

La capitolul investiții sunt alocate pentru acest an peste 2 milioane de lei. Acești bani vor fi direcționați spre principalele lucrări din oraș și anume finalizarea bazinului de la ștrandul termal, finalizarea Centrului Cultural Ștefan cel Mare, înlocuirea conductei de gaz pe Calea Banlocului și pe străzile Înfrățirii, Ștefan cel Mare și Victoriei. Vor fi continuate lucrările din cadrul proiectului cu Aquatim, se va asfalta strada Termal, se va amenaja șanțul pluvial pe strada Parcului, vor fi modernizate trotuarele pe străzile Titulescu, Avram Iancu și 1 Mai, alături de amenajarea aleilor din parcul orașului și reabilitarea termică a școlii și grădiniței din Opatița. În privința fondurilor europene, în 2014, se va implementa proiectul transfrontalier cu partenerii sârbi Luminile verzi pentru siguranța și durabilitatea drumurilor” în valoare de 797.867 euro, dintre care 342.100 euro vor fi alocați orașului nostru .  

Lansare proiect

În data de 14 martie 2014, Primăria orașului Deta va lansa oficial proiectul  “Green of Lights for Safety and Sustainability of Roads”, proiect finanțat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia. Parteneri în proiect sunt Public Enterprise VAROS Vrsac din Republica Sebia, în calitate de partener lider, și Primăria orașului Deta. Proiectul își propune modernizarea sistemelor de iluminat public din orașele Vrsac și Deta prin utilizarea ultimelor tehnologii de iluminare, inclusiv a  surselor de energie regenerabilă. Durata proiectului este de 18 luni, valoarea proiectului fiind de 797.867,60 euro, dintre care 342.100,00 euro vor fi alocați orașului Deta.


În luna noiembrie a fost terminată şi recepţionată lucrarea „Amenajare străzi în Zona Elena Ghenescu”, proiect care a constat în asfaltarea a 1.930 metri pătrați de stradă, cu amenajarea, în total, a 18 locuri de parcare şi a 16 guri de colectare a apelor pluviale, lucrarea fiind licitată şi adjudecată de S.C. STELARIS LTD. S.R.L Strehaia. Valoarea totală a investiţiei este de 331,7 mii lei, din care 181,7 mii lei au fost alocaţi din bugetul local al oraşului, restul sumei de 150 mii lei fiind alocată de către Consiliul Judeţean Timiş, pentru susţinerea investiţiilor locale. Deşi în comparaţie cu alte localităţi, oraşul Deta a primit foarte puţini bani de la Consiliul Judeţean, o parte din banii de la judet au fost folosiţi pentru această lucrare, iar restul pentru reabilitarea unor canale pluviale în oraş. Mă simt obligat să fac aceste precizări deoarece vreau ca cetățenii să cunoască situaţia reală, în condițiile în care, unele persoane nu au nicio reținere în a-și aroga false merite pentru atragerea de fonduri la această lucrare” a spus primarul Petru Roman. S.M.


Anunț important
În ultima perioadă, orașul Deta este asaltat de presupuși reprezentanţi ai unor fundaţii umanitare care acostează trecătorii pentru diverse donaţii. Acești pretinşi membri ai fundaţiilor cer bani în scopuri personale, eliberând chitanţe fără acoperire. Astfel de fapte sunt considerate infracţiuni și intră la categoria înşelăciune, iar persoanele păgubite pot sesiza poliţia.
În mod normal, reprezentanți ai asociaţiilor umanitare, pot colecta donaţii chiar şi pe stradă, fără ca această activitate să se situeze în afara legii, însă cei mai mulți cetățeni fac cu greu diferența între impostori și adevăratele echipe de strângere de fonduri, astfel că persoane rău intenționate se folosesc de această confuzie pentru a păcăli cetățenii cu dare de mână. Consiliul Local al Oraşului Deta şi Primăria Oraşului Deta avertizează cetăţenii să nu dea curs solicitărilor de a dona dacă au chiar și cea mai mică suspiciune că sumele colectate sunt folosite în alte scopuri decât cele umanitare. De asemenea vă recomandăm să verificați activitatea fundației sau asociației pe care intenționați să o ajutați, asigurându-vă astfel că banii donați ajung în proiectele care vă sunt prezentate. Dacă nu aveți posibilitatea să accesați internetul sau să primiți informații despre activitatea fundațiilor sau asociațiilor din afara orașului nostru, și doriți să faceți o donație, vă încurajăm să sprijiniți asociațiile din Deta a căror activitate este transparentă și poate fi verificată cu ajutorul autorităților noastre locale.

