Începând cu anul 2008 în oraşul Deta a început un proiect sportiv cu elevii claselor V-VIII şi VIII-XII aceştia fiind îndrumaţi spre practicarea artelor marţiale de contact. Acest proiect a început cu sprijinul Primăriei oraşului Deta.

Activitatea de pregătire în arte marţiale de contact ramura Kickbox este condusă de instructorul sportiv Pantis Dănuţ, având ca loc de desfăşurare sala de sport a oraşului. După antrenamente asidue şi sacrificii personale din partea sportivilor, dar nu şi în ultimul rând a instructorului care i-a îndrumat au apărut şi rezultatele. Astfel în cadrul celei de-a III-a ediţii a competiţeiei sportive „Cupa Tamashyi”, competiţie care a avut loc la Timişoara, la sala Constantin Jude, o competiţie deschisă sportivilor de la orice stil de arte marţiale din care amintim kickbox, karate, taekwondo, kempo, box, judo au fost remarcaţi următorii sportivi: Roman Constantin (locul I), Brumar Ionuţ (locul II), Papp Bogdan (locul II), Darabanţ Remus (locul I), Barbos Gavril-Petre (locul II). Sportivii din Deta au obţinut rezultate remarcabile, având în vedere că au fost puşi în faţa unor încercări deosebite. Trebuie să remarcăm şi faptul că tinerii sportivi s-au aflat la început şi ştim cu toţii că meciul cu cea mai mare încărcătură emoţională este meciul de debut. Pe această cale îi felicităm pentru rezultatele obţinute şi le urăm mult succes şi cât mai multe asemenea rezultate bune în continuare.

HUSZTIK DORIN MIHAI şi MARC SORINA GABRIELA, căsătoriţi la data de 13 august 2011.
SÂRBU CRISTIAN DUMITRU şi FERENCZI AMALIA ILONKA, căsătoriţi la data de 13 august 2011.
CHAR CONSTANTIN MARINEL şi HEREDEA ADELINA FLORENTINA, căsătoriţi la data de 13 august 2011.
DESCHU MIHAI ADI şi DĂNESCU SANELA, căsătoriţi la data de 13 august 2011.
ANTILA LOGA FLAVIUS şi PANŢÎRU ALINA MARIA, căsătoriţi la data de 19 august 2011.
TĂUŢAN VIOREL ADRIAN şi JUFA LOREDANA, căsătoriţi la data de 20 august 2011.
PARASCHIV CRISTIAN ION şi MARGAN MIRABELA FELICIA căsătoriţi la data de 25 august 2011.
ŞEIN PALI şi ŞAIN FLOARE, căsătoriţi la data de 31 august 2011.
LEONTE ION şi ŞTEF CLAUDIA MARIANA, căsătoriţi la data de 14 septembrie 2011.
COSTIN CRISTIAN-GABRIEL şi ANTAL ANDREEA ELISABETA, căsătoriţi la data de 14 septembrie 2011.
COCORA DANIEL şi ROŞU DIANA-DORIANA, căsătoriţi la data de 17 septembrie 2011.

EGRI EMERIC, 62 de ani, decedat la data de 13 august 2011.
KOHER MIHAI, 71 de ani, decedat la data de 27 august 2011.
BRAICU IANCU MIRCEA, 81 de ani, decedat la data de 7 septembrie 2011.
SZEKERES SOFIA, 76 de ani, decedată la data de 7 septembrie 2011.
POCOL IOAN, 76 de ani, decedat la data de 13 septembrie 2011.
ZAMBORI PAVEL, 74 de ani, decedat la data de 15 septembrie 2011.

