Proiectul cu acest titlu, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013 şi-a derulat în luna iulie două activităţi în oraşul Deta.
Prima acţiune, desfăşurată în perioada 8-15 iulie, a avut ca temă sportul şi este o replică la ceea ce s-a organizat în luna iunie în localitatea Bordany. Este vorba despre “Tabăra sportivă de la Bordany” cu o durată de 7 zile şi la care au participat 53 de persoane din Deta şi tot atâtea din Bordany, tineri sub 15 ani şi cadre didactice din Deta şi Bordany. În luna iulie a fost rândul oraşului Deta să găzduiască activitatea “Tabăra sportivă de la Deta”. La activitate au participat tinerii care au fost în tabăra de la Bordany, tematica fiind învăţarea împreună a următoarelor sporturi: fotbal, handbal, badminton şi tenis de masă. Pe parcursul celor 7 zile de tabără, peste 100 de participanţi au practicat sporturile amintite, dar au şi socializat, serile fiind un bun prilej de relaxare în cadrul seratelor muzicale organizate. Cunoaşterea reciprocă şi legarea de prietenii au fost două obiective atinse cu acest prilej.

Cea de a doua activitate care s-a derulat la Deta în cadrul proiectului în luna iulie a fost “Crosul oraşului Deta – prima ediţie”. Această activitate şi-a propus transferul unui model de bună practică de la Bordany la Deta. Este vorba de crosul comunităţii Bordany, activitate care se desfăşoară anual cu prilejul Zilelor comunei Bordany. 50 de persoane din Bordany s-au deplasat la Deta pentru a fi factor mobilizator în organizarea “Crosului oraşului Deta – prima ediţie”. Persoanele din Bordany au explicat modul de desfăşurare şi de organizare a Crosului comunei Bordany, iar în ziua de duminică, 31 iulie au participat la cros. Alături de ei s-au aliniat la start tineri şi vârstnici din Deta, iar traseul de 1400 m s-a dovedit prea scurt pentru unii dintre concurenţi. A fost un start reuşit al acestei prime ediţii a Corsului oraşului Deta, iar la anul sperăm că vor participă mult mai mulţi concurenţi.

Pentru cele două administraţii locale a fost un bun prilej de a vedea că viitorul relaţiilor dintre cele două comunităţi este asigurat, iar tinerii de astăzi vor fi cei care vor asigura continuitatea relaţiilor dintre cele două localităţi în viitorul apropiat.(Ioan Iovan – manager proiect)

Primarul Petru Roman împreună cu deputatul colegiului 10, Gheorghe Ciobanu au început o serie de demersuri menite să relanseze echipa de fotbal a oraşului nostru.

După ce anul trecut a fost la un pas de a retrograda din liga a – 4 – a, plecarea mai multor jucători şi reducerea drastică a bugetului puneau în pericol chiar existenţa clubului. Grupul de iniţiativă condus de primarul Petru Roman şi de deputatul Gheorghe Ciobanu îşi propune să salveze echipa oraşului Deta şi apoi, după ce situaţia se va stabiliza, chiar promovarea şi accederea într-un eşalon care să readucă publicul pe arena din oraş.

Deocamdată au fost găsiţi sponsorii care sunt dispuşi să investească în această echipă. Este vorba de câteva firme care vor contribui alături de primărie la finanţarea clubului şi la asigurarea unei supravieţuiri din punct de vedere financiar. Pasul al doilea l-a constituit aducerea unui antrenor care să ţină clubul pe linia de plutire din punct de vedere sportiv.

Cunoscutul om de fotbal Emerich Vascko va sta pe banca tehnică a echipei FC Deta şi va încerca să alcătuiască un lot care să facă o figură frumoasă în viitorul campionat. În aceste zile se pregătesc mai multe transferuri de fotbalişti de la alte echipe din judeţ, aceştia urmând să întărească actualul lot de la Deta. Vor fi promovaţi şi tinerii talentaţi, dar se va forma şi o structură de fotbalişti cu experienţă, care să dea consistenţă echipei. În funcţie de aceste transferuri se va fixa şi obiectivul echipei pentru acest sezon competiţional. Dacă toate transferurile dorite se vor şi realiza, FC Deta îşi va propune promovarea în eşalonul trei chiar din acest sezon.