În fața solicitărilor de a dona bani pe stradă, sfatul nostru este să fiți foarte precauți, deoarece ANAF consideră că activitatea de colectare a donaţiilor în stradă este similară cu cerşetoria, traseul banilor putând fi cu greu urmărit pentru a observa dacă fondurile colectate de la oameni sunt folosite în scopurile declarate. 

Primăria a fost gazdă pentru copiii din grupa mare B a Grădiniței cu program prelungit într-o vizită specială condusă chiar de primarul orașului

În cadrul activității „Oraşul meu – Deta” coordonate de educatoarele Alina Bradea şi Alina Rujan, o grupă de copii entuziaști au venit la Primăria Deta pentru a vedea cu ochișorii lor cum arată și ce fac oamenii care lucrează în slujba comunității noastre.  Micuții au pășit cu încredere în sala de şedinţe a Consiliului Local unde au fost întâmpinați de primarul orașului, pregătit să răspundă întrebărilor și curiozităților copiilor. Misiunea sa nu a fost deloc simplă deoarece micuții au deschis multe teme de discuție, la care atât primarul cât și angajații din primărie prezenți la întâlnire s-au străduit să răspundă cât mai pe înțelesul tinerilor cetățeni. Copii au fost interesați să afle cum are grijă de primăria de orașul nostru și au povestit bucuroși cum s-au distrat în locurile de joacă și cum s-au bălăcit toată vara la ștrandul termal din Deta. După un îndelung şir de întrebări şi răspunsuri pe măsura aşteptărilor lor, copiii au cunoscut câteva din departamentele instituţiei, precum „impozite şi taxe”, „contabilitate”, sau „asistenţă socială”, însoţiţi fiind de către educatoarea Alina Bradea. În semn de mulţumire pentru gazde, copiii grupei mari B au venit în dar cu cântecul „Dacă vesel se trăieşte…”, iar cadoul muzical a avut efectul scontat deoarece a transmis angajaţilor primăriei un mesaj  pozitiv şi o mare bucurie, în special datorită inocenţei şi sincerităţii copiilor. Micuții au plecat mulțumiți şi fericiţi cu pachetele cu dulciuri primite, cei mai mulți dintre ei spunând cu convingere că ar vrea să mai vină în vizită și anul viitor.

După ce au fost oaspeți la primărie, grupa de la grădiniță a vizitat întreg oraşul și principalele sale instituții, urmând ca odată ajunşi în sala de clasă să concureze pentru cea mai frumoasă pictură a oraşului, dar în același timp să participe la crearea unui tablou colectiv al oraşului Deta.
Activitatea  „Oraşul meu – Deta” a făcut parte dintr-un proiect de 3 săptămâni, derulat de educatoarele Alina Bradea şi Alina Rujan, în cadrul căruia copiii au explorat și au descoperit teme noi precum „Eu am o familie”și „Corpul uman”. R.T.

Miracolul oricărei copilării este că, oricât de apăsătoare ar fi împrejurările în care se petrece, sufletul copilului păstrează o inocenţă sub atingerea căreia totul împrumută ceva din farmecul unui basm, şi chiar dacă odată cu trecerea anilor, inocenţa se va pierde, ceea ce rămâne va fi memoria intactă a întâmplărilor trăite în acea vreme” a spus educatoarea Alina Bradea, una dintre coordonatoarele vizitei la primărie.

Primăria orașului Deta anunță finalizarea următoarelor lucrări:
·         Trotuarele de pavele de pe str. Avram Iancu, pe partea dreaptă, de la colţul cu str. Înfrăţirii până la str. Târgul Mare, pe o lungime de 542 m (1.084 mp). Valoarea lucrării a fost de 102.400 lei;
·         Trotuarele de pavele de pe str. Târgul Mare, de la str. Avram Iancu până la str. Victoriei, pe o lungime de 190 m (304 mp). Valoarea lucrării a fost de 22.553 lei;
·         Trotuarele de pavele la blocurile A.N.L, str. Orhideelor, pe o lungime de 117 m (186 mp). Valoarea lucrării a fost de 13.821 lei;
·         Reparaţii şi amenajarea vestiarelor aferente terenului de fotbal, lucrări în valoare de  49.029 lei.
Pe lângă proiectele deja finalizate, Primăria orașului Deta a alocat fonduri și desfăsoară în continuare, următoarele lucrări:
·         Modernizarea străzii Elena Ghenescu, cu asfalt, pe o lungime de 194 m (suprafaţa de 1930 mp), lăţime carosabil 5 m, cu amenajarea a 18 locuri parcare;
·         Realizarea canalelor de scurgere ape pluviale pe str. Victor Babeş, pe o lungime de 585 m, cu o suprafaţă de 750 mp, 29 de podeţe şi o valoare a lucrării de 95.328 lei;

·         Realizarea bazinului descoperit de înot, din cadrul Ştrandului Termal Deta, cu lungimea de 25 m, lăţime de 12,5 m și suprafaţa de 322mp. Valoarea lucrării este de 527.644 lei.

