Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul Nicolae, este părintele bun şi înţelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, este ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe, fiind slăvit indiferent de etnie, popor sau religie.

În tradiţia bogată a poporului sârb sărbătorirea hramului bisericii sau a sfântului protector al casei, al familiei, ori al unui ansamblu este un dar de la Dumnezeu, pe care sârbii au reuşit până astăzi să îl preţuiască ca pe cea mai mare comoară din lada cu zestre.

Din iubire, respect si credinţă în tradiţiile şi poporul pe care îl reprezintă, ansamblul de dansuri populare sârbeşti “Sveti Nikola” al oraşului nostru, şi-a sărbătorit protectorul ansamblului lor pe rit vechi în ajunul zilei Sfântului Nicolae, pe 18 decembrie, conform obiceiului sârbesc, prin tăierea colacului la biserica ortodoxă sârbă din Deta.
După oficierea vecerniei şi împărţirea bucatelor specifice acestei zile pregătite de către “naşi”: colac, colivă, plăcinta cu dovleac şi vin, alături de invitaţii lor, 5 ansambluri de dansuri populare, aceştia au format tradiţionalul “kolo” pe şoseaua din faţa bisericii cu sprijinul Poliţiei şi Jandarmeriei oraşului Deta, după care în splendoarea şi diversitatea costumelor populare au pornit prin cântece şi voie bună acompaniaţi de acordioniştii Ovidiu Ivancea şi Cristian Chelciov spre sala de Conferinţe a oraşului Deta unde s-a desfăşurat spectacolul închinat Marelui Sfânt Nicolae, un spectacol care a curpins ceea ce deţine oraşul Deta cel mai de preţ, multiculturalitate.

Astfel, oaspeţi de seamă ne-au păşit pragul, precum Ansamblul de dansuri populare sârbeşti “Mladost” Timişoara, Ansamblul de dansuri populare sârbeşti “Kruna” din Sânmartinul Sârbesc şi Ansamblul de dansuri populare ucrainiene “Moloda Nadia” din Soca, dar şi ansamblurile Casei de cultură Deta au acceptat invitaţia de a le fi alături colegilor lor: ansamblul de dansuri populare româneşti şi ansamblul de dansuri populare maghiare “Buza Virag”. A fost un prilej de bun augur şi pentru grupa mică a ansamblului gazdă de a împărtăşi munca cu publicul pentru prima dată, iar rezultatul lor a fost apreciat cu ropote de aplauze din partea spectatorilor.

Spectacolul s-a încheiat cu un cadou de suflet venit din partea domnului primar Petru Roman şi a Casei de cultură Deta pentru toţi cetăţenii oraşului, un grup de colindători format din interpreţi de muzică populară ai Banatului, PRO AMICIŢIA din Timişoara.

Cu sprijinul Uniunii Sârbilor, Primăriei Deta şi a Casei de cultură Deta toate aceste momente au reuşit să aducă bucurie şi spiritul sărbătorilor în sufletele publicului entuziast din sală. Prilejul de a îl sărbători pe Sfântul Nicolae a strâns la Deta 6 ansambluri folclorice, reprezentative pentru interculturalitatea Banatului, într-un eveniment scris din suflet pentru sufletele oraşului Deta. (Diana Tătăruşanu)

Crăciunul este o sărbătoare importantă pentru noi toţi: este sărbătoarea Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii si al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care dăruim si primim multă căldură sufletească. Acest lucru se remarcă si în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare.

Seara de ajun, 24 decembrie, seara colindelor, bradul împodobit cu globuri si lumini multicolore, venirea lui Moş Crăciun, naşterea Domnului Isus, trezeşte în fiecare dintre noi cele mai frumoase amintiri ale copilăriei, cele mai nobile sentimente, cele mai intense trăiri. Este seara în care trebuie să uităm de rutina zilnică, să devenim mai buni si să acordăm atenţie celor din jurul nostru, să facem pentru copiii noştri tot ceea ce ne stă în putinţă pentru ai bucura.

Nici anul acesta Primăria si Consiliul Local Deta împreună cu Casa de cultură orăşenească Deta nu s-au lăsat mai prejos fată de anii trecuţi, ba dimpotrivă au oferit ceva nou pentru locuitorii oraşului nostru. În seara de 24 decembrie, seara de ajun, începând cu orele 18.00 a fost organizată ,,Sărbătoarea Pomului de Crăciun,, în fata Muzeului oraşului Deta. Programul a început cu un superb foc de artificii admirat de toţi cei prezenţi dar si de cei care nu au participat la acest eveniment, jocurile de lumini multicolore, ploaia de stele, putând fi observat din orice colţ al oraşului.