Campionul Adrian Cionca a confirmat si a obţinut noi medalii.

Vă spuneam la sfârşitul anului trecut, cu bucurie, că Adrian Cionca, tânărul din oraşul Deta a devenit campion naţional şi balcanic la canotaj în 2010. Într-o scurtă discuţie cu campionul nostru prilejuită de festivitatea organizată înainte de Crăciun de Primăria oraşului Deta în cinstea lui, cu modestie, Adi ne-a asigurat că se va pregăti intens pentru că în 2011 vor fi organizate Canpionatul European şi Campionatul Mondial de canotaj juniori unde speră să obţină noi succese.

La începutul acestui an a fost cooptat în lotul naţional pentru aceste campionate şi a început o lungă perioadă de pregătire centralizată la Snagov, sub îndrumarea antrenorilor de la lotul naţional. Pregătindu-se cu sârguinţă Adi Cionca a confirmat şi la Campionatul Naţional din mai 2011 organizat la Călăraşi unde a devenit Campion Naţional la schif simplu, pe distanţa de 5.000 metri. Antrenorii lotului naţional au decis ca pentru Campionatele Europene, Adi să fie inclus în echipajul de patru vâsle care a concurat la concursul desfăşurat în Polonia în oraşul Kruszwica. Echipajul României a cucerit medalia de aur şi Adi a devenit campion european.

În perioada 4-7 august, la Eton Dorney, lângă Londra, a avut loc Campionatul Mondial de canotaj-juniori, un concurs foarte greu dar unde echipajul României a ocupat locul I în calificări, apoi în semifinale şi în sfârşit şi în finală şi astfel a ajuns Campion mondial. Pentru toate aceste rezultate îl felicităm cu cea mai mare căldură, îi dorim multă sănătate şi îl aşteptăm cu noi succese spre bucuria mamei lui şi a nostră a tuturor. (Prof. Ionel Ilian)

Sportul, un limbaj comun care ne apropie” este titlul proiectului prin care 100 de copii din Deta şi din Bordany (Ungaria) au participat la o tabără de vară care s-a desfăşurat în cele două localităţi înfrăţite.

După ce au petrecut 7 zile la Bordany, în perioada 24 iunie – 1 iulie, au urmat 7 zile de tabără la Deta, între 8 şi 15 iulie. Tabăra de la Deta a debutat cu deschiderea oficială a noului teren de sport construit în parcul din oraş. La acest eveniment a participat şi deputatul colegiului 10, Gheorghe Ciobanu. „Stiu că acest teren de sport a fost realizat prin efortul excepţional al primarului Petru Roman. Nu este o noutate pentru mine faptul că domnul primar găseşte soluţii şi resurse acolo unde nimeni nu mai crede că se poate face ceva”, a declarat deputatul Gheorghe Ciobanu. Terenul a fost realizat din fonduri proprii ale Primăriei Deta la care s-au adăugat fonduri de la Consiliul Judeţean Timiş dar şi finanţări europene în cadrul proiectului transfrontalier cu Bordany. „Aceasta bază sportivă înseamnă pentru oraşul nostru mai mult decât un simplu teren de sport. Locuitorii din Deta, şi mă refer în primul rând la tineri şi la copii, au nevoie de un astfel de obiectiv. Eu consider că a investi în copiii noştri dragoste, înţelegere, timp de joacă, educaţie, alimentaţie sănătoasă este cel mai mare câştig pe termen lung şi de aceea consider că acest teren este o parte din această investiţie pentru viitor. Nici un efort nu este prea mare atunci când e vorba de viitorul nostru şi de cel al copiilor noştri”, a spus primarul Petru Roman. Proiectul „Sportul, un limbaj comun care ne apropie” a fost finanţat prin Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria – România 2007 -2013.