Primăria Deta continuă lucrările la cele mai importante obiective edilitare din oraş. 

Chiar dacă fondurile reprezintă o permanentă problemă, conducerea Primăriei a găsit soluţii pentru finanţarea acestor investiții atât de importante pentru orașul nostru. Recent s-au încheiat  lucrările de amenajare a locului de joacă din parcul  oraşului, care au constat în amplasarea unui complex de joacă, cu căsuţă, leagăn, balansoar și bârnă, alături de realizarea trotuarelor de acces în suprafaţă de 306 metri pătraţi. Valoarea investiţiei se ridică la 126.000 lei. Pentru a asigura siguranţa copiilor care se vor juca aici, locul de joacă este supravegheat de un număr de 4 camere video. 


De asemenea s-au terminat lucrările de reamenajare a trotuarelor pe strada Unirii, pe ambele părţi ale străzii, în suprafaţă de 1.135 metri pătraţi. Valoarea totală a acestei lucrări a fost de 107.212 lei.


Primăria și Consiliul Local Deta vă invită la cea de-a patra ediție a Zilelor orașului.  Muzică și dans, ritmuri moderne si tradiție, programe cu copii și pentru copii, combinate într-o armonie perfectă, astfel încât toți locuitorii orașului nostru, de la mic la mare, să poată sărbători cea mai plăcută atmosferă. Intrarea este liberă, vă așteptăm cu drag!

Programul evenimentului


Vineri – 2 august 2013
Ora
18.00 – Parada portului popular – conduce Fanfara “Mihai Eminescu” din Coştei – Serbia
18.30 – Deschiderea oficială a “Zilele oraşului Deta”
18.45 – Spectacol folcloric – ANDREEA  VOICA şi invitaţii săi
                         
            Participă:
– Ansamblul de dansuri populare al Casei de Cultură a oraşului Deta
– Ansamblul de dansuri bulgăreşti – “VINCE”(CORONIŢA) din Deta
– Ansamblul de dansuri sârbeşti – “SVETI NIKOLA”  din Deta
– Ansamblul de dansuri maghiare – “MARGARETTA” din Deta
– Ansamblul de dansuri nemteşti –“Cavaleria tradiţiilor” din comuna Becicherecu Mic
01.00 – Închiderea programului

Sâmbătă– 3 august 2013
Ora
19.30 – Ansamblul de dansuri bulgareşti “BREST”din Breştea
20.00 – Ansamblul de dansuri maghiare “BÚZAVIRÁG + ESZTERLÁNC”
20.20 – Ansamblul  “VESELIA” din Glogonj – Pancevo
21.00 –  ANCA CĂUŞ – “ŞACHIRA DE ROMÂNIA” 
22.00 –  FORMAŢIA  “KRAFT”
23.00 – “EMANUEL”
24.00 – “SPITALUL DE URGENŢĂ”
  1.00 –  Închiderea programului

Duminică – 4 august 2013

10.00 – 11.00 – CROSUL ORAŞULUI DETA – Ediţia a III – a

19.30 – Spectacol oferit de “Gradiniţa PN  Deta”
20.00 – Formaţiile de dansuri populare româneşti si sârbeşti “Juniorii” Deta
20.30 –  Formaţia “PHOEBUS DETA”
21.00 –  ALEXANDRA  CIUCĂ
21.30 –  PIN-UP GIRLS
22.20 –  MAYARI PROJECT
23.15 – ANNA LESKO
24.00 – Foc de artificii


24.15 – Închiderea programului

Conform regulamentului votat de Consiliul Local, zonele publice unde se pot desfășura activități comerciale se stabilesc și se delimitează de Consiliul Local, prin hotarâre, sau de către Primar, printr-o dispoziție. În toate cazurile sunt interzise activitățile comerciale:
a) pe spații verzi amenajate;
b) în apropierea intersecțiilor și trecerilor de pietoni pe o rază mai mica de 5 m.;
c) în parcuri, în locuri care ocupate fiind de comercianți, ștrangulează circulația pietonală sau blochează accesul în incinte de construcții;
d) pe locurile de joacă pentru copii;
e) în parcari;
f) pe trotuare.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support