Consiliul Local al Oraşului Deta scoate la licitaţie în vederea închirierii magazia de cereale „LAUER” din satul Opatiţa şi construcţia metalică din incinta Pieţei agroalimentare din strada Revoluţiei. Licitaţia va avea loc în data de 26.09.2011, orele 1000 la sediul Primăriei Oraşului Deta. În caz de neadjudecare licitaţia se va repeta la interval de 10 zile. Informaţii suplimentare şi caietul de sarcini se pot obţine la Biroul Urbanism al Primăriei Oraşului Deta.
Teren de sport functional

Incepand cu data de 1 septembrie a.c. terenul de sport din parcul orasului a devenit functional atat pentru jocuri colective cat si pentru jocuri individuale.
Program de functionare:
     -jocuri colective       – luni, miercuri, joi              – intre orele 12 – 20 
                                – sambata, duminica – intre orele 9 – 20
                 tarif de inchiriere 40 lei/ora
 
     -jocuri individuale    -marti si vineri      – intre orele 12 – 20
                 tarif de inchiriere 20 lei/ora
Persoana de contact: Duimovics Marius, telef. 0733833029                         
               

După un debut ceva mai dificil, din cauza condiţiilor meteo, Zilele Oraşului din acest an s-au bucurat de o participare bună din partea locuitorilor oraşului, şi nu numai, pentru că la manifestările organizate în perioada 29 -31 iulie au participat şi mulţi invitaţi şi spectatori din comunele apropiate de Deta, dar şi din localităţile înfrăţite cu oraşul nostru.

Programul variat, care s-a dovedit a fi pe gustul tuturor, a fost secretul acestui adevărat succes. Tineri sau bătrâni, amatori de folclor sau de muzică modernă, toţi au avut momentul lor în timpul celor trei zile de sărbătoare. Manifestările au debutat vineri 29 iulie cu un concert al orchestrei Pro-Amiciţia, dirijată de profesorul Adrian Scorobete. Din cauza vremii ploioase parada portului popular programată în deschiderea sărbătorii a fost anulată. Spectacolul de folclor a fost deschis de Ansamblul de dansuri populare al Casei de Cultură a Oraşului Deta, iar apoi pe scena din parcul oraşului au urcat Ansamblul de dansuri bulgăreşti „VINCE”(Coroniţa) din Deta, Ansamblul de dansuri sârbeşti „SVETI NIKOLA” din Deta, Ansamblul de dansuri maghiare „BA ZAVIRAG” din Deta şi Ansamblul de dansuri nemţeşti „Cavaleria traditiilor” din comuna Becicherecu Mic, iar la final Ansamblul de dansuri populare al Casei de Cultură a Oraşului Deta a prezentat o serie de dansuri ţigăneşti extrem de gustate de spectatorii care au înfruntat ploaia din prima zi. Seara s-a încheiat cu formaţia şi solistul Lucian Drăgan, care au încălzit atmosfera cu un spectacol de excepţie.

A doua zi a fost deschisă de Ansamblul folcloric „LAZA NANCICI” din Vrsac – Serbia, după care pe scenă a urcat trupa VMC, urmată de cei de la Daggu Project FT KLEO. Cel mai important moment al zilei a fost însă recitalul de zile mari al celor de la Direcţia 5. Tinerii care au gustat din plin concertul celebrei trupe s-au mutat apoi la balul la care a cântat formaţia Pink. Ultima zi a sărbătorii oraşului a fost deschisă de o manifestare sportivă foarte apreciată de tineri. Sub genericul „cros la Deta” peste o sută de locuitori din Deta şi Bordany s-au întrecut pe străzile oraşului. Ansamblul folcloric „BRANKO RADICEVICI” din Ulma – Vrsac a deschis seara de spectacole, iar cei de la Kraft – Cover Project au pregătit momentul cel mai aşteptat, concertul timişorenilor de la Cargo. Muzica rock a fost întrecută doar de superbul foc de artificii din finalul manifestărilor.

Putem spune că Zilele oraşului Deta din acest an au fost o reuşită din punct de vedere organizatoric. Cele trei zile au fost pe placul locuitorilor din Deta şi de aceea Primăria va face eforturi pentru a menţine acest nivel ridicat şi în anii care vin.

O echipă pentru fotbalul din oraşul nostru

Fotbalul este un sport de echipă. Este poate cel mai bun exemplu pentru noi toţi, atunci când trebuie să strângem rândurile şi să fim solidari. Degeaba avem un vârf de atac excelent, dacă portarul ia gol după gol. Degeaba avem un antrenor senzaţional, dacă administraţia clubului scârţâie. Degeaba avem o conducere bună, dacă jucătorii îşi dau cu stângul în dreptul. Am văzut fiecare dintre noi cum echipa oraşului s-a scufundat încet, încet într-o zonă tulbure a competiţiei sportive. Primăria a sprijinit atât cât a putut acest club de fotbal, dar, aşa cum spuneam, nu banii sunt singura cerinţa pentru a forma o echipă competitivă. Aveam nevoie de ceva mai mult şi iată că acum, la debutul noului sezon fotbalistic au apărut premizele pentru a pune bazele unei echipe sănătoase care să aibă şanse să devină competitivă. Am avut mai multe discuţii pe această temă cu domnul deputat Gheorghe Ciobanu, un om care are o vastă experienţă în privinţa formării unei echipe de succes. Dacă amintesc doar de relansarea echipei Poli Timişoara în anii 2000, când domnul Ciobanu împreună cu Toni Doboş au pus bazele unei structuri care apoi a cerscut şi a obţinut rezultate, cred că pot să fiu optimist. Aşa cum spuneam, împreună cu domnul deputat Ciobanu am început să formăm un grup, o echipă i-aş spune, în jurul clubului FC Deta. Lângă noi au venit deja şi câţiva sponsori şi nu în ultimul rând un nume cunoscut în fotbalul românesc, Emerich Vascko, cel care îşi va asuma răspunderea de a dirija de pe bancă noua echipă a oraşului Deta. Sunt conştient că nu vom obţine rezultate peste noapte, dar nici nu îmi doresc acest lucru. Vreau să punem bazele unei construcţii serioase şi trainice şi să creştem încet, dar sigur. Echipa care se formează acum îmi dă speranţe. Îmi doresc ca şi jucătorii care vor forma noua echipă a oraşului nostru să fie la acelaşi nivel şi atunci sunt sigur că vom merge numai în sus.

Proiectul cu acest titlu, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013 şi-a derulat în luna iulie două activităţi în oraşul Deta.
Prima acţiune, desfăşurată în perioada 8-15 iulie, a avut ca temă sportul şi este o replică la ceea ce s-a organizat în luna iunie în localitatea Bordany. Este vorba despre “Tabăra sportivă de la Bordany” cu o durată de 7 zile şi la care au participat 53 de persoane din Deta şi tot atâtea din Bordany, tineri sub 15 ani şi cadre didactice din Deta şi Bordany. În luna iulie a fost rândul oraşului Deta să găzduiască activitatea “Tabăra sportivă de la Deta”. La activitate au participat tinerii care au fost în tabăra de la Bordany, tematica fiind învăţarea împreună a următoarelor sporturi: fotbal, handbal, badminton şi tenis de masă. Pe parcursul celor 7 zile de tabără, peste 100 de participanţi au practicat sporturile amintite, dar au şi socializat, serile fiind un bun prilej de relaxare în cadrul seratelor muzicale organizate. Cunoaşterea reciprocă şi legarea de prietenii au fost două obiective atinse cu acest prilej.

Cea de a doua activitate care s-a derulat la Deta în cadrul proiectului în luna iulie a fost “Crosul oraşului Deta – prima ediţie”. Această activitate şi-a propus transferul unui model de bună practică de la Bordany la Deta. Este vorba de crosul comunităţii Bordany, activitate care se desfăşoară anual cu prilejul Zilelor comunei Bordany. 50 de persoane din Bordany s-au deplasat la Deta pentru a fi factor mobilizator în organizarea “Crosului oraşului Deta – prima ediţie”. Persoanele din Bordany au explicat modul de desfăşurare şi de organizare a Crosului comunei Bordany, iar în ziua de duminică, 31 iulie au participat la cros. Alături de ei s-au aliniat la start tineri şi vârstnici din Deta, iar traseul de 1400 m s-a dovedit prea scurt pentru unii dintre concurenţi. A fost un start reuşit al acestei prime ediţii a Corsului oraşului Deta, iar la anul sperăm că vor participă mult mai mulţi concurenţi.

Pentru cele două administraţii locale a fost un bun prilej de a vedea că viitorul relaţiilor dintre cele două comunităţi este asigurat, iar tinerii de astăzi vor fi cei care vor asigura continuitatea relaţiilor dintre cele două localităţi în viitorul apropiat.(Ioan Iovan – manager proiect)


Marele Festival Folcloric al Românilor din Voivodina -Serbia, a fost organizat în acest an în perioada 4 – 7 august, la Coştei.

La manifestările din cadrul festivalului au participat peste 1800 de artişti din România şi Serbia, anul 2011 fiind pentru Coştei un an foarte important, un an al aniversărilor. În acest an la Coştei s-au sărbătorit 650 de ani de atestare documentară a satului, deasemenea, s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţarea primei Şcoli săteşti cu 8 clase, cu predare în limba română în Banatul Sârbesc şi 100 de ani de la ridicarea Căminului Cultural din Coştei.

Programul artistic al festivalului a reunit interpreţi, coruri, grupuri vocale, ansambluri folclorice şi orchestre din această regiune a Serbiei, invitaţi fiind ansamblurile folclorice din Oţelu Roşu, Reşiţa, Timişoara şi Deta, dar şi un ansamblu din Vrsac (Serbia). Deschiderea festivă a avut loc joi 4 august, iar delegaţia din cadrul Primăriei oraşului Deta, condusă de primarul Petru Roman, a participat la toate evenimentele din acea zi de sărbătoare. Sâmbătă 6 august, Casa de cultură orăşenească Deta, a fost invitată să încheie seria de programe artistice din acea seară. Formaţia de dansuri populare a prezentat trei suite de dansuri populare specifice Banatului de câmpie dar şi de munte, coregrafia Voicu Cătălin, ambianţa muzicală fiind asigurată de Taraful Casei de cultură orăşenesti Deta compus din două saxofoane, orgă electronică şi acordeon, condusă de directorul instituţiei. „Ne putem mândri cu participarea a două interprete de muzică populară cunoscute şi îndrăgite atât în zona Deta, în ţara, dar şi în străinătate, şi anume Otilia Tîrcovnicu şi Ramona Mercescu. Prin cântecul lor, prin măiestria interpretării, cu vocea lor minunată, acompaniate de un taraf de excepţie, au prezentat melodii originale româneşti din Banat, fiind aplaudate la scenă deschisă în nenumărate rânduri”, ne-a spus directorul Casei de Cultură, Ovidiu Ivancea. Atât dansatorii, interpretele de muzică populară cât şi orchestra, au reuşit să impresioneze prin portul popular autentic, prin originalitatea şi autenticitatea celor prezentate, dând dovadă de foarte multă experienţă şi profesionalism. Contrar celor prezentate în ultima perioadă de unele posturi de televiziune, Deta are copii şi tineri minunaţi, cu preocupări deosebite, fiind o mândrie pentru noi toţi, un exemplu demn de urmat pentru cei mici, ambasadori ai oraşului oriunde ar prezenta cântecul şi dânsul bănăţan. Participarea oraşului Deta la Festivalul de la Coştei nu se limitează doar la cele menţionate mai sus. Duminică, în ultima zi a festivalului a avut loc un campionat amical de mini fotbal, un concurs gastronomic si întreceri cu parapanta. Echipa de fotbal din Deta, precum şi echipa de bucătari au reuşit să ne reprezinte cu succes în probele la care au participat. „Tinerii din oraşul nostru, şi nu numai tinerii, toţi cei care au participat la acest festival au reprezentat cu succes si mândrie oraşul Deta”, a mai spus directorul Casei de Cultură, Ovidiu Ivancea.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support