Mesajul Protopopului Pr. Ioan Prisăcean, Biserica Ortodoxă Română       

,,Iar pruncul creştea şi se întărea cu duhul,umplându-se de
Înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste el.”
(Luca 2,40)

Veniţi  să ne bucurăm şi să cântăm Domnului, căci iată, astăzi Fiul lui Dumnezeu se naşte din Fecioara Maria şi Fiu al omului se face. Fiul Tatălui cel veşnic  devine fiu al Mariei, se întrupează, luând chip de om. De aceea în jurul ieslei din Betleem vedem pe Fecioara Maică, pe dreptul Iosif, cetele îngerilor, păstorii şi magii, preamărind marea taină a întrupării lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Căci pentru noi şi pentru a noastră mântuire, Fiul lui Dumnezeu ,,s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om”. El este Dumnezeu – om, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, unind într-o singură Persoană firea dumnezeiască cu firea omenească. El s-a făcut ,,om asemenea nouă, afară de păcat” (Evrei 4,15). De aceea a primit să se nască, să ia chip de prunc, care creşte cu anii, ca la vârsta propovăduirii să-şi împlinească misiunea pentru care a venit în lume. Într-adevăr, Sfântul  Evanghelist Luca ne spune despre Iisus că ,,pruncul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El”. Iar mai târziu, ne arată că ,,Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni”(Luca 2,40,52). Ca apoi  să se descopere mai deplin ca Dumnezeu – Om ,care lucra cu putere de Sus, căci în El, prin El, prin cuvintele şi acţiunile Lui, lucra Dumnezeu însuşi. Astfel , în firea Lui omenească, din pruncie până la vârsta bărbăţiei s-a arătat dumnezeirea Lui cea veşnică şi nemărginită. Căci ,,Cuvântul trup s-a făcut şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui ,slavă ca a unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”(Ioan 1,14). Firea omenească a lui Iisus s-a îndumnezeit începând din momentul zămislirii, căci Fiul lui Dumnezeu a luat chip de om. Această îndumnezeire a firii omeneşti s-a desăvârşit la învierea şi înălţarea la cer a Domnului întru mărirea Tatălui. Dacă Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului, a primit să ia asupra Sa ca om legea creşterii, prin aceasta El a întărit şi a sfinţit această lege şi ne cheamă să păşim pe urmele Lui, să creştem în El şi să respectăm legea dezvoltării în viaţa omenească. Prin Taina Sfântului Botez  suntem cu toţii ,,fiii lui Dumnezeu” după har. Iisus Hristos este sălăşluit în noi şi ne cheamă la desăvârşire.

Iisus Hristos se pune pe Sine drept ţintă şi model, ca privind la viaţa Lui cea sfântă să-i urmăm Lui, să întipărim în fiinţa noastră chipul sfinţeniei Lui şi să tindem să ne înălţăm până la statura desăvârşirii Lui. Harul lui Iisus Hristos devine roditor în viaţa noastră numai dacă ne străduim să facem voia Domnului în toate zilele noastre. Această creştere în Hristos nu este uşoară. Ea cere luptă necontenită. De ce? Pentru că în noi se luptă mereu binele  şi răul, virtutea şi păcatul, adevărul şi minciuna, dragostea şi ura, smerenia şi mândria, bunătatea şi răutatea. Având în faţă ţinta veşniciei, a desăvârşirii divine, care este Hristos, să împlinim îndemnul Sfântului Apostol Petru: ,Creşteţi întru harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos” (II Petru 3,18), ca astfel să ne îmbrăcăm sufletul şi viaţa în Hristos şi Hristos să crească în noi în aşa fel încât în toate simţămintele, vorbele şi faptele noastre să se simtă lucrarea Duhului lui Hristos, lucrarea credinţei, dragostei, bunătăţii, nădejdii, întrajutorării și smereniei. Căci prin luptă necontenită, sprijinită pe harul lui Hristos şi pe voinţa noastră cea bună, să biruim ispitele ce ne trag spre păcat şi să întărim în noi, în purtarea noastră tot ce este bun, frumos şi mântuitor.