Focul de artificii, bradul împodobit cu lumini care fascinează pe oricare privitor, prezenţa Moşului încărcat cu daruri, au pregătit atmosfera specifică pentru concertul de colinde susţinut de: Biserica ortodoxă română Opatiţa, Biserica ortodoxă sârbă, Biserica romano-catolică, Uniunea Bulgară, Biserica penticostală, Biserica „Casa Tatălui”. Fiecare membru al corurilor de colindători precum si toţi copiii prezenţi la acest eveniment ajuns deja o tradiţie pentru locuitorii din oraşul Deta, a primit câte o pungă cu dulciuri de la Moş Crăciun. (Ovidiu Ivancea)

La fel cum s-a întâmplat în ultimii ani, Moş Crăciun a venit şi în acest an pentru toţi copiii care frecventează instituţiile de învăţământ, Grădiniţa cu Program Prelungit din oraşul Deta. Fiecare preşcolar care merge la grădiniţă în Deta şi Opatiţa, a primit, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o pungă cu diverse cadouri dulci. Cadourile au intrat în posesia lui Moş Crăciun prin grija Primăriei şi Consiliului Local Deta, iar distribuţia către preşcolari a fost organizată de fiecare instituţie de învătământ, în ultimile zile înainte de vacanţa de iarnă. De pungile de cadouri au beneficiat antepreşcolarii de la Creşă şi preşcolarii de la Gradiniţa P.P., P.N. Deta şi Grădiniţa P.N. Opatiţa. Costurile legate de această acţiune au fost suportate din bugetul local al oraşului Deta. (Director, MARIANA VERTOPAN)

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne o pagină sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid. Marea Unire este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

În oraşul nostru, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită aşa cum se cuvine. Cu acest prilej, miercuri 30.11.2011, începând cu orele 12.00, în sala festivă a Grupului Şcolar „Sfântul Nicolae” a fost organizat un spectacol în care au evoluat copii talentaţi ai oraşului nostru.

Am putut urmări corul şcolii care a interpretat mai multe piese corale, în deschidere fiind Imnul National „Deşteaptă-te Române”. Tabloul unirii de la Alba Iulia, precum şi restul semnificaţiilor istorice, a fost realizat de patru tineri minunaţi. Într-o atmosferă de sărbătoare, am putut asculta si urmări cântece populare, piese folk, dansuri sportive şi de societate, precum şi formaţia de dansuri populare sârbeşti a Casei de cultură orăşeneşti Deta. Joi 01.12.2011 aniversarea Zilei Naţionale a României, a fost organizată de Primăria oraşului Deta şi Casa de cultură orăşenească Deta, la monumentul eroilor din Piaţa Pompierilor.
Deschiderea manifestărilor a fost realizată de primarul Petru Roman, fiind urmată de tedeumul oficiat de protopopul Biserici Ortodoxe Române. Evenimentul a continuat cu o scurtă evocare în care a fost zugrăvită importanta zilei de 1 Decembrie, realizată si expusă de domnişoara Diana Tătăruşanu, după care au fost depuse coroane în cinstea eroilor căzuţi în lupte pentru apărarea patriei, de principalele instituţii si partide politice: Primăria oraşului Deta, Biserica ortodoxă română, Asociaţia veteranilor de război, Poliţia oraşului Deta, Poliţia de frontieră a oraşului Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Secţia de Jandarmi Deta, Grupul Şcolar,,Sf.Nicolae,, Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Democrat, Partidul National Liberal, Partidul Conservator, UDMR, Partidul România Mare, UNPR, Uniunea Bulgara, Uniunea Sârbilor, Forumul German, şi consilierul independent Ioţcov Lucian. (Ovidiu Ivancea)

Doi tineri originari din Deta, d-nii Lăschescu Adrian şi Lauer Franz care sunt stabiliţi în Germania, au venit în vizită în oraşul Deta şi au dăruit celor 25 de copii ai Centrului educaţional Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş pungi cu dulciuri şi jucării de Sfântul Nicolae. Nu au uitat de unde au plecat şi au făcut un gest frumos care i-a bucurat foarte mult pe cei mici.

Emoții şi așteptare. Copiii din întreaga lume așteaptă să vină seara de 5 pe 6 decembrie. Micuții își pun cizmulițele, frumos lustruite, în geam. Se vor întreba, în sinea lor, dacă au fost cuminți. Știu că, dacă au fost ascultători, târziu în noapte, atunci când vor visa frumos, Moș Nicolae va veni la ei și le va lăsa în ghetuțe ori cizmulițe dulciuri și alte daruri. Mai știu că dacă au făcut vreo boroboață, au fost leneși ori neascultători vor primi o nuielușă. Câți dintre noi nu am trăit aceste clipe de așteptare, de bucurie la vederea darurilor din ghetuțe? În dimineața de Sf. Nicolae, copiii aleargă la ferestre să vadă ce cadouri au primit. E un obicei vechi, nu numai la români, de a face cadouri în această zi. Spre deosebire de Moș Craciun, Moș Nicolae nu se arată niciodată. Povestea darurilor împărțite pe furiș în această noapte datează de mulți, mulți ani.

Legende cu Moș Nicolae
Se spune ca însuși Sfântul Nicolae a ajutat trei sărmane fete din orașul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era sărăcăcioasă. Tatăl acestora avea de gând să-și vândă fetele, iar plânsetele și rugămințile fiicelor sale nu l-au înduplecat sub nici o formă. Sfântul Nicolae a aflat despre această nenorocire ce se petrecea nu departe de locuința sa. Noaptea, a venit pe furiș și a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite la scurt timp după această întâmplare. Anul următor povestea s-a repetat, iar fata cea mijlocie s-a măritat și ea. În al treile an, a procedat identic și mezina a reușit să se așeze la casa ei.

Moș Nicolae în tradiția populară
În popor se spune ca iarna începe la Sf. Nicolae. Moș Nicolae este bătrân și are barba albă, iar dacă în această zi Moșul iși scutură barba, va ninge. De Sf. Nicolae ziua începe să se mărească, iar țăranii din sate pun crenguțe de pomii fructiferi într-un vas cu apă pentru a înflori de Anul Nou, prilej cu care se prognozează rodul livezilor pentru anul viitor.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support