Peste 50 de tineri din colegiul 10, dintre care aproape jumătate din Deta, au participat în perioada 11 – 13 iunie la un turneu de fotbal organizat la Bucureşti şi la un program de familiarizare cu cele mai importante instituţii democratice din România.
Acţiunea organizată de Cabinetul Parlamentar Gheorghe Ciobanu a fost un adevărat succes, iar participanţii s-au declarat încântaţi de iniţiativa deputatului colegiului 10 Deta. La turneul de fotbal, organizat pe un teren sintetic din Complexul Lia Manoliu, au participat mai multe echipe reprezentând colegii din Bucureşti, Brăila, Arad şi Timiş. Echipa Timişului a fost selecţionată în urma unui turneu organizat la nivel local în urmă cu o lună. Turneul local a fost organizat la Ciacova şi s-a finalizat cu stabilirea selecţionatei colegiului 10, formată din tineri fotbalişti de la liceele din Deta, Gătaia, Ciacova şi Peciu Nou. Trei dintre tinerii fotbalişti din aceasta selecţionată, Darius Tatarici, Patrick Marta şi Ovidiu Semeniuc sunt din oraşul nostru.
Selecţionata colegiului 10 a făcut o figură frumoasă la turneul naţional de la Bucureşti, clasându-se pe locul 2 după ce a învins echipa Bucureştiului cu 1 – 0, pe cea Brăilei cu 4 – 2, fiind învinsă doar de echipa Aradului cu 2 – 0. Echipa colegiului 10 a avut de departe cea mai numeroasă şi cea mai frumoasă galerie din turneu. La finalul competiţiei observatorul permanent al turneului, Rica Răducanu, însoţit de invitatul special, Gică Popescu şi de cei 4 deputaţi organizatori, au înmânat medaliile şi diplomele câştigătorilor. În afara competiţiei, deputaţii români au disputat o partidă amicală cu o selecţionată a administraţiei din Azerbaijan, meciul încheindu-se cu victoria parlamentarilor români cu scorul de 4 – 2. Deputatul PDL al colegiului 10, Gheorghe Ciobanu a marcat două goluri şi a fost autorul unei superbe pase de gol. „Eu consider că avem nevoie şi de astfel de momente”, ne-a declarat deputatul colegiului 10, Gheorghe Ciobanu. „Actiunile de acest tip au darul să ne încarce bateriile şi copiii au prilejul să se distreze, să călătorească, dar şi să înveţe câte ceva. România are o problemă la capitolul atragerii tinerilor către terenurile de sport. Eurobarometru „Tineret în acţiune”, publicat recent, arată că doar 13 % dintre tinerii români sunt înscrişi într-un club sportiv, în timp ce în ţările Uniunii Europene acest procent este mult mai ridicat. Eu mă bucur că tinerii din colegiul 10 şi în special cei din Deta sunt dispuşi să participe la astfel de evenimente, iar numărul celor care ar fi dorit să fie astăzi alături de noi, la această acţiune de la Bucureşti este mult mai mare. Voi continua acest efort şi voi sprijini organizarea de astfel de evenimente deoarece tinerii au nevoie de ele”, ne-a mai declarat deputatul Gheorghe Ciobanu. În a doua zi a acţiunii desfăşurate la Bucureşti tinerii din colegiul 10 au vizitat Parlamentul României şi au învăţat cum funcţionează această instituţie de bază pentru orice democraţie. Din programul acţiunii nu au lipsit distracţia şi petrecerile, dar şi un concert al cunoscutului artist Tavi Colen.