A trecut postul Crăciunului, care închipuie perioada dinainte de Hristos, când se aştepta venirea lui Mesia, venirea unui Mântuitor. Acum ne plecăm cu inimi pline de bucurie în faţa ieslei din Betleem, unde ,,s-a născut Hristos-Mesia chip luminos” cum spun colindele din bătrâni. E mult de atunci. Au trecut mai mult de două mii de ani. Şi totuşi icoana Naşterii Domnului e mereu vie în sufletul nostru, în viaţa noastră. De ce? Pentru că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este veşnic viu. El vine şi astăzi să se sălăşluiască nu într-o iesle ca odinioară, ci în noi, în fiinţa noastră, să ne umple de nevinovăţia Lui, de puritatea Lui cea dumnezeiască, să ne lumineze sufletul, să ne încălzească inima şi să ne ajute să creştem tot mai mult în dragoste de El, de Biserica Lui cea sfântă, de tot ce este bun, ziditor şi înălţător. Crăciunul este o chemare la curăţia sufletului şi a vieţii noastre în Iisus Hristos. Să-l primim pe Hristos în ieslea inimii noastre, să ne curăţim de tot ce este rău ,de tot păcatul, să ne împăcăm cu toţi semenii şi astfel  să ne rugăm Domnului ca să  fie cu noi în toate zilele  vieţii noastre şi să ne călăuzească paşii pe calea creşterii în virtute, ca să cunoaştem şi să se vadă din faptele noastre că Hristos s-a sălăşluit întru noi. Urându-vă să sărbătoriţi în pace şi bucurie Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, Bobotezei şi Anul Nou, rog pe Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, fericire, spor în toate şi mântuire.

Mesajul Preotului Paroh Lokodi Attila, Biserica Romano-Catolică
A nép, amely sötétségben jár, nagy fényességet lát. Akik a halál árnyékának országában laknak, azoknak nagy világosság támad. Nagy ujjongással töltöd el őket, kitörő örömet adsz nekik.” (Iz 9, 1-2)
Ezen gondolatok jegyében kívánok mindenkinek kegyelemteljes Karácsonyt és Boldog Újévet!
Poporul, care a umblat în întuneric, a văzut o mare lumină. Peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii, a strălucit o lumină. Tu ai făcut să-i crească bucuria.” (Isaia 9,1-2)
Prin aceste gânduri doresc tuturor Crăciun plin de har şi An Nou Fericit!
Das Volk, das im Dunkel lebt, schaut ein großes Licht; über denen, die im Land der Finsternis wohnen, erstrahlt ein Licht. Du machst laut den Jubel, groß die Freude.” (Izaja 9,1-2)
Mit diesen Gedanken wünsche ich Ihnen gesegnete Weinachten und ein Gutes Neues Jahr.
Na sate verni Zéla sas moglu milusti palni Koladni praznici i idna srécna no va Gudina!
Mesaj din partea Preotului Paroh Liubodrag Boghicevici, Biserica Ortodoxă Sârbă
An de an, Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de bucurie duhovnicească, pentru că ea este împlinirea făgăduinţelor şi nădejdilor pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor. Vă îndemn să întâmpinăm această mare bucurie cu smerenie, bunătate şi milostivenie! Fie ca marea sărbătoare a Crăciunului să ne aducă binecuvântare, sănătate, linişte şi multă dragoste!
Hristos s-a născut!
Crăciun fericit!
La mulţi ani!
Mesaj din partea Pastorului Ghiţă Sporea, Biserica Baptistă Beraca
Crăciunul care nu trebuie uitat!
În vremuri ca acestea, tulburi și pline de incertitudine, numai farmecul și frumusețea Crăciunului ne mai poate ajuta să mergem înainte. Ne dorim din tot sufletul să trecem peste încercările și greutățile vieții și să ne bucurăm încă o dată de Nașterea lui Emanuel (Dumnezeu este cu noi). La acest popas binecuvântat, e bine pentru sufletul nostru să ne aducem aminte de scopul venirii sale în lume. În Evanghelia după Luca cap 19:10 citim spusele sale: „pentru că Fiul Omului a venit să caute și să Mântuiască ce era pierdut”. Să ne amintim că venirea Sa în lume ar trebui să cauzeze bucurie și încantare, pace și cântare, venerație și uimire, închinare și laudă. Întrebarea mea onestă este dacă noi, oamenii, înțelegem îndeajuns de bine misiunea lui și apreciem sacrificiul său. Apostolul Pavel scrie în Epistola către Filipeni cap 2:7: „s-a dezbrăcat pe sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor.” Avem un subiect vast de contemplare: Isus Hristos cel născut în Betleem. Acesta este Regele nostru. Un Crăciun fericit tuturor și La Mulți Ani vă dorim noi, Baptiștii din Deta!  
Mesajul Directorului Centrului Cultural Deta, Ovidiu Ivancea

Sărbătoarea Crăciunului și a Anului Nou să vă aducă tot ce este mai bun, multă sănătate, fericire, prosperitate și împlinirea tuturor dorințelor!

