Oraşul Deta este inclus în rândul localităţilor care vor beneficia de un centru educaţional destinat tinerilor care se află în pericolul de a renunţa la şcoală
Cinci sute de elevi din centrul şi vestul ţării vor fi integraţi în 16 centre educaţionale, unde, după orele de şcoală, vor fi ajutaţi să îşi facă temele şi vor primi o masă caldă de prânz, alături de o gustare rece. Oraşul nostru este unul dintre cele 5 oraşe din judeţul Timiş, unde elevii aflaţi în situaţie de risc se vor putea concentra asupra problemelor specifice vârstei şi vor uita pentru câteva ore de necazurile de acasă. Reţeaua de centre educaţionale este finanţată din bani europeni, în cadrul unui proiect depus şi coordonat de către Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Iar pentru că fiecare lucru bun se face cu un efort comun, la ridicarea centrelor destinate micuţilor cu probleme, au contribuit mai multe instituţii. În Deta, primăria a pus la dispoziţie cu titlu gratuit, parte din spaţiul situat în clădirea din str. Mihai Eminescu nr.4, rămânând deschisă unei viitoare colaborări. Judeţul Timiş, se va putea mândri cu centre educaţionale la Deta, Sânnicolau Mare, Făget, Lugoj şi Timişoara, asociaţia care a iniţiat proiectul având drept parteneri Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, Arhiepiscopia Timişoarei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Societatea românească se confruntă cu mari probleme financiare, tot mai mulţi copii fiind tentaţi sau încurajaţi să părăsească şcoala şi să meargă la muncă, în dauna unei educaţii sănătoase, care să le permită să scrie şi să citească. Valorile morale şi spirituale care au stat la baza comunităţii româneşti sunt tot mai puţin apreciate, fapt care a determinat Biserica Ortodoxă, să caute aliaţi interesaţi de soarta copiilor şi să sprijine elevii în procesul de dezvoltare a personalităţii. Timp de trei ani, perioada în care se desfăşoară proiectul, copiii din centrele educaţionale vor fi protejaţi şi învăţaţi valoarea adevărată a şcolii.
Proiectul este finanţat din Fondul Social European, prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Autoritatea de Management pentru programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), „Investeste in oameni” şi are un buget total de de 20.276.687 de lei din care finanţare nerambursabilă 19.871.153 de lei. Astfel de proiecte sunt aplicate cu succes în numeroase ţări europene, şi presupun realizarea unor spaţii destinate elevilor proveniţi din familii defavorizate, care, după terminarea orelor de curs, găsesc aici o alternativă de a petrece timpul până la sosirea părinţilor, studiind.

Consiliul Local este vital pentru o localitate. Din punct de vedere administrativ, Consiliul Local, formează, alături de primar, echipa care stabileşte cursul şi priorităţile unui oraş. Din fericire, localitatea noastră se poate lăuda cu o bună înţelegere între primar şi consiliu local, membrii acestuia din urmă fiind mereu preocupaţi de bunăstarea şi bunul mers al oraşului. Vă prezentăm hotărârile luate în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local, cu privire la validarea unui mandat de consilier local, aprobarea sumelor pentru cofinanţarea unor proiecte europene, scoaterea la licitaţie publică a unor terenuri şi aprobarea unor schimburi de locuinţe.
Hotărâri adoptate în şedinţa Consiliului local al oraşului Deta din data de 27 iulie 2010
* Hotărârea nr.56/2010 privind validarea mandatului de consilier d-lui Gheorghe Cristian din partea Alianţei pentru Timiş (PNL-PNŢCD-FDGR)

* Hotărârea nr.57/2010 privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010

*Hotărârea nr.58/2010 privind completarea Hotărârii nr. 121/3.12.2009 a Consiliului local al oraşului Deta pentru aprobarea co-finanţării cu 2,2 % din totalul cheltuielilor eligibile, plus valoarea neeligibilă a proiectului „Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta (România) şi Bordany (Ungaria)”