Lucrările la baza sportivă de la Opatiţa au intrat în fază finală. Mai sunt câteva mici retuşuri de făcut şi baza va fi dată în folosinţă. Baza sportivă este compusă dintr-un teren de fotbal cu gazon, o pistă de atletism de 100 de metri, o pistă de sărituri în lungime, vestiare, o mică tribună şi gard împrejmuitor. Finanţarea acestei lucrări a fost asigurată din fonduri guvernamentale şi din fonduri proprii ale primăriei. Mai mult de jumătate din fonduri au fost asigurate de Guvern în baza Ordonanţei 7 din 2006. Lucrările au început în anul 2009, în luna mai, imediat după licitaţie. Obiectivul este acum în stadiul în care urmează să i se facă recepţia finală şi să fie dat în folosinţa cetăţenilor. Această bază sportivă va fi folosită de Clubul Sportiv Deta, pentru antrenamente dar şi de toţi locuitorii din Opatiţa şi din Deta, în baza unui regulament care urmează să fie supus aprobării Consiliului Local. Baza sportivă va fi administrată de Primăria Deta.

Echipa de handbal a Grupului Şcolar “Sfântul Nicolae” din Deta a obţinut medalia de argint la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar desfăşurată în luna martie la Timişoara. Competiţia desfăşurată la Liceul Sportiv Banatul s-a bucurat de un real succes, şi spre cinstea lor, fetele noastre au obţinut un rezultat care ne onorează. În finala turneului, echipa liceului din Deta a întâlnit Liceul Sportiv Banatul, însă după un meci palpitant, au fost nevoite să cedeze prima treaptă a podiumului în favoarea timișorencelor. Înainte de a ajunge în finală, handbalistele noastre au câştigat în faţa echipelor din Făget, Jimbolia şi Peciu Nou.

Îmbunătăţirea comunicării între tineri prin sport şi preluarea unor modele de bună practică în activităţile sportive sunt obiectivele unui proiect european de peste 100 mii de euro

Vineri, 18 martie, în sala de conferinţe din Deta a fost lansat proiectul “Sportul – un limbaj comun ce ne apropie”, ale cărui activităţi sunt finanţate de către Uniunea Europeană prin Programul de cooperare transfrontalieră HURO Cross-Border Co-operation Programul 2007-2013. Proiectul se întinde pe durata unui an şi vizează organizarea a două tabere sportive, câte una de fiecare parte a graniţei, cu o durată de 7 zile fiecare, la care vor participa 200 de elevi cu vârstă de maxim 15 ani. Mai mult decât atât, localităţile Deta şi Bordany vor beneficia de două activităţi sportive de masă, sub forma crosului, cu intenţia clară de a transfera modelul de bună practică, de la Bordany, la Deta. ”Proiectul va avea nişte rezultate vizibile. Vom organiza competiţii sportive între tineri, avem în plan modernizarea a două baze sportive şi vom realiza o pagină web care va fi folosită în comun de către cele două comunităţi, de la Deta, respectiv de la Bordany. Este un proiect important pentru localitatea noastră, primim 111.427 euro de la Uniunea Europeană, iar primăria Deta trebuie să contribuie doar cu 1.212 euro. Calculaţi rentabilitatea şi gândiţi-vă, în absenţa sprijinului european, când ar fi putut tinerii noştri să beneficieze de atâţia bani pentru activităţile sportive? Primăria procedează foarte bine atunci când sprijină proiectele europene, mai ales în cazul unor cofinanţări atât de mici” ne-a spus Ioan Iovan, coordonatorul proiectului „Sportul – un limbaj comun ce ne apropie”. “Atunci când sportul întâlneşte educaţia, îndrăznesc să spun că se naşte un instrument care formează cetăţeni mai buni. Pe lângă dezvoltarea fizică, tinerii care se implică în astfel de proiecte, îşi dezvoltă în egală măsură şi deprinderile sociale. Sportul, atunci când este coordonat de adulţi responsabili, învaţă tinerii ce înseamnă respectul faţă de ceilalţi, respectul faţă de reguli şi acceptarea disciplinei de grup. Sportul presupune integrare, implicare în viaţă şi în societate, de aceea serveşte ca element de promovare a cetăţeniei active şi stimulează tinerii să participe la viaţa comunităţii” a declarat primarul oraşului Deta, Petru Roman. La evenimentul de lansare al proiectului european au participat din partea maghiară primarul comunei Bordany, Tanács Gábor, secretarul comunei, dr. Kerekes Tibor, consilieri locali, reprezentanţi ai instituţiilor locale şi reprezentanţi ai societăţii civile. Partea româna, din Deta, a fost prezentă prin primarul Petru Roman, viceprimarul Gerhart Samantu, secretarul oraşului Deta, Coralia Sculean, şi la fel ca în cazul vecinilor nostri, prin consilieri locali şi reprezentanţi ai instituţii locale şi ai societăţii civile.