Duminică 24.12.2017, începând cu orele 17.00, vă aşteptăm la Sărbătoare
Pomului de Crăciun, care va avea loc în faţa Muzeului oraşului Deta.
Moş Crăciun va fi acolo!

Ziua Naţională a României a fost marcată la Deta printr-o ceremonie emoționantă la Monumentul Eroilor din faţa Muzeului oraşului. În deschidere, primarul Petru Roman a punctat importanţa datei de 1 Decembrie, iar Tedeumul şi slujba de pomenire a eroilor căzuţi în lupta pentru apărarea patriei au fost oficiate de către protopopul Ion Prisăcean şi preotul paroh Ciprian Blagoe. Așa cum ne-a obișnuit în fiecare an, Diana Tătăruşanu a făcut o evocare în cadrul căreia a prezentat în ordine cronologică momentele istorice legate de Ziua Națională. Corul Mixt al Centrului Cultural Deta, sub îndrumarea profesorului Dan Oroșan, a intonat Imnul Naţional al României „Deşteaptă-te române” şi „Imnul eroilor” .
În memoria eroilor au fost depuse coroane şi jerbe de flori de către: Primăria Deta, Asociaţia veteranilor de război, Poliţia oraşului Deta, Poliţia de frontieră Deta, Unitatea de jandarmi Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Spitalul orăşenesc Deta, Liceul Tehnologic Sf. Nicolae, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat, ALDE, Forumul German, consilierul independet Ioțcov Lucian, Asociația Seniorilor Deta, Asociația pensionarilor MAI, Uniunea Bulgarilor din Banat filiala Deta, Uniunea Sârbilor Deta, UDMR Deta şi a Partidului Noua Dreaptă. (Ovidiu Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)

  • ZIUA NAŢIONALA A ROMÂNIEI
1 Decembrie, ora 11:00, la Monumentul Eroilor din faţa Muzeului oraşului Deta
  • SEARA DE TEATRU „AEROPORT”
7 decembrie, ora 19.00, la Centrul Cultural Deta, spectacol prezentat de Teatrul Naţional din Timişoara
  • SPECTACOL cu ocazia Crăciunului pentru etnicii maghiari
9 decembrie, ora 18:00, la Centrul Cultural Deta
  • CONCERT DE COLINDE
15 decembrie, ora 18:00, la Centrul Cultural Deta
  • SPECTACOL ANIVERSAR al Ansamblului de dansuri populare sârbeşti Sveti Nikola
17 decembrie, ora 18:00, la Centrul cultural Deta
  • SĂRBĂTOAREA POMULUI DE CRĂCIUN
24 decembrie, ora 17:00, la bradul împodobit din faţa Muzeului oraşului Deta
  • SPECTACOL cu ocazia Sărbătorilor de iarnă organizat de Forumul German
26 decembrie, ora 16:00, la Centrul Cultural Deta
Vă invităm să participaţi la toate evenimentele, accesul este gratuit.

La începutul lunii noiembrie, Centrul Cultural Deta a fost gazda festivalului-concurs „CÂNTEC, JOC ȘI GRAI STRĂBUN” ajuns la cea de-a zecea ediție, faza regională și organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Timiș, coordonator fiind doamna profesor Letiția Morariu, director al Liceului Tehnologic Sf.Nicolae din Deta. În cadrul festivalului s-au prezentat ansambluri și formații de dansuri populare din opt localități: Voiteni, Gătaia, Giulvăz, Breștea, Livezile, Giera și Liebling. Orașul Deta a participat cu Ansamblurile de dansuri populare românești, sârbești, maghiare și germane, formate din copii și elevi. Toți participanții au încercat să scoată în evidență ce au avut mai bun, mai frumos și mai reprezentativ, în urma jurizării, calificându-se pentru faza județeană, Ansamblul de dansuri populare maghiare din Deta care a obținut locul I, Ansamblurile de dansuri populare românești și sârbești tot din Deta care s-au clasat pe locul al II-lea și Ansamblul de dansuri populare românești din Gataia care a ocupat locul al III-lea. Felicit toate ansamblurile pentru prestațiile avute, iar câștigătorilor le urez succes la faza județeană. (Ovidiu Ivancea, director al Centrului Cultural Deta)