*Hotărârea nr.59/2010 privind aprobarea sumelor necesare co-finanţării şi implementării proiectului „Îmbunătăţirea Cooperarii Transfrontaliere şi a ofertei turistice comune a oraşelor Vârşeţ şi Deta – Aplicarea de tehnologii noi în iluminare”

*Hotărârea nr.60/2010 privind aprobarea sumelor necesare co-finanţării şi implementării proiectului „Dezvoltarea de centre suport pentru IMM-uri de municipalităţi Plandište şi Deta”

*Hotărârea nr.61/2010 privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru investiţia “Locuinţe pentru tineri destinate închirierii”, proiect nr. 07/2010, întocmit de S.C. “HL – CONS” S.R.L Timişoara

*Hotărârea nr.62/2010 privind scoaterea la licitaţie publică în vederea concesionării a parcelelor rămase libere în Zona de locuinţe PUZ –„Ansamblu de locuinţe Zona Termal Deta” şi aprobarea documentaţiei de atribuire

*Hotărârea nr.63/2010 privind scoaterea la licitaţie publică în vederea concesionării a terenului în suprafaţă de 3582 m2, teren neproductiv în intravilanul extins situat în Calea Opatiţei, înscris în C.F. nr. 3204, cu număr cadastral NGL 606, destinat execuţiei de unităţi noi de producţie cu caracter industrial-profil prelucrări mecanice

*Hotărârea nr.64/2010 privind nominalizarea cumpărătorilor caselor în baza Legii nr.112/1995 în vederea atribuirii terenurilor aferente locuinţelor

*Hotărârea nr.65/2010 privind repartizarea spre închiriere a locuinţei situate în oraşul Deta, str. Călimăneşti nr. 7

*Hotărârea nr.66/2010 privind aprobarea schimbului de locuinţe între chiriaşii Pal Aranka, domiciliată în oraşul Deta, str. Anton Kratzer nr. 40, ap. 1 şi Szakal Ana, domiciliată în oraşul Deta, str.Târgul Mare bl. P1, sc.A, ap.10

*Hotărârea nr.67/2010 privind aprobarea schimbului de locuinţe între chiriaşii Iojan Sorin, domiciliat în oraşul Deta, str. Mihai Eminescu nr. 3, ap. 4 şi Nemeth Pavel, domiciliat în oraşul Deta, str. 1 Mai nr. 21, ap.3.

Oraşul Deta se poate mândri cu o sală nouă pentru conferinţe sau spectacole, chiar în mijlocul parcului, pe locul vechii hale de proiecţii, unde acum 100 de ani, a avut loc prima proiecţie cinematografică din localitatea noastră. Înainte de a redeveni un spaţiu destinat culturii, fosta hală de proiecţii a îndeplinit rolul de sală de sport, până când a fost inaugurată actuala sală de sport a oraşului. Pentru transformarea locului în sală multifuncţională, primăria a investit 1,25 miliarde lei, deoarece locuitorii din Deta simţeau nevoia unui spaţiu închis pentru spectacole, până în momentul în care se va reuşi finalizarea Casei de cultură a oraşului. A.L.

Primăria Deta anunţă aprobarea a două cereri de finanţare depuse în anul 2009 în cadrul programului european IPA
În zona Deta, cooperarea transfrontalieră între români şi sârbi, a fost mereu de actualitate.În ultima perioadă, autorităţile locale din cele două ţări, au realizat oportunităţile pe care le prezintă finanţările europene şi au decis să se mobilizeze pentru atragerea a cât mai mulţi bani europeni. Primăria Deta a jucat un rol cheie în depunerea celor două proiecte, reuşind astfel să obţină fonduri pentru iluminatul arhitectural în scop turistic al Bisericii Ortodoxe Române Deta, al Bisericii Catolice Deta, al Bisericii Ortodoxe Opatiţa şi al Turnului Pompierilor. În cazul primului proiect aprobat, valoarea finanţării pentru oraşul Deta este 260.000 euro. Cea de-a doua cerere de finanţare vizează realizarea studiilor necesare în vederea construirii unui parc industrial în oraşul Deta şi dezvoltarea sectorului IMM în comuna Plandişte, din Serbia. Valoarea finanţării pentru oraşul Deta este de 140.000 euro. Banii europeni, cei 400.000 de euro, obţinuţi pentru oraşul nostru, prin intermediul celor două proiecte, fac dovada competenţei echipei din primărie. Ioan Iovan

Important!
Recent, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a decis că producătorii agricoli trebuie să depună, până la data de 28 iunie 2010, o solicitare prealabilă de finanţare pentru motorina utilizată în agricultură. Agricultorii trebuie să prezinte la Centrele Judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), o solicitare prealabilă a întregii cantităţi de motorină care urmează a fi consumată în cursul acestui an.
În cazul în care nu fac această solicitare, conform prevederilor legale, producătorii agricoli nu vor mai putea primi ajutorul de stat pentru motorina achiziţionată pentru anul în curs. Menţionăm că, pentru anul următor, producătorii agricoli au obligaţia să depună cererea de acord prealabil pentru finanţare prin rambursare în cursul lunii decembrie.

Primăria oraşului Deta avertizează proprietarii de terenuri că incendierea, în scopul igienizării este interzisă, dacă nu se respectă condiţiile legale. Miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă nu pot fi arse fără acceptul autorităţii de mediu şi făra informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Mai mult, arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o masură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici. Agenţiile de protecţia mediului nu îşi vor da acceptul pentru incendierea terenurilor doar în scopul eliberării acestora de resturile vegetale rezultate în urma recoltării.
Sancţiuni
Arderea miriştilor, a stufărişului şi a vegetatiei ierboase, fără respectarea legii, se sanctionează conform legislaţiei privind protectia mediului, cu amendă contravenţională de la:
– 3.000 la 6.000 de lei (RON) pentru persoane fizice;
– 25.000 la 50.000 lei (RON) pentru persoane juridice.
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se efectueaza conform art. 97 (1) de comisari si personae imputernicite din cadrul Garzii Nationale de Mediu, precum si de autoritatile administratiei publice locale si personalul imputernicit al acestora, conform atributiilor stabilite prin lege.
casetă
În cazul în care constaţi efectuarea vreunei acţiuni de incendiere a vegetaţiei şi a miriştilor, nu ezita să aduci imediat la cunoştiinţa autorităţilor responsabile aceste fapte.

Începând din anul şcolar viitor, elevii din Deta vor avea asigurate în pauze mere proaspete. Primăria va cumpăra cantităţile de mere necesare, APIA urmând să deconteze valoarea acestora.
Acţiunea reprezintă o iniţiativă a guvernului, fiind parte a programului european de încurajare a consumului de fructe în şcoli. Elevii din clasele I-VIII vor primi zilnic mere din producţia internă, în limita a 0,3 lei/elev. Scopul acestui program este de a crea obiceiuri alimentare sănătoase în rândul tinerilor, având în vedere cifrele care demonstrează faptul că obezitatea infantilă este în creştere şi devine un fenomen îngrijorător. La nivel naţional vor beneficia de program peste 1,7 milioane de copii.

* S-au betonat străzile Marian Damaschin, 16 Decembrie şi Sfântu` Ioan.
* S-au făcut reparaţii la covorul de asfalt pe str. Revoluţiei
* S-a turnat covor de asfalt în satul Opatiţa pe drum, de la Biserica ortodoxă română şi până la ieşire înspre satul Birda şi pe terenul de sport al Şcolii generale cu clasele I-VIII Deta.

Conform Legii apiculturii, deţinătorii de albine au obligaţia să amplaseze stupii la o distanţă de minim 5 metri faţă de căile ferate, drumurile publice sau hotarele proprietăţilor din domeniul public sau privat, intravilan sau extravilan. Dacă distanţa faţă de obiectivele expuse mai sus este mai mică de 5 metri, stupii de albine trebuie să fie despărţiţi de acestea printr-un gard, zid, plasă ori alt obstacol, prin care albinele să nu poată pătrunde în zbor, cu o înălţime minimă de 2 metri, măsurată de la nivelul solului, şi care să continue pe aceeaşi linie încă 2 metri dincolo de stupii amplasaţi la extremităţile stupinei. Numărul familiilor de albine amplasate pe teren, conform obligaţiilor expuse mai sus nu este limitat.

Sumele cele mai mari au fost alocalte susţinerii învăţământului şi bunei gospodăriri a oraşului. La întocmirea bugetului pentru 2010, s-a avut în vedere reducerea cheltuielilor la bunuri şi servicii, precum şi a cheltuielilor de personal în proporţie de 20% faţă de anul 2009.

Bugetul local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2010 a fost aprobat în şedinţa extraordinară a Consiliului local al oraşului Deta din data de 5 martie 2010. În ciuda micilor divergenţe din ziua precedentă, în ceea ce priveşte alocarea sumelor pe capitolele de cheltuieli, şedinţa în care s-a aprobat bugetul a fost mai liniştită ca niciodată. Consilierii locali au înţeles că nu este momentul în care oraşul Deta să îşi permită neînţelegeri în administraţia locală. Astfel, la începutul lunii martie, consilierii locali au aprobat un buget, considerat “îndrăzneţ” chiar de către unul dintre participanţii la vot. Bugetul pentru 2010 a fost estimat la nivelul bugetului realizat în 2009, însă chiar şi aşa, vor exista nevoi ale comunităţii care nu vor fi îndeplinite în totalitate. “Având în vedere situaţia economică actuală, consider că oraşul Deta are un buget echilibrat. Am fost nevoiţi să stabilim nişte priorităţi, însă acest lucru este normal, pentru că altfel, oricât de mare ar fi bugetul, nu am reuşi niciodată, într-un singur an să rezolvăm toate problemele din Deta. Sunt realist şi nu vreau să dau cetăţenilor speranţe false. În fiecare an facem câte ceva pentru oraşul nostru, dar nu vom putea satisface toate nevoile cetăţenilor deodată” ne-a spus primarul Petru Roman. Bugetul total al oraşului Deta este de 13.107,79 mii lei, jumătate din bani provenind de la Consiliul Judeţean Timiş şi de la bugetul de stat. Gospodăririi şi administrării oraşului le-a fost alocat suma de 2.065 mii lei, protecţia mediului a primit 266 mii lei, iar Serviciul de Protecţie Civilă a obţinut 30 mii lei. Consilierii locali nu au uitat de învăţământul pentru copiii noştri, căruia i-au alocat 4.548,89 mii lei. Pentru creşă au fost puşi deoparte 82,20 mii lei, iar pentru investiţii în sănătate au fost pregătiţi 160 mii lei. Serviciul de asigurări şi asistentă socială va avea la dispoziţie suma de 1.030,40 mii lei, iar cultura, sportul şi religia vor primi 1.283,80 mii lei. Deoarece o infrastructură rutieră bună este dorinţa fiecărui locuitor din Deta, consilierii locali au aprobat suma de 1.049 mii lei pentru modernizări de străzi şi trotuare. Pentru susţinerea proiectelor cu finanţare europeană există posibilitatea contractării unei linii de credit în valoare de 800,00 mii lei, în cazul în care vor fi implementate cele trei proiecte aflate în curs de evaluare, respectiv, iluminat arhitectural al bisericilor, întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru Parcul industrial şi susţinerea proiectului cooperării comune în domeniul culturii şi sportului între Deta (România) şi Sân Mihai (Serbia). Pe parcursul anului există speranţa efectuării unor rectificări pozitive determinate de noi alocări de fonduri de la bugetul statului, rectificări care să ajute Primăria Deta în atingerea obiectivelor propuse. Mihaela Vulpe.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support