La sfârşitul lunii februarie, în sala de sport a oraşului nostru s-a desfăşurat Cupa la tenis de masă 2011. Meciurile au avut loc pe două categorii, începători şi avansaţi. 43 de persoane s-au întrecut la ambele categorii, 26 la începători şi 17 la avansaţi. Pe podiumul celor aflaţi la început de drum în tainele tenisului de masă, au urcat pe locul I, Marius Tatarici, pe locul II, Iosif Molnar, locul III fiind adjudecat lui Alexandru Dila. Cel mai tânăr jucător a fost Antonio Tănasă, în vârstă de 7 ani. Dintre jucătorii aproape profesionişti la tenis de masă, s-au remarcat Marian Pripas care a ocupat prima treaptă a podiumului, Adi Tănasă poziţionat pe locul II şi Toader Ciuclea, ocupantul locului III. Cel mai tânăr jucător la categoria avansaţi a fost Gabi Semeniuc. La ambele categorii, ocupanţii locului I au primit trofee, diplome şi câte un set de palete şi mingi de tenis de masă, iar ceilalţi câştigători au primit medalii şi diplome. Iuliana Komşa.

Competiţia organizată de deputatul Gheorghe Ciobanu s-a bucurat de un real succes

Ocupanta locului I, echipa de senioare „Viitorul Timişoara”

Turneul de handbal organizat de deputatul colegiului 10, Gheorghe Ciobanu, a stârnit adevărate pasiuni în sala de sport din Deta. Prima ediţie a turneului de handbal feminin organizat la Deta, s-a bucurat de succes, mai ales din partea tinerelor jucătoare din zonă. Au participat 6 echipe, din Deta, Timişoara, Gătaia, Peciu Nou şi Giulvăz. Echipele au fost împărţite în două grupe şi s-a jucat după sistemul “fiecare cu fiecare”. Primele clasate au jucat semifinalele, iar apoi câştigătoarele au disputat finala mare. Locurile 3-6 s-au stabilit în urma golaverajului. După o zi de meciuri intens disputate, clasamentul final a fost stabilit după un meci frumos între Viitorul Timişoara şi Speranţa Giulvăz. Timişorencele s-au impus fără prea mari probleme şi au câştigat prima ediţie a Turneului de la Deta. Locul doi le-a revenit fetelor din Giulvăz, iar ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de echipa Remember Deta. Pe locul 4 s-au clasat fetele de la Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar poziţia a 5 le-a revenit handbalistelor de la Grupul Şcolar Sfântul Nicolae din Deta. Ultima poziţie a clasamentului final a fost ocupată de Liceul Teoretic din Gătaia. Golgetera turneului a fost desemnată Laura Trausan, iar titlul de cel mai tehnic jucător i-a revenit Ornelei Cluci. Cea mai bună portăriţă a fost Cornelia Senciuc. Toate au fost recompensate cu câte o cupă şi o diplomă. De asemenea, primele trei echipe au primit cupe şi diplome şi câte o minge de handbal. La finalul turneului, handbalistele au primit din partea deputatului Gheorghe Ciobanu şi din partea primarului oraşului Deta, Petru Roman, câte o floare.
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support