An de an, Festival gastronomic internațional de la Opatița este așteptat cu interes de către public, amploarea sa fiind confirmată de numărul tot mai mare al echipelor participante. Ediția din acest an s-a desfăsurat pe data de 15 octombrie, pe platoul Casei Naționale din Opatița și a reunit la start douăzeci de echipe, din localitate, din orașul Deta și din Serbia. Spre deliciul gurmanzilor, bucătarii amatori s-au întrecut în prepararea gulașului cu cartofi și varză, a papricașului, a tocănițelor de diferite feluri, a sarmalelor, a sosului vânătoresc, a ciorbei de pește și a burtei de vită cu fasole verde. Mirosul îmbietor al ceaunelor încinse a adunat mulți locuitori ai satului Opatița dornici să guște din bucatele preparate. Juriul a avut cea mai grea misiune, aceea de a departaja între felurile de mâncare, însă datorită faptului că au avut în fată doar preparate excepționale, s-a ajuns la concluzia că se va acorda locul întâi fiecărei echipe participante. Petru Roman, primarul orașului și inițiator al festivalului, a înmânat câte o cupă și o diplomă fiecărei echipe de bucătari și i-a felicitat pentru prestația deosebită. Pe tot parcursul zilei, atât bucătarii cât și publicul s-au delectat cu spectacolul oferit de Centrul Cultural al orașului Deta, spectacol în care au evoluat Ansamblurile de dansuri populare românești și sârbești care au prezentat suite de dansuri populare din zona Banatului. Buna dispoziție a fost întreținută de Orchestra de muzică populară a Centrului Cultural Deta, avându-i ca interpreți vocali pe Marius Preda, Raul Constantinescu și Aura de la Timișoara. (Ovidiu Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)


În fiecare an, românii din localitatea Glogoni – Serbia își serbează ziua cu mare fast. Așa cum a obișnuit publicul și invitații, Asociația Culturală Veselia, organizatoarea festivalului „Zilele românilor din Glogoni”, a pregătit un cadru de sărbătoare, frumos amenajat, unde gospodinele s-au întrecut în a expune dulciuri tradițional românești pregătite cu multă măiestrie și oferite spre a fi admirate și gustate. Atmosfera unică, românească, a fost întregită de pereții sălii care a găzduit evenimentul, aceștia fiind decorați cu ștergare și marame confecționate manual, toate având o mare valoare artistică.

Prezent pentru a treia oară la festival, Centrul Cultural al orașului Deta s-a prezentat cu Ansamblul de dansuri populare românești-seniori și cu o parte din Orchestra de muzică populară, avându-l ca interpret vocal pe domnul Ianoș Gheorghe. Orașul Deta a avut onoarea să deschidă programul artistic al festivalului cu Ansamblul de dansuri care a încântat publicul cu două suite din câmpia banatică și un dans de fete, coregrafia fiind realizată de instructorul coregraf Voicu Cătălin. După o suită de orchestră, cunoscutul interpret vocal Ianoș Gheorghe i-a bucurat pe iubitorii de folclor cu mai multe cântece reprezentative pentru Banat. A fost o zi frumoasă, o zi în care numele orașului Deta a fost pe buzele tuturor celor prezenți datorită prestației artistice avute în cadrul festivalului. (Ovidiu Ivancea, directorul Centrului Cultural Deta)


Ziua de duminică, 10 septembrie, cea care a marcat hramul bisericii ortodoxe sârbe din Deta va rămâne înscrisă în istoria spiritualitatăţii comunităţii sârbe şi a oraşului Deta, aceasta fiind data la care a avut loc sfinţirea mică a noii biserici ortodoxe sârbe în oraş, mai exact capela din subsolul bisericii.
Evenimentul a început încă de dimineaţă, la ora 10:00, când a avut loc sfinţirea încăperii din subsol, cea care va constitui locul de rugăciune şi de oficiere a sfintelor liturghii, până la terminarea lucrărilor în biserică. Sfinţirea a fost urmată de oficierea sfintei liturghii de către preotul protopop Bransilav Stankovici, egzarhul episcopiei ortodoxe sârbe din Timişoara – Iustin Stoiković şi preotul paroh al bisericii ortodoxe sârbe Deta – Ljubodrag Boghicevici.
La ora 17:00 a avut loc tradiţionala sfinţire a colacului, în acest naşii rugii fiind familia Rotaru, şi a fost predat colacul, precum cere tradiţia, următorilor doritori şi anume familiei Ene. Nelipsiţi de la rugă au fost bineînţeles membrii ansamblului Sveti Nikola din Deta, care au întins cunoscutul „malo kolo” imediat după sfinţirea coalcului, alături de orchestra de tamburaşi „Stari Znanci” din Velika Greda, comuna Plandişte, Serbia. A urmat o altă horă în faţa bisericii după care în fruntea orhcestrei de tamburaşi, ansamblul Sveti Nikola împreună cu toţi participanţii la eveniment s-au îndreptat în parada portului popular spre sala multifuncţională a oraşului nostru unde a avut loc un spectacol folcloric oferit de grupele de dansatori şi instrumentiştii Goicov Dalibor – orgă şi Deian Giurgev – acordeon ale Ansamblului Sveti Nikola Deta. Ziua nu s-a încheiat fără cunsocutul bal al rugii sârbeşti alături de orchestra de tamburasi „Stari Znanci” oferită de Primăria Oraşului Deta. La eveniment au participat Ognjan Cîrstici – preşedintele Uniunii Sârbilor în România şi Petru Roman – primarul Oraşului Deta. (Diana Tătărușanu)

Tradiţiile şi obiceiurile care stau la baza identităţii poporului sârb sunt definitorii pentru cetăţenii de etnie sârbă din oraşul Deta, dar, în acelaşi timp acestea întregesc mutliculturalitatea oraşului nostru. Existenţa noii biserici ortodoxe sârbe în oraşul Deta a fost mult aşteptată de-a lungul anilor şi este un fapt împlinit astăzi datorită dorinţei comunității sârbe de a avea un simbol spiritual şi identitar, dar mai ales datorită susținerii financiare a de Primăriei şi Consiliului Local Deta, încă de la începerea construcţiilor.

Competiție gastronomică internațională ajunsă deja la cea de-a zecea ediție, de la an la an, „Ceaunul și gratarul” dobândește o amploare tot mai mare. În această toamnă au fost prezente douăzeci și opt de echipe la start, atât din orașul nostru cât și din Serbia și Ungaria. Organizat în grădina de vară a Restaurantului „Parc”, echipele participante și-au dovedit abilitățile prin realizarea unui regal culinar cu mâncăruri delicioase: gulașul de toate felurile, varză cu carne la ceaun, ciorbă de fasole, iahnie de fasole cu ciolan, pește la grătar, ciorbă de pește, tocăniță de vită, sos vânătoresc sau miel la proțap.
Atmosfera a fost întregită de Ansamblurile de dansuri populare românești, sârbești, maghiare și germane a Centrului Cultural al orașului Deta alături de Orchestra de muzică populară a Centrului Cultural Deta, împreună cu interpreții vocali Roxana Miculescu, Raul Constantinescu și Ianos Gheorghe.

Partea cea mai grea i-a revenit echipei de jurizare în fruntea căreia s-a aflat viceprimarul orașului Deta, Adina Mateescu, atunci când a fost pusă în situația de a hotărî câștigătorii. În cele din urmă, situația dificilă a fost rezolvată în mod favorabil, eforturile echipelor de bucătari și mâncărurile deosebite pregătite la Deta fiind prețuite și punctate în egală măsură. Primarul orașului Deta, Petru Roman, inițiator al acestui festival a oferit tuturor echipelor câte o diplomă cu locul I, o cupă și o sticlă de vin. (Ovidiu Ivancea – director Centrul Cultural al orașului Deta)

În data de 13 septembrie, Stația de Pompieri Deta a organizat un ceremonial militar-religios dedicat Zilei pompierilor din România. La eveniment au fost invitate serviciile voluntare pentru situații de urgență din raionul de intervenție al subunității, reprezentați ai administrațiilor publice locale și șefi de instituții din orașul Deta. Festivitatea a debutat la ora 10.30 cu marșul a trei plutoane de pompieri militari de la sediul subunității până în parcul Anton Kratzer. A urmat primirea invitaților și intonarea imnului național al României. Seviciul religios a fost oficiat de preoții bisericii ortodoxe din Deta, Ion PRISĂCEANU și Ciprian BLAGOE. În continuarea festivității s-au adresat celor prezenți, Petru ROMAN – primarul orașului Deta, Letiția-Ana MORARIU – director al Liceului Tehnologic din Deta și Cms. Șef Cristian GHERVAN din partea poliției orașului Deta. La încheierea evenimentului s-au prezentat două exerciții specifice, unul de descarcerare și acordare a primului ajutor medical unei victime ca urmare a unui accident rutier și unul de stingere a unui incendiu izbucnit la un autoturism.

Pentru pompierii militari, data de 13 septembrie are o deosebită însemnătate. Este ziua când aniversăm, an de an, memorabila bătălie din Dealu Spirii, când pompierii capitalei conduși de Cpt. PAVEL Zăgănescu au reafirmat năzuința de libertate socială, independență și unitate. Astfel, în fiecare an, la 13 septembrie cinstim memoria, curajul și devotamentul înaintașilor care și-au dat viața în celebra bătălie de lângă București. Vă mulțumim tuturor participanților la acest eveniment pentru susținerea și încrederea pe care ne-o arătați și pentru că sunteți alături de noi. (Comandantul Stației de Pompieri Deta Mr. HERIȘANU Ioniță